3,446 matches
-
asigură drenajul lichidului interstițial, cu reglarea presiunii interstițiale, precum și recuperarea de proteine, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în interstițiu. Fluxul limfatic este în funcție de proteinele filtrate. Insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, nedureros, generalizat). In ganglionii limfatici se filtrează particule mari (bacterii). Funcția principală a circulației limfatice este de readucere în circulație a excesului de lichid interstițial și de transport al particulelor voluminoase (proteine: ~2 g/dl periferic, ~6 g/dl hepatic, ~4 g/dl central
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
și calea eferentă. Receptorii din cavitatea bucală sunt reprezentați de mugurii gustativi, receptori termici și dureroși. Calea aferentă: excitațiile de la mugurii gustativi din cele 2/3 anterioare ale limbii sunt culese de nervul coarda timpanului care are corpul neuronal în ganglionul geniculat. Impulsurile sunt transmise mai departe spre centrul salivator superior din punte pe calea nervului intermediar Wrisberg. Excitațiile de la mugurii gustativi din 1/3 posterioară a limbii se transmit pe calea nervului glosofaringian la nucleul salivator inferior din bulb. Sensibilitatea
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
conțin fibre simpatice și parasimpatice. Eferențele parasimpatice pentru glanda parotidă: de la nucleul salivar inferior din bulb pleacă fibre eferente pe traseul nervului glosofaringian, la nivelul găurii jugulare se separă de nervul glosofaringian și pătrund în nervul Jacobson, apoi ajung în ganglionul otic unde fac sinapsă cu fibrele postganglionare. Acestea urmează traiectul nervului auriculo temporal (ram al trigemenului) până la glanda parotidă. Eferențele parasimpatice pentru glandele sublinguală și submaxilară: de la nucleul salivar superior din punte, pe calea nervului intermediar al lui Wrisberg, trec
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
unde fac sinapsă cu fibrele postganglionare. Acestea urmează traiectul nervului auriculo temporal (ram al trigemenului) până la glanda parotidă. Eferențele parasimpatice pentru glandele sublinguală și submaxilară: de la nucleul salivar superior din punte, pe calea nervului intermediar al lui Wrisberg, trec prin ganglionul geniculat al facialului și coboară pe traiectul acestuia până în nervul coarda timpanului care, în apropiere de cavitatea bucală se unește cu nervul lingual. De aici, se distribuie la nivelul glandei submaxilare și sublinguale. Eferențele simpatice. Pentru toate glandele salivare fibrele
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
bucală se unește cu nervul lingual. De aici, se distribuie la nivelul glandei submaxilare și sublinguale. Eferențele simpatice. Pentru toate glandele salivare fibrele eferente pornesc de la nivelul măduvei toracale (T1-T2; coarnele laterale), părăsesc rădăcinile anterioare, merg prin ramuri comunicante în ganglionul cervical superior unde fac sinapsă și de unde pornesc fibre postganglionare pentru parenchimul glandular pe traiectul adventicei carotidei și a ramurilor sale. Mecanismul reflex necondiționat de intensificare a secreției salivare este cel mai important. Este declanșat de acțiunea stimulatoare a alimentelor
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
circulare în porțiunea distală a canalului comun care pătrunde în peretele duodenal constituie sfincterul Oddi (fig. 12). Plexurile ganglionare se întind în peretele vezicii biliare și a canalelor biliare precum și în interiorul și exteriorul stratului muscular circular de la nivelul sfincterului Oddi. Ganglionii sunt foarte mici și plexurile sunt împrăștiate, în comparație cu cele de la nivel intestinal. Nervii extrinseci însoțesc aceste organe, ambii din plexul hepatic format din ramuri vagale și din ganglioni prevertebrali. 4.3.2. Compoziția chimică a bilei Bila conține apă și
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
