1,239 matches
-
copacilor. Mâncau ce găseau, în special pâine cu zmeură, bureți fripți pe jăratec, tocane de legume luate de pe la magazinul forestier. Vedeai chiar și femei însărcinate, umblând prin păduri și dormind pe sub copaci! Când era ziua caldă, în parchet era o gălăgie de nedescris: cântece, lălăituri, țiuituri, discuții la distanță. Era bine să nu stai prin preajma cetelor de culegători tuciurii, puteai avea surpriza să-ți dispară căldarea cu zmeură. Dar te și durea capul de atâtea lălăituri de-ale lor. Doar o
ZMEURARII de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1085 din 20 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/353172_a_354501]
-
și cucul. Când eram copil aveam la streașina casei și mai ales a grajdului animalelor, multe cuiburi de rândunele. Unele și-l construiau chiar în interior sub grinzi, intrând pe geam sau pe ușa mereu deschisă. Când auzeam puii făcând gălăgie, mă urcam de pe iesle pe grinzile grajdului și mă uitam la pui. Atunci părinții foarte agitați și speriați, că le sunt odraslele în pericol se repezeau în zbor până în apropierea mea și ciripeau disperate. Niciodată nu i-am luat în
LĂSTUNUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1740 din 06 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352553_a_353882]
-
de alături, o singură dată am văzut fulgi de guguștiuc prin zonă. Poate a fost vreun pui care nu a știut să se ferească de viclenia felinelor. În nucul de sub fereastra mea se aud tot mai des două coțofene făcând gălăgie, dar nu s-au stabilit în copac de frica mâțelor care le dădeau și lor târcoale. Pisicile obișnuiesc să se urce prin nuc pe acoperișul balconului meu construit la parter, în afara blocului și să mănânce ce le aruncă vecinii de la
LĂSTUNUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1740 din 06 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352553_a_353882]
-
i-a ieșit. Nu avea timp să se plictisească până se întorcea Săndica de la Dorobanțu unde au apărut grijile. Primele văcuțe au început să fete și trebuiau asigurate noi padocuri pentru vacile fătate ca și țarcuri pentru viței. Era multă gălăgie făcută de tinerele mame prin grajduri, care își chemau progeniturile ce abia se țineau pe picioare. Trebuiau alăptați de către îngrijitori până prindeau puțină putere să stea pe propriile picioare. Erau o frumusețe de vițeluși. Săndica, mai toată ziua stătea printre
CUMPANA VIETII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352647_a_353976]
-
pericol spectacolul de la Club Traian. Dacă se schimbau datele problemei, pariul nu mai era valabil. Era altceva ca unul dintre ei să câștige printr-o desfășurare normală a evenimentelor. Acum nu înțelegea. Andrada în fața unei sticle de cola, participa la gălăgia grupului ce comenta de zor fazele meciului și mai ales marcarea golurilor. Se purta dezinvolt față de toți băieții și fetele prezente la acest zaiafet organizat ad hoc, unde halbele cu bere se goleau foarte repede de către tinerii însetați și bine
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1169 din 14 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353599_a_354928]
-
milă, Ce-o țineam pentru prăsilă; Dar buclucu' ăl mai mare Fu în ziua următoare, Când în fața curții, frate, Furăm toți pentru dreptate: Eu, de rață păgubit, Inculpatul sus numit, Zdreanță, martor și complice, Procurorul și un vice, Lume multă, gălăgie, Toți ședeam ca-ntr-o cutie În sala de tribunal Mai ceva ca la un bal; Și-ncepu dansu' și jocu', Procuroru', arde-l focu'! Luă dosarul și-l deschise, Parcă dracu' îl lovise Și cu întrebări ghiulea, Mă ținti
JUSTIŢIE de VALERIU CERCEL în ediţia nr. 1172 din 17 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354137_a_355466]
-
12 copii. Señora mea (Manola, să-i zicem), merge vara trei luni în Galicia, în Nordul Spaniei, sau în Valencia - coaste ale Spaniei atâta de mult pomenite prin arii de operă, operetă, muzică ușoară sau flamenco -, pentru „a mai schimba gălăgia și poluarea Madridului cu linișea și puritatea naturii”, zice ea mereu zâmbindu-mi, atunci când stăm la povești. Nu este nici prea săracă, bătrânica mea, ba este chiar lipsită de grija zilei de mâine, dar asta nu înseamnă că gata, ar
BĂTRÂNEŢE, HAINE GRELE!... de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 446 din 21 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354677_a_356006]
-
Ceea ce se întâmplă azi cu împărțirea, în baze circumspecte, a cerificatelor de revoluționar, își află înțelesul în următoarea pildă: „Lupul a văzut cum păstorii mâncau o oaie, s-a apropiat și a zis: Dacă aș fi făcut eu așa ceva, câtă gălăgie ați fi făcut!»”. Semnalul de liniște și împăcare în ce privește ciclonul de invective iubucnit împotriva maestrului Alexandru Arșinel, cu privire la apartenența sau neapartenența sa la calitatea de revoluționar vine de la un lucru absolut clar: maestrul nu poate fi considerat revoluționar, decât dacă
