973 matches
-
Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba roșioară). Ca arbuști se întalnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienupărul), Rohodendron kotschyi (smârdarul, bujorul de munte). Aninișul de la Sinaia este o rezervație forestieră complexă reprezentată de o mică și interesantă pădure de foioase compusă din anin ("Alnus incana"), paltin ("Acer pseudoplatanus") și carpen ("Carpinus Betulus"). În afară de arbori mai regăsim aici și arbuști cum ar fi păducelul ("Crataegus intermedia") și alte plante ocrotite precum piciorul cocoșului ("Ranunculus carpaticus"), crinul de pădure ("Lilium Martagon"), sânziene
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
consideră ca Nemira este partia vânturilor, 40% din acestea sunt venite din vest, aducând precipitații abondente. Nemira este acoperită de păduri dense, întinse pe ambii versanți. Este caracteristică etajarea verticală bine distinctă, respectiv între 600-800 m se așează pădurile de foioase, la 800-1600 m predomină coniferele, iar în zona crestelor peste 1600 m apare vegetația subalpină. În întinsul pădurilor de obișnuite deseori apar petece de tisă, care contituiesc specificul munților Nemira. Fauna este foarte bogată, mamiferele sunt reprezentate de tpate speciile
Munții Nemira () [Corola-website/Science/306307_a_307636]
-
întinde pe o suprafață de 858 hectare. Situl reprezintă o zonă montană (încadrată în bioregiunea alpină a Munților Vrancei, unitate de relief a Carpaților de Curbură ce aparțin lanțului muntos al Carpaților Orientali) cu pajiști naturale, stepe, râuri, păduri de foioase și păduri în amestec; ce adăpostește floră (măcrișul iepurelui - "Oxalis acetosella", mur - "Rubus hirtus") și faună diversă și conservă habitate naturale de tip: "Fânețe montane, Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum" și "Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană
Șindrilița (sit SCI) () [Corola-website/Science/330395_a_331724]
-
o medie de -5 grade C, iar luna iulie cea mai călduroasă cu media cuprinsă între 10-16 grade C. Relieful și clima muntoase permit etajarea distinctă a vegetației în această parte de Apuseni. În etajele joase se întâlnesc păduri de foioase, cu predominanță făget ("Fagus silvatica"), gorun ("Quercus sesilliflora") și stejar ("Quercus robur"), apoi amestec de făgete și rășinoase, iar peste 1.000 de metri altitudine domină molidul ("Picea"). Sus, pe platou, întâlnim jnepeni ("Pinus mugo"), ienuperi ("Juniperus communis") și tufe
Comuna Mărișel, Cluj () [Corola-website/Science/300339_a_301668]
-
zona Postăvarului. Astfel, în Poiana Brașov, la altitudinea de 1.050 m, "gorunul" crește alături de "molid". Tot aici, și în prelungire, pe Tâmpa, "bradul" pătrunde adânc în zona gorunului, iar molidul coboară până sub 800 m, la Noua. Speciile de foioase împăduresc zonele deluroase din această zonă. Sunt de remarcat "fagul", cu variațiile sale, și "alunul". În trecut, depresiunea era acoperită cu întinse păduri de "stejar". Astăzi mai pot fi întâlnite câteva pâlcuri lângă Cristian, și la Poiana Narciselor, declarată rezervație
Geografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306168_a_307497]
-
Restrângerea lor în jurul izvoarelor reci s-a produs o dată cu evoluția climei și a solului către starea actuală. Fauna Țării Bârsei este asemănătoare celei existente în Europa Centrală. Dintre toate, fauna de mamifere este puternic reprezentată. Prin pădurile de conifere și foioase sălășluiesc animale caracteristice: "ursul brun", "cerbul carpatin", "căpriorul", "lupul", "mistreții", "jderii", "pisicile sălbatice", "râșii", "vulpile", "nevăstuicile" și "dihorii". Dintre rozătoare: "veverițele", "pârșul" (mare, mai rar cel mic), "șoarecii". Zonele joase ale depresiunii sunt populate cu "iepuri". Păsări mai întâlnite sunt
Geografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306168_a_307497]
-
în vegetație) aflată în lunca Oltului, care adăpostește și asigură condiții de cuibărire, hrana și viețuire pentru mai multe specii de păsări aflate pe traseul transilvan, în migrația lor prin Europa. Aria naturală reprezintă o zonă (râuri, lacuri, păduri de foioase, păduri în tranziție, pășuni, mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate și pajiști) încadrată în bioregiunea continentală a Podișului Hârtibaciului (subunitate geomorfologica a Podișului Târnavelor, ce aparține Depresiunii colinare a Transilvaniei) și a bazinului mijlociu al Oltului. Situl este fragmentat de cursurile
Hârtibaciu Sud - Est () [Corola-website/Science/331065_a_332394]
-
maximă atinge 17 mm/m între stațiile Miercurea Sibiului și Săliște. Un tronson foarte pitoresc al acestei linii se află între halta Tilișca și stația Apoldu de Sus. Pe această porțiune calea ferată se strecoară printr-o pădure deasă de foioase, trecând pe cinci viaducte spectaculoase și printr-un tunel în curbă, proiecte de măiestrie ale Școlii de Inginerie din Viena. Pe acest segment există și numeroase curbe cu rază mică (250 de m). La ora actuală, se lucrează la dublarea
Calea ferată Sibiu–Vințu de Jos () [Corola-website/Science/319769_a_321098]
-
a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 34.881 de hectare, incluzând rezervația naturală Mlaștina de la Iaz. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, pășuni, mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate și pajiști) încadrată în bioregiunea continentală a Plopișului (unitate de relief a Apusenilor, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali). Structura Munților Plopiș se evidențiază prin suprafețele netezite (ce imprimă reliefului
Muntele Șes (sit SCI) () [Corola-website/Science/319818_a_321147]
-
al județului Sălaj". Măgura Priei face parte din ramificația nordică a Munților Apuseni caracterizată printr-un relief cu extensie redusă că altitudine, culmii domoale (aflate în bazinul superior al văii Priei) acoperite în cea mai mare parte cu păduri de foioase, făgete, pajiști și fânețe brăzdate de mai multe pâraie cu debit redus de apă. Dim punct de vedere geologic măgura este constituită pe șisturi cristaline și conglomerate de pietrișuri, nisipuri și argile. Versantul nordic și cel nord-estic este presărat pe
Vârful Măgura Priei, Munții Meseș () [Corola-website/Science/311474_a_312803]
-
România se găsește în sud-vestul și sud-estul țării - Banat (Plavișevița, Dubova-Ogradena, Băile Herculane, Coronini, Zlatița, Mehadia, Nadrag, Vârciorova), Muntenia (Plenița, pădurea Snagov, Căldărușani, București, pădurea Băneasa, pădurea Brănești, Cernica, Pasărea, Comana, Țigănești) și Dobrogea (pădurea Alimanu). Trăiește în pădurile de foioase din câmpia Dunării, în locurile mai umede, prin văi și pe lângă bălți, în părțile mai umbrite ale pădurii, atât la câmpie, cât și în zona submontană, până la circa 600 m altitudine, ca și pe văile Cernei și ale afluenților ei
Șopârlă de pădure () [Corola-website/Science/334019_a_335348]
-
DJ209B. Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Obiective: Zona Pângărați și Vaduri-Alexandru cel Bun pentru activități de Hard-Enduro și off-road. Altitudinile sunt modeste, cu crește liniare lipsite de spectaculozități majore și cu relativ puține puncte de belvedere datorate pădurilor masive de foioase în amestec cu conifere ce acoperă majoritatea crestelor. În porțiunea care corespunde ariei din respective din Parcul Natural Vânători-Neamț, marcajele turistice sunt bine întreținute. Sectorul montan propriu zis este lipsit de amenajări pentru cazare, cabane sau popasul turistice. Hanuri sau
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
