577 matches
-
deșert. Deși cea de-a doua avea nevoie de primul ca decor de fundal, avea fără Îndoială o existență autonomă proprie. Luna din deșert exista și În afara deșertului. În același fel, ceea ce ochiul oamenilor vedea Într-o bucată de plumb fumuriu nu putea fi redus la forma care se ivea acolo. Dacă priveai Îndelung și cu destulă credință, puteai să dai chiar și peste un inorog roșu. Însă În ciuda vechii ei neîncrederi, acum că Petite-Ma Își amintise procedura acelei practici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ar fi fost, a Început Încetișor, pe neauzite, cu câteva picături de ploaie. Picături răzlețe, vestind catastrofa ce avea să vină, un mesaj pe care nimeni nu l-a observat. Pe cer se adunaseră nori Întunecați și mohorâți, atât de fumurii și de grei de parcă ar fi fost Încărcați cu plumb topit, plin de deochiuri. Fiecare gaură din fiecare nor era un ochi divin care nu clipea, dar care vărsa căte o lacrimă pentru fiecare păcat făptuit pe pământ. Însă ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina care pătrundea de-afară prin geamuri și m-a invitat, tot jovial, să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar limbajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina care pătrundea de-afară prin geamuri și m-a invitat, tot jovial, să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar limbajul, gesturile, tonul erau politicoase, binevoitoare. „Fumezi?” m-a întrebat. În fața lui era o scrumieră plină de cenușă și țigări stinse. Alături, un calendar de birou și multe creioane. Fără să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât pentru a înjura. Un atlet fotogenic care învățase să tragă cu arcul, un tip nesuferit, foarte mândru de tenul lui bronzat și de mușchii lui. Operatorul, care își comandase pentru acea ocazie o pereche de ochelari speciali, cu sticla fumurie. Producătorul, cam prea grăsuț pentru pantalonii lui kaki strânși pe picior. Soția lui, o naturalistă, care părea foarte serioasă. Și eu, care trebuia să mă ocup de aprovizionare, să țin evidența materialelor și, în plus, să fac și figurație în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Zelda. — Ba da, desigur, numai că următorul demon va și mai rău. Merg un timp În liniște. Pe malul lacului suflă vîntul; lacul e agitat și casa lacustră, legănată de valuri, arată ca un ou ars de soare cu ferestre fumurii. Terapeuții Jungieni se Înghesuie Înăuntru și toată această Îmbulzeală și larma ei Îi produc lui Wakefield o oarecare greață. O pierde rapid pe Zelda În mulțime și Începe să se plimbe printre Jungieni, costumați cu toții În arhetipuri de un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a început deja să croșeteze botoșei. Mă uit din nou la ceas și simt că mă trece un nou val de nervozitate. E momentul. Mă îndrept spre toaleta femeilor, înfrunt oglinda și-mi verific înfățișarea. Păr blond nefamiliar : bifat. Ochelari fumurii : bifat. Ruj ciclam : bifat. Nu semăn absolut deloc cu vechea mea imagine. Decât la față, firește. Dacă te uiți foarte de aproape. Dar ideea e că n-o să stea nimeni să mă privească de aproape. Oricum, pe asta mizez. — Bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
schimbaseră doar tabla turlei, apoi părăsiseră lucrarea. Uimite de luciul turlei, razele se adunau toate în rotunjimea ei de ceaun răsturnat, oprindu-și chiar acolo înaintarea, dispărând ca și cum o gură hulpavă le-ar fi înghițit. Dincolo de biserică începea noaptea. Pânza fumurie a înserării se topea în smoala întunericului. - Curios, zâmbi ea. E prima dată când văd cum se face noapte. Senzația materială a nopții. - Vine furtuna, probabil, ridică el din umeri. Femeia deschise pumnul și aruncă pietricelele în apă. Sclipiră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe șofer. Văzând o asemenea nălucă pe străduțele pustii, mi-a trecut prin cap că ar trebui să dau fuga înapoi la restaurant: poate voiau să mănânce. Când s-a apropiat, am văzut că era un jeep elegant, cu geamurile fumurii și mânerele portierelor aruncând reflexe de argint. O muzică sfioasă răzbătea printr-un geam închis pe trei sferturi. M-am ridicat pe vârfuri și am întins gâtul să văd cine e înăuntru. Probabil arătam foarte caraghios, căci o voce abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
