843 matches
-
sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor estetizante găzduiesc debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene, frecventează în timpul războiului cercul lui Bogdan-Pitești. Revistele Fronda și Absolutio sînt scoase de tineri moderniști evrei cu simpatii umanitariste (E. Relgis și, respectiv, I. Ludo), Simbolul îi are printre lideri pe S. Samyro și Marcel Iancu, iar citata Versuri și proză e condusă de un „duo” alcătuit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adaptîndu-și stilul la linia „populară” a publicației), și de acolo, la Seara lui Bogdan-Pitești. Perioada ocupației germane nu îl va scuti de atitudini „colaboraționiste”, mai discrete totuși decît în cazul unor Arghezi, Galaction sau Ioan Slavici. Treptat, estetismul său de frondă, marcat de voința individualizării și a originalității, renunță la iconoclastie în favoarea iconografiei. Cu același fantezism rafinat, autorul se va întoarce după război „lîngă pămînt”. Etapei fauve îi va lua locul un neobizantinism expresionist, cultivînd stilizarea temelor tradiționale, „htonice”, folclorice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei estetici moderniste - e adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei. Tendințe moderniste ieșene. Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre revistele simboliste și postsimboliste efemere din România de dinaintea Primului Război Mondial există numeroase referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau directorul I.M. Rașcu, e de remarcat prezența mai multor viitori scriitori de rezonanță: Hortensia Papadat-Bengescu, T. Arghezi, Perpessicius, B. Fundoianu, A. Maniu, G. Bacovia, F. Aderca, Ion Pillat, Cezar Petrescu, Filip Brauner-Brunea. Cea mai radicală publicație ieșeană este efemera Fronda (3 numere, ca și la Revista celor l’alți și Insula: aprilie-iunie 1912), realizată de un grup de adolescenți ieșeni ascunși sub varii pseudonime; anonimatul nu a scăpat cronicarului de la Versuri și proză, care îi numește „cavaleri ai Misterului”. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
soră, Constanța, Ion N. Theodorescu era căsătorit și cu care avusese, ca ierodiacon, o legătură soldată cu un fiu (Eleazar, viitorul fotograf de artă Eli Lotar, apropiat suprarealiștilor români, francezi și spanioli, prieten cu B. Fondane). Editorialul primului număr al Frondei este un poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîie singur”. Un program „novator” nebulos al revistei poate fi desprins din textul intitulat „Architectura mentis“ și din „neronianul” „Qualis artifex pereo!“ de la rubrica „Prin ganguri de idei“ a primului număr. Textele sînt însă aproape ilizibile. O publicație ieșeană ulterioară Frondei și care și-a făcut, asemenea ei, un stindard din susținerea „curentului nou” și din poezia lui Tudor Arghezi a fost Absolutio (director: I. Ludo), apărută în 6 numere (1 decembrie 1913-15 mai 1914, 1 februarie-15 mai 1916), al cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la noi, recapitulează activitatea micilor publicații estetizante (Literatorul, Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Versuri și proză, Farul, Simbolul, Insula, Grădina Hesperidelor și Fronda) și, desigur, face elogiul lui Arghezi... Orientare simbolistă „sintetică”, fără accente polemice, recenzii de I. Ludo și Geri Spina, traduceri din Wilde, D’Annunzio, Baudelaire, colaborări ale lui Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac, N. Davidescu ș.a. Făcînd, în „Curentul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să punem aceste excese doar pe seama influenței pamfletare a lui Arghezi și a lui N.D. Cocea, a apropierii de socialiști și a aversiunii față de liberali; după cum ar fi naiv să le considerăm doar drept o expresie a tinereții iubitoare de frondă (deși, în anii ’30, cînd avangarda era lăsată în urmă, iar imperativele - politice și literare deopotrivă - erau altele, modernistul democrat Ion Vinea se va apropia de criticul sburătorist). Avem de-a face în fapt cu bine-cunoscuta ostilitate a artiștilor moderni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a apărut în două numere, între 4 și 11 octombrie 1915. Efemera publicație s-a bucurat