272,843 matches
-
Exista un fel de demnitate a lui "â", semnul la care apelezi doar în situații speciale. Folosirea lui - rară, dar semnificativă - crea un focar de solemnitate în rîndul scris. "â" avea o oarecare aromă de literă sacră (nu exagerez). Așa, folosit unde vrei și unde nu vrei, nu mai arată nimic și nu mai spune nimic, cu excepția faptului că avem - degeaba - două semne pentru același sunet. Desacralizarea unui simbol grafic prin exces de utilizare (fiindcă pe undeva cam așa stau lucrurile
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
fatal legate de o mînă de pămînt..."4)? Conform noii mode (care aduce a fandoseală naționalistă), ar trebui să citim mai degrabă "pămunt", ca să nu supărăm nici poezia, nici Academia. Oare nimeni nu își amintește că, pînă și cînd se folosea ortografia latinizantă, se scria "sunt", dar se citea "sînt"?5) Iar faptul că, enervată de ineficiența reformei inutile, instituția respectivă apelează la Parlamentul României ca să impună cu anasîna (anasâna?) o măsură impopulară, propagandistică și contrară spiritului limbilor în general, nu
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
1956, p. 105). La drept vorbind, conținutul afirmației (exprimat cu maximă prudență) era rațional și justificabil științific: se reafirma teza că la baza limbii literare stau traducerile de texte bisericești din secolul al XVI-lea, tipăriturile lui Coresi, care au folosit mai ales graiul muntenesc (evident, nici sfera religioasă, nici identitatea regională nu puteau fi formulate explicit). Latura de onestitate profesională a conținutului apare însă incredibil și comic deformată prin modul de a face dintr-o ipoteză interpretativă o decizie oficială
După 50 de ani by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14404_a_15729]
-
învingător, ceea ce dovedește că e încă tare pe poziții. Mult prea tare. Iliescu nu se află la prima hăituială de prim-miniștri. Experiența dobândită în septembrie 1991, când a dat de pământ cu un alt arogant, Petrică Roman, i-a folosit în noile împrejurări. Atunci, problema era dacă revenim sau nu în sfera de influență a Rusiei. Acum, dacă răspundem obligațiilor luate în fața N.A.T.O. Atunci, Iliescu a chemat corpul de control mineresc. Acum, el face apel la trupele de șoc
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
demonstrative anevoie de contracarat. De foarte multe ori chiar, în perimetrul bunului-simț, cu neputință. Punctul d-sale de plecare îl constituie conceptul de intelectual, mediatizat de Maurice Barrès cu ocazia celebrei "afaceri Dreyfus" (1894-1906), definind, în sens tehnic, "persoana care folosește inteligența (cunoașterea, știința) și spiritul în analiza semnelor și a simbolurilor opuse materiei și actelor reale". Nici o societate civilizată nu s-a putut dispensa de această speță menită a-i configura o conștiință și a-i asigura o continuitate substanțială
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
analize tematice, de producere și receptare a textelor, căci pentru a înțelege „eficacitatea nebănuită" a sistemului e nevoie de o varietate de perspective critice. Nu doar experiența scrierii Figurii spiritului creator, dar și cea a Narațiunii în cronici... i-au folosit cu prisosință criticului pentru a aborda cât mai pertinent proza sub comunism. Volumul se deschide, cum era și firesc, cu istoricul raportului literaturii cu propaganda, de la literatura agitatorică proletcultistă din faza fundamentalistă a regimului, cu repertoriu unic hotărât la Moscova
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
pe care li l-a dat Heidegger. În acest punct, romancierii i-au precedat pe filosofi. Examinând situațiile personajelor lor, ei elaborează propriul vocabular, adesea cu cuvinte-cheie care au caracterul unui concept și depășesc semnificația atribuită de dicționare. Astfel, Crebillon-fiul folosește cuvântul moment în calitate de cuvânt-concept al jocului libertin (ocazia momentană, când o femeie poate fi sedusă) și-l dăruiește epocii sale și altor scriitori. Tot așa, Dostoievski vorbește de umilire, Stendhal de vanitate. Grație Procesului, Kafka ne lasă moștenire cel puțin
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
registre de contabilizare a consumului de înțelepciune poporană. Apoi, nu există nici călăuză pentru limbă. Nu de puține ori, spiritul limbii acceptă un cuvânt direct, o simplă alternanță de consoană într-un cuvânt deja existent, în locul căruia, însă, toată populația folosește expresii descriptive complicate și fărâmicioase, sporind risipa de cuget universal și de timp menit meditației. Cine ar pleca din Moscova spre Kiev prin New-York? Și totuși, ce pasaj din limba contemporană a cărturăriei ar fi scutit de atare gen de
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