ALEXANDRU ARŞINEL. REVOLUŢIE ŞI ONOARE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1718 din 14 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/347169_a_348498]
-
forjat, vopsit în alb, atât cât se întindeau două morminte, ne așezam pe băncuța de lemn, fără să ne murdărim pe hăinuțe și ne jucam cu melcii, buburuzele și fluturii. Mama ne spunea, mie și fratelui meu, să nu facem gălăgie și să-i deranjăm pe răposați. Așa că vorbeam în șoaptă. Și să călcăm doar pe cărărui. Nu aveam voie să pășim pe morminte. Aveam o frică tainică și evlavioasă, să ating un mormânt cu piciorul. Mi se părea că-l
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357130_a_358459]
-
dintr-o icoană bizantină. Pe cât era tataie de gălăgios, căci vorbea și singur prin curte, pe atât era mamaie de tăcută. Pe unde trecea tataie, auzeai în urma lui: „măicuța ta, măicuța mea” și alte înjurături nevinovate...Între calmul ei și gălăgia comică a lui, tataie ne-a atras precum „sacul cu povești”. La șase ani mă plictiseam și mă uitam după mamaie cu răutate; nu avea timp să stea lângă mine și să-mi povestească unul dintre basmele ei așa de
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
din fața casei noastre mi-au făcut semn pe furiș să intru la ele în curte. Fără să aștept să mă cheme a doua oară, am pândit-o pe mamaie când a intrat în casă și cum pe drum era multă gălăgie, m-am strecurat la ele. Fetele lui „Gafton” m-au împins în casă cu un aer conspirator. Stăteam toate ascunse după perdeaua din camera de „tinere” de la drum, pline de importanță, dar cu frica în sân ce-i drept, așteptâmd
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
cu gelozie mă gândeam la Nuța care, în mod sigur, dormea în ziua aceea până la ora zece. Dacă gimnastica de înviorare a luat sfârșit când începusem să mă încălzesc, abia de acum încolo începea adevăratul sport. În viteză și fără gălăgie, am trecut pe la baie, după care ne rămânea să ne îmbrăcăm și să facem patul. La ultima probă “patul”, eram terminată moral. Nu-mi ieșea așa cum trebuia, cearșaful nu stătea bine întins și pătura nu se îndoia pe jumătate perfect
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
un general să-l trecă pe listă. Să facă și fecioru'-mi-o ceva bani pentru nuntă și poate... un apartament în Craiova. Pe drum s-a auzit o hărmălaie de copii. -Ce fac draci ăștia!? -Se joacă la gropițe, Mărine! Gălăgia copiilor se auzea tot mai aproape. Tot mai aproape... -Ne-a Mărine! Ne-a Mărine! A venit Dorel! A venit Dorel! Cei doi s-au ridicat de la masă. Au coborât cele câteva trepte ale prispei și s-au îndreptat spre poartă
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ-A DOUA ZI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357054_a_358383]
-
după care continua... -Îl înjura pe tac-tu și pentru tine și pentru Maria noastră, pentru că era prea slabă, măi tataie! -Și?! Tataie, ce mai făceam?! îl întrebam nervoasă. Tataie începuse să dea semne de plictiseală. -Toți vecinii știau după gălăgie că amândouă sunteți la noi și din „nebuna Marii” nu te scotea nimeni. Când ai mai crescut nu ai mai vrut pe cal; te urcai în faiton și te plimba amărâtu’de tac-tu toată ziua prin curte. -Mă mai
GLORIE COPILĂRIEI II de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357075_a_358404]
-
masă și i-am dat drumul în ghiozdan, pe care mi l-am pus singură în spate, aranjându-mi volanele de la șorțuleț, să nu se șifoneze. Curtea școlii era plină de părinți și de copii. Cred că părinții făceau mai multă gălăgie decât noi. Își vorbeau între ei, învârtindu-ne pe loc să ne arate una la alta, povestindu-și fel de fel de nimicuri, cum ne-au pregătit pentru școală. Cei mai mari alergau transpirați și cu fețele roșii, se strigau
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
ne-au pregătit pentru școală. Cei mai mari alergau transpirați și cu fețele roșii, se strigau între ei. Mă uitam speriată când la cei din curte, când la clădirea în formă de „T”. Aveam impresia că se clatină de atâta gălăgie. Examinam speriată ferestrele; erau așa de multe și de înalte, față de ale noastre de acasă, că îmi imaginam clasele la fel de mari ca și curtea școlii. Nu-mi plăcea la școală! Eram convinsă că nu-mi va plăcea niciodată. La un
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
