780 matches
-
conținea un carnețel învelit în hârtie albastră decolorată, pe care scria: JURNAL DE VISE. Bătrânul îl deschise la întâmplare și citi: "Visul al 37-lea Deșert. Cât văd cu ochii dune de nisip. Soarele foarte coborât îmi usucă trupul și gâtlejul. Nisipul încins îmi arde tălpile. Fug în neștire. Hămăit îngrozitor de câini. îmi schimb mereu direcția, părându-mi-se că mă apropii de ei. Mă împiedic și cad. Mă târăsc extenuat. Mă ridic și alerg din nou. Lătratul câinilor crește în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sfârșitul partidelor, din patru câți eram, primul care pierdea toți „banii”, era pedepsit să achite costul a trei kile de vin, al doilea - două, al treilea unul, în total șase kile, care reveneau câștigătorului, teoretic, deoarece practic se vărsau pe gâtlejurile noastre încă de la începutul jocului. Doamna Maria, gazda noastră, văduvă de tânără și cu un băiat care în ciuda celor patru clase, citise foarte mult și putea susține discuții la nivelul unui absolvent de liceu (din ăia care îl absolviseră „pe
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
un fir subțire de borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
afară și pus în bătaia soarelui, în mijlocul târgului, la răspântie de drumuri. De două ori pe zi era silit să înghită hrana gătită din carnea ortacilor. Era străjuit zi și noapte de caraule, în schimburi de câte opt ceasuri. Din gâtlejul lui zbucneau hohote lugrube de râs, care făceau țiglele să cadă și tencuiala caselor să crape și să se desprindă de pe pereți. Pe zi ce trecea, excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se desprindă de pe pereți. Pe zi ce trecea, excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și putrezind ciolanele și carnea tâlharului, transformând totul într-o materie scârnavă și puturoasă de hoit. Hohotele coborâră din gâtlej în rărunchi, preschimbându se curând în răcnete prelungi, care furau tihna lehuzelor și somnul sălbăticiunilor din pădurile învecinate. Nu părea a fi voce de ființă, ci mai degrabă scrâșnet de metal și huruit de bolovani rostogolindu-se pe grohotiș. Cu toate că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
conținea un carnețel învelit în hârtie albastră decolorată, pe care scria: JURNAL DE VISE. Bătrânul îl deschise la întâmplare și citi: "Visul al 37-lea Deșert. Cât văd cu ochii dune de nisip. Soarele foarte coborât îmi usucă trupul și gâtlejul. Nisipul încins îmi arde tălpile. Fug în neștire. Hămăit îngrozitor de câini. îmi schimb mereu direcția, părându-mi-se că mă apropii de ei. Mă împiedic și cad. Mă târăsc extenuat. Mă ridic și alerg din nou. Lătratul câinilor crește în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mai vechi și mai noi, după care, punând icoanele, Sfânta Evanghelie, odăjdiile, cădelnița, năsăliile, cristelnița și crucea și toate celelalte la locul lor, În drum spre casă, poposiră și pe la cârciuma lui Ițco, pentru a-și mai dreage un pic gâtlejul la lumina zilei, obosiți de atâtea râsete și zbenguieli. Babulea dormi dusă până la amiază, iar când se trezi din somn, Începu să povestească la toată lumea că În timpul somnului a vizitat cutia infernală și că a văzut acolo Îndeaproape și Îngerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Înfățișarea lui, ci arăta ca un om obișnuit, Însetat și prăfuit de atâta drum. El nu-i ceruse Mașei nici pământ, nici apă, cum prevestise bătrâna, ci se mulțumise să o guste o bucățică de scrumbie și să-și ude gâtlejul selenar cu un strop de agheasmă. Babulea mai pomenise și de Increat, de șobolănița uriașă și de cei doisprezece șobolănași Îmbrăcați În veșminte de apostoli ce vor umbla bătând din poartă În poartă, promițând fiecăruia marea și sarea și ispitind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care-l pui În mișcare prin intermediul propriului eu... Mașa Își frământa mâinile În poală. Mintea Îi căzuse Într-un fel de letargie. Ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele i se uscau pe cerul gurii și picau mute În gâtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui Îi anihila voința. Mașa Încerca să-i țină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mâinile Îi deveneau tot mai grele, ca niște bucăți de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră În două suluri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
