419 matches
-
pictura este deteriorată. Se văd numai părți de pictură, dar scenele nu pot fi identificate. Numai sub pandantivul de nord-est se poate recunoaște scena cu Mormântul gol de după înviere, cercetat de femeile mironosițe și apostolii Petru și Ioan, care văd giulgiul în mormânt. După brâul decorativ, sub icoana Adormirea Maicii Domnului, registru de deasupra ferestrelor cuprinde scene cu o parte din minunile Mântuitorului. Ca și la sud, registrul începe cu brâul răsucit de lângă catapeteasmă unde avem scenele: Iisus vindecă doi orbi
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
și împrejurimi, își urmau drumul. În jurul lor vânturile se întețiră un timp, ducând cu ele particule care se loveau de căști. Tic, tic... dați-ne voie... flic, poc... dați-ne voie înăuntru, înăuntru... Dallas se scutură. Tăcerea, pustietatea acoperită de giulgiul norilor, pâcla portocalie, toate acestea începeau să-l scoată din minți. ― E-aproape, îi preveni Lambert. (Departe, la bordul navei, Ash fu imediat informat, prin instrumentele conectate cu părțile vitale ale celor trei exploratori, de creșterea rapidă a pulsului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în giulgi! TURNUL (fragment
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în giulgi! TURNUL (fragment) ... Că dacă mi‐a murit mama Toți morții dinaintea mea vor trebui Să se înduplece‐n tăcere și înapoia mea. Nimic nu‐i cere să nu‐nvie vocea morților, și‐atunci o înțepenesc pe mama‐n lut și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
se vedea nici urmă de elev din clasele mai mici. Totul era cufundat în întuneric. Doar o ușă, ici, colo, se contură într-un negru mai accentuat pe fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri. Epoca în care trăiam era principalul subiect. Mă bântuiau apoi întrebări și presupuneri cu privire la conținutul lăzilor pe care trebuia să le primim dimineață. Mă întrebam dacă comportamentul Anei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în jurul meu. Nici o lumină, nici o adiere de vânt, nici o șoaptă! Izolare totală. Îmi vedeam mâinile și picioarele, corpul în general, sau ideea lui, cel puțin. Abia începeam să observ locul în care mă aflam. Apoi a început să mă strângă. Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul meu din ce în ce mai strâns. Eram înghesuit de ceva ce nu vedeam, nu simțeam. Parcă eram într-un autobuz plin cu oameni care nu mai încăpeau și începeau să mă sufoce cu prezența lor, să mă strivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
LITTERA Litera face o turå pe alba zgurå confiscatå arheului verde lipsit de coroanå pe giulgiul råmas de dupå înålțarea-n såmânțå Și urmele ei ne anunțå despre punctul de unde încep alte hotare de gânduri de rânduri netocmite încå så fie så-mi fie
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1632]
-
colonadele astea ce se pierd în perspec tive nesfârșite devin după o vreme... neliniștitoare, apăsătoare ca-n Chirico...“ Profesorul se-ntoarse spre mine și mă privi-n ochi: „Iar apoi, nu uita că aici, în dom, e adăpostit «La Sindone», giulgiul în care-a fost înfășurat Mântui torul și care i-a păstrat imaginea. Asta nu-i jucărie. Fiecare oraș în care el a fost păstrat, de la Edessa legendarului rege Abgar și până la Torino, s-a im pregnat de forțe misterioase
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
scrân tit gâturile privind ciudățenia colosală din miezul orașului, am mai făcut câțiva pași ca să vedem casa în care a locuit Nietzsche în perioada când a scris distrugătoarea sa carte Ecce Homo. Ne-am întors istoviți la pensiune. Nietzsche, Antonello, giulgiul lui Isus mi s-au învârtit apoi toată noaptea în minte. Dimineața am văzut o expoziție a unui futurist, Fortunato Depero (picturi geometrice și pestrițe, șotroane pastelate, păsări), și-apoi am mers la „L’Egi zio“, celebrul muzeu de egiptologie
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu doar câteva forme albe întrezărindu-se printre umbre. Pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina slabă, văzu că prin încăpere erau împrăștiate o mulțime de socluri pe care se aflauă ce anume?ă obiecte, ascunse de cearșafuri albe ca giulgiurile. Aceste fantome tăcute - nici una suficient de mare pentru a fi Trandafirul - erau întrucâtva îngrijorătoare. Iar scârțâitul continua să se audă și aici, ca și în încăperile dinainte... De data asta ușa nu mai era pe peretele opus, ci în dreapta lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit Al omului, în care un snop de oseminte E-o mână de cenușă, odor neprețuit. Din astă catacombă și mucedă și rece, Din ist sicriu de ghiață în noapte-nfășurat Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat. În nimbul ce-ncunună mormântul se zărește: Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu, Dumbrava roșă, Baia și cum îngălbinește Făloasa semilună la Racova de greu. Dar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o zi, copila moare: se-nțelege Moartea numai știe mînile să lege. În sicriu au pus-o. Fața ei cea trasă Era adâncită, însă tot frumoasă. I-au pus flori pe frunte... Corpul ei cel fin Ce nobil transpare din giulgiul de în! Fereastra-i deschisă: primăvara plină Pătrunde printr-însa; dar, biata albină În câmp nu mai fuge, ci-mprejur se poartă, Incunjură capul și gurița moartă; Ea sboară aproape și tot mai aproape, Și vrea cu amica-i de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
