411 matches
-
apoi să raporteze libertatea sa la noțiunile de "bine" și de "rău", admițînd că libertatea trebuie să se înscrie în sfera binelui, dincolo de acesta, în sfera răului, înscriindu-se abaterea, adică libertatea rău înțeleasă sau libertinismul. Ca atare, între etapa gnoseologică, a cunoașterii, și cea praxiologică, a acțiunii, se interpune etapa axiologică, a aprecierii, evaluării și opțiunii, dominată de o deontologie ce cuprinde categorii precum "bine", "frumos", "drept", "corect" etc. și, în acest caz, orice libertate presupune și o responsabilitate, care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lume, această problemă a fost pusă în filosofie încă de la începuturile ei. Libertatea presupune, ca un prim și fundamental moment al ei, cunoașterea cât mai profundă a lumii exterioare, naturale și socio-culturale, dar și a lumii subiective, proprii omului. Momentul gnoseologic al libertății a fost sesizat în filosofia antică, sub cele două aspecte ale sale: cunoșterea lumii exterioare și cunoșterea lumii interioare, subiective. Astfel, filosofii greci ai naturii au accentuat ideea cunoșterii naturii, a necesității (legității) naturale, ca element important al
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
durkheimiană conform căreia solidaritatea și, implicit, ordinea socială sunt posibile numai În măsura În care indivizii Împărtășesc aceleași categorii de judecată rațională. Astfel, „clasificările, operațiunile logice și metaforele călăuzitoare sunt primite de individ de la societate” (p. 25). Toate acestea ar constitui un sistem gnoseologic Împărtășit de Întreaga comunitate. Acțiunea rațională nu ar fi astfel decât o construcție socială ce nu poate explica instituțiile, ci este mai degrabă explicată de către acestea. Durkheim a fost convins că utilitarismul și contractualismul nu vor putea justifica niciodată fundamentele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
civile. Solidaritatea și ordinea socială se bazează pe elemente non-contractuale, ce Își au originea În societate, și nu În indivizi. M. Douglas Împărtășește teza durkheimiană a originii și funcției sociale a instituțiilor, contestând doar modul de construcție socială a sistemului gnoseologic sau a stilului comun de gândire. Ea consideră că instituțiile se bazează pe un stil comun de gândire care naturalizează și raționalizează clasificările sociale și astfel le Îndreptățește. Sursa legitimității nu va apărea niciodată Însă din echilibrarea intereselor individuale (care
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
o logică socială care nu este neapărat una instrumentală, a eficienței, ci mai degrabă una a legitimității și reasertării unor credințe/concepții sociale, atât În privința scopurilor organizaționale, cât și În privința mijloacelor. Ele sunt instituite, așa cum afirmă Douglas, de un sistem gnoseologic Împărtășit de către societate. În acest sens, prin standardizare nu se pune numai problema integrării cu sens a rolurilor diferențiate (rezultând din diviziunea muncii), ci și problema legitimării activității unui tip de actor În raport cu cele ale altui tip de actor, a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
integrând organizația „În ordinea instituțională a unei colectivități sau societăți”. Astfel, concepția neo-instituționalistă În sociologie consideră că expansiunea instituțiilor formale - standardizarea profesiilor, regulilor de organizare, programelor, tehnologiilor - percepute ca legitime În baza unor justificări raționale integrate la nivel societal (sistem gnoseologic) - determină creșterea incidenței organizării acțiunii colective; economiștii neo-instituționaliști explicau același fenomen al creșterii incidenței organizaționale prin gradul mai ridicat de eficiență obținut cu ajutorul integrării tranzacțiilor, grad evaluat obiectiv, de un observator exterior. Totodată, justificările raționale integrante pot fi, În același
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
orice construcție socială de categorii, În cazul nostru de categorii raționale, este un act de putere, impunând semnificații În interesul anumitor grupuri. Ea nu poate Întruni pentru totdeauna acordul tuturor, chiar dacă dispune de un fundament cognitiv (integrarea Într-un sistem gnoseologic). Standardizările au, În acest sens, un conținut moral și politic. Astfel, atunci când vorbim de valorizarea socială, performanța sau eficacitatea organizației ne referim la un criteriu de evaluare externă a organizației ce se operaționalizează ca grad de satisfacție a constituenților, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Pentru tipul de dezvoltare extensivă, variantele sunt ineficiente și parțial eficiente, numai în cazul în care retribuția orară este constantă sau crește mai lent decât productivitatea muncii și înzestrarea tehnică a muncii. 8.2. Modelarea alocării resurselor în proiecte Funcția gnoseologică a modelării matematice se realizează prin punerea în evidență a influenței diferiților factori analizați asupra fenomenului cercetat, prin determinarea influenței fiecăruia și prin stabilirea gradului de interacțiune și interșanjabilitate dintre aceștia. Concentrarea unor importante resurse materiale, umane și financiare pentru