deținuți În voia Domnului. Între timp, pe aceștia Îi apucă disperarea. Prizonierii bat cu picioarele, cu pumnii În scânduri, zgârie cu unghiile În tablă, strigând din răsputeri să li se aducă apă. După scrumbiile Înfulecate În grabă, cerul gurii și gâtlejul li se transformă Într-un râu secat. Ca să-și potolească setea, Își beau propria urină și culeg cu limba boabele de transpirație de pe vagon. Trenul oprește În câte o stație, paznici amețiți de băutură trec pe lângă șine, inspectează vagoanele, controlează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe parchet, cu un buchet de trandafiri În brațe, sorbind-o din priviri. Când ajungeau la „O, nu-mi vorbi de lună, căci schimbătoarea lună Își schimbă fața În fiecare lună“, bătrâna nu se putea abține să nu scoată din gâtlejul ei un urlete sinistru, ce chipurile imitau o haită de lupi alergând prin stepă, Încât te lua, pur și simplu, cu fiori. Nu ocoleau nici Hamlet, nici Regele Lear, nici Fortuna. Uneori, bătrâna amesteca pasajele din Richard al III-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și tu ce s-a Întâmplat...!“ „Nu s-a Întâmplat nimic, zise ea cu teamă În glas, ce putea să se Întâmple!?“ „He, he, râse Extraterestrul, behăind din nou... Ce rost are să faci acum pe mironosița!?“, adăugă el, scoțând prin gâtlej același sunet neplăcut. Și atunci Mașa privi În dreapta sa și rămase Înmărmurită. Capul de femeie ce se ițise pe sub coada Evlampiei semăna perfect cu ea. Acum erau trei Mașe. Mașa-ou, În interiorul căreia se afla Mașa-Mașa, iar În dreapta ei, capul răvășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a celeilalte Mașe, pe care strălucea fardul de un deget. Oare trăia Într-adevăr un vis urât? Un strat gros de ruj Îi acoperea gura, scurgându-se pe la colțuri. Pleoapele boite i se lăsau pe ochii strălucind de pofte. Din gâtlej Îi izvorau gemete și șoapte neobrăzate, În timp ce părul despletit Îi mătura podeaua... „Ne-am Împerecheat În interiorul acestui animal, repetă Extraterestrul. Tu Însuți, În dublă ipostază, ai fost martoră la acest proces.“ „Și acum ce se va Întâmpla cu mine?“, Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
beregată, se străduiau să verse În chiuveta devenită dintr-odată foarte largă. Nevasta, În continuare amabilă, Îl ajuta pe fiecare musafir să-și ducă treaba până la capăt, oferindu-le pene de gâscă sau chiar Își băga ea singură degetele În gâtlejul oaspeților, ca să le ușureze stomacul de surplusul de mâncare. Din când În când, se uita cu un ochi Încruntat la Ippolit, dezgolindu-și cu un rânjet dintele de platină. Pe Subotin Îl apucă transpirația. Veselia nevestei nu prevestea nimic bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dosit În buzunare și au plecat acasă. Ippolit trase câteva Înjurături, apoi se potoli. În cele din urmă, Își potoli setea trăgând o dușcă zdravănă de spirt Royal. Altă transpirație, alt chin. Stomacul dădea și el semne de revoltă, iar gâtlejul Îi era parcă dat cu glaspapir. Ippolit avea Însă experiență. Știa că zvâcnetul stomacului e furtună Într-un pahar de nisip și că greața, ca și bătăile de ciocan din tâmple se vor potoli. Prinzând puteri, Subotin aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de cocoș pe cap, tovarășul de afaceri al lui Subotin, Elizei. La vederea acestei adunări, Ippolit fu cuprins de un șoc atât de puternic, Încât căzu și Începu să se zvârcolească, făcând spune la gură și scoțând urlete Îngrozitoare din gâtlej. Iar la sfârșitul crizei, Își rupse cătușele și, cuprins de o furie oarbă, puse pe fugă toată paza și dispăru din tribunal. De atunci nimeni nu mai știe nimic de soarta lui. Se pare că, Însoțit de cei doisprezece jurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
albe având orice cută nivelată la perfecție, ce În grupuri stăteau de vorbă din lipsă de altă ocupație.În afară de unele căpățâni de porc cu aspect disgrațios, intrate aproape În putrefacție, mai văzu la o altă tejghea câteva pachete cu picioare, gâtlejuri și căpățâni de pasăre extrem de mirositoare Încât Tony Pavone făcu cale Întoarsă, destul de contrariat. Diferența cu trecutul era, covârșitoare...! Trecu În revistă din nou, Înghesuiala, cozile formate de populație În jurul tonetelor micilor producători unde o rahitică găină se vindea ca