1% în luna ianuarie și 64,6% în luna iulie. În Costuleni distribuția solului este relativ dezechilibrată, aprox. 70% din suprafața totală a comunei fiind teren agricol și doar 30% din suprafața totală a comunei fiind teren împădurit. Pădurile de foioase acoperă versanții nordici și dealurile din sud, sud-est, precum si zona de nord-est a comunei. Defrișările sunt aproape nule, în timp ce în pădurea Bacalu s-a plantat pin negru, dud și nuc, în pădurea Albina nuc și în pădurea Rotari salcâm, stejar
Comuna Costuleni, Iași () [Corola-website/Science/301269_a_302598]
-
și fânețele ocupă o suprafață de 4160 ha și reprezintă circa 67% din totalul suprafeței administrativ-teritoriale a comunei. Islazul ocupă o suprafață de circa 220 ha. Cea mai importantă resursă a solului este fondul forestier, în care predomina pădurile de foioase, specii predominanțe: fagul și stejarul. Încă din trecut, locuitorii de pe valea Cricovului Dulce aveau în preocuparea lor exploatarea subsolului, acesta fiind bogat în zăcăminte de petrol și sare. De asemenea se exploatează nisipul, în special de pe valea Cricovului Dulce, dar
Comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301173_a_302502]
-
țigănească sau hrib cărămiziu. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri acide și sărace în calcar, crescând, de la deal la munte, solitar sau în grupuri mici în păduri de conifere sub molizi și în cele de foioase pe lângă fagi, din mai până în octombrie (noiembrie). Buretele se decolorează cu acid sulfuric, cuticula devenind brun-roșiatică, carnea galben-portocalie și porii ruginii. Cu Hidroxid de potasiu cuticula adaptă un colorit negricios, mai departe, toate tonurile roșii sau albastre dispar imediat. Mânătarca
Mânătarcă țigănească () [Corola-website/Science/336454_a_337783]
-
acest lucru, insula va fi guvernată că provincie a regiunii Valparaiso. Insula Paștelui, împreună cu insula Sală y Gomez (cel mai apropiat uscat aflat la circa 415 kilometri spre est), este recunoscută de către ecologiști ca fiind o ecoregiune distinctă: pădurile de foioase subtropicale Râpă Nui. În ziua de astăzi pădurile tropicale și subtropicale originale sunt dispărute, dar studiile paleobotanice ale polenului și ale mulajelor trunchiurilor de copaci întipărite în lavă, au indicat faptul că, în trecut, insula a avut o vegetație bogată
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
este inclusă în Parcul National Buila-Vânturarița și reprezintă o zonă cu un relief diversificat, cu pajiști, păduri, vai, cascade, luminișuri; ce adăpostește specii de plante și elemente faunistice specifice Meridionalilor. Floră rezervației este constituită din vegetație arboricola (cu specii de foioase: fag, tei, mesteacăn), arbuști și dintr-o mare varietate de plante erbacee. La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii, printre care: floarea-reginei ("Leontopodium alpinum Cass"), tulichina ("Daphne mezereum"), didiței ("Pulsatilla montană"), curechi de munte ("Ligularia sibirica"), ciucușoara de munte
Rezervația Rădița - Mânzu () [Corola-website/Science/326368_a_327697]
-
de călugări sihaștri moldoveni, munteni, ardeleni și ruși, formând o școală duhovnicească renumită. Prin anii 1730-1733 s-a retras împreună cu 12 ucenici la Schitul Poiana Mărului din Munții Buzăului, ce fusese ctitorit de domnul Constantin Mavrocordat într-o pădure de foioase și conifere de la poalele muntelui Ulmușoru (943 m). Acolo a construit o biserică și chilii. A condus schitul în calitate de stareț și a introdus rânduieli monahale isihaste de proveniență athonită - după învățăturile Sf. Vasile cel Mare, Nil de la Sorska, Dimitrie al
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
