526 matches
-
i-a blocat planurile de ascensiune la tronul Greciei. Prințul Alfred a rămas în marină și a fost promovat locotenent la 24 februarie 1863 servind sub contele Gleichen pe HMS "Racoon", apoi căpitan la 23 februarie 1866 când primește conducerea fregatei HMS "Galatea". Alfred a rămas al doilea în linie la succesiunea tronului britanic de la naștere până la 8 ianuarie 1864 când fratele său mai mare Eduard și soția acestuia Alexandra a Danemarcei au avut primul lor băiat Prințul Albert Victor, Duce
Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/312237_a_313566]
-
1769, pe care a descris-o în lucrarea sa ""Voyage autour du monde"" Însoțit de un naturalist, de un desenator și de un astronom, Bougainville a plecat de la Brest, la 15 decembrie 1766, într-o călătorie în jurul lumii, la bordul fregatei "La Boudeuse". O a doua navă, "L'Étoile", care a plecat de la Rochefort, la 1 februarie 1767, i s-a alăturat la 13 iunie 1767 la Rio de Janeiro, după două încercări nereușite de întâlnire în insulele Malvine și la
Louis Antoine de Bougainville () [Corola-website/Science/312248_a_313577]
-
Iceland and the Commander in Chief by Sea and Land”). Începe construcția unui fort, creează un steag islandez, dă legi și decrete , și formează o gardă personală compusă din 12 marinari înarmați (care există și astăzi). La 9 august, o fregată engleză ("H.M.S. Talbot") condusă de căpitanul Alex Jones, ajunge la Reykjavik și pune capăt „domniei” lui Jürgensen, restaurând dominația daneză, de această dată cu garantarea libertății comerțului englez în insulă. Se pare că a participat la bătălia de la Waterloo. Se
Jørgen Jürgensen () [Corola-website/Science/311417_a_312746]
-
din cupru, reprezentând Zeița Libertății, a reprezentat un cadou pentru Statele Unite din partea Franței, ca simbol al prieteniei dintre cele două națiuni. Piedestalul statuii a fost construit de Statele Unite. Oficial, statuia a fost dată Statelor Unite ale Americii la 4 iulie 1884, transportată de fregata "Isere" și montată definitiv în locul unde se găsește și astăzi. În 17 iunie 1885, Statuia Libertății ajunge în portul orașului New York. Statuia Libertății de la intrarea în portul New-York, al cărei nume original complet este "Libertatea Luminând Lumea" (în ), a fost
Statuia Libertății din New York () [Corola-website/Science/310878_a_312207]
-
sunt tancul american M1 Abrams și tancul sovietic/rusesc T-80. Datorită raportului excelent putere/greutate, turbinele cu gaze au fost folosite și la acționarea navelor rapide. Exemple de astfel de nave au fost în Anglia vedetele "MGB 2009" și fregatele "Type 81", în Suedia vedetele torpiloare din clasa "6 Spica", acționate de turbine Proteus 1282 fabricate de Bristol Siddeley , în Finlanda corvetele din clasa "Turunmaa", acționate de turbine Rolls-Royce Olympus TMB3, în Canada distrugătoarele portelicopter din clasa "Canadian Iroquois", iar
Turbină cu gaze () [Corola-website/Science/309405_a_310734]
-
apoi sub forma unei cărți ilustrate de Édouard Riou în 1875. Romanul - unul dintre cele mai puțin cunoscute ale lui Jules Verne - este în același timp un roman de aventuri maritime și unul inițiatic, inspirat în principal de episodul naufragiului fregatei franceze "Meduza", survenit în 1816. Este de remarcat faptul că, spre deosebire de alte opere ale autorului, aceasta nu conține deloc pasaje didactice. Nava britanică "Cancelarul" pleacă din Charleston, Carolina de Sud având opt pasageri la bord, 20 de membri ai echipajului
Cancelarul (roman) () [Corola-website/Science/305108_a_306437]
-
naval militar de la Mangalia într-un program de lărgire a flotei militare românești. Se plănuiește dezvoltarea unui program de înzestrare pentru forțele navale. Este vorba de patru corvete și patru nave vânător de mină, ceea ce înseamnă că, alăturat celor trei fregate, vom avea forțe navale competitive la Marea Neagră. Navele urmează să fie construite în șantierul naval militar Mangalia, pentru că vrem să dotăm armata cu producție românească", a afirmat Sorin Frunzăverde, ministrul apărării naționale. Pentru modernizarea forțelor Navale, Ministerul Apărării va contracta
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
care s-a dispus asigurarea serviciilor de agenturare ale Bricului "Mircea" pe perioada marșului de instrucție de trei luni, executat de aceasta în Marea Nordului. De asemenea, au fost oferite contracte dezavantajoase pentru Marină și pentru repararea bricului "Mircea" sau a fregatei "Mărășești". Contrar legislației în vigoare, negocierea a fost făcută cu o singură sursă, deși în municipiul Constanța există câteva societăți specializate care au și dotările necesare pentru efectuarea acestui tip de lucrări. Deși este salariat bugetar, contraamiralul Gheorghe Marin și-
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