negru; mai descurcăreț, Hugo își lipise fața de fereastra din pânză neagră dintr-un panou, creată pentru a fi folosită de actori. Spectatorii nu o puteau observa, dar puteai vedea prin ea foarte ușor, de aproape, exact ca în ferestrele fumurii ale unei mașini. E cineva acolo? întrebă Violet, întorcându-se. Cred că avea o ureche de pisică. Puțin cam spășit, Sally își făcu apariția pe scenă, urmat de Hugo și apoi de mine. Era pentru prima dată când ajungeam acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trecem la treabă. Știe cineva dintre voi cum arată un uter? Capitolul 2tc " Capitolul 2" După curs, stând în stația de autobuz, Alice și Jake au văzut jeepul strălucitor al Amandei și al lui Hugo trecând pe lângă ei. Din spatele geamurilor fumurii, spectrul alb al chipului Amandei privea disprețuitor peisajul. —Cum de te cunoaște femeia aia? a întrebat Jake. Nu știu din ce motiv, dar mi se pare că te urăște de moarte. Cred că așa e, a recunoscut Alice, sperând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
veniră în minte cuvintele bunicului său, învățătorul: Atâta timp cât n-ai auzit acest sunet, nu crezi că cineva a murit. Dar, odată ce l-ai auzit, nu există pe lume un sunet mai înfricoșător...” Peste cimitir, dintr-o dată vremea se încruntă, nori fumurii începură să se rostogolească în straturi subțiri dinspre miazănoapte. Erau nori aducători de ploaie. După încă o bătaie, parcă de adio, clopotul tăcu. Mulțimea de oameni care a venit să o conducă pe ultimul ei drum, copleșiți de durere, într-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
făcusem decât un lucru : să sar dintr-o colivie În alta. mai Întâi fuseseră urechile groase cu bordură bună de pupat ale lui Janet. Pe vremea adolescenței mele, un helix gros de ureche era de ajuns pentru a alina aspectul fumuriu al blocurilor din cartier, care Îmi blocau vederea spre Dunăre. Trebuia să fie de ajuns, așa cum pentru mama fuseseră de ajuns păpușile făcute din cârpe. Apoi a fost Dodo și coconul moale și cald tapetat cu Pink Floyd, Jethro Tull
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
făcusem decât un lucru : să sar dintr-o colivie în alta. Mai întâi fuseseră urechile groase cu bordură bună de pupat ale lui Janet. Pe vremea adolescenței mele, un helix gros de ureche era de ajuns pentru a alina aspectul fumuriu al blocurilor din cartier, care îmi blocau vederea spre Dunăre. Trebuia să fie de ajuns, așa cum pentru mama fuseseră de ajuns păpușile făcute din cârpe. Apoi a fost Dodo și coconul moale și cald tapetat cu Pink Floyd, Jethro Tull
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
A zâmbit. A avut forța să zâmbească, dar nu a vorbit. A clipit rar de mai multe ori și a încercat să le distingă mai bine. Aproape de el, Laura îi urmărise mișcarea genelor, ori mai mult o ghicea, prin sticla fumurie. Așa îl învățase să procedeze, dar i se păru că trece prea mult timp și un început de teamă i se instală în suflet. „Ce se întâmplă? Oare nu vede nimic?! Doamne, te rog din toată ființa mea, fă-l
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sine. - Despre ce asemănare vorbeai, Iulia? Te referi la fetiță presupun, dar nu pot distinge bine trăsăturile, preciză Tinu cu tristețe în glas, mângâind fruntea și părul Danielei. Fetița se retrăsese, mai întâi, părând a se speria de ochelarii mari, fumurii, pe care-i purta acel domn din fața ei. Sa lăsat apoi mângâiată și își muta vioaie ochișorii de la Iustin la Iuliana și invers, zâmbindu-le ghidușă. - Da, Iustin! La fetiță mă uitam... Este atât de drăgălașă, ce n-ai văzut
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ora de vîrf autobuzul trece din cinci în cinci minute. („Unde sunt cele două bătrînici pe care le întîlnești în fiecare luni în stație ?”) X așteaptă zece minute. Un sfert de oră. Douăzeci de minute. („Unde este bărbatul cu ochelari fumurii și cu baston ?”) Liniștea instalată peste oraș i se pare din ce în ce mai mult lui X un fel de complot colectiv dirijat împotriva lui. („sunt nebuni. toți !”) Ce le-a făcut el acestor oameni pentru ca ei să se comporte astfel ? Punîndu-și aceste
