2,317 matches
-
cărămidă sub muntele Cibinului. Deasupra mormintelor, hale de beton, oțel, sticlă, fabrici de textile, covoare, ceramică. Pietrele nu mai miroseau a copite de cai, brazii își lingeau bubele rășinoase precum ciumații izgoniți din cetate, fântânile respirau ca niște canalizări înfundate, felinarele duhneau a seu rânced de înger comunist. Cisnădie. Cântau plozii în maternități internaționala socialistă, pulbere de stea roșie în sticla de lapte. Vitrinele desenate aminteau de etanșeitatea vieții în borcane de 0,800. Gazeta de perete făcea paradă de insigne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur surâsul chibritului aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi într-un trecut anost nimic mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul învinețește unghiile, schimonosește maxilarul, lasă urmă de ghinturi, timpul se prăvale peste tine precum malurile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tine precum malurile unei galerii din care te încăpăținezi să scoți lumină. Te amăgești, copile, te amăgești! Îți închipui că duci soarele de mână, că-i speli picioarele de nisip, îi răcorești buzele, îl hrănești ca pe un balaur cu felinare aprinse, îl... Infantilisme de condimentat clipele, pipăi bordurile cu bastonul ziua-n amiaza mare și spui că faci echilibristică pe o muchie ascuțită de lume. Domnule doctor, cât de complicate îți sunt vorbele și totuși cât de sumară îți este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de furtună? Cui îi este de folos ciobul acela de stea ascuns în cutia toracică? Să te ferească Dumnezeu de invidia felinarelor, suflete! Între un trup de trestie și o floare, sufletul alege scara. Iluzia zborului sfidează infinitul; între două intenții, aparența de a fi implică eșecul de a nu încape. Nu are importanță de umerii cui îți sprijini obsesiile. Între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piatră voi zidi biserică." "Saule, bate vântul a furtună în clepsidră, este vremea zidurilor crescute în inimă, înalță-te, sângele leagă cel mai trainic intențiile." Promisiunea lozului în plic, trei colți și o limbă despicată. 45. Pe hol, un singur felinar stropit cu var și excremente de muște. În jurul luminii, fluturii prinși într-un dans tribal invocau ploaie. Zborul deșira flacăra ca pe un pulover putred, geometria intențiilor intersecta obsesiile licuricilor. Mirosul de gaz lampant tămâia înserarea până dincolo de fereastră. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în imaginație ce rebutează visarea. Pentru vise nu trebuie să inventăm incubatoare. De la noapte, visele își iau permis de liberă trecere. Intimitatea memoriei este precum un pat desfăcut, printre cearșafuri iluziile pocnesc muguri. Privești pe fereastră este beznă; în stradă, felinarele respiră a tuberculoză; cerul și-a tras pleoapa peste pistrui; luna, precum o curvă ieftină, probează erecția plopilor. Este trecut de miezul nopții și se doarme, iar tu ești atât de singur și de treaz, încât te simți paznic peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul, porțile știu să aștepte. Porțile se deschid în inima celui care nu uită drumul spre casă. La 4 dimineața, șotronul este plin cu rouă. Mâine poate o să plouă părinte, mâine ploaia mă va întoarce în nori. Am ucis portarul. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie exaltă mereu altfel. Spargi zidul să intre soarele printre paginile calendarului. Peste 40 de zile vine Crăciunul și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40 de zile vrei să colinzi despre o naștere în floarea de păpădie; scutece verzi pentru mântuitorul câmpiilor să împletești în icoană. Spargi zidul și, ca prin minune, înmugure busuiocul sub grindă, stoluri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii tale; și când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: "Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava ție!" Cortegiul a ieșit din biserică. Sfeșnicul, felinarul, crucea, icoana, pomul, năsălia... de fiecare podoabă, legat câte un ștergar alb, în colț o monedă pentru fiecare vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
că noaptea asta s-a trezit la două, iar în celelalte nopți se trezea la 4. Părintele Petru avea un șomoiog de lumânări în mână. Mi s-a părut mie că văd pe cineva ieșind pe ușa altarului cu un felinar aprins, dar am crezut că este o arătate, un duh rău. Am făcut cruce și am adormit, am adormit spre dimineață, părinte stareț. Așa, așa, iată că încep să prind firul! Mai departe, spune mai departe, nătărăule! Mai departe, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Printre platformele deschise se afla și un vagon cu obloane laterale... Cu greu am ajuns la el, fiindcă se pregătea plecarea garniturii și În jurul ei se Învârteau tot felul de „nacialnici” și mecanici. Până la urmă, a apărut și impiegatul cu felinarul verde gata să dea plecarea trenului... Am găsit și momentul când să urcăm... Mergeam de două zile... Peisajul din jur se schimba mereu, arătându-ne că am ajuns În zonă de câmpie. Când soarele se afla spre chindie, a Început
