567 matches
-
fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În structura verbelor primei clase (I1), la o interpretare de suprafață, datorită sufixului-Ø, tema se poate confunda cu rădăcina, dar identitatea există numai la nivel fonetic, nu și morfologic. • Sufixul -EZ-, din structura temei verbelor celei de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, -Asau -EA-. Din perspectiva sufixului tematic se disting și aici două clase flexionare, aceleași, de altfel, deja constituite prin sufixul temei trivalente. Așadar: Tipul II1: dorm-EA-(-m, -i etc.), sos-EA(-m, -i etc.) Tipul II2: cobor-A-(-m, -i etc.), ur-A(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă, autonomă, monovalentă. Este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sos-EA(-m, -i etc.) Tipul II2: cobor-A-(-m, -i etc.), ur-A(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă, autonomă, monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic, diferit în funcție de apartenența verbului la cele două clase flexionare identificate prin sufixul primelor două teme: Tipul II1: sufixul -IND: dorm-IND, sos-IND Tipul II2: sufixul -ÎND: cobor-ÎND-, ur-ÎND D. — Tema I a prezentului. Este o temă liberă, legată. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care introduce alte două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
teme: Tipul II1: sufixul -IND: dorm-IND, sos-IND Tipul II2: sufixul -ÎND: cobor-ÎND-, ur-ÎND D. — Tema I a prezentului. Este o temă liberă, legată. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care introduce alte două subclase în interiorul celor două clase flexionare diferențiate de sufixele temelor A, B și C: Tipul II1.a.: sufixul -Ø: dorm-Ø(i), doarm-Ø (e), să doarm-Ø (ă) Tipul II1.b. : sufixul -ESC-/-EASC-/-EȘT-: sos-ESC, sos-EȘT-(i), sos-EȘT-(e), să sos-EASC-(ă) Tipul II2.a.: sufixul -Ø
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu originea în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențele de persoană,pentru singular: -Ø (sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu realizare pozitivă și un al patrulea, cu realizare Ø. Depind de clasa flexionară în care se cuprinde verbul. Sufixul -Ø; este cel mai frecvent; caracterizează toate verbele din tipurile III, IV și V de flexiune, precum și verbele din clasele flexionare I1, II1.a. și II1.b.: cânt-Ø dorm-Ø cobor-Ø par-Ø vând-Ø prind-Ø cânț-Ø(i) dorm-Ø(i) cobor-Ø(i) par-Ø(i) vinz-Ø(i) prinz-Ø(i) cânt-Ø(ă) doarm-Ø(e) coboar-Ø(ă) par-Ø(e) vind-Ø(e) prind-Ø(e) • sufixul -ez; în structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2.a.: cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă Primesc aceeași dezinență și verbele din tipul II, clasa 1.a., dacă au rădăcina terminată în consoana r (face excepție verbul a muri): sufer-ă, ofer-ă etc. -e; verbele din celelalte tipuri de flexiune sau clase flexionare: doarm-e, soseșt-e, urășt-e, par-e, fac-e, merg-e. Primesc aceeași dezinență verbele din tipul I de flexiune, clasa 1, dacă au rădăcina terminată în vocala i: a apropia - apropi-e etc. Plural: • persoana I: -m; pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune și de structura lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de cele două omonimii, acestea depinzând de apartenența verbului la tipul de flexiune și la clasele flexionare și de structura lui fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2.a., verbe caracterizate, la prezent, de omonimia pers. a III-a, plural = pers. a III-a, singular: (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rădăcină + sufixul -î: verbele din tipul II2 de flexiune: coborî-ți!, ur-î-ți! • rădăcină + sufixul -e: verbele din tipurile III-V de flexiune: păr-e-ți!, vind-e-ți! Din perspectiva temei I a prezentului, deosebirile sunt marcate mai ales de apartenența verbelor la clasele flexionare: • rădăcină + sufixul -Ø: verbele din tipul I1, tipul II1.a., II2.a. și din tipurile III-V: cânt-ă!, ofer-ă!, scad-e!, merg-i! etc. • rădăcină + sufixul -ez: verbele din tipul II2 de flexiune: lucr-eaz-ă! • rădăcină + sufixul -eșt: verbele din tipul II1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
negativă nu mai prezintă dezinențe pentru persoană și număr la singular. La plural, nu intervine nici o deosebire în structura verbului, la forma negativă față de cea afirmativă: cântați - nu cântați! Accentul: La forma afirmativă, cade pe rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: scrìe, scrìeți! ștèrge, ștèrgeți! etc. și pe sufixul tematic, dacă este realizat pozitiv, la celelalte verbe: lucreàză, lucràți!, cântàți!, coborâți!, dormìți!, vedèți! etc. Dacă sufixul tematic este -Ø, accentul rămâne pe rădăcină: cântă!, vezi!, dormi! etc. Verbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbele cu forme speciale la imperativ poartă accentul pe finală: desf°, adù, prezì! Verbul a veni, însă, are accentul pe rădăcină: vìno!; la fel compușii: revìno! La forma negativă a singularului, accentul cade pe sufixul tematic la verbele din tipurile flexionare I-III: nu cântà!, nu dormì!, nu coborî!, nu păreà! și pe rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: nu trèce!, nu plșnge! etc. FORME ABSOLUTE ALE VERBULUITC "FORME ABSOLUTE ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