biliare precum și în interiorul și exteriorul stratului muscular circular de la nivelul sfincterului Oddi. Ganglionii sunt foarte mici și plexurile sunt împrăștiate, în comparație cu cele de la nivel intestinal. Nervii extrinseci însoțesc aceste organe, ambii din plexul hepatic format din ramuri vagale și din ganglioni prevertebrali. 4.3.2. Compoziția chimică a bilei Bila conține apă și reziduu uscat reprezentat de acizi biliari, bilirubină, lecitină, proteine, ioni: Na, K, Cl, bicarbonat. a. Acizii biliari sunt principalii produși de secreție exocrină hepatică și reprezintă derivați hidrosolubili
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
50%), datorită vitezei crescute de curgere a sângelui care însoțește această situație. 12.5. Controlul nervos al activității miocardului Urmare a dezvoltării embrionare, nodulul sinoatrial este inervat de vagul drept, iar nodul atrioventricular de vagul stâng. Inervația simpatică provine din ganglionii cervicali, prin nervii cardiaci. In condiții bazale există un oarecare tonus de stimulare smpatică a inimii și o puternică inhibiție vagală, astfel că întreruperea influenței vagale duce la creșterea frecvenței cardiace la 150 bătăi pe minut, în comparație cu frecvența de 100
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
bine delimitată, specializată) în cazul acestei joncțiuni neuro-efectoare, termenul de sinapsă și cele derivate sunt folosite în descrierea controlului nervos al mușchiului neted vascular la acest nivel. Fibrele menționate sunt terminații axonale ale neuronilor simpatici cu corpul celular plasat în ganglionii paravertebrali. Vasele sanguine mai posedă și inervație senzitivă, iar în unele teritorii fibre motorii parasimpatice determină vasodilatație. Alte fibre motorii sunt cele vasodilatatoare simpatice și cele non-adrenergice non-cholinergice (NANC). Dintre cele două componente ale sistemului nervos vegetativ, cea simpatică este
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
pentru a preveni infarctul. Sângele cerebral este drenat din venele profunde și sinusurile durale mai ales prin venele jugulare dar și prin venele paravertebrale, oftalmice, emisare și plexurile venoase pterigoidale. Inervația vasculară este reprezentată de neuroni postganglionari simpatici vasoconstrictori din ganglionii cervicali superiori (care eliberează noradrenalină și NPY), neuroni postganglionari parasimpatici vasodilatatori din ganglionul sfenopalatin (care eliberează acetilcolină și VIP) și neuroni senzoriali din ganglionii trigeminali (care eliberează peptide vasodilatatoare: SP, CGRP, VIP). Lichidul cefalorahidian are o compoziție similară cu lichidul
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
durale mai ales prin venele jugulare dar și prin venele paravertebrale, oftalmice, emisare și plexurile venoase pterigoidale. Inervația vasculară este reprezentată de neuroni postganglionari simpatici vasoconstrictori din ganglionii cervicali superiori (care eliberează noradrenalină și NPY), neuroni postganglionari parasimpatici vasodilatatori din ganglionul sfenopalatin (care eliberează acetilcolină și VIP) și neuroni senzoriali din ganglionii trigeminali (care eliberează peptide vasodilatatoare: SP, CGRP, VIP). Lichidul cefalorahidian are o compoziție similară cu lichidul extracelular cerebral și este format jumătate în plexurile coroide, jumătate periventricular și perivascular
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
oftalmice, emisare și plexurile venoase pterigoidale. Inervația vasculară este reprezentată de neuroni postganglionari simpatici vasoconstrictori din ganglionii cervicali superiori (care eliberează noradrenalină și NPY), neuroni postganglionari parasimpatici vasodilatatori din ganglionul sfenopalatin (care eliberează acetilcolină și VIP) și neuroni senzoriali din ganglionii trigeminali (care eliberează peptide vasodilatatoare: SP, CGRP, VIP). Lichidul cefalorahidian are o compoziție similară cu lichidul extracelular cerebral și este format jumătate în plexurile coroide, jumătate periventricular și perivascular, fiind absorbit prin vilii arachnoidieni în sinusurile venoase cerebrale, cu un
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