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
geamantanul și vino sus! Urcară amândoi pe scara pârâitoare și se găsiră într-un soi de antreu pe care tânărul nu avu răgaz să-l examineze, rămânând totuși cu sentimentul că mobilele erau toate acoperite cu niște cămăși de materie fumurie. Fata, subțiratică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc și cu o mare coleretă de dantelă pe umeri, îi întinse cu franchețe un braț gol și delicat. Felix îi strânse mâna și avu o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
corectă Otilia. - Mâine trimit trăsura să vă ia. Astfel se făcu că într-o după-amiaza, Felix și Otilia, așezați în larga trăsură, străbăteau Calea Victoriei de la capătul dinspre Dâmbovița până în apropiere de Biserica Albă. Aci se coborâră în fața unei clădiri cam fumurii, numai cu două caturi, dar înalte, în gangul căreia intrară. Otilia i se păru lui Felix orientată. Suiră pe o scară cu balustrada de fier forjat și se opriră în fața unei uși mari de la etajul I, pe care o mică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un om călare pe un cal uriaș. Pascalopol părăsi drumul de căruță, pe care, din cauza unor nămoliri mai vechi, rămăsese șanțuri groase, solidificate, de tină, și o tăie de-a dreptul pe câmp în direcția calului fabulos și a aureolei fumurii. Se distinse pe încetul o roată ca de moară, mereu enormă, și un om călare, apoi roata se micșoră puțin, și călătorii cei tineri își dădură seama că era o roată cu găleți pentru irigații. Undeva prin apropiere se afla
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochelarii cu rama impozantă schimbați pe unii din sârmă argintie, subțire (conferindu-i Profesorului un discret aer de Gandhi). Cu pipa în care, parcă, perpelea tămâie. C-o bărbuță disciplinată cu foarfeca, din vălătuci de fum. Și-o togă, tot fumurie, înveșmîndu-i însă numai partea din față a trupului. Și lăsîndu-i descoperite cele două fese micuțe, rotunde ca bilele de rulment, de persoană care nu aplaudă excesele alimentare. - Bună dimineața, Mircea! îl salută din somn, descântătoarea pe spectru, simțindu-i prezența
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cartof, spirit nemuritor?... Nu prea părea... Păi, atunci dai și peste mortăciunea de mătușă-mea, Haricleea și pici la controversă. Fiindcă, în mod sigur, mătușă-mea cea răpciugoasă nu era spirit nemuritor... - Pițipoanco, zboară-i dintele și potcovește-l!... Mortăciunea fumurie garibaldește că tu ai plăti-o și pe cursa asta, scămoșatule... Însă nici n-apucă Spectrul să se bucure, că ultima petală, cea de-a patruzeci și una, păru să-i confirme ipoteza că spiritul omenesc e nemuritor și, conform
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mircea Eliade, o folosiseră întorcîndu-se din interbelica întîlnire copleșitoare cu Ulpiu Sargețius Galopenția... 388 DANIEL BĂNULESCU Has-Satan se uită țintă la spectru. Se vedea că-l provoacă, așteptîndu-se din partea dânsului la ceva. Și, deodată, plesnindu-se cu palma peste osul fumuriu al frunții, spectrul Profesorului se lumină. - Cum să nu fi greșit?! Intuiție, zero... Control asupra izvoarelor scrise, zero. Discernământ, zero... Filipeni 2 cu 10! Asta e! Îmi cer scuze... Chiar și un copil s-ar fi descurcat. Poate mai ales
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plânge înăbușit, doar Laur îi aude suspinul. Merge încet, mai are doi pași până acasă și, extenuat, abia îi mai străbate, furia a trecut câmpul limită. Era amețit, cei câțiva zeci de metri către casă a plutit obosit în zorii fumurii,totuși clari ai dimineții. Totul s-a petrecut într-un fel de buimăceală palpabilă, stare de semitrezire cu marginile alburii ale unui viitor neîndoielnic, spre deosebire de un trecut care avea impresia că nici n-a existat vreodată sau s-a pierdut
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare și negru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]