1,935 matches
-
să accepte că face parte dintr-o generație obligată să admită acest adevăr incontestabil. Camioane gigantice și rău mirositoare traversau Sahara de la nord la sud și de la est la vest, fiecare transportând încărcătura a treizeci de cămile; ca urmare, caravanele greoaie începeau să dispară de pe fundalul presărat cu dune. Instrumente surprinzătoare făceau legătura cu sateliții artificiali care se învârteau pe deasupra norilor și indicau în ce loc se afla un vehicul cu o precizie de care nu ar fi fost în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
forța. Singurul lor atu pe care contau în momentul în care s-ar fi înfruntat cu niște dușmani puternici era să mențină perfect ascunsă „Peștera gazelei“. Din cauza asta, drumul de întoarcere a fost unul dintre cele mai lente, neplăcute și greoaie călătorii de care își aminteau cei doi frați. Se știa că un cal putea sfărâma pietrele cu copitele, lăsând urme de neșters, pe când copitele dromaderilor, ca niște pernuțe, ridicau doar pietrele, ce reveneau îndată la locul lor, și rareori reușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa dintotdeauna și era imposibil să-l privești. Pe cer își făcură apariția primii vulturi. Un sfert de oră mai târziu, greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rămaseră tăcuți, observând cum zgomotoasa mașină zburătoare se înălță, trasă un cerc amplu și se întoarse să treacă pe deasupra capetelor lor, în timp ce câțiva dintre pasageri își luau rămas-bun de la ei făcându-le cu mâna. Dintr-o dată, ușa se deschise și greoiul sac de culoare portocalie zbură prin aer și căzu cam la douăzeci de metri distanță. De sus, Nené Dupré, ieșit pe jumătate în afară, le făcu un gest hotărât cu mâna și, râzând cu gura până la urechi, le strigă cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din Kleiner Ring, peste Podul minciunilor, pretutindeni ochii somnolenți ai ferestrelor din acoperișurile Înalte care-ți urmăresc chipul din spatele secolelor, un văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a nu se sinchisi de ce va fi mîine. La scara 3 bărbatul În cîrje cu piciorul amputat Își fumează senin țigara; trec două fete În șorturi: Bună ziua. Bună ziua. Trece o țigancă: Sticle goale cumpăr. La capătul aleii o siluetă bondoacă, greoaie, cu două sacoșe pline de gogonele. Doamna Oprișan. — Ptiu, că Dumnezeu mi te-a scos În cale. Ia pune mîna de m-ajută că nu mai poci, am gîndit că-mi iese sufletu... Cu sacoșele doamnei Oprișan intru pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tot părul care-i acoperea fața că ochii ei strânși erau plini de lacrimi. Timp de un minut, nu a făcut decât să mă țină de guler și să-mi respire în față aer fierbinte într-un ritm alert și greoi. Puteam să-i citesc durerea în ochi. Cel puțin asta am reușit să înțeleg din expresia de pe fața ei. Nu a reușit să-și deschidă buzele decât pe jumătate, erau atât de uscate, că se lipiseră una de cealaltă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
numai că nu văd cum am putea să o facem. Poți să te miști? Foarte puțin. Fii atent la mine! Faci exact ce fac eu. Cu un efort care îl slei aproape de puteri, se ridică în șezut. Apoi, cu mișcări greoaie, inspectorul se târî până la marginea încăperii și rămase acolo cu spatele rezemat de perete. Simion Pop se strădui și el să-l imite. După clipe lungi, care nu păreau să se mai sfârșească, era alături de ginerele său. Din cauza efortului, gâfâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care eliminau, prin pori, veninul verzuliu al șarpelui, pentru ca trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sîngele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stîncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Într-o noroială aurie vîrtoasă, care se lipea de roți și de spițe, iar caii se Înglodau În lut ca-n aluat. Chiar și șaretele ușoare, și pînă și trăsura domnului subprefect lăsau urme adînci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai mare de decădere morală decît Însăși Încălcarea Sfintei Scripturi“. Acest citat din opera de tinerețe a lui Hass conține cît se poate de lapidar una din ideile sale esențiale, care peste ani va plămădi o doctrină filosofică masivă și greoaie, exprimată Într-un limbaj cabalistic sufocat de neologisme și concepte ale căror semnificații ne scapă. Și totuși, e greu să-i dai dreptate lui Franckel atunci cînd susține că netransparența Învățăturii de mai tîrziu a lui Ben Hass ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
puse berea pe muchia mesei cînd Jeshua, sărind sprinten, reuși să-i Înșface rotunjimea sînilor revărsați. Pentru o clipă Karolina Încremeni, precum femeia lui Lot prefăcută Într-un stîlp de sare, după care, dezmeticindu-se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe un ton sentențios, iar cealaltă e Plenitudinea și aici Întinse palma și-și desfăcu degetele... Drumul În Canaan va fi publicat la finele anului o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de-al de ăștia niciodată nu știi.) Sub pretextul că ar lua-o pe scurtătură spre bac - care de astfel se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pîndă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într-un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci cînd sfințești pîinea. 3. Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să profite de bogățiile și de climatul din spațiul mediteranean, o hărțuiesc din toate părțile. Așadar Roma este nevoită să amplaseze la frontiere armate din ce în ce mai costisitoare. Trebuie să gestioneze și multitudinea de limbi și credințe ale soldaților ei, o logistică greoaie, și se confruntă cu dificultatea de a-i găsi finanțarea. împăratul Marcus Aurelius merge până acolo încât petrece el însuși douăzeci de ani îîntre 160 și 180) la hotarele imperiului. Numai că aceste eforturi eșuează: sub loviturile germanilor și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