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
maiorul Huzum avea alături un colonel În uniformă. La vederea uniformei militare,Tony Pavone se emoționă. Nu putea să-și imagineze de ce, dar la vederea uniformei militare, Îl treceau toate nădușelile de frică. Cu o mutră acră, colonelul scoase din gâtlejul lui plin de grăsime un horcăit amenințător. „Apropiete, borfașule...!” Tony Pavone se strădui să fie calm. Dar felul de exprimare al anchetatorului nu prevestea nimic bun, deci, Își injectă puțin curaj, ridicând tonul. „Pardon, tovarășe colonel...Vă rog, fi-ți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la locul lui. Acesta fu momentul În care, cu o Întoarcere iute a capului, Îl văzu pe domnul Sammler. Domnul Sammler văzut văzând era Încă luat de curenții rapizi ai inimii. Ca o creatură Încercând să scape, fugind de el. Gâtlejul Îl durea, până la rădăcina limbii. Avea un junghi În ochiul beteag. Dar avu ceva prezență de spirit. Apucând bara cromată de deasupra, se aplecă Înainte ca și cum s-ar fi uitat ce stradă urma. 96th. Cu alte cuvinte, evită o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Găsea manuscrise vechi și le adapta sau le făcea aranjamentul pentru grupuri de muzică veche și barocă. Avea și el găinăria lui, după cum spunea. Cânta bine. Vocea de cântat era În regulă, dar vocea de vorbit era gâjâită, rapidă, din gâtlej. Gâlgâia, măcănea, grohăia, Înghițea silabe. Apropiindu-se pe când Sammler era atât de preocupat, Bruch, cu idiosincrazia lui, avu parte de o primire foarte deosebită. În linii mari, astfel: Lucrurile Întâlnite pe lumea asta sunt legate de formele percepției noastre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pământul cu totul era acum un peron, un punct de Îmbarcare, te puteai gândi cu un minimum de teroare la plecat. Nu pentru a Înlătura teroarea altui om În locul lui (se gândea la Elya cu chinul de metal calibrat În gâtlej). Dar adesea se simțea aproape complet pe dinafară. Și totul trebuia să se schimbe curând. Oamenii aveaui să-și pună ceasurile după alți sori decât acesta. Sau timpul urma să dispară. Urma să nu mai avem nevoie de nume personale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de vânt unde doreau, dacă ar fi plesnit sfoara. Nu ar fi contat mult pentru nimeni. La acel minimum eram noi. Nu Încăpea loc acolo pentru apel la omenie, pentru rugămintea de pe o față schimonosită, cu tendoane Împrăștiindu-se În gâtlej. Când domnul Sammler se ascunsese mai târziu În mausoleu, nu era de nemți, ci de polonezi. În Pădurea Zamoșt partizanii polonezi se Întorseseră Împotriva luptătorilor evrei. Războiul era pe sfârșite, rușii avansau, și se pare că se luase hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
oameni un sfânt trebuia Înțeles drept unul care este egal În spirit Învârtejirii arzânde a crimei În cele mai lăuntrice fibre ale inimii. Supraomul punându-se la Încercare cu o secure, zdrobind țeste de bătrâne. Cavalerul Credinței, capabil să taie gâtlejul Isacului său pe altarul lui Dumnezeu. Iar acum ideea că Îți poți recupera sau stabili o identitate prin ucidere, devenind egal astfel oricui, egal celor măreți. Un om Între oameni știe cum să ucidă. Un patrician. Clasa de mijloc nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Charlie se arseseră pe nasuri, iar restul pielii li se întunecase la nuanța mierii. Pistruii lui Danny dispăruseră. Cei doi foloseau două bețe pe post de arme. Danny s-a repezit în față și și-a înfipt bățul-suliță într-un gâtlej imaginar. Apoi puștiul a ridicat pumnii în semn de victorie, iar Charlie a scos un urlet mai animalic decât al animalelor pe care se prefăceau că le vânau. Jina s-a prins cu mâinile de mânerele scaunului. Dintr-o dată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încet, cu răsufletul greu, și inima mi se zbătea cu tărie în coșul pieptului. Lăsai calul singur. Mă apropiai, mă oprii lângă ușă. Voii să strig. Pe cine să strig? Poate-i acasă pușcașul. Și nici n-aveam glas în gâtlej. Tresării deodată. Glasul Chivei întreba chiar lângă mine, îndărătul ușii: — Dumneata ești, taică? De-abia putui îngâna: — Nu, Chivo, eu sunt, deschide... Nici un răspuns. Poate sta la îndoială: poate se gândea să nu-mi dea drumul; și iar rostii rugător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]