1,349 matches
-
însoțitorilor, după care se întoarse spre Rokuro și Kyuemon. Eu mă duc cu calul de-aici până la Muntele Ishii. Faceți măsurătorile pentru zăgaz, ținându-vă după urmele de copite ale calului meu. Întorcându-și calul spre est, Hideyoshi porni în galop, îndreptându-se dinspre Monzen direct către Harakozai, după care descrise un arc, de acolo și până la Muntele Ishii. Kyuemon și Rokuro alergau după el, lăsând o dâră de orez pisat. Îi urmau muncitorii care înfigeau pari pentru a însemna linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ei. În grajduri se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră în sfârșit boxele și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră la galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sine însuși Nobunaga. Flăcările începuseră să intre în cameră. Închise ochii. În acel moment, tot ceea ce-i mai amintea începând de la cea mai fragedă vârstă și până în momentul prezent îi fulgeră prin minte, ca și cum ar fi călărit un cal la galop. Când deschise ochii, praful auriu și ilustrațiile de pe cei patru pereți iradiau un roșu viu. Petuniile pictate pe tavanul cu despărțituri proliferau în flăcări. într-adevăr, nu dura mai mult decât o singură respirație ca să moară. În clipa morții, cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se simți obligat să acționeze. Tabăra lui Kikkawa de la Muntele Iwasaki era doar la o leghe distanță. Tabăra lui Kobayakawa, la Muntele Hizashi, se afla la nici două leghe. Nu peste mult, Ekei își îndemnă calul s-o ia la galop. După ce-l văzu pe călugăr plecând, Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi în camera lui Hideyoshi și constată că dormea. Lampa se stinsese, cu uleiul consumat. Kanbei îl trezi pe Hideyoshi și-i spuse: — Stăpâne, se luminează de ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ora Calului, iar până atunci mai sunt doar cinci ore. — Dacă doar atâta timp mai este, replică Muneharu, ar trebui să mă pregătesc cu ușurință pentru moarte. * * * Ekei îi raportă acceptarea lui Muneharu mai întâi lui Hideyoshi, apoi călări în galop spre tabăra clanului Mori de la Muntele Iwasaki. Atât Kikkawa cât și Kobayakawa se arătară îngrijorați de motivul întoarcerii lui neașteptate. — Au întrerupt tratativele? întrebă Kobayakawa. — Nu, răspunse călugărul. Există perspective de succes. Va să zică, Hideyoshi a cedat? păru Kobayakawa cam susprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de obicei, probabil din cauza unor ploi abundente în munți. Corpul de lăncieri trecu, fiecare om ținându-se de lancea celui din fața lui, urmați de pușcași, care se țineau de paturile și de țevile armelor. Călăreții din jurul lui Mitsuhide urcară în galop malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau sporadic împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare se repezeau spre cer scântei, probabil de la fermele incendiate. Imediat ce detunăturile încetară, însă, focurile dispărură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era gata să se alăture resturilor unității lui Sanzaemon, încercând o ultimă bătălie. Încălecând, strigă ordinele de atac cu un glas care răsună prin toată Onbozuka. Apoi, fără a aștepta soldații să se adune, își întoarse calul și porni la galop în josul colinei, însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? întrebă deodată Mitsuhide, oprindu-și calul. Cineva ieșise în goană din tabără, coborâse panta și se oprise tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lancea sub braț. Arăta într-adevăr ca un războinic gata să spintece vântul și părea cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile lipseau din ropotul copitelor în galop. Dintr-o dată, fu împresurat de trupele lui Hayato. — Nu-l lăsați pe trădător să scape! Începură să-l împroașe pe Shogen cu invective, dar acesta se lupta ca și cum nu s-ar fi temut de moarte. Tăind din mers o brazdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puternic: — Senior Mosuke! Senior Mosuke! Am primit permisiunea să mergem! Veniți să vă arătați recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, fără formație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
