6,593 matches
-
tot ce-i făcuse până atunci, Luana nu s-ar mai fi simțit atât de năpăstuită. Dar ea se crezu o prezență incomodă alungată, iar atunci când, urcată în tren, îl văzu plecând fără să-i arunce măcar o privire, o gheară îi strânse inima și căzu sfâșiată pe banchetă. În ciuda vieții tihnite pe care o găsi lângă cele două ființe dragi, ce o așteptară la gară cu o nesfârșită dragoste, ea nu reuși să-și alunge zbuciumul. Aniela se aruncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
face jocuri cu o bucată de brânză și creează unde care se înșurubează în jur cu viața, a fluturi, a curcubee, și râsul meu le face să danseze, să-și schimbe culorile de la unul la altul, într-o plăcere de gheare viguros înfipte dintr-o carne în alte, până la sângele care se sparge în sfere albe, roșii, fără gravitație, zâmbetul lui mă saltă cu lava din tălpi, măi?! ție îți cam place de el, spune Cezar, da, cum să nu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
pe care de multe ori și-l băga în ligheanul cu cenușă. Cu urechile ascuțite auzea orice zgomot. Corpul i se sprijinea pe piciorușele terminate cu lăbuțe moi, ca niște pernuțe, dar care, la nevoie, scoteau la iveală și niște gheare ascuțite. Era bun și prietenos. Chiar și pe Codiță, câinele, l-a făcut să fie prieten cu el. Îi plăcea foarte mult să stea cu noi, seara îndeosebi, să asculte cu urechile ciulite discuțiile noastre sau să privească Teleenciclopedia, unde
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să uit balconul. Avem și balcon. Grațian fuma În picioare. Scutura scrumul Într-o cutie de tablă, fostă conservă de pește. Se Îngrășase. Barba sură, părul mai rar. Doar zâmbetul era același, Înșelător ca o savană, adăpostind cu egală generozitate gheara leului și glezna antilopei. Cu slujba cum o duci? Mă descurc. Fac filmulețe publicitare și reportaje la televiziunea locală. Scenarist, regizor și operator. Regizor, carevasăzică. Visul tău... Așa mi se și spune: domnu' regizor. Și tu ce zici? Îi pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de unde i se trage. Pentru el conta doar faptul că Îi crea iluzia Întoarcerii Într-un loc În care practic nu fusese niciodată. Cerul era senin. Urma o noapte geroasă. 21. Mânca În grabă, Înecându-se. Hăpăia. Mâinile rigide păreau gheare uriașe făcute să Înhațe cu graba și crisparea ultimei șanse. Își pierduse siguranța și distincția cu care mânuise o viață Întreagă cuțitul și furculița. În timp, lăcomia de animal Înlocuise strălucirea ochilor săi albaștri. Deschidea gura asemenea unui pește carnivor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ucigétor al capitalismului! Și asta numai pentru cé Vladimir Ilici s-a stins din viațé atît de devreme, ucis de ticéloasa spioané Caplan. Céci dacé ar mai fi tréit, Lenin ar fi continuat sé lupte pentru eliberarea oamenilor simpli de sub gheara capitalisté. Dar ticéloasa Caplan, pusé la cale de un capitalist, a apérut de dupé colț, pe cînd Vladimir Ilici se află În mulțime, si a tras glontele vréjmaș. Era Îmbrécaté În negru. - Grigore Ivanovici știe? - Are picioare de lemn la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Pe urmé alté pisicé a țîșnit de undeva de sub nuiele și s-a bégat În paie. Și toate erau albe cu roz, ca niște petale roz de trandafir și aveau niște ochi mici și capul rotund și nu aveau nici gheare și o coadé micuțé că un colte mare de cartof și nu erau pisici. S-a auzit grohéitul și Șasa s-a speriat și de lîngé grémada de paie s-a ridicat scroafa, care stétea culcaté și ea, pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
în gol". Așadar, înapoi la masa de scris, Iordana! Nu te gîndi la fărărostul muncii tale. Și-n nici un caz să nu te vezi ca "scriitorinc"*: un amărît de animal neadaptat, pe cale de dispariție, fără coadă, fără colți și fără gheare, guițînd, urlînd disperat prin "pădurea narativă". Repetă-ți că nu literatura e în criză, ci cei care o percep în criză. Poate că asta-i și cartea ta ultimă: cartea-moartea. Oricum, s-o scrii ca și cum ar fi ultima. Culți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