Sinergetica accesării proiectelor Pregătire. Elaborare. Evaluare. Optimizare by Conf. univ. dr. Claudiu CICEA, Lect. univ. dr. Cristian BUŞU () [Corola-publishinghouse/Science/207_a_476]
-
cu o "moarte" spirituală, nu este cunoașterea ca atare (nici măcar a cunoașterii binelui amestecat cu răul), ci înșelarea de către protopărinți a încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a se regăsi în toate, după chipul și asemănarea sa. Această regăsire face ca partea să reproducă (repete) arhetipal întregul, în următoarea succesiune de etape: • în plan ontologic: creația divină -› cosmogeneza -› antropogeneza -› sociogeneza -› filogeneza -› ontogeneza -› logogeneza -› culturogeneza; • în plan gnoseologic: arhetipul biblic -› succesiunea filogenetică -› matricea ontogenetică -› ecourile profane -› cadrul istoric al creației -› trama istoriei umane. Putem constata, ca o concluzie deosebit de interesantă, faptul că în această extrem de comprimată desfășurare a consecințelor creației și, în subsidiar, a păcatului biblic, se ascunde
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
epocă de a întemeia o "știință a ideilor", al cărei scop era cel de a devoala sursele ultime ale cunoașterii umane. Conceptul a primit, poate mai repede decât era de așteptat, o semnificație total diferită, fiind "deturnat" de la scopul său gnoseologic înspre unul cu încărcătură politică 2. Acuzându-i pe "ideoogiști" care îi criticau regimul de guvernare de a produce o "nebuloasă metafizică" al cărei scop era distorsionarea realității, împăratul Napoleon a deschis, practic, o "cutie a Pandorei". I-a urmat
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
din punctul de vedere al fundamentelor sale epistemologice, aceasta împărtășește o bună doză de raționalism cu liberalismul continental așa cum apare acesta din urmă în, spre exemplu, scrierile lui Rousseau sau Kant și că se situează în deplină contradicție cu principiile gnoseologice ale conservatorismului. Deloc întâmplător, în plan politic există și astăzi o anumită afinitate între ideile liberale și cele socialiste, pe când între conservatorism și socialism punctele de legătură sunt, practic, inexistente. În evoluția sa ideologică, începând cu socialismul utopic, continuând cu
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
libertate, dreptate, egalitate, adevăr, bine etc, cea de a doua consideră că toate acestea nu reprezintă decât niște constructe artificiale, al căror conținut nu se regăsește în realitate. Prima pleacă de la Platon și Aristotel, în vreme ce cea de a doua fundamentează gnoseologic conservatorismul, insistând asupra necesității renunțării la abstracții, întrucât acestea au drept efect complicarea inutilă a cunoașterii umane; b) constructele mintale ca sursă a erorii insistă asupra manierei empirice de a studia realitatea, fie ea politică ori istorică, tip de demers
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
al caracterului schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care fac obiectul cunoașterii practice (knowing how), iar
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care fac obiectul cunoașterii practice (knowing how), iar nu al cunoașterii tehnice (knowing that), în termenii consacrați
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
și exterioritatea se întîlnesc. Și o predilecție, manifestă de altfel în cultul paradoxului vital, nu doar stilistic, al lui între. Această înclinație, distinctă în toate textele sale, ar avea, credem, două surse principale: ontologică, pe linia mentalității tradiționale românești, și gnoseologică, în frecventarea filosofiei terțului inclus și, implicit, a fizicii cuantice. După spusele lui Mircea Vulcanescu, în spiritul românesc arhaic, lumea noastră nu este un spațiu al "prezențelor" în sensul metafizicii actualiste, ci cuprinde lucrurile care au fost dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
emblematice rămânând atacurile lui Platon, care puneau retorica sub semnul construcției de concepții contrafăcute și a impunerii unor argumente slabe, dar persuasive, în locul adevărului. Legitimitatea pe care a încercat Aristotel să o dea retoricii prin reabilitarea din punct de vedere gnoseologic a statutului său și prin sublinierea continuității dintre modul de argumentare retoric și alte modalități de argumentare rațională nu a fost suficientă pentru istoria retoricii care a urmat (de exemplu, Kant considera încă retorica o "artă a amăgirii", nerecomandată nici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