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu sfârșitul ploii îi curmase somnul. De dincolo de ușă se auzea limpede scârțâitul unor roți de căruță, așa că, fără să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se încet pe drum, cu un felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la rându-i și trase tare de hățuri, că să oprească. În lumina lunii, i se deslușeau trupul îndesat și ușor adus de spate, căciula de pe cap și barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în drumul lor decât câțiva copii jucându-se și doi-trei pensionari liniștiți. După ce lăsară în urmă parcul, o apucară pe niște străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și în cele din urmă ieșiră într-o piațetă pustie, luminată de câteva felinare anemice. Am ajuns, vesti Fănel Trifu, oprindu-se în fața unei case cu etaj. Dincolo de gard era liniște și pace și, împingând cu băgare de seamă poarta de fier, ca să nu facă zgomot, păși urmat de prietenul său într-o curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aceleași clădiri, dar n-am putut picta nimic sau aproape nimic. Îi simțeam mereu pe Van Gogh și pe Rembrandt privindu-mă peste umăr, zâmbind ironic. E un sentiment care inhibă. Același sentiment am trăit și în cartierul celebru al felinarelor roșii. N-am reținut pe pânză decât niște explozii de culoare; atât. Pur și simplu nu mă pot desprinde de Van Gogh. I-am citit o parte dintre scrisori și parcă ar fi scrise de mine. Ascultă: "Ca oricine altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Viitorul meu, repetă absorbit căpitanul, ca un ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr, un mic felinar aprins lumina golul unei portițe, iar dincolo de zăplaz se ghicea, printre ramurile copacilor, acoperișul negru al unei case. Era ceasul rău din preajma miezului de noapte, când locatarii de prin case strigau agua va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr, un mic felinar aprins lumina golul unei portițe, iar dincolo de zăplaz se ghicea, printre ramurile copacilor, acoperișul negru al unei case. Era ceasul rău din preajma miezului de noapte, când locatarii de prin case strigau agua va și aruncau murdării și conținutul țucalelor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe prima stradă de după vechea poartă Santa Bárbara și să meargă până va da de un zid de cărămidă și o luminiță. Până acum, totul fusese În regulă. Căpitanul rămase un moment nemișcat ca să studieze locul, neuitându-se drept la felinar pentru ca acesta să nu-l orbească, Împiedicându-l să scruteze cotloanele cele mai Întunecate, apoi, după ce-și pipăi o clipă pieptarul din piele de bivol pe care și-l pusese pe sub haine ca pavăză Împotriva unor lovituri de cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În cea de-aici, cea pământească, negreșit că era calea cea mai scurtă de a ți-o pierde, cu o mutră de idiot și o palmă de oțel În ficat. Iar Diego Alatriste nu se grăbea deloc s-o părăsească. Felinarul răspândea o lumină uleioasă peste portiță când căpitanul bătu de patru ori În ea, cum Îi spusese Saldaña. După ce bătu, degajă mânerul spadei, iar mâna stângă și-o furișă la spate cât mai aproape de cel al vizcainei. De partea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pălăria, mulțumesc, văd că sunteți cel mai blond, dați-mi voie să vă vâr un deget de oțel toledan În pipotă. În fine. Înfofolitul În capă se descoperise intrând În Încăpere, așa că acum Alatriste Îi putea vedea chipul În bătaia felinarului de pe masă, care Îi lumina pe cei patru bărbați și corpurile masive ale unor vechi biblioteci colbuite și roase de șobolani: era Înalt, slab și tăcut; avea În jur de treizeci și ceva de ani, fața ciupită de vechi urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
numai, lui Alatriste i se păru că Întrezărește pe pieptul lui capătul roșu al cusăturii În relief a unei cruci a Ordinului de Calatrava, Însă atenția Îi fu repede acaparată de banii pe care mascatul Îi rostogolea pe masă: lumina felinarului scânteia pe cinci dubloni de patru pentru colegul lui și pe alți cinci pentru el. Monede curate, lucioase. Puternic căpitan e don ban, ar fi spus negreșit poetul Quevedo, dacă ar fi fost de față. Metal binecuvântat, recent bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
privirea, Încruntat și cu tălpile bine Înfipte În dușumea, hotărât să nu se lase impresionat nici de o Excelență, nici de Pontifex Maximus. Nu-i plăcea să primească banii În rate, nici să fie probozit, noaptea și la lumina unui felinar, de doi necunoscuți care se ascundeau după niște măști și nici măcar nu plăteau peșin. Însă colegul lui cu fața ciupită de vărsat, mai puțin exigent, părea interesat de cu totul alte chestiuni: — Cum rămâne cu pungile celor doi ageamii? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de bibliotecă, se mișcă descoperind o ușă tăinuită În perete, din care se desprinse o siluetă Întunecată și sinistră, pe care cineva mai slab de Înger decât Diego Alatriste ar fi luat-o drept stafie. Nou-venitul făcu câțiva pași, și felinarul de pe masă Îi lumină chipul, adâncind niște scofâlceli În obrajii rași și supți, peste care o pereche de ochi Încununați de niște sprâncene groase străluceau febril. Purta rasa neagră cu alb a dominicanilor și nu era mascat, ci cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scapă ochilor ei și Dumnezeu știe foarte bine de la cine să ceară datoria. Diego Alatriste schiță un gest de Încuviințare. Era un om curajos de felul lui; totuși gestul acela Încerca să abată atenția de la fiorul care Îl străbătuse. Lumina felinarului Îi dădea călugărului un aspect diabolic, iar amenințarea din cuvintele lui l-ar fi dat gata și pe cel mai viteaz dintre spadasini. Lângă căpitan, italianul era palid, de astă dată fără tiruri-ta-ta și fără zâmbet. Nici măcar mascatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
presupuneri. Unii spuneau că o să cânte, alții că era bun de coteț de porumbei. „Poate e un fel de busolă sau de giruetă”, au zis câțiva. „De far”, a crezut unul. „Noaptea va reflecta razele lunii. Sau are înăuntru un felinar.” „Poate arată și orele din alte țări.” „Înăuntru e un pitic. Urmărește, de acolo, oamenii...” Până la urmă, chiar Ceasornicarul - de parcă asta aștepta - a încercat să lămurească lucrurile. „...Va bate ora doar când va fi să se întâmple ceva important!” le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]