preluat-o de la Goebbles, asta n-ai știut-o. Goebbles e cel care a spus, la procesul de la Nürnberg, că rușii au ucis la Katyn și n-a fost crezut? În ceașcă s-a strecurat o boabă roșie de gherghină. Gheara dintre glotă și epiglotă îmi trimite un avertisment. Nu-l ascult. E imperios să continuu: Scara valorilor se dăduse peste cap. Treapta de sus era ocupată de Neculuță, Păun-Pincio, Tradem... Și Gherea, alt "nedreptățit de istoria literaturii burgheze", adaugă Șichy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai calce florile, să nu se mai lase sedus de rufele puse la uscat, să nu-mi mai sfîșie mănușile, să nu-mi mai roadă papucii. Dar curcanul îl "indignă". Latră și latră și latră. E cum ar trece cu ghearele pe clapele nervilor. Ta-Nooo, gata, hai încoace te rog! Ei, dacă mi-s rugat, vin. Nu'z dai seama ce ridicoli sîntem cînd ne certăm de la fleacuri? Preaiubito, scriitoreasa mea preaiubită, mai avem biscuiți digestivi? De două zile șlungul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viață sentimentală a avut, are. Albumul îmi spune că trece printr-o nebunie de asfințit, înainte de căderea ultimă. Perverserezi, Russ, perverserezi! Mi-o confirmă și ultimul autoportret. Unul violent autoironic, violent anti-idealist; un fel de salamandră înaripată stă agățată cu ghearele de sexul erect. Cine spunea că, bătut bine, aurul ajunge ban, monedă forte? Așa-i și talentul lui Rusalin, după cît costă albumul; după cît costă un tablou semnat Rusalin Pop. "Căci multă glorie aduc descrierile bine făcute după/ natură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Magda U. pe zeflemea. Unde mai pui că pompiarii sînt în grevă. Trebuie să te descurci pe cont propriu, Iordana. Revine, pe altă pedală: Rusalin Pop face minuni de vitejie: ți-a recuperat tinerețea. Am sentimentul că ochii lui au gheare-n loc de gene. Depinde de felul cum dai pagina, zîmbește Magda U.. Eu, din tot ce mi se-arată aciișa, pus cap la cap, constat că omul te iubește. Ce-i drept, ridicolul fericiților îți apare mult mai clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cum să se mai întîmple. N-am putut să renunț la el, nici după căsnicia a patra. Prea era palpabilă absența lui Iordan. Prea erau lungi nopțile în care voiam să-l ating și întindeam brațele-n gol, prea ascuțită gheara din măruntaie. Fusese Vara-Mare, a anului 1976. Vara noastră de miracol. O zi se deschidea spre alta, ca păpușile rusești. Matrioșcele. Ne instalasem într-o căsuță din Vama-Veche. Ultima. Nu mai era nimic dincolo, decît fîșia de pămînt, pămîntul nimănui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe ei și, deopotrivă, pe mine... Ciclul Animus Sub semnul Aspidei Descântec 1 Pleacă! Pleacă! Aspidă Cu mișcări lâncezi De omidă. Întoarce-ți de la mine ochiul de pește Ce mă privește Șopârlește Și mă incită La iubire perfidă. Ia-ți gheara năpârcească Din sufletul meu de iască. Lasă-ți trupul de nimfă Să se usuce la soare, Până moare. Șerpește șerpuiește, Și patima-mi oprește. Searbădă și veninoasă, Mistuitoare și rușinoasă. Și ascunde-o în fund de lume, Să urle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
este mai bine să-l eviți. Fac o plecăciune adâncă în fața Vasiliscului. Pe cap poartă o coroană jackard, negru cu auriu, ce imită pielea de boa și mișcă apos din ochii lui mari și verzi fără sprâncene. Îmi întinde o gheară de cocoș și se prezintă ceremonios: Bazilikos, văr de gradul doi al Aspidei. Rostește malițios, fixându-mă în privirea lui pătrunzătoare. Îmi simt deja capul vâjâind. Încântat, am cunoscut-o deja pe verișoara dumitale, încântătoare făptură! Da, desigur! Este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am auzit cu zâmbetul ei alături, cu genunchii noștri privindu-se față în față, cu mâinile împletite. Trec pe lângă grădina Hipogrifului, care era unul dintre favoriții ei. Mă opresc. În ce mă privește, nu am prea fost niciodată atras de ghearele lui uriașe, de profilul său vulturesc, cu ciocul întors ca un pu mnal. Un gând nebunesc îmi fulgeră pentru o clipă imaginația. Tocmai dau să plec, când Hipogriful se îndreaptă în galop spre gard, îmi deschide poarta cu ciocul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și groase, la aripile lui prăfuite. Apoi mi-a venit imediat în minte calul lui Harap-Alb. Nu știu cum ai să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație. Câteva secunde mai târziu, survolam pe deasupra rezervației, lăsând în urmă, pe rând: casa cu patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de cauză, fără să plătești pentru asta. Cincizeci de lei pe