404 matches
-
a făcut foarte mult pentru etnia română din Șerbia atât în domeniul învățământului, literaturii și culturii, în general, cât și în mod special în domeniul păstrării limbii române și a cultivării limbii literare, respectiv în domeniul cercetărilor științifice (lingvistică, dialectologie, folcloristica).<br> Renumitul savant român a fost un distins profesor universitar, om de știință și cultură, scriitor, dramaturg, istoric și critic literar, folclorist, autor de antologii, de manuale școlare, de cursuri pentru uzul studenților, cercetător al relațiilor sârbo-române, traducător, dar, înainte de
Radu Flora () [Corola-website/Science/308236_a_309565]
-
elaborată sub îndrumarea lui Ovid Densusianu. Urmează apoi studii de specializare în slavistică (1929-1934) la Praga, Cracovia, Bonn și Varșovia, unde îi are ca profesori pe M. Murko, P. Bogatyrev, I. Horak, M. Tille, R. Jakobson, nume de rezonanță în folcloristica, etnografia, lingvistica și teoria literară universală. Între 1928-1929 funcționează ca profesor suplinitor la Liceul Spiru Haret din București. Între 1929-1936 face parte din echipele de cercetare ale școlii sociologice în cadrul Institutului Social Român, condus de Dimitrie Gusti. Participă la anchetele
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
unde dansului îi este suficientă muzica fără text (instrumentală), iar în lume există culturi unde dansul este acompaniat doar de scandări sau recitări rituale. Cu toate că asemenea cazuri există și în folclorul românesc, generalitatea corespunde relației complete (text-muzică-dans). Școala românească de folcloristică a debutat în secolul XIX și a studiat mai întâi, înainte de impunerea unei metodologii științifice (începutul secolului XX), folclorul literar și muzical. Folclorul coregrafic a căpătat interesul cercetătorilor abia după formarea unei școli de dans românești și corelarea ei cu
Folclorul coregrafic românesc () [Corola-website/Science/310009_a_311338]
-
Etniile creatoare de folclor studiate în articol sunt, în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și - în limita cercetărilor efectuate - aromân și meglenoromân). Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate: folcloristica și etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
articol sunt, în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și - în limita cercetărilor efectuate - aromân și meglenoromân). Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate: folcloristica și etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăți a secolului XX
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. În vreme ce folcloristica se concentrează pe studii monografice făcute în interiorul unei etnii, etnomuzicologia se preocupă de studiul comparat între națiuni. Astfel, în funcție de perspectiva cuvenită, folclorul muzical din România se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naționalități, fie între celelalte ramuri de
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naționalități, fie între celelalte ramuri de folclor românesc. Indiferent care dintre cele două căi este urmată mai întâi, categoriile obținute sunt înglobate în folclorul universal. Dacă etnomuzicologia este apanajul secolului XX, folcloristica nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii. Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără rețineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese și a concluziilor obținute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii. Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără rețineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese și a concluziilor obținute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de informații. Acea metodologie cuprinde principii
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de informații. Acea metodologie cuprinde principii, metode și o tipizare a studiilor folclorice. Anume, există trei tipuri (sau etape): culegerea de materiale, clasificarea și interpretarea lor. Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular. Pentru a cataloga componentele folclorului, în studiile de specialitate se recurge adeseori la termeni precum „gen” și „specie”. Cum nu s-a putut stabili
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
