484 matches
-
Mi-am privit apoi mâinile. Erau încă albicioase după lungile ore în care stătuseră în mănușile chirurgicale de cauciuc, am strâns pumnii, am strâns toată inutilitatea mea. Și m-am năpustit asupra peretelui, asupra mâinilor mele. Am lovit cu o ferocitate ieșită din comun, până când pielea degetelor s-a umplut de sânge, s-a rupt și a rămas albul oaselor. Nu m-am oprit până când nu a intrat cineva. Au venit multe persoane și un bărbat mi-a prins brațele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
auzit vorbindu-se de un saurian căruia zoologii i-au pus eticheta de Moloch horridus? — Da - i-am spus eu -, e un mic animal inofensiv care ia, prin mimetism, înfățișarea unuia dăunător, își zbârlește coada și adoptă un aer de ferocitate când se vede atacat și încearcă să înfricoșeze prin spaima lui. — Exact. Ei bine, așa e prostul negativ sau defensiv. Când i se năzare o prostie, și el știe că așa este, când se pregătește să repete unul din locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
i se păruse atunci, o relație bazată pe respect reciproc. Dacă îți înfig un cuțit în inimă, cel puțin să aibă decența morală de a-ți arăta o figură în acord cu acțiunea asasină, o față plină de ură și ferocitate, o expresie plină de furie dementă, chiar și de răceală inumană, dar, pentru numele lui Dumnezeu, să nu-ți zâmbească în timp ce-ți sfâșie inima, să nu te disprețuiască într-atât încât să-ți dea false speranțe, spunându-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
șampanie. OK, trebuie să fiu calmă. Hai să.. abordez situația logic și să‑mi trec în revistă variantele. Varianta unu: Să spun tuturor că Luke nu a venit, că m‑am înșelat. Impracticabilă dacă nu vreau să fiu atacată cu ferocitate și să se arunce asupra mea cu pahare de șampanie și să nu mai calc în viața mea prin OxShott. Varianta a doua: Să le spun alor mei, între patru ochi, că Luke nu a venit de fapt. Dar vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vor obosi statuile, vor obosi și zeu.) Călcîiul vulnerabil i-a dat lui Ahile și o posibilitate de a-și explica trufia. De fapt, trebuie să spun că nu-mi place acest erou. E prea impulsiv și violent pînă la ferocitate. Îmi place numai rana lui, În care mă recunosc mai repede decît În mînia cîntată de Homer... Făcînd această mărturisire, las În seama altor zile orice vanitate. Afară e o după-amiază Înaltă, plină de soare și amețită de vegetația care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la Roma. El Încarnează un principiu de ordine al lumii elenice. Tot ce e urît pentru gîndirea greacă e pentru el monstruos. Tot ce e irațional e demn de dispreț. Tot ce e accidental trebuie suprimat. Acest bastard divin are ferocitatea purității. El e la fel de intolerant ca și Platon În Republica sa. Curăță acropolele de monștri pentru a putea fi clădite pe ele templele grecești. Și oricît ni s-ar părea de ciudat, Între acest gladiator primitiv și Parthenon e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Făptură a pustiului. Nu latră, pândește prada fără a face zgomot, într-o tăcere perfectă...“ Veta își urmărea auditoriul cu severitate și neîncredere, deloc convinsă că merita să se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi. Ucide chiar când e sătul. Doi câini ucid într-o noapte o mie de oi. O mie!... Fără zgomot, fără glas. Nu latră. Pândește. Atacă. Ucide fără zgomot. Suferă în tăcere și moare în tăcere. Cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta, ca un automat: „Trebuie să plec. Să plec imediat, chiar acum. Acum, nu e altă soluție“ și ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scria la romanul său neterminat nici în ziua de azi Soarele Negru. Proba consta nu în elocvența redării, cât în viziunea radicală, deși prolixă, asupra existenței. A jongla cu termeni care aveau să fie inventați peste 50 de ani, cu ferocitatea disecării în filigran a nonexistenței, ca esență a cauzei și nu ca rezultat al efectului, greu de înțeles pentru cei mai adânci filosofi ai absurdului, ușor de priceput pentru contabilii consubstanțialității din Lumile Superioare, ne făcea să-l privim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a ouălor de dedesubt. Era o ceremonie lentă și calmă, condusă de genele care supraviețuiseră trecerii mileniilor. Apoi apăruse jaguarul, o umbră neagră în noapte. Și brusc, în acea vară, totul se schimbase pentru Mark Sanger. Brutalitatea atacului, viteza și ferocitatea acestuia, îl șocaseră profund. Îi confirma bănuiala că lumea naturală o luase pe căi greșite. Tot ce făcea omenirea pe planetă deranja echilibrul delicat al naturii. Poluarea, industrializarea tot mai puternică, pierderea habitatului. Atunci când erau strânse în menghină și înghesuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urmează acum este doar un episod. Merită foarte puțin spațiu. De fapt nici un pic de spațiu. Dar trebuie amintit, altfel povestirea despre Biblia lui Doré ar fi neterminată și ciuntită: Uitasem cât de teribilă era toamna. Nu acordasem nici un gând ferocității toamnei. Eram nepregătit. Ea vine aici, pe Ava, ca un hoț noaptea. în anii petrecuți în Casă abia o observasem. Poate spusese directorul vreodată: A venit toamna. în timpul acesta răsfoia distrat Cugetările lui Pascal. Și eu îi răspundeam: Da, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cam așa cum o piatră