complexe, îndeosebi psihice", a fost demonstrată tot atât de pregnant și de valoroasele cercetări ale etnografului și folcloristului francez Arnold van Gennep 10. Aceste lucrări au deschis perspective noi, dar exemplele nu sunt limitative. Ideea care se reține este aceea a capacității gnoseologice a folclorului. Sub această incidență etnopsihologia (și etnopsihiatria) se situează în cel dintâi plan prin capacitatea lor de dezvăluire a trecutului sufletesc al poporului*. Cele mai multe producții folcloristice, de la descântec până la spectacole (unele cu aspect de psihodramă), conțin elemente de observație
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
sisteme de sens și limbaje (științele, filosofia, mitologiile ș.a.). În evaluarea statutului ei se reintroduce reperul atât de contestat o vreme al existentului - deci al referinței, în termeni semiotici. Printre tehnicile de lucru se numără exploatarea eficientă a unor metafore gnoseologice - precum noțiunea „lume”, instrument conceptual esențial al lui P. Ficțiunea este o astfel de lume, născută din posibilitatea alegerii între multiple unghiuri virtuale de vedere asupra existentului. În orice comunitate, se operează cu un număr practic infinit de grile, aplicate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
de l’éloignement. Essai sur l’imagination classique (1996). Lucrarea marchează despărțirea definitivă de curentele semiotice și formalizante, în favoarea unei gândiri de tip interpretativ. Ilustrând una dintre însușirile-cheie ale autorului - coerența explicativă a discursului -, cartea stă sub semnul unei metafore gnoseologice sensibilizante: distanța. Doi piloni solizi susțin edificiul proiectiv al sintezei: tendința de a stăpâni, prin modelare, eterogenitatea materialului studiat - fenomenologia spiritului clasic -, fără a cădea în capcanele reducționismului facil, și tendința de situare constantă a imaginației clasice în dinamismul cultural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
care gânditorul le-a surprins, reflectând asupra sensurilor unor eresuri locale. La rândul lui, sistemul metafizic construit de poet vădește o mare anvergură imagistică și acordă o încredere deosebită puterii sugestive a metaforei, folosită frecvent și învestită cu o funcție gnoseologică principală. A ocupat în cadrul grupării de la „Gândirea” o poziție aparte (întruchipând o „stângă” a acesteia, după cum a ținut să precizeze, adică o aripă nonconformistă, neliniștită, iscoditoare, înclinată spre abateri de la linia strict tradiționalist-ortodoxistă). Dacă interesul pentru arhaitate, primitivism, practici magice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
metaforic, singurul în stare, după autor, să aproximeze misterele și să cheme spiritul la creație culturală; dar creația nu dă niciodată o reprezentare integral adecvată a realității, tocmai din cauza acțiunii ei particularizante (Cenzura transcendentă). Creația culturală suferă așadar o interdicție gnoseologică, o „cenzură transcendentă”. O exercită demiurgul însuși, care - explică filosoful - a făurit lumea din emisii infime ale naturii sale atotputernice și nemărginite, „diferențialele divine”, totdeauna necomplete, fiindcă altfel ar risca să creeze o făptură cu însușirile sale și să se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
poetului în cuvânt și se amplifică lirica autoreflexivă (Ulise). Autorul distingea metafora „plasticizantă” de cea „revelatoare”, căreia avea să-i acorde preferință. Aceasta din urmă implică - după el - un sâmbure „mitic”, o frântură de „poveste”, fiindcă e rodul unei crize gnoseologice și nu o poate aminti, fără a schița o narație a ei. Lirica lui B. conține, drept urmare, întotdeauna, ecouri epice îndepărtate, istorisește experiențe existențiale, sub formă de „basm” sau parabolă, lăsând dicțiunii principala funcție metaforică și reducând la minimum descripția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
copilăriei și adolescenței autorului, cuprinde bogate și sugestive informații asupra mediului său de formație, familial și intelectual. Romanul postum Luntrea lui Caron are stângăcii de poet aventurat pe tărâmul prozei, dar reușește să intereseze datorită stăruitoarelor analogii mitice evocate. Lirism gnoseologic, lirismul lui Blaga se constituie din aspirația spiritului său la cunoașterea totală. Descoperind pretutindeni în lume numai taine nedezlegate, ciudățenii (sensul vechi, slavon), adică minuni, poetul este un miraculat. El a dat de cu vreme de izvoarele propriei poezii, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
literatura europeană din Antichitate, absurdul a cunoscut un reviriment calitativ la mijlocul secolului trecut. Însă așezarea unui semn de egalitate între absurd și irațional constituie o eroare. Din acest motiv, Loredana Ilie amendează opiniile curente, vehiculate în spațiul critic autohton. Concept gnoseologic, "implicat în procesul cognitiv", absurdul "nu este nici revers al rațiunii, nici identic cu iraționalul" argumentează Marta Petreu, în Teze neterminate. Întâlnirea "dintre rațiunea umană, "eficace, dar limitată" și "tăcerea irațională a lumii" produce absurdul, adică o stare de inadecvare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]