de frica ghinioanelor, mi-am șters lacrimile cu mâna, uitând că degetele îmi erau pline de cerneală. De data aceasta lacrimile mele deveniseră și ele albastre, spre satisfacția clasei, care găsise un alt pretext să se miște și să facă gălăgie. Am ieșit din clasă cu ghiozdanul și cu învățătoarea, dar nu înainte să-mi arunc privirea și să memorez măcar un cap care râdea de mine. Remarcasem unul slab și negricios și o fată care, fiind înaltă, era spre fundul
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
-și dea importanță povestind, încă de la ieșire despre ghinionul meu cu sticla de cernelă. Într-un minut toate degetele copiilor erau îndreptate spre mine, acompaniate de privirile ironice ale mamelor. Am luat-o pe mami de mână, care, nedumerită de gălăgia din jurul nostru și de lacrimilele mele care se înnodau în barbă, nu îndrăznea să mă întrebe ce se întâmplase. -Nu mai vin la școală, să dea boala în ea și să o mănânce câinii! i-am spus când ieșeam din
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
ăsta, ca să le sperie să nu mai vină la palat, pentru că el dormea în patul lor și făcea niște chefuri de cădea și zugrăveala de pe pereți de atâta dans, a pus un mut, care se aciuise pe lângă el, să facă gălăgie în nopțile când veneau prințesele. Până la ziuă alerga prin pod. Își își punea o blană veche, cu niște coarne, și se arăta și la ferestre, de îi speria și pe argați. Când a făcut popa slujba, logofătul l-a urcat
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
din căruță. -Tataie, m-ai mințit! strigam într-una. Eram dejà în fața porții și ne certam amândoi. El mă asigura că nu era minciună, iar eu țipam pentru că mi se părea prea comică povestea, ca să fie și adevărată. Atrasă de gălăgia noastră, mamaia speriată a venit într-un suflet la poartă să vadă ce ni s-a întâmplat. -Susano, spune-i fetei că nu am mințit-o cu prințesele și cu mutu! -Dar-ar boala în năravul vostru! ne-a înjurat mamaie
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
primul cocoș peste oblonul caroseriei, care, cu toate că era legat fedeleș, se zbătea ca un nebun. În lumina farurilor l-am văzut pe tataie. Era în izmene și atunci am înțeles de ce se codea să se apropie de mașină. Încurajată de gălăgia de afară și de țipetele cocoșilor, am ieșit pe prispă și de acolo, cu voce tare, poate mai tare decât o aveam de obicei, am strigat după tataie care ducea pe rând cocoșii în grajd. -Ia vezi, tataie, că tot
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
toți patru au început să mă ciocănească cu ciocurile și să mă lovească cu aripile desfăcute în evantai. Țipam așa de tare, că l-am încurajat pe Ciobănel să latre, chiar mai tare decât țipam eu. Găinile speriate de atâta gălăgie ne priveau fără să îndrăznească să cotcodăcească. Spre norocul meu, mamaia se întorcea de la fântână, când țipetele mele disperate, acompaniate de lătratul câinelui, răsunau în toată curtea. Lăsând căldările în mijlocul drumului să poată alerga mai repede, mamaia înarmată cu primul
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
aștepte răspunsul, mi-a întors spatele puțin vexat de răspunsul meu. Matei era ștrengarul clasei, nimeni nu se supăra pe el, toți știau că mai mult mințea decât spunea adevărul și îl așteptau să iasă la tablă să facă puțină gălăgie în clasă. Chiar și liniile pe care le primea zilnic, îi tăbăciseră pielea, că râdea și el în rând cu clasa și după ce o obosea pe învățătoare, ascuzându-și palmele la spate, și le întindea singur arătându-i adesea unde să
GLORIE COPILĂRIEI VII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357091_a_358420]
-
sărbătoare, străinul sosit în orașul Amestecat, cu mare mirare ascultă harabubura iscată care sună cam așa : mâine, alb, pe pământ, negru, verde, trei, sămbătă, aici, albastru, nouă, pe pajiște, zece, poimâine ... și deja îl apucă durerea de cap de atâta gălăgie. Scoate o carte din sacoșă și începe să citească cu glas tare. Pe măsură ce citi, oamenii din jur încep să tacă, apoi să asculte cuvintele. Spre marea lor surprindere, cuvintele rostite de străin se aranjează într-o ordine, au înțeles, fiind
ORAŞUL AMESTECAT de SUZANA DEAC în ediţia nr. 366 din 01 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357415_a_358744]
-
călduroasă de primăvară. Curajosul Ghiocel se hotărî să nu mai stea sub plăpumioara albă, subțiata de soarele bun și luminos. Roți privirea în jur și văzu că iarna nu-și termină de strâns toate podoabele. Dintr-un pom a auzit gălăgie și a observat câteva vrăbii care se certau. Atunci, micul ghiocel le-a întrebat: - De ce vă certați! Eu și frățiorii mei nu ne certăm, niciodată! - Ne certăm, pentru că nu știm care dintre noi să primească viermișorul găsit. - Nu există lucru
GEORGE- NICOLAE STROIA, UN BĂIEŢEL DIN ADJUD , DE 12 ANI, A SCRIS O CARTE DE BASME de MIHAI MARIN în ediţia nr. 518 din 01 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357423_a_358752]