poate fi sfărâmată de furia unui torent. La alții ea se produce treptat, după cum o piatră poate să fie roasă de căderea neîncetată a unei picături de apă. Strickland avea caracterul neabătut al unui fanatic și ferocitatea unui apostol. Totuși, pentru mintea mea pragmatică rămânea de văzut dacă pasiunea care-l obseda avea să fie justificată de rezultatele ei. Când l-am întrebat ce părere aveau despre pictura sa colegii lui de la cursurile acelea serale pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ies pe micul balcon al camerei să văd marea, încă adormită, simt un nod în gât la gândul că, într-o zi, nu voi mai admira începutul unei noi zile. Mă uit, minute în șir, cum combină pescărușii grația cu ferocitatea, pîndindu-și prada, flămânzi, și lansîndu-se, fulgerător, în picaje scurte. Bineînțeles, lumea nu arată ca o plajă, vara. Pe o plajă, pe cine să ierți și de ce? Pentru ce păcat, pentru ce mîrșăvie? Și de ce anume să te căiești? Toate vorbele
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu-i crunt pe cei din Ukita care se retrăgeau, apărătorii se lăsară purtați de dorința de a-i strivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus și le-am dat un răspuns foarte clar. Totuși, s-ar putea să mai aibă și alții câte ceva de spus. Tăcu, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la fel pe Takayama Ukon și Ikeda Shonyu. Hideyoshi, însă, ajungând puțin mai târziu, nu le spuse absolut nimic acelor oameni. În timp ce trecea printre ei, în palanchin, părea chiar să-i privească de sus. Sebei era un om de o ferocitate fără egal, chiar și în mijlocul războinicilor înăspriți, și este foarte posibil să fi fost ofensat de comportamentul lui Hideyoshi. Își drese glasul destul de tare, încât să se facă auzit. Hideyoshi aruncă o privire din palanchin și trecu mai departe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le strigară cu disperare altora: — Repede, aduceți-i calul! Unde-i calul stăpânului nostru?! Între timp, Katsuie striga și el: — N-am să mă retrag! Drept cine mă luați? Nu fug din locul ăsta! Cuvintele lui vehemente răsunau cu o ferocitate crescândă. Încă o dată se încruntă și răcni la ofițerii de stat major care nu voiau să plece de lângă el: — De ce faceți asta? De ce mă împiedicați să ies la atac? Dacă pe mine mă țineți în loc, de ce nu atacați inamicul? Fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandant. A-i cere stăpânului permisiunea de a purta stindardul de comandant însemna că se oferea să-i țină locul. Shosuke nu mai spuse nimic, ci rămase îngenuncheat în fața lui Katsuie. Nu manifesta nici o pregătire deosebită pentru moarte, disperare sau ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând pentru a le clătina curajul: — Ce nerușinare din partea voastră! Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de fapt, nimeni nu era capabil să-i facă față. Un număr de oameni fură doborâți cu lăncile, aproape la picioarele lui. Observându-i ferocitatea și luptând cu disperare contra unor oameni care erau gata să apere până la moarte stindardul comandantului lor, chiar și cei mai mari lăudăroși din trupele atacante sparseră încercuirea, deschizând un drum, spre poalele muntelui. — Aici sunt! Vine însuși Katsuie! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a administra afacerile interne din miazănoapte. „Sassa e aici.“ Aceasta era atitudinea pe care o adopta, în timp ce privea încruntat din castel, păzind ferm provinciile de la miazănoapte. Deși Katsuie pierise deja și Castelul Kitanosho căzuse, existau mari șanse ca - prin ferocitatea sa înnăscută și antipatia declarată la adresa lui Hideyoshi - Sassa să facă un efort disperat de a-i lua locul lui Katsuie, făcând tot ce-i stătea în putință pentru a prelungi războiul. Și se gândea, într-adevăr, să facă acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum să-și dispună trupele, încheie: — Dau câte o sută de banițe pentru fiecare războinic inamic mort. Ceea ce anticipa nu era prea departe de adevăr. Armata clanului Tokugawa care dăduse unității lui Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum, cu ferocitate, asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța neînduplecată a spiritului trupelor lor. Caii făceau spume la gură, chipurile oamenilor erau încordate cu îndârjire, iar armurile care veneau în valuri, se acoperiseră de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
locuința Morganei. Pentru a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și, în ultimul moment, pe Rinaldo. Acesta era un uriaș de o mare ferocitate, anume Adriano. Morgana îi dăruise o armură pe care nimic n-o putea străpunge și-l înzestrase cu o putere ce creștea , întotdeauna, peste puterile adversarului cu care lupta. Până atunci nimeni nu a scăpat, căci era astfel făcut, încât
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
umbra fiecărei camere de hotel, noaptea târziu, fiecare bărbat își speria de moarte femeia, fră mân tând-o și pă trunzând-o nu cu oboseala din cu plurile stabile („scuză-mă, te-am lovit?... nu te zgârii cu barba?...“), ci cu o ferocitate disperată, pe care nici măcar la-nceputul legăturii lor n-o avusese și nici nu o putuse avea, pentru că biata Mădă sau Cătă erau simple femei, iar un bărbat are nevoie de mult mai mult ca să țâșnească asemeni unui vulcan, îne
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]