de mai puțină atenție din partea cercetătorilor decît micile reviste literare Art Nouveau apărute în perioada 1908-1912: minulescienele Revista celor l’alți și Insula, ieșenele Fronda și Versuri și proză, Grădina Hesperidelor și „revista de poezie” Simbolul. Ultima, pentru faptul că a găzduit modestul debut simbolist al viitorului Tristan Tzara (S. Samyro), alături de cîteva poeme în proză nonconformiste ale lui Adrian Maniu, de grafica lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pentru Tzara avea să fie o „anticipare” a Zürich-ului, un preludiu la aventura dadaistă. Pe a doua pagină a primului număr nu se precizează nimic în ce privește conducerea, sumarul sau periodicitatea — un „mister” similar celui de care se înconjurase, în 1912, Fronda ieșeană a tinerilor Eugen Relgis și A. Schreiber. În nota explicativă din Ion Vinea. Opere IV, ed. cit., p. 361, Elena Zaharia-Filipaș afirmă că finanțatori ar fi fost, ca și în cazul Simbolului, Marcel Iancu și Tzara. Abia în numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ și melancolic, figurația romantică fiind răsturnată într-un banal cotidian „dezvrăjit”; mult mai hedonist, poemul lui Tzara conține un îndemn persuasiv la atitudini „scandaloase”... Există și alte asemenea anticipări ale frondei dadaiste: „Sînt plictisit sînt arătura de toamnă la țară/ Și literatura e viermele ce roade drumul subteran/ Prin care o să curgă apa ca să dea roade la vară” („Poemă mondenă“). Și, tot aici, șarjarea ironică a literaturii și convențiilor provincial-patriarhale, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în știință”, privește „ereziile” inovatoare în perspectiva mai largă a istoriei modernității. Inaderența temperamentală față de Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Propaganda pornită acum trei ani prin Contimporanul a cîștigat artei moderne energii noui. Apariția revistei 75 HP amintește ca tehnică tipografică edițiile eroice și cari au revoluționat meșteșugul timpului ale primelor publicații dadaiste și futuriste din preajma marelui război. Spiritul de frondă și de bravură al acestor incendiare și artistice pamflete îl regăsim cu bucurie în paginile juvenile ale proaspătului nostru confrate. Primul număr aduce ca gen nou: pictopoezia d-lor Brauner și Voronca. Proză interesantă de Marinetti. Se remarcă opoziția ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neavangardiste” își au tîlcul lor: Ion Minulescu, de pildă, publică poeme cu tentă burlescă și mesaj antitradiționalist, uneori blasfemiatoriu („Dragoste falită“, „Idilă“), afine antisentimentalismului și antipaseismului futurist. Victor Eftimiu este prezent - în prima fază a revistei - cu două poeme de frondă socializantă, la fel expresionistul social Aron Cotruș, iar Al. O. Teodoreanu colaborează în nr. 70 cu o amuzantă „caligramă” în limba franceză, punînd pe rime indicațiile fizice ale unor amanți în timpul actului sexual [Sonet pointu (tiré de „La légende des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangarde românești: „Fără să atace, fără invective și înjurături, programul Contimporanului era să cîștige prin persuasiune. Convingerea era că inteligența și scepticismul românului nu se pot brusca fără pericol. Cuvîntul de ordine nu era spada, ci creațiunea. (...) Mișcarea de nobilă frondă de la Contimporanul și-a găsit drum propriu și zilnic numele scriitorilor și artiștilor tineri se înscria în paginile sale. Crezul nu era strîmt, nici fanatic. În orbita acelorași idei s-au născut, apoi, alte reviste, mai efemere, mai combative, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nostalgii ale naturii sălbatice de pe fluviul Enisei, din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă astfel într-o înfrîngere personală. „Nobila frondă” a lui Jacques G. Costin. „Moralismul” avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Șerban) nu fac decît să confirme regula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei reviste care a susținut cîndva o atitudine nouă - domnul Marcel Iancu, fostul revoluționar de la Zürich, principesei Martha Bibescu. Dacă domnului Vinea - al cărui temperament poetic nu-l punem acum în discuție - nu i-am cerut niciodată o atitudine de frondă - cunoaștem