oră de stenografă mi se pare un preț rezonabil. Deci, să intre doamnele stenografe... (Apar trei pupeze decoltate, intens fardate și rujate, cu unghiile ascuțite și întoarse ca niște gheare. Țin în mână fiecare câte un carnețel minuscul în care fac semne indescifrabile cu creioane dermatografe. Se aliniază una lângă alta, cocoțate pe tocuri foarte înalte, în fața triplului soț, ce privește la unison cu cei șase ochi și trei coarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bune pentru ungerea aripilor, au început să scârțâie în ultima vreme." încearcă o explicație, ușor jenat. Apoi își strânge aripile ordonat la spate și se lansează în conversația sa îngerească. Cu privirea ațintită la mâinile lui, cu degetele alternate: unghie, gheară, unghie, gheară, mă străduiesc să înțeleg ce vrea să-mi spună îngerul, fără, de fapt, să mă intereseze prea tare. De altfel, nici nu spune lucruri prea interesante, vorbește o limbă ușor arhaică, nu atât ca fond de cuvinte, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ungerea aripilor, au început să scârțâie în ultima vreme." încearcă o explicație, ușor jenat. Apoi își strânge aripile ordonat la spate și se lansează în conversația sa îngerească. Cu privirea ațintită la mâinile lui, cu degetele alternate: unghie, gheară, unghie, gheară, mă străduiesc să înțeleg ce vrea să-mi spună îngerul, fără, de fapt, să mă intereseze prea tare. De altfel, nici nu spune lucruri prea interesante, vorbește o limbă ușor arhaică, nu atât ca fond de cuvinte, ci mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de Dan Moldoveanu, o spun din capul locului, este o carte grea. Imposibil de povestit. Roman? Antiroman? Lecturândo, cu mare efort, nu o dată, îți vine să renunți. Să dai cu ea de pământ. Să o uiți imediat. Să scapi din ghearele cuvintelor ei. Poveste nu există. Personaje (aproape) nu există. Sau există cu miile. În număr infinit de personaje și de povești. Dar nu poți scăpa. Mergi mai departe. Încă o pagină și încă o pagină. Toate atât de dense că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
naște, așteptau, acum în cârje sau în cârca vreunui nepot, să le vină rândul. Cei muriți demult erau aduși în racle criogenice, întru refacerea vederii pentru lumea cealaltă! În busculada creată de un extraterestru care levita în transă, sfâșiind cu ghearele verzi lumina lăptoasă, acesta stâlci ordinea, curbând timpul ca pe o potcoavă, încât ultimii pacienți ajunseră cei dintâi în cabinetul oculistei. Până la miezul nopții, Mioara Alimentară așteptă ca sclerozata doctoriță să își facă pe calculator astrograma zilei pentru a ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a născut pe copiii săi; copiii-fuioare se ridicau mai clare pe cer și se ordonau în literele formulei chimice, pe când îmi sunau îndepărtat cuvintele Scripturii Dumnezeu a făcut pe om din țărâna Pământului (Facerea 2, 7). Mogâldețele erau luate în gheare de berze sosite din noapte. Deasupra caselor și maternității orașului berzele deveneau fuioare zburătoare care, eliberate de povară, țâșneau spre cer ca săgețile albe în beznă. Îngeri care se întorceau acasă până la următoarea naștere. * * * P ovestitorul, aflat în Pleistocen, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se zbătea să ajungă la fântâna cu cumpănă din afara gardurilor ghimpate dinspre Siret. Luna lipsea de acasă. Reptila se târa și gemea. Poalele negre ale hainei lăsară dâra lor murdară de zborurile după zmeiele și parașutele noastre, mâinile zgâriau cu ghearele pământul proaspăt arat, închipuindu-și că e spatele de știulete al lui Niftode, geamătul era necazul din străfunduri, pentru că nu ne putea urechea și mâna ca pe niște delincvenți ai matematicii pe străzile Brăilei. Ochii străluceau a părere de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
avea nimic poetic. Băncile claselor erau pe arătură. Nu bătea niciun pic de vânt. Din când în când, păsări. În dreapta, lanul de floarea-soarelui, tăcut ca să nu ne tulbure cu frumusețea sa. Profesorii printre noi. Hârtiile zburau. Ciorile le luau în gheare și în cioc și le duceau cam la vreo 100 de metri deasupra capului unde, într-un tribunal clădit din nori, Magistrați în robe roșii cu măști de lup pe cap treceau ciornele de la unul la celălalt. Aceasta vedeam numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]