era incendiul de la casa Hollinger. După-amiaza tîrziu, cînd soarele se muta În spatele peninsulei și se călătorea spre Gibraltar, silueta conacului eviscerat se profila de-a lungul străzilor mărginite de palmieri, Întunecînd pavajul și zidurile vilelor, Înfășurînd pe tăcute orașul În giulgiul ei Întunecat. Stînd printre morminte lîngă Elizabeth Shand, În așteptarea sicriului tinerei suedeze, mi-a trecut prin cap că poate Frank pledase vinovat ca să salveze Estrella de Mar de o invazie de polițiști britanici și spanioli sau detectivi particulari angajați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
păcatului nu făcea să rămână nepecetluită. Frumoasa lui Farah plecase din trupul ca de pasăre doborâtă. Îi legaseră fălcile, ca să stea încleștate. Îi înnodaseră părul la ceafă, îi scurtaseră unghiile, o spălaseră și o șterseseră cu un prosop zdrențuit. Numai giulgiul plătit de tată-său era ca spuma de lapte, ca puful de gâscă, ca blândețea lui Dumnezeu. Mintea lui de copil se oprise la gândul că raiul e un raft cu pachete învelite ca niște cadouri în hârtii noi. Mezelarului
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mers cu toții. Pe Horea îl lăsaseră acasă cu Titi Aripă. Începuse să viscolească. Se stârnise un crivăț care lovea în pereții casei cu putere și lemnele se topeau repede în para focului.La miezul nopții, tot orașul stătea mort sub giulgiul înghețat. Pungașii au luat-o 153 de-a dreptul pe linia pustie a tramvaiului. Vântul stinsese toate felinarele și nu se vedea nici la doi pași. Ăl bătrân se învelise pe dedesubt cu un sac, și Sandu căra într-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-i ascunsese, și-l priveau cu o ură neascunsă. Și aici, în încăperea fără lucruri, domnea o tăcere apăsătoare. Femeile se închinau din când în când și priveau spre podele. Bică-Jumate dormea netulburat în coșciug, cu fața acoperită de giulgiul cel alb. Era un bărbat trecut de 50 de ani, cu o față suptă, scund cât să intre într-o ladă. Într-adevăr, sicriul semăna cu o ladă soldățească de campanie. Cei de față dormiseră cu schimbul în timpul priveghiului și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă ceva neașteptat. Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie se desfăcu, alunecând într-o parte. Giulgiul sfâșiat de cuiele smulse lăsă o clipă să se vadă trupul mortului și chipul său palid, care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Rudele vrură să oprească, dar glasurile din spate erau atât de amenințătoare, încît se rugară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti: „Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu, iar Mohamed este trimisul Său“, Khâli profită de ocazie pentru a sări de la locul lui și a da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe albe în semn de tristețe și de rămas-bun. Boabdil se făcu nevăzut printr-o ușă ascunsă. De acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
face lumea coerentă. Că tot talentul unui prozator nu este de a copia realitatea, ci de a-i descoperi contururile ireale, fabuloase. Ireale în sensul de ascunse, nu bazaconiile subconștientului, ale incoerentului. Știam că arta prozatorului este de a ridica giulgiul realului (sună pășunist, dar n-am altceva la îndemână) și de a arăta adevărul etern al trecătoarei (na!) clipe. Nu știam nici atunci, după cum nu știu nici acum, cum poți realiza așa ceva. Talentul, munca pe foaia de hârtie, chinurile creației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Avea ea o teorie. Spunea că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cărțulie pe care Florence o identifică imediat după copertele verzi și intră în dormitor tîrșindu-și pașii. Când se trezi, Șerbănică o găsi tot acolo, înșurubată în scaun, cu ochii pe fereastră. Fulgii se așterneau mari și cuminți învăluind seara în giulgiul alb. Maiorul sorbi din ceașcă. Încercă s-o țină în mână împreună cu farfurioara, dar degetele îi tremurau prea tare. ― Am avut la un moment dat ideea că biletul a fost dus în vestibul de curent. E un curent groaznic acolo
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
văzu atunci legat (160) Un voinic care când vede că smeii s-au depărtat, Se smuci lăsând în urmă a lui mâni și-n codru piere. Luna ese dintre codri, noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Și mereu ea le lungește și suind pe cer le mută, (165) Parcă fața-i cuvioasă e cu ceară învăscută; Și cu neguri îmbrăcate-s lan, dumbravă și pădure, Stele galben tremurânde mișcă-n negurile sure, Intră-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân-la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mîna-mi torturile - ncurcă. O, deschide-mi un canat Ca printr-însul să străbat Să mă iei la tine-n pat Ca să dorm lîng - al tău
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cestei țări, până nu ne mântuiește pe noi toți). Melodia mea, începe pe un ton blând cu totul și cu totul evlavios „Foaie verde lemn de cruce/ In Italia m-aș duce/ Papa crezul să mi-l spuie/ Să văd giulgiul, să văd cuie." Acum nu-i vorbă, că dacă aș dori să văd dovezi certe ale existenței lui Isus Hristos, poate nici nu a trebui să merg neapărat în Italia, fiindcă de-a lungul vremii s-au găsit atâtea oase de-
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Chipul îi era îndreptat spre altar; aveai impresia că, dacă cineva ar plasa un televizor acolo, imediat ar deschide ochii. Bunica sparse gheața: veni lângă sicriu și, după ce-i mângâie mâinile dragului ei soț, începu să-i așeze hainele și giulgiul cu dantelă. Bătrânul purta veșminte preoțești galbene cu broderii albastre. Mergea împodobit la întâlnirea cu Dumnezeul pe care-l cinstise toată viața. Ceilalți prinseră și ei curaj. Cornel se apropie și-i aranjă potcapul, nu înainte de a i-l împinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]