în plină stradă, eveniment la care asistă personal, drama veteranilor care luptaseră în Coreea, iar acum își amanetează decorațiile ca să-și cumpere o pâine, tragedia copiilor despărțiți de părinți și deveniți astfel „orfani" din voința Forțelor Armate, pentru a fi folosiți în luptele de gherilă din Villarica etc. Intenționat am lăsat la urmă iubirea. Vivir para contarla este o carte despre dragoste. Iubiri pasagere, în bordeluri, în patul Martinei Fonseca - care l-a învățat cum să iubească, dar să și studieze
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
replica e chiar mai lungă: "Știvini, ivini, păvănă, săvănă, răvănă, ștevene? Mivini, săvănă, pavana, revene, căvănă, evene, știvini, nevene, buvunu, nuvunu...". Unii comentatori au crezut că e vorba de "onomatopei care imită, în bătaie de joc, aspectul acustic al cuvintelor folosite de puriști și de franțuziți". E însă doar tipica păsărească, în care, e drept, va fi încadrată ironic (dar perfect adaptată sistemului) și o secvență pumnistă, atunci cînd Suzana își continuă atacul introducînd terminația fixă -ciune: "Baciune, tăciune, teciune, pîrciune
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
acum?"; "Galuscus (cu mulțămire): Acu mai vii de-acasă, dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute" (p. 610). Același sistem - în care fiecare silabă este urmată de v...n..., cu repetarea vocalei respective, e folosit în ziarul Zimbrul și vulturul (Iași), la rubrica satirică "Bondariul", în nr. 4, 1858, pentru a ironiza "Epilogul" lui Negruzzi la Păcatele tinerețelor, care n-ar fi fost scris "în limba păsărească ce toți copiii au vorbit-o": "Stivini - Ivini
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
raportul metodelor de lucru, chiar dacă unii apără legea pe care ceilalți o încalcă. Admirabilă lecție, cătușele! Educativă, formatoare, convingătoare. Pentru variație, sugerez Poliției ca, în cazul infracțiunilor legate de gură, nu de mîini, cum ar fi calomnia sau insulta, să folosească, în locul cătușelor, botnița. Simbolistica ei mai subtilă, ar face botnița, nu doar suportabilă, dar mai potrivită bunăoară cu un condamnat pentru multiplă calomnie, precum poetul șef de partid și senator al României.
În cătușe, în direct by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14450_a_15775]
-
site web cu texte evident traduse, exemplele se succed: "Scriptura este fără erori ca și întreg sau în parte"; "Cuvântul sigur al lui Dumnezeu ca și obiect unic al credinței"; "cât de profund anticatolic era ca și student"; "ar fi folosit Scripturile ca și etalon al adevărului"; "Luther a ajuns să absolve ca și doctor în teologie"; "priceperea lui Hubbard ca și scriitor (autor) de literatură științifico-fantastică" etc. (rcrwebsite.com) . Pentru a contrabalansa mania actuală, am putea întocmi o listă la fel de
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
importanța pe care el o acordă scrisului e doar o fațetă a relației complexe pe care Nietzsche o întreține cu domeniul limbii. Pentru el limba nu e un fapt exterior, pur și simplu o "unealtă socială" pe care s-o folosești, pragmatic, în comunicare: limba ține de alcătuirea noastră ontologică ultimă. Prin limbă ne putem da formă și pune în ordine, și doar prin limbă ni se întâmplă că putem, în ultimă instanță, să ne descoperim - că să nu zic, pur
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
care trec în mod curent drept adevăruri indubitabile: "...memoriei individuale îi atribuim însemne colective. Ne implicăm mental în cercuri concentrice lărgite tot mai mult și lor anume le transferăm o bună parte din virtuțile sau, mai des, din servituțile trăite. Folosim mereu pluralul: noi și ai noștri. Eventual invocăm un singular de maximă globalitate: europeanul, românul, ortodoxul. Sărim direct, mai pe față, mai pe ascuns, în generalități și generalizări, trecând chiar peste aspectele particulare, în care individul aparține unor entități cât
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
sus-pomenitele tomuri. Căci ar fi păcat să se piardă în uitarea timpului. Mai ales pentru istoria literaturii române a anilor 1938-2000 (minimum). - Probabil, adică sigur știți că se tot discută despre "reconsiderări în literatura română"... Cât de mult credeți că folosește la ceva acest lucru având în vedere că timpul rămâne, totuși, cel care va hotărî soarta în domeniu... - Mai este timp pentru reconsiderări, de vreme ce nici să citim nu mai există vreme? Chestia cu reconsiderările va fi decisă de timpul istoric
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
fi trimiși la pușcărie. Chițac și Stănculescu (unul cu "bulanul chimic", celălalt cu "ghipsul ideologic") își văd netulburați de reumatisme, cultivând cu fervoare tehnica găurilor de memorie. Ce să mai aștepți, când Dan Iosif a ajuns un simplu berbece politic, folosit de Ion Ilici pentru a-l contracara pe Năstase? Din erou al baricadei, Ioșca a îmbrăcat uniforma de plutonier al pichetelor de la bârlogul lui Năstase. O formulă precum "Cine-a stat cinci ani la ruși / Nu poate gândi ca Bush