în relație de schimb cu plasma la nivelul capilarelor sanguine, prin difuziune dar și în masă, conform echilibrului Starling (filtrare la nivelul capilarelor arteriale și reabsorbție la nivelul capilarelor venoase). Elementele componente sunt: vasele limfatice (capilare, vene, colectoare limfatice) și ganglioni limfatici. Limfa se formeaza din lichidul interstițial la nivelul capilarelor limfatice și este drenată prin vase de calibru din ce în ce mai mare pâna în venele subclaviculare (la joncțiunea cu jugulara internă corespunzatoare); dreapta pentru canalul limfatic drept, ce transportă limfa din membrul
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
gâtului și toracelui (parțial); stânga pentru canalul toracic, ce transportă limfa din restul corpului. Sunt lipsite de circulație limfatică țesuturile epitelial, osos, cartilaginos, precum și sistemul nervos central. Jumătate din debitul de formare a limfei revine în circulația sanguină la nivelul ganglionilor. 16.1. Capilarele și vasele limfatice Situate în apropiere de capilarele venoase, capilarele limfatice au aspect incipient în fund de sac, au diametru de 20-30 μm, mai mare decât capilarele sanguine, și sunt în număr mai mic decât acestea. Celulele
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
limfatic este superioară celei interstițiale. Mușchiul neted din peretele vaselor limfatice asigură prin contractilitatea sa modificări de calibru și de presiune luminală, datorită prezenței de valvule (apropiate la vasele mici, depărtate la vasele mari), ce împiedică refluxul limfatic. La traversarea ganglionilor limfaticele prezintă numeroase anastomoze. 16.2. Formarea limfei Compoziția limfei prezintă caracteristici regionale în ce privește concentrația proteică, aceasta fiind în medie de 20 g/l, cu valori crescute în ficat (60g/l) și intestin (30-50 g/l). Concentrația de lipide este
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
asigură drenajul lichidului interstițial, cu reglarea presiunii interstițiale, precum și recuperarea de proteine, cu menținerea unei concentrații proteice scăzute în interstițiu. Fluxul limfatic este în funcție de proteinele filtrate. Insuficiența funcțională a circulației limfatice se traduce prin edem (alb, moale, nedureros, generalizat). In ganglionii limfatici se filtrează particule mari (bacterii). Funcția principală a circulației limfatice este de readucere în circulație a excesului de lichid interstițial și de transport al particulelor voluminoase (proteine: ~2 g/dl periferic, ~6 g/dl hepatic, ~4 g/dl central
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
pe înaintașii de referință. S-a străduit să nu omită nici o maladie, făcând și retușuri unde ideea era anacronică. Descrie în a 7-a carte, în extenso, ciuma studiată de Rufus din Ephes. A rămas și ca specialist în chirurgia ganglionilor, tumorilor de suprafață, uterine, mamare etc. Orizontului teoretic aprofundat îi adaugă experiența sa de chirurg cu dotație. El este cel care descrie cancerul ca pe un „rac cu gheare“. Aetius din Amida (sec. IV) îmbină date medicale cu formule incantatorii
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
maladiilor). Numărul specialiștilor se amplifică. șansele de vindecare cresc. Severino realizează traheotomia (1610); Aselli descoperă vasele limfatice și descrie al doilea sistem circulator, limfatic (1622); vestitul William Harvey, descoperă circulația sângelui (mica + marea circulație sanguină, 1628), Bartholin pune în evidență ganglionii limfatici (1655); Malpighi descrie capilarele (1661) și după patru ani descoperă globulele roșii. De Graaf descoperă foliculul ovarian (1673); după un an, naturalistul optician, Nicolaus Hartsoecker izolează spermatozoidul; în 1673 Leeuwenhoek descrie globulele roșii la om, și în 1683 descrie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
alta, între ei afirmându-se și Descartes și naturalistul danez Arnisoeus, autor al: Experimenta nova anatomica (1654). La orizont, viitorul era deja de partea sa. Circulația limfatică o descoperă, în 1651, Jean Pecquet. Făcând cercetări pe animale, pune în evidență ganglionii limfatici. Pecquet (1622 1674) este autorul Noilor experimente anatomice (Paris, 1651) și al „Dizertației anatomice asupra circulației sângelui“ (1651), care contribuie la mutarea centrului de importanță de la ficat la inimă, adepții lui Galen fiind nevoiți să-și restructureze concepția anatomică