proiectului. Masivul Ciucaș a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar. Acesta reprezintă o arie naturală (păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec, păduri în tranziție, tufișuri, tufărișuri, pajiști naturale, stepe și pășuni montane) de interes geologic, floristic, faunistic și peisagistic; încadrată în bioregiunea alpină a Munților Ciucaș (grupare montană a Carpaților de Curbură, ce aparțin lanțului
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
versicolor, Festuca carpatica") sau frunza stâncilor (un mușchi din specia "Mannia triandra"). Specii de ciuperci comestibile care vegetează (începând cu prima parte a verii și până toamna târziu) în arealul sitului: hrib ("Boletus edulis", întâlnit de obicei în pădurile de foioase și de conifere, în lizierele acestora, dar și în tufărișurile de mesteacăn), hrib pucios ("Boletus aereus"), ciupercă de câmp ("Agaricus arvensis"), oiță ("Russula virescens"), ciupercă de pădure ("Agaricus silvatica"), roșcovă de brad ("Lactarius deliciosus"), bureți usturoi ("Lactarius piperatus"), creasta cocoșului
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
s-a născut la 28 august 1828 pe moșia Iasnaia Poliana, gubernia Tula, la aproximativ 190 de kilometri la vest de Moscova. Însemnând "„poiană luminoasă”" în rusă, Iasnaia Poliana era o moșie de mari dimensiuni, construită într-o pădure de foioase, în secolul al XVII-lea. Tatăl său, Nikolai Tolstoi, un conte provenind dintr-o familie de nobili germani din secolul al XVI-lea, a dus o viață specifică aristocraților. Nikolai a risipit averea familiei, majoritatea strânsă de strămoșul său Alexandru
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
14 hectare. Ca întreg județul Sălaj, Marinul se încadrează în sectorul de climă continentală moderată. Vegetația este eterogenă, cu o gamă variată de formațiuni vegetale. Speciile silvice dominante sunt gorunul, cerul și carpenul. Pe alocuri apar și alte specii de foioase. Pădurile, în suprafață de 196 ha, sunt amplasate în împrejurimile satului. Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458 însă urmele de locuire sunt mult mai vechi. Aici a fost descoperită o așezare neolitică, vestigii istorice aparținând civilizației dacice
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
a satului. Acestea sunt în general de tip forestier și constituie habitatul natural pentru majoritatea speciilor de păsări și animale sălbatice care reprezintă fauna Marinului. Speciile silvice dominante sunt gorunul, cerul și carpenul. Pe alocuri apar și alte specii de foioase. Pădurile, în suprafață de 196 ha, sunt amplasate în împrejurimile satului, în partea sudică, vestică și nordică. Distanța față de sat este foarte variabilă: dacă partea de vest se situează la aproape un kilometru de pădure, grupul de case de la “Muscănești
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
ținutul Chișinău, și părți din ținutul Orhei, se întindea un lanț de dealuri și văi de separare denumite Codri. La sfârșitul secolului al XIX-lea gubernia era un loc foarte pitoresc, bogat în mănăstiri vechi și plin de păduri de foioase, mai ales de stejar, carpen și fag. Dealurile din partea de mijloc constau din calcar, cele mai multe de formare cretacică, iar la sud se întâlneau formațiuni miocenice. De-a lungul malurilor Nistrului, în ținuturile Hotin și Soroca, în canioanele adânci săpate de
Gubernia Basarabia () [Corola-website/Science/311853_a_313182]
-
terenului, a solului și a climei. Pădurile ocupă 80% din suprafața localității. Depresiunea Baia Mare face parte din arsenalul pădurilor de foiase (fag, carpen, stejar) - astăzi în mare parte defrișate și înlocuite de culturi agricole și pajiști secundare. Etajul pădurilor de foioase se întinde pe altitudini cuprinse între 300 și 1200 m, formând un brâu verde în jurul orașului. Pe râma depresiunii Baia Mare predomina pădurile de gorun în amestec cu carpen. Pădurile de fag și carpen ocupă versanții vestici și sudici ai munților
Baia Mare () [Corola-website/Science/296949_a_298278]