ezitările domniei sale, în schimb domnul Marcel Iancu - a cărui bunăstare materială l-ar fi putut pune la adăpostul atîtor concesii, atîtor scăderi față de sine - poate fi ținut responsabil de inconsistența și lamentabila zvîrcolire a Contimporanului. Proclamarea, cu sfidarea oricărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricărui „sectarism” dogmatic) și, pe de altă parte, dintr-o sensibilitate de „poet lettre” format la școala simbolistă. Artistul din Perpessicius mediază accesul critic în intimitatea acestui tip radical novator de literatură. Acolo unde alții văd mai ales dizarmonia și fronda superficială, el sesizează, atent și comprehensiv, armonii compoziționale și note de profunzime. Un critic interbelic de poezie „nouă” și un apologet urmuzian: Lucian Boz Rolul de asimilatori și diseminatori al unor critici „de plan secund” în impunerea avangardei literare românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E. Jebeleanu, Horia Stamatu, V. Gheorghiu, Urmuz, B. Fundoianu, H. Bonciu, Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăiește un nihilism liric.” În legătură cu referințele „urmuziene” prezente în comentariile lui Boz, merită evidențiată, cu deosebire, o observație surprinzătoare din capitolul despre Bacovia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăiește un nihilism liric.” În legătură cu referințele „urmuziene” prezente în comentariile lui Boz, merită evidențiată, cu deosebire, o observație surprinzătoare din capitolul despre Bacovia: „Nu cunosc în linia aceasta a explorărilor tragice din literatura noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai tîrziu -, „un joc literar inteligent, pe care îl practică adolescenții isteți”. Se pare totuși că era ceva mai mult decît atît: confreria de elevi de la liceul bucureștean „Gh. Lazăr” - autointitulată „Capul de rățoi” - indică o asumare existențială, absolutistă a frondei ludice împotriva logicii, a automatismelor și a simțului comun. Din amintirile Elizei Vorvoreanu (sora lui Urmuz) se desprinde portretul unui om modest și introvertit care parodia curent automatismele burgheze, meloman, pictor și compozitor diletant, care frecventa asiduu concertele și expozițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ordine”; „Nu va trece mult timp și opera lui Urmuz va fi interpretată ca un apocalips, ca o izbăvire întru duh, ca o reintegrare într-un paradis de gîndire purificat și nativ. În fond, Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăești un nihilism liric, o oscilare între invenții scenice și verbale și teoretizări strict logice”; Ca în Ultimul om de Max Picard, „fenomenul magic postulat de Urmuz indică o conexiune reală, generatoare între creatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emancipare estetică în raport cu populismul ruralist, paseist și etnicist dominant în epocă; ea va fi redimensionată pe linie latinist-academizantă de către Ovid Densusianu și revista Vieața nouă, apoi - foarte repede - contestată de către tinerii „independenți” de la Insula, Simbolul, Viața socială, Noua Revistă Română, Fronda și Chemarea; estetismul parnasiano-simbolist - cosmopolit, aristocratizant și boem - nu reprezintă însă decît un epifenomen al „complexului periferiei”, un evazionism asumat ca protest antifilistin, ca ridicare deasupra mediocrității vulgului și a provincialismului tradiționalist. În forme răsturnate, complexul se regăsește deopotrivă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puțin arbitrară). Primul „val” are drept bornă inaugurală anii de dinaintea Primului Război Mondial, respectiv ruptura față de simbolism (în literatură) și impresionism (în pictură). Principalii protagoniști: scriitorii Ion Vinea, Tristan Tzara, Adrian Maniu, Jacques G. Costin, grupul teribilist al adolescenților de la revista ieșeană Fronda (emuli ai lui Tudor Arghezi) și artistul plastic Marcel Iancu (elev al postimpresionistului Iosif Iser). În aceeași perioadă, sculptorul franco-român Constantin Brâncuși amorsează arta abstract-primitivistă, iar Demetru Demetrescu-Buzău își elaborează „paginile bizare”. Primul „val” avangardist autohton cuprinde, apoi, independenți postestetizanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]