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Robert Hooke (1635 - 1703) pe vegetale, descriind celulele, în Micrographia, 1667. Tot ca atestători ai teoriei lui Harvey pot fi considerați și descoperitorii circulației limfatice, pe suedezul Olav Rudbeck (1651) și pe danezul Guillaume Bartholin (1653) care descriu vasele și ganglionii limfatici în același timp cu Jean Pecquet. O mare personalitate din rândurile opoziționiștilor la teoria circulației sanguine este Jean Baptiste van Helmont (1577 - 1644), chimist și naturalist, medic și chirurg belgian, laborios în toate, susținător al entităților vii (arheele medievale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
forța vitală“ de suflet și de legile fizico chimice și o distribuie, în concepția lui Theophile de Bordeau (1722 - 1776) pe toate organele, fiecare cu resursele sale vitale concretizate în sensibilitate, iritabilitate, excitabilitate, contactilitate și extinzându-se la traseele nervoase, ganglionii limfatici, țesutul conjunctiv asigurând echilibrul, sănătatea. Arta afirmă el, vindecă bolile pregătind și excitând crizele. Theophile de Bordeau este colaborator la Enciclopedie și unul dintre cei mai cunoscuți medici ai timpului. O altă nuanțare a concepției lui Stahl o afirmă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cunoașterea dezvoltării sale. A. Comte Istoricul cunoștințelor noastre asupra sistemului nervos vegetativ începe cu Galen (sec. II e.n.), care a dat denumirea de simpatic trunchiului nervos paravertebral implicat în armonizarea și coordonarea funcțiilor viscerale. El face și prima descriere a ganglionilor superiori, inferiori și semilunari, precizând originea craniană și distribuția toraco-abdominală difuză a vagului, „nervul rătăcitor”. Din aceeași perioadă datează constatarea că inima denervată sau scoasă din corpul animalului continuă să bată. Faptul constituie una din primele dovezi experimentale privind existența
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Exercitatio de motu cordis et sanguinis (1628). Pe plan anatomic, Vesalius, Willis și alții descriu lanțul ganglionar simpatic și plexul solar ca principale căi de legătură între viscere și creier. Spre deosebire de aceștia, Du Petit (1727) și Winslow (1732) susțin că ganglionii simpatici sunt centri nervoși independenți. Pe plan fiziologic, Lower și Ens (1745), studiind consecințele secțiunii și stimulării vagului, semnalează efectele sale cardioinhibitorii. Alți autori (Whytt, 1751) atrag atenția asupra mișcărilor involuntare ale tractusului gastrointestinal și vezicii urinare, pe care le
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
respirației, Legallois (1812) descoperă centrii respiratori bulbari, prevăzuți cu activitate ritmică proprie persistentă după întreruperea conexiunilor nervoase supra- și subiacente (denumiți nodul vital de Fluorens, 1842). Cercetările din această perioadă, evidențiind particularități morfo-funcționale atât ale centrilor bulbari, cât și ale ganglionilor simpatici, au determinat pe Bichat (1802) să împartă procesele vitale în animale și organice. În timp ce viața animală, somatică sau de relație, este sub dependența axului cerebrospinal, viața organică, vegetativă sau de întreținere, depinde de sistemul simpatic ganglionar. Pentru a diferenția
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Plecând de la observația că țesuturile și organele inervate de sistemul nervos vegetativ posedă un oarecare grad de automatism, numeroși autori au trecut la studiul microscopic al acestora. Ehrenberg (1833) și Valentin (1836) fac primele descrieri microscopice ale celulei nervoase din ganglionii simpatici, iar Kolliker (1849) pune în evidență fibre musculare netede în pereții arteriali. Cl. Bernard (1852) pe de altă parte, beneficiind de înregistrarea presiunii sanguine cu ajutorul manometrului cu mercur, imaginat de Poiseuille (1828) și perfecționat de Ludwig (1847), descrie funcția
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]