gen” și „specie”. Cum nu s-a putut stabili exact „întinderea” fiecăruia și ambiguități continuă să existe, vom aplica recomandarea folcloristului Gheorghe Oprea, de a numi toate aceste componente sub denumirea unică de „categorii”, fără a lăsa loc vreunei ierarhii. Folcloristica este o știință tânără; însuși termenul din care provine s-a stabilit în a doua jumătate a secolului XIX (după ce a fost propus pentru prima oară de arheologul englez William Thoms în 1846). Venind spre zilele noastre, noțiunea de folclor
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
Venind spre zilele noastre, noțiunea de folclor a avut deschideri variabile, determinate de teoriile și influențele politice ale vremii; abia în ultimele decenii, folclorului i-au fost atribuite teritorii mai bine delimitate. Stabilirea unor granițe pentru obiectul de studiu al folcloristicii a fost îngreunată de intersectarea cu alte discipline apropiate (de exemplu, etnologia). În vreme ce din Antichitate a existat interesul pentru aspecte ale culturii muzicale „orale” în spațiul geografic al românilor de astăzi, stabilirea unor criterii de studiu științifice desemnează un proces
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
Muzica Evului mediu în spațiul românesc este consemnată în surse variate. O mențiune semnificativă trebuie făcută în această privință: dat fiind că informațiile pe care le avem despre locuitorii din primele secole (mai devreme de anul 1000) sunt incerte, preocuparea folcloristicii se va rezuma doar la semnalarea unor ritualuri ale popoarelor indigene, oricare vor fi fost acelea. (Vezi și Statele medievale românești) Așadar, s-a atestat practicarea unor ritualuri folclorice (din rândul cărora amintim jocurile cu măști, baladele, colindele, folclorul copiilor
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
și muzică cultă laică). Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moștenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna și a popoarelor din care ei au luat naștere. Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular. La începutul secolului XX se remarcă compozitorul George Enescu, primul creator român ce realizează o sinteză organică, profundă între muzica folclorică românească și tendințele
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
În timpul studenției a fost remarcată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu și a fost invitată să lucreze alături de acesta ca cercetător științific. În anii 1940 a fost profesoară de liceu la Ploiești, iar din 1949 până în 1976 a predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene din același oraș. De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și
Emilia Comișel () [Corola-website/Science/319131_a_320460]
-
în opt volume, dintre care primele șase apărute în intervalul 1967-1998, iar ultimele două, în anii 2008 și 2010. A fost membră a Societății Internaționale de Folclor. În perioada 1942-1949, a predat la Liceul Pedagogic din Ploiești. Susține cursuri de folcloristică la Conservatorul bucureștean din 1949 până în 1976, anul pensionării. Din 1992, timp de doi ani, predă la Universitatea din Timișoara. A participat ca profesor în cadrul Universității Populare „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Pentru activitatea sa, Emilia Comișel a fost
Emilia Comișel () [Corola-website/Science/319131_a_320460]
-
lui B.P. Hașdeu" (Buc., EM, 1971, 362 p.) de I. Mușlea și "Problemele tipologiei folclorice" (Buc., Em, 1971, 362 p.) de D. Caracostea. De acești doi renumiți cercetători ai culturii populare l-a legat de asemenea meditația gravă asupra destinului folcloristicii, efortul de a o elibera de sub tutela literaturii, a esteticii literare și a diletantismului, de a o dota cu instrumentele de lucru necesare, îndelung așteptate. Însă, spre deosebire cei doi, Ovidiu Bârlea și-a delimitat cu fermitate, din dorința de
Ovidiu Bârlea () [Corola-website/Science/316196_a_317525]
-
a delimitat cu fermitate, din dorința de a-l cunoaște în profunzime, domeniul cercetării, restrângându-l la fenomenul folcloric, pe care îl studiază în complexitatea lui dialectică. Cunoașterea nemijlocită a folclorului, înregistrarea modernă a creațiilor populare și lecturile din biblioteca folcloristicii universale (îndeosebi din biblioteca germană) au dus la scrierea lucrării " Metoda de cercetare a folclorului" (Buc., EPL., 1969, 326 p.). În studiul său, Ovidiu Bârlea expune critic metodele de culegere a folclorului, precum și modalitățile lui specifice de interpretare. Astfel, cercetătorului