care ocolea panta răsăriteană a muntelui. O divizie a armatei de pe pisc era postată în cătun. Chiar lângă satul Jizo, oamenii construiseră un turn de observație. — Unde ne sflăm? Cum se numește satul ăsta? întrebă Hideyoshi, oprindu-și brusc din galop calul, cu frâul strâns în mână. — Este satul Jizo. — Suntem aproape de tabăra din Kinomoto. Răspunsurile proveneau de la unii vasali din jurul lui. Hideyoshi rămase în șa. — Dați-mi puțină apă, ceru el. Luând căușul oferit, bău apa dintr-o sorbitură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu o emoție adânc simțită. Slueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni în goană spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară la galop în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la Imajo, așa că nu prea sunt perspective pentru un atac în noaptea asta. Hideyoshi dormi mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
călcâie și, coborând glasul, ceru să i se aducă imediat un cal. — Așteptați un moment, stăpâne. Înțelegând intențiile seniorului său, Saurobei se repezi spre grajduri. Calul era foarte bun, un murg numit Baros. De cum sări în șa, Nobuo ieși la galop pe poarta din spate, la adăpostul întunericului. Nimeni nu află că plecase, până a doua zi. Evident, întâlnirea cu Hideyoshi fu contramandată sub scuza că Nobuo se îmbolnăvise, iar Hideyoshi reveni calm la Osaka, de parcă nici nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu observau că Ieyasu venise deja. Când fu informat că flăcările se aflau cu certitudine în direcția Castelului Inuyama, Ieyasu răcni: — Ne-am nenorocit! Și o luă din loc cu o grabă deloc caracteristică pentru el. Își îndemnă calul la galop, pornind spre fumul de la nord-vest. Vasalii călăreau în stânga și-n dreapta lui, nedorind să rămână în urmă. De la Kiyosu până la Komaki nu era mare distanță, nici de la Komaki la Gakuden. De la Gakuden la Haguro mai era o leghe și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de-a douăzeci și șaptea zile, ridică tabăra, pornind spre Inuyama. Hideyoshi intră în Castelul Inuyama exact la ora amiezei. — Aduceți-mi un cal cu picioare puternice, ordonă el și, imediat după ce-și termină masa de prânz, ieși în galop pe poarta castelului însoțit doar de câțiva călăreți cu armuri ușoare. Unde vă duceți, stăpâne? întrebă un general, alergând după el cât îl țineau picioarele calului. Nu trebuie să veniți decât câțiva, răspunse Hideyoshi. Dacă suntem prea mulți, ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
schimbare de un fel sau altul. — Asta e, spuse Hideyoshi cu glas tare. Decât să aștept până mâine dimineață când va veni aici Shonyu, mai bine trimit astă noapte la el un mesager. La primirea urgentei scrisori, Shonyu porni în galop spre tabăra lui Hideyoshi. Era schimbul al patrulea și încă nu se lumina de ziuă. — M-am hotărât, Shonyu. — Perfect! Ai să mă învrednicești cu comanda unui atac surpriză în Okazaki? Cei doi terminară toate preliminariile înaintea zorilor. Shonyu luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unități își opreau și ele în mod firesc avansul, una după alta. Deodată, Kyutaro își puse mâna pâlnie la ureche și ascultă: S-au auzit împușcături, nu-i așa? Chiar în acel moment, unul dintre servitorii lui Hidetsugu intră la galop în tabăra de odihnă și frână derapând pe copitele calului. Oamenii noștri s-au risipit complet. Armata principală a fost anihilată de forțele clanului Tokugawa, nici chiar viața Seniorului Hidetsugu nu mai e în siguranță, se tângui el. Întoarceți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un inamic odihnit, va fi un dezastru. Eu, unul, nu voi porni o luptă pe care știu c-am s-o pierd. Puteți să-i spuneți asta Seniorului Shonyu, și Seniorului Nagayoshi! Și, cu aceste cuvinte de despărțire, porni în galop. Unitatea lui Hori Kyutaro îl regăsi pe Hidetsugu și ostașii săi rămași în viață în apropiere de Inaba. Apoi, dând foc fermelor de pe drum, se apăară în repetate rânduri de trupele urmăritoare din clanul Tokugawa, pentru ca în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