accentul pe rădăcină: vìno!; la fel compușii: revìno! La forma negativă a singularului, accentul cade pe sufixul tematic la verbele din tipurile flexionare I-III: nu cântà!, nu dormì!, nu coborî!, nu păreà! și pe rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: nu trèce!, nu plșnge! etc. FORME ABSOLUTE ALE VERBULUITC "FORME ABSOLUTE ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare ale Gramaticii Academiei și în gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Modurile sunt personale și nepersonale, iar, după funcțiunea pe care o au în propoziție, predicative și nepredicative.” (I, p. 215), „Modurile nepersonale și nepredicative șinfinitivul, gerunziul, participiul, supinulț nu exprimă persoana și nu formează predicatul; aceste moduri nu au forme flexionare care să indice persoana și numărul și au funcțiune de părți secundare de propoziție.” (I, 216) În noua ediție a Gramaticii Academiei se interpretează ca termeni ai opoziției categoriei Mod numai Modurile personale (predicative) (vol.I., pp.358-393).Modurile nepersonale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care intră în relație de interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante ale variațiilor, specifice sistemului sintactic al unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică a termenului lexical; atrăgând în sfera de desfășurare a predicației un nume (pronume), verbul îi impune acestuia cazul nominativ; „Piere în jocul luminilor / Saltul de-amurg al delfinilor.” (L. Blaga) „Îți plac fotografiile - la ceasul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p.17) Relația de interdependență are rol determinant în organizarea enunțurilor sintactice verbale și verbal-nominale. Acest rol i-l asigură verbul prin caracterul dinamic al planului semantic și al structurii expresiei sale. În limba română, ca și în celelalte limbi flexionare, verbul este singura categorie lexico-gramaticală capabilă să dezvolte sensuri temporale în mod abstract, adică prin intermediul unei categorii gramaticale specifice. Dinamismul imanent al verbului îl face apt pentru dezvoltarea funcției primordiale a comunicării, predicația, funcție care implică situarea în timp, în timpul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aparente) ale unor verbe de conjugarea a IV-a, care se formează (sau se pot forma) de la numeralele cardinale. 1.2. Comportamentul numeralului multiplicativ (vezi și Stan, în acest volum, p. ) este acela al unui adjectiv calificativ, cu patru forme flexionare, acesta preluând nu numai informația de caz si de gen, dar și informația de număr de la substantivul pe care îl determină. Un alt aspect al comportamentului adjectival al numeralului multiplicativ este preluarea articolului, în cazul în care numeralul precedă substantivul
[Corola-publishinghouse/Science/85003_a_85789]
-
numărul singular); * sufixele mărci pentru categoriile gramaticale ale modului și ale timpului, respectiv auxiliare în flexiune: citind (-ind = sufix modal pentru gerunziu), citisem (-i = sufix temporal pentru perfectul simplu, -se= sufix temporal pentru mai mult ca perfect), copilul (-u= sufix flexionar, facilitând asocierea radicalului copil cu articolul hotărât enclitic -l); * articole de diferite tipuri mărci pentru genul, numărul și cazul cuvintelor pe care le însoțesc: copiilor (-lor = articol hotărât enclitic, marcă pentru cazul genitiv/ dativ, genul masculin, numărul plural), a lui
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
timp (prezent, perfect simplu, imperfect, perfect compus, mai mult ca perfect, perfect, viitor, viitor anterior); * flexiunea 84 modificarea formei cuvintelor prin raportare la categoriile gramaticale; flexiunea reflectă planul paradigmatic al limbii; de exemplu, în paradigma cuvântului copil se regăsesc forme flexionare precum copii, un copil, copilului, copiilor, niște copii, copile! etc.; în funcție de existența sau nu a categoriilor gramaticale, respectiv de modificarea după formă a cuvintelor, se disting clase semantico-gramaticale/ părți de vorbire flexibile: substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul și unele
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
pentru toate categoriile gramaticale): cumsecade, roz etc. vs. adjective variabile cu o terminație/desinență la nominativ singular (având aceeași formă pentru genul masculin și pentru genul feminin: tare) sau cu două terminații/desinențe la nominativ singular (lung lungă); * numărul formelor flexionare: adjective cu o formă flexionară: roz vs. adjective cu două forme flexionare: dulce dulci vs. adjective cu trei forme flexionare: lung lungă lungi vs. adjective cu patru forme flexionare: alb albă albi albe; * proveniență: adjective moștenite din limba latină (frumos
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
terminație/desinență la nominativ singular (având aceeași formă pentru genul masculin și pentru genul feminin: tare) sau cu două terminații/desinențe la nominativ singular (lung lungă); * numărul formelor flexionare: adjective cu o formă flexionară: roz vs. adjective cu două forme flexionare: dulce dulci vs. adjective cu trei forme flexionare: lung lungă lungi vs. adjective cu patru forme flexionare: alb albă albi albe; * proveniență: adjective moștenite din limba latină (frumos, mare) vs. adjective împrumutate din alte limbi (util, cool) vs. adjective formate
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]