684 matches
-
înarmată, mergeam la closet. N-aș fi intrat acolo pentru nimic în lume altfel. Nici nu mergeam pentru vreo nevoie, preferam să mă stăpânesc până acasă. Dar cabina aceea minusculă, de scânduri văruite și acoperită cu carton gudronat, ca o gheretă de paznic, mă fascina în aceeași măsură în care mă înspăimînta. Se afla tocmai în fundul curții, la vreo cincizeci de metri de casă, în capătul unei alei de cărămizi. Profilată în amurg, neagră pe cerul ca purpura, era sinistră. Doar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Cumnată-sa-i mână spartă, cum se vede-n bani, repede îi risipește. Ia să fi trăit cum trăiește ei, șase sute cinzeci de lei, două suflete... Și chiria, și lumina, și televizoru... Merge-ncet, cu grijă, a trecut și de gheretele cu telefoane. Două gherete de telefoane aici, la capu tramvaiului, amândouă cu geamurile sparte, amândouă cu firele smulse. S-a-nmulțit derbedeii, s-a umplut de țărani și de derbedei Bucureștiu... Bine că n-are-n țoașcă mai nimic, numa niște felii de pâine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spartă, cum se vede-n bani, repede îi risipește. Ia să fi trăit cum trăiește ei, șase sute cinzeci de lei, două suflete... Și chiria, și lumina, și televizoru... Merge-ncet, cu grijă, a trecut și de gheretele cu telefoane. Două gherete de telefoane aici, la capu tramvaiului, amândouă cu geamurile sparte, amândouă cu firele smulse. S-a-nmulțit derbedeii, s-a umplut de țărani și de derbedei Bucureștiu... Bine că n-are-n țoașcă mai nimic, numa niște felii de pâine uscată, cumnată-sa, risipitoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
destul de În vîrstă și par marcați de efort, Ana vede la ei aceeași Îngrijorare. Dinspre spital se aud voci și mașini, dar toată zona are un aer părăsit. În cele din urmă, găsesc trei zdrențăroși, care stau pitiți după o gheretă și vînd niște brazi la fel de zdrențăroși. Mama ei spune că precis i-au furat de undeva. Dar Ana nu-și poate lua ochii de la săgețile luminoase care traversează din cînd În cînd cerul - se aud răpăituri pe diverse tonalități, Întîi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
murdară pe care valurile o aruncă la țărm. In schimb, pescărușii se adună în cârduri pe plaja degradată acum de dejecțiile mării. Moțăie la soare, siguri că nu-i deranjează nimeni. Sunt bine păziți. Jandarmul care stă deasupra, lângă o gheretă cenușie, veghează ca nici un curios să nu treacă gardul de sârmă, retras, față de vechea "graniță", cu vreo cincizeci de metri. Pe dig, patrulează un jandarm cu pistol mitralieră. Când se plictisește, azvârle cu pietricele în mare. Fantoma lui Ceaușescu a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
învăluie, pe Parnas, lăcașul muzelor. Fostul lăcaș. Cum am rămas între noi (n-a venit nici un alt participant la croazieră cu grupul nostru), dăm, de cum ajungem la Delfi, un spectacol foarte românesc. Se încinge, în stradă, la câțiva pași de ghereta paznicului, o târguială penibilă. Motivul? Unul banal. În antichitate, exista o "poruncă" deasupra intrării pe "domeniile lui Apolo": "Cel cu mâinile necurate să nu se apropie. Departe de aici". Astăzi, nu mai contează cum arată mâinile. Important e să scoți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Oamenii care așteptau erau de toate vîrstele, prost îmbrăcați și îcu excepția cîtorva copii care se jucau printre bănci) arătau cu toții amorțiți de plictiseală. Uneori se auzea cîte o voce strigînd: „Will Jones“ - sau vreun alt nume - „Du-te la ghereta patruzeci și nouă“, și unul dintre noi se ducea la ghișeu, dar se întîmpla atît de rar, că am încetat să mai fiu atent. Ochii mi se pironeau întruna pe un petic circular de vopsea mai ștearsă de pe peretele din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
totuși să zărească siluete minuscule forfotind pe solul metalic, sub pântecele enorm al navei. Acestea se părea că vin de undeva din interior, din subsolul tranșeei, căci din două în două minute, grupuri compacte ieșeau dintr-un lung șir de gherete amplasate chiar sub vas, semănând cu gurile de ieșire ale unor ascensoare care-și aduc încărcătura de la nivelele inferioare. Din unghiul oblic de unde privea și de la distanța de cel puțin un kilometru, nu-i păreau decât ca niște puncte negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
vorbeau pe șoptite, vrând parcă să nu tulbure noaptea. Mă ghemuisem pe o bancă și așteptam să știu unde trebuia să cobor. După un ceas, am știut și am coborât. Era o haltă, nu i-am putut citi numele, o gheretă de scânduri cu o lampă afumată, aproape stinsă. Trenul se oprise câteva clipe, abia am apucat să mă dau jos. Am bătut în geamul gheretei, cineva dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am știut și am coborât. Era o haltă, nu i-am putut citi numele, o gheretă de scânduri cu o lampă afumată, aproape stinsă. Trenul se oprise câteva clipe, abia am apucat să mă dau jos. Am bătut în geamul gheretei, cineva dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam, glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
oprise câteva clipe, abia am apucat să mă dau jos. Am bătut în geamul gheretei, cineva dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam, glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum în beznă, pe lângă gheretă, am mers un timp de-a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam, glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum în beznă, pe lângă gheretă, am mers un timp de-a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam de pe alt drum, poate aproape, poate departe, șoapte de oameni îndemnând vitele și scârțâit de care; era un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totuși să zărească siluete minuscule forfotind pe solul metalic, sub pântecele enorm al navei. Acestea se părea că vin de undeva din interior, din subsolul tranșeei, căci din două în două minute, grupuri compacte ieșeau dintr-un lung șir de gherete amplasate chiar sub vas, semănând cu gurile de ieșire ale unor ascensoare care-și aduc încărcătura de la nivelele inferioare. Din unghiul oblic de unde privea și de la distanța de cel puțin un kilometru, nu-i păreau decât ca niște puncte negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum ― țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întîi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrîndu-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea. Plictisit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și neagră pe hârtia imaculată. Mâna a coborât fulgerător, dar, din păcate pentru mine, lovitura a fost ratată. Cum eu am profitat de pauză ca să întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așa îi zice. Și ducîndu-și degetul la buze îmi dădu de înțeles că nu era cazul să mai pun și alte întrebări pe această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercînd în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic "da" când portarul m-a întrebat: "ai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scotea șapca decolorată, salutîndu-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: "Să trăiți, domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: "Ai grijă că-ți intră muștele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: "Ai grijă că-ți intră muștele și devii carnivor fără să vrei". (Era vegetarian convins, cunoștea nenumărate ierburi pe care le căuta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o privire, implorîndu-mă să-l ajut, să-l salvez, dar buldogul l-a ajuns, i-a sărit în gât și, după câteva zvârcoliri, spuma valurilor era roșie în jur. Portarul a fost primul care s-a desmeticit. A ieșit din gheretă cu o pușcă de vânătoare, pe care nici nu observasem până atunci că o ținea acolo, și a tras în câine. Prea târziu însă. Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Șeherezadei eșuase într-un azil, povestitorul eșuase în persoana mea, iar cele 1001 de nopți eșuaseră în 1001 de zile, nu le-am numărat, dar mi se pare că au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: "Mă urmăriți?", săreau imediat să mă asigure: "Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție". "Bine, bine, mă bucur", mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]