atunci spunei Seniorului Kyutaro de la Unitatea a Treia că ne-am reunit forțele și înaintăm să-l înfruntăm pe Ieyasu la Muntele Fujugane, așa că să cotească și el în aceeași direcție, ca să ne sprijine. Tocmai când omul se îndepărta în galop, doi mesageri călări alergau cu aceleași instrucțiuni pentru Kyutaro de la Shonyu. Dar, așa cum am povestit deja, Kyutaro a refuzat acea cerere, iar emisarii s-au înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
voi întâlni, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne cu cravașa calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu capișon alb, care gonește în galop! Valurile de armuri care încercau să-l oprească alergau spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu jerbe de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
a lungul malului, fiecare om ținându-și orizontal coada lăncii. — Stați! — Opriți-vă! — A venit ordin din tabăra principală a seniorului nostru să nu prelungiți urmărirea! La aceste cuvinte ale oamenilor de pe mal, urmăritorii se opriră. Ii se apropie în galop, răgușit aproape de tot, zbierând la oameni în timp ce alerga în susul și-n josul malului: — Stăpânul nostru a spus că aceia care devin atât de mândri de victorie încât se lasă duși de avânt și fug după dușman vor compărea în fața curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scriitori din alte tari lipsesc, bineînteles, cu desavârsire, dupa cum cu desavîrsire lipsesc si referintele teoretice; aflati sub imperativul rostirii hebdomadare a unui verdict literar, cronicarii nostri se ilustreaza, de obicei, si printr-o solida incultura, eficient sedimentata; citirea în galop a aparitiilor recente nu prea lasa timp pentru parcurgerea unor lucrari teoretice, pe cît de importante, pe atît de fastidioase. Sinteza scrisa de Catrinel Popa - de data aceasta, o sinteza veritabila - se plaseaza înca din plecare la polul opus. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a scrisului, cum și afirmă într-o scrisoare către un prieten: "Demonul din călimară nu-mi dă pace" ca atare, fidel adept al scrisului zilnic, se simte "ca un cal bătrîn care la auzul trompetei de asalt o ia la galop", va continua să scrie pînă în ultima clipă a vieții, cu gîndul la țară; preocupat de realitățile românești, considera că "există o singură religie care mai cere sacrificii omenești: religia Patriei". La fel ca Ion Vinea, N.D. Cocea sau Tudor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fac. Din fericire, au fost împrejurări care m-au împiedicat să fac anumite imprudențe în viață. Poate că acolo a intervenit destinul. L.T.: Imprudențe, pe care, temperamental, le-ați fi făcut. N.D: Da, de pildă la călărie, făceam niște galopuri, niște nebunii. Aveam poftă de primejdia extremă, dar paradoxal, pentru că altminteri sunt un om liniștit. E vorba de contrastul din fiecare temperament. De aceea, lumea zice: „A, Djuvara e drăguț, e om de lume". Dar nu sunt deloc om de
NEAGU DJUVARA - „Cred într-o forță care ordonează, care mă vede și la care mă rog“ by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/6198_a_7523]
-
Următoarea găselniță! Uau! — Mi-ai alungat admiratorul, o tachinează Milena. Lasă că găsim Încă și mai mulți acolo de unde venim noi. Tiffany o Împunge cu umărul. SÎnt ca două iepe pursînge. Wakefield n-ar vrea să le vadă plecînd În galop, dar are reală nevoie de o oră singur, să-și pregătească discursul. Se face tîrziu. Cere voie să plece din separeu, dar Susan nu se mișcă. — O să stau aici și-o să beau pînă cînd te Întorci. Nu te teme, conduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pronunțarea acestor cuvinte, prin mintea ei zburase acea pasăre cu nume ciudat din Australia care, după întâlnirea nupțială, își alungase cu violență partenerul. Și adăugă: Eu voi fi fericită! Nu-și mai putu stăpâni pornirile. Dorințele ei o luaseră la galop ca niște cai sălbatici în stepe. L-a înlănțuit, l-a dus în talazurile ei venite din adâncurile unei chemări deja exprimate, voind să-și vindece rana. Se dărui total. Erau în această dezlănțuire accese halucinante, vecine cu nebunia. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]