Ovidiu Bârlea () [Corola-website/Science/316196_a_317525]
-
un gust estetic special, apt să surprindă realitatea estetică a fenomenului și valoarea artistică a formelor celor mai arhaice, preconizând examinarea „frumosului folcloric din punct de vedere al creatorilor și interpreților acestuia“. În continuare, autorul realizează o vastă sinteză a folcloristicii noastre de la începuturi până în prezent în lucrarea "Istoria folcloristicii românești" (Buc., EER, 1974, 597 p.) precum și prima încercare de sintetizare și selectare a contribuțiilor meritorii și de ierarhizare a valorilor, de la creatori de școală și „folcloriști piloni“ până la culegătorii amatori
Ovidiu Bârlea () [Corola-website/Science/316196_a_317525]
-
a fenomenului și valoarea artistică a formelor celor mai arhaice, preconizând examinarea „frumosului folcloric din punct de vedere al creatorilor și interpreților acestuia“. În continuare, autorul realizează o vastă sinteză a folcloristicii noastre de la începuturi până în prezent în lucrarea "Istoria folcloristicii românești" (Buc., EER, 1974, 597 p.) precum și prima încercare de sintetizare și selectare a contribuțiilor meritorii și de ierarhizare a valorilor, de la creatori de școală și „folcloriști piloni“ până la culegătorii amatori care și-au dat aportul la adunarea tezaurului culturii
Ovidiu Bârlea () [Corola-website/Science/316196_a_317525]
-
(n. 31 decembrie 1858, Roșia Montană - d. 25 iulie 1945, Sibiu) a fost un folclorist român, membru corespondent al Academiei Române din 1904. Prin activitatea sa de cercetător și culegător al creațiilor populare, a adus o însemnată contribuție la dezvoltarea folcloristicii române, urmând cultul înaintașilor pentru literatura populară. A fost interesat cu precădere de creațiile populare din Banat, deși în unele povești se întrevăd ocupațiile locuitorilor din localitatea sa de baștină. Enea Hodoș a făcut parte dintr-o familie de intelectuali
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
două degete de dosul mâinii și mișcând șirul mâinilor în sus și în jos rostesc: și în continuare, focul l-a stins ploaia, ploaia a băut-o boul, boul a fost mâncat de lup, iar pe lup De la începuturile sale, folcloristica noastră a acordat atenția cuvenită epicii populare. E. Hodos își îndreaptă atenția înspre acest gen de creație populară și publică la Sibiu, în 1906, "Poezii poporale din Bănat", vol. 2, cu 25 de balade. Una dintre balade este "Mârza", în
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
Paloții locuiesc într-o regiune relativ mare, în nordul Ungariei și în sudul Slovaciei, mai ales în Munții Bükk, în Depresiunea Nógrád, în văile și micile depresiuni ai Munții Mátra și în valea râului Ipoly. Această regiune este amintită în folcloristică și sub denumirea de ”Ținutul Paloților”, o denumire strict etnografică, regiunea nefiind un ținut istoric sine-stătător. Spre deosebire de secuii, iașii, cumanii sau sașii colonizați în regatul ungar, paloții nu aveau niciodată drepturi sau privilegii colective și nici sistem administrativ propriu, deci
Paloți () [Corola-website/Science/327333_a_328662]
-
curat și divers. Balada sau cântecul bătrânesc, cum este numită adesea în mediul rural din Muntenia și Moldova, este genul cel mai spectaculos și mai deosebit din zona Vlașca-Teleorman, căruia i s-a acordat și cea mai mare atenție în folcloristică românească. Baladele culese și înregistrate în această zonă de-a lungul timpului nu se deosebesc ca tematică și subiecte de cele cunoscute din publicații. Ele pot fi împărțite și grupate astfel: Este greu de determinat vechimea baladelor, cu excepția celor păstorești
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
a Universității de Stat din Chișinău. Din 1971 e aspirant la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki" din Moscova, și în 1974 își susține teza de doctor în filologie “Poetica doinelor populare moldovenești”. A fost colaborator științific la secția de folcloristică a Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Republicii Moldova. În calitate de culegător, cercetător și editor al tezaurului etnofolcloric românesc, dânsul a efectuat îndelungate cercetări de teren în Moldova, Transilvania, Bucovina, Maramureșul de Nord, în localitățile românești de la est
Sergiu Moraru () [Corola-website/Science/335810_a_337139]