Navală Franceză din Brest, institutie de rang universitar, transcrisă uneori ca Academia Navală. În 1899 Matila Ghyka termină Școala Navală și se angajează în marina franceză cu gradul de aspirant, primul grad de ofițer în marina militară, fiind repartizat pe fregata "Iphigénie", o fregată cu pânze, dotată și cu un motor auxiliar. Comandantul navei era Henri-Louis Manceron, (1848-1917), avansat ulterior la rangul de contra-amiral, șef de stat major al marinei militare franceze Prima misiune a fregatei a fost o călătorie în
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
Brest, institutie de rang universitar, transcrisă uneori ca Academia Navală. În 1899 Matila Ghyka termină Școala Navală și se angajează în marina franceză cu gradul de aspirant, primul grad de ofițer în marina militară, fiind repartizat pe fregata "Iphigénie", o fregată cu pânze, dotată și cu un motor auxiliar. Comandantul navei era Henri-Louis Manceron, (1848-1917), avansat ulterior la rangul de contra-amiral, șef de stat major al marinei militare franceze Prima misiune a fregatei a fost o călătorie în Martinica unde nava
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
marina militară, fiind repartizat pe fregata "Iphigénie", o fregată cu pânze, dotată și cu un motor auxiliar. Comandantul navei era Henri-Louis Manceron, (1848-1917), avansat ulterior la rangul de contra-amiral, șef de stat major al marinei militare franceze Prima misiune a fregatei a fost o călătorie în Martinica unde nava a staționat timp de trei luni în portul Saint Pierre pentru paza insulei. În memoriile sale, Matila Ghyka descrie în mod pitoresc orașul și viața societății creole din orașul Saint Pierre, care
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
în portul Saint Pierre pentru paza insulei. În memoriile sale, Matila Ghyka descrie în mod pitoresc orașul și viața societății creole din orașul Saint Pierre, care a fost complet distrus ca urmare a erupției vulcanului Pelée din 1902. La întoarcere, fregata “Iphigénie” participă la manevrele escadrei de nord a marinei franceze în largul insulei Oléron continuându-și călătoria până la Boulogne-sur-Mer, înainte de a ancora în rada portului Brest, la 1 august 1900. Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Externe al României și un prieten
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
Naurului este săracă. Toate mamiferele au fost aduse și în parte îngrijite de om: șobolani polinezieni, pisici, porci, câini, dar și găini. Dintre reptile pe insulă se întâlnește doar șopârla. Ornitofauna este mai variată; aici viețuiesc găinușe de baltă, albatroși, fregate, porumbei, sternide. În Nauru există o singură specie de pasăre cântătoare: pitulicea-de-stuf ("Acrocephalus rehsei"). Alături de cordate, Nauru găzduiește și o varietate mare de nevertebrate. În apele dimprejurul insulei înoată rechini, arici-de-mare, moluște, crabi și multe animale veninoase.
Geografia Naurului () [Corola-website/Science/314069_a_315398]
-
ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval Staff din Greenwich. Din 1949 a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe distrugătorul HMS "Chequers". În iulie 1950 a fost promovat locotenent comandant și a primit comanda fregatei HMS "Magpie". În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui navală a luat sfârșit în iulie 1951. Regele fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii
Filip, Duce de Edinburgh () [Corola-website/Science/313435_a_314764]
-
construire: 04:10 sec. Costuri construire: Caracteristici: Proba Cerințe construire: Timp construire: 00:30 sec. Costuri construire: Caracteristici: Interceptor Cerințe construire: Timp construire: 00:30 sec. Costuri construire: Caracteristici: Bombardier Cerințe construire: Timp construire: 00:30 sec. Costuri construire: Caracteristici: Fregata de Luptă Cerințe construire: Timp construire: 00:30 sec. Costuri construire: Caracteristici: Crucișător Cerințe construire: Timp construire: 00:30 sec. Costuri construire: Caracteristici: Clădirea principala coordonează toate activitățile majore ce au loc la nivel de planeta și furnizează roboți pentru
Swargame () [Corola-website/Science/313973_a_315302]
-
se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era condusă în mod unitar de Kaptan Pasha. Flota otomană era compusă din 23 de corăbii de linie dotate cu 80 de tunuri și 7 sau 8 fregate cu câte 5o de tunuri, 5 corvete cu câte 30 de tunuri și aproximativ 40 de bricuri cu câte 20 de tunuri. În aceste condiții, grecii au luat hotărârea să folosească corăbiile incendiare (în limba greacă: "πυρπολικά" ori "μπουρλότα"), care
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
În aceste condiții, grecii au luat hotărârea să folosească corăbiile incendiare (în limba greacă: "πυρπολικά" ori "μπουρλότα"), care se dovediseră eficiente în timpul acțiunii lui Orlov din 1770. Primul test a fost făcut la Eresos pe 27 mai 1821, când o fregată turcă a fost distrus în urma atacului condus de Dimitrios Papanikolis. Grecii au descoperit o armă eficientă împotriva vaselor otomane. În anii care au urmat, succesele corăbiilor incendiare au crescut încrederea grecilor în ele. Ele au fost folosite și în bătălia