Omagiu lui Václav H. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14482_a_15807]
-
par a se desprinde complet de realitatea cotidiană. Dacă nu ne gândim, cumva, că astfel ne instalăm de fapt în realitatea adevărată. Sau lucruri complet aiurea. Că frază notata pe prima pagină pe care, după cât îmi aduc aminte, nu am folosit-o niciodată în vreunul din românele de mai tarziu: X fuma cu brațul îndoit în spate, scuturându-și în timp ce citea țigarea pe umăr. Avea umărul pavat cu cenușe... Sau: Vine un aer rece, polar, dinspre Murmansk, miroase a foci, reni
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
despre tehnologie, rețele și capital social, nu lipsește o conturare a direcțiilor date de marile civilizații religioase (islamică, iudaică, creștină, indiană și confucianistă) ale căror granițe mai reprezintă și zonele fierbinți ale politicii mondiale. Fukuyama e optimist: oamenii își vor folosi rațiunea - așa cum au făcut de milenii - pentru Marea Reconstrucție; și nu doar rațiunea. Rolul benign al revenirii la religiozitate (cartea fiind scrisă în 1999, înaintea tragediei din 11 septembrie), al ciclicității morale îi dau speranțe. "Nimic nu ne garantează că
Misterioasă și ademenitoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14478_a_15803]
-
în opera lui Miron Costin (1976), Ion Barbu. Poezie și deziderat (1981) și, mai ales, cele două volume din Istoria poeziei românești (1982; 1984) - plasînd acest excepțional Bacovia într-o nemeritată umbră: cu atît mai mult cu cît multă lume folosește cartea lui Mircea Scarlat și prea puțini se mai obosesc s-o citeze, fie și la "bibliografia generală". Deși despre Bacovia s-a scris poate mai mult decît despre oricare alt poet din perioada modernă a literaturii noastre, lirica sa
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
această "convenție" literară sau a fost asimilat de ea. Răspunsul este de mare importanță pentru că această chestiune este intim legată de mecanismul raportului dintre "involuntar" și "intenționalitate", putînd clarifica, de asemenea, și sensul altor termeni pe care Mircea Scarlat îi folosește în studiul său. Astfel, comparînd pe Bacovia cu Minulescu, criticul afirmă că, în vreme ce primul își asumă (mai înainte era vorba de "asimilare") paradigma poetică simbolistă, cel de-al doilea o adoptă doar: "Ceea ce la alți poeți a fost poză (convenție
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
chip de grăire" ("L-au chemat pre el; mi-au dat mie; te-or mîntui pre tine"), atestat și în cărțile vechi, dar pe care tradiția nu-l justifică din punct de vedere logic. La mirarea inocentă a discipolului, care folosește spontan dublarea condamnată de maestru (Diacul: "Mie-m pare că aceste să dzic bine românește și nu știu, nice am audzit, ca să să dzică într-alt chip"), dascălul ripostează categoric: "Deacă vei cunoaște regulele gramaticii, însuși vei precepe că aceste
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
-i pe maeștrii tăi ca pe tine însuți și prețuiește-ți munca mai presus decît orice, 6. să nu ucizi frumusețea confortabilă a artei, 7. să nu fii desfrînat cînd ești în fața pînzei sau a pietrei, 8. să nu furi, folosește doar ceea ce înaintașii ți-au dat în mod legitim, 9. să nu mărturisești strîmb împotriva breaslei și a vecinului tău de atelier, 10. să nu dorești stilul confratelui tău, nici cromatica lui, nici cumpărătorii lui și nici măcar junele pe care
Decalogul artistului de mijloc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14503_a_15828]
-
altfel unul așa-zicând general-teoretic: "de a dovedi că, deși savant construită, poezia livrească nu pierde din emotivitate și plasticitate, pentru că livrescul produce, de fapt, un nou tip de sensibilitate, alimentată din mediere, nu din frustrețe și inocență"(p.8). Folosindu-se din plin de sugestii venite pe filiera unor Radu G. Țeposu sau Gianni Vattimo, Lucia Țurcanu stabilește repede, fără a rămâne prea mult în teorie, cadrele postmodernismului și integrează livrescul ca unitate ontologică în noua paradigmă literară. Cu toate
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
începutul sfîrșitului sistemului comunist. Cu toată reprimarea violentă a revoluției ungare, valul liberalizării atinsese coastele tuturor țărilor din această parte de lume. El va culmina în 1968 cu primăvara de la Praga. Procesul n-a fost uniform. Dezghețul (termenul a fost folosit de Ilya Ehrenburg în titlul unui roman al său din epocă) a fost întrerupt de scurte perioade de reîngheț, cînd liberalizarea a cunoscut reveniri la dogmatism. Sînt unii care cred că pînă și cuvîntul liberalizare trebuie pus între ghilimele: liberalizarea
Dezgheț cu voiede la partid? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14508_a_15833]