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
intrat în Golful Navarino atât ca să se adăpostească de furtună, cât și pentru a împiedica ieșirea în larg a flotei turco-egiptene. Un ofițer de legătură britanic, trimis în misiune să ceară retragerea corăbiilor incendiare egiptene a fost împușcat mortal. Echipajul fregatei la bordul căreia se afla ofițerul britanic împușcat a răspuns cu focuri de muschetă. Egiptenii au răspuns lansând o ghiulea împotriva vasului amiral francez, „Sirene”, iar francezii au deschis la rândul lor focul. Bătălia s-a încheiat cu o victorie
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
celelalte două. Willy a fost invitat pentru a ajuta la investigarea evenimentelor ciudate în care mai multe nave au fost atacate de ceea ce părea a fi un monstru marin. Willy, Romy, Rigodon și Tico au mers în călătorie la bordul fregatei Abraham Lincoln în căutarea acelui monstru. La bord se mai aflau și profesorul Aronnax, cercetător marin și Ned Land, harponist. După multe zile de căutare eșuate nava Abraham Lincoln a fost atacată de acel monstru, iar Fog, Romy, Rigodon, Tico
Călătorie spre centrul Pământului cu Willy Fogg () [Corola-website/Science/323473_a_324802]
-
construiește o flotă de 50 de crucișătoare militare, Flota Companiei Terestre, pentru a-și impune controlul din nou. Acest lucru provoacă Războiul Companiei, Terra având ca adversar Uniunea, cu baza la Cyteen, o lume locuibilă. Locuitorii stației și negustorii de pe fregatele interstelare sunt prinși la mijloc. Acțiunea romanului se petrece în timpul ultimelor zile ale războiului. Signy Mallory, căpitan al Flotei Companiei Terestre, aflată pe nava ei de luptă, "Norway", însoțește o flotă pestriță ce se refugiază de pe stațiile Russel și Mariner
Stația orbitală a lumii de jos () [Corola-website/Science/322867_a_324196]
-
parlamentărilor cu administratorii stației Pell, Mallory întâlnește o delegație a Companiei Terestre, condusă de Segust Ayres, secretar adjunct al Consiliului de Securitate Terestru. Ofensat de comportamentul ei arogant, Ayres refuză oferta de a fi transportat pe front și închiriază o fregată. Mallory nu știe că misiunea lui Ayres este de a deschide negocieri de pace cu Uniunea. Mallory pierde și un prizonier al Uniunii, Josh Talley, pe care-l salvase dintr-un interogatoriu brutal pe stația Russell. Totuți, în timpul călătoriei către
Stația orbitală a lumii de jos () [Corola-website/Science/322867_a_324196]
-
în acțiune și îl ucide pe rivalul său, Angelo Konstantin, luându-i locul. Pentru a scăpa de gloata de refugiați revoltați, Elene Quen este obligată să urce la bordul navei comerciale "Finity's End", una dintre cele mai respectate nave. Fregatele părăsesc zona de luptă, dar Quen le convinge să rămână unite, pentru a se proteja. Damon supraviețuiește tentativei de asasinat a unchiului lui și se alătură lui Talley. Împreună, reușesc să se ascundă de Lukas; de fapt, Talley descoperă că
Stația orbitală a lumii de jos () [Corola-website/Science/322867_a_324196]
-
despre preparativele franceze de pe coasta mediterană, Lordul Spencer îi trimite un mesaj vice-amiralului John Jervis, comandant al flotei mediteraneene pe râul Tajo, cerându-i să detașeze o escadră pentru a investiga. Escadra, formată din trei nave de linie și trei fregate, este încredințată vice-amiralului Horatio Nelson. Nelson este un comandant extrem de experimentat, care pierduse un ochi luptând în Corsica, în 1794 și care se făcuse remarcat în bătălia de la capul Saint-Vincent în 1797, unde capturase două nave spaniole. În iulie 1797
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
În 21 mai, escadra lui Nelson sosește la Toulon, unde este lovită de o furtună violentă, care aproape distruge nava amiral HMS "Vanguard". Restul escadrei este risipit; navele de linie găsesc refugiu lângă insula San Pietro, în largul Sardiniei, iar fregatele sunt împinse spre vest și nu reușesc să se întoarcă. În 7 iunie, după ce nava amiral "Vanguard" este reparată în grabă, o flotă formată din 10 nave de linie și un mic vas de 50 de tunuri, sosește la Toulon
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
trimisă de John Jervis, cu ordinul de a urmării și intercepta flota franceză. Chiar dacă Nelson are acum nave suficiente pentru a înfrunta flota francezilor, se confruntă cu două probleme: nu are nici o informație despre destinația francezilor și nu deține nici o fregată, pentru a o trimite în recunoaștere înaintea flotei sale. Îndreptându-se spre sud în speranța că va obține informații despre deplasarea francezilor, flota lui Nelson se oprește în Insula Elba și la Neapole, unde ambasadorul britanic William Hamilton, îi spune
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]