mai important și mult mai puțin celebru decât primul. Flota engleză, nou-apărută pe mări, având în fruntea ei mari căpitani ca Francis Drake și Thomas Cavendish, își propune să prade aurul spaniol adus din America. în 1588, invincibila Armada spaniolă, greoaie și prost înarmată, naufragiază în fața coastelor Angliei; două treimi dintre marinarii și navele ei se scufundă sub ochii echipajelor de pe vasele englezești înarmate cu tunuri mult mai precise. Atlanticul se deschide atunci din nou vaselor comerciale, îndeosebi genoveze, olandeze, englezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Comunelor fusesem invitat eu să-i țin locul. Aerul respectabil al societății nu prevestea nimic bun. Femeile erau prea drăguțe ca să fie bine îmbrăcate și prea sigure pe poziția lor ca să fie amuzante. Bărbații aveau o înfățișare de-a dreptul greoaie. Plutea deasupra tuturor un aer de satisfacție și prosperitate. Toată lumea vorbea mai tare decât ar fi fost firesc, dintr-un fel de dorință instinctivă de a da viață petrecerii, așa că era mult zgomot în cameră. Dar conversația nu era generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sport și cu melonul neperiat. Avea pantalonii necălcați, mâinile murdare, iar fața lui, cu barba roșie crescută de câteva zile, cu ochii mici, nasul mare și agresiv, era nu numai aspră, ci de-a dreptul sălbatică. Gura prea mare, buzele greoaie și senzuale. Nu, era imposibil să-l etichetez exact. — Și nu te mai întorci la soție? l-am întrebat în cele din urmă. Niciodată. — Să știi că ea e gata să dea uitării tot ce s-a întâmplat și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ce i-a insuflat prima dată ideea de a se face pictor, ori n-a izbutit să-mi spună, ori n-a vrut. În orice caz, n-am înțeles nimic. Am încercat să mă conving singur că în mintea lui greoaie crescuse încetul cu încetul până la paroxism un sentiment de revoltă, dar împotriva acestei idei se ridica faptul neîndoielnic că până atunci nu manifestase nici un fel de nemulțumire față de monotonia vieții sale. Dacă, fiind cuprins de o plictiseală insuportabilă, se hotărâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din când în când făceam câte o partidă de șah cu el. Avea un temeperament destul de imprevizibil. Uneori ședea tăcut și dus pe gânduri fără să bage în seamă pe nimeni. Alteori, când era bine dispus, vorbea în felul său greoi, cu multe întreruperi. Niciodată nu spunea vreun lucru inteligent, avea o vână de sarcasm brutal care nu era lipsit de efect și întotdeauna spunea numai ceea ce gândea cu adevărat. Nu-i păsa de susceptibilitățile altora, iar când izbutea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spuse Strickland. — Ei haide, haide, fii rezonabil. Dă-mi voie să te așez mai confortabil. N-ai pe nimeni care să te îngrijească? Se uita speriat în jur la mansarda aceea sordidă. Încercă să aranjeze așternutul. Strickland, cu o respirație greoaie, păstra o tăcere furioasă. Îmi aruncă o privire plină de antipatie. Am înfruntat-o în liniște. — Dacă vrei să faci ceva pentru mine poți să-mi aduci niște lapte, spuse Strickland în cele din urmă. De două zile n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea spre ieșire. Un damf de vin Îi Împunse nările. Pentru o clipă, se simți tentat să se ia după dânsa, dar fu oprit de un zgomot de pași greoi. La capătul de sus al treptelor apăruse un bărbat cu sufletul la gură, și el pe jumătate dezbrăcat, care, văzându-l, se opri dintr-o dată. Îi adresă lui Dante un zâmbet vag de complicitate, atunci când poetul trecu mai departe fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o parte a gâtului mai amintea de masacru. O mână milostivă dezbrăcase și spălase trupul. Dante se apropie ca să observe din nou chipul acela, pe când Cecco se oprise la o anumită distanță, cu fața strâmbată Într-o grimasă. Observă trăsăturile greoaie, marcate de trecerea anilor. Și nasul, deviat ca din pricina unei fracturi mai vechi. Îl cuprinse din nou acea senzație pe care o Încercase și la han. Mai văzuse acel chip, se gândi el, trecându-și mâna peste obrajii descărnați. Stăpânindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și ale părăsirii erau evidente. - Acesta e secretul magiei, murmură Cecco, arătând către un obiect Învelit cu o pânză roșie, greoaie. Dante se apropie, descoperindu-l cu un gest hotărât. Chipul Înfiorător și totodată fascinant al sculpturii se aprinse În lumina opaițului. Ochii de smalț parcă Îl fixau, Înzestrați cu o lumină proprie, ca și când ar fi fost pe punctul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi Guido Bigarelli, sculptorul blestemat, arhitectul lui Frederic al II-lea. Și Rigo, tâmplarul. Iar acum Fabio, un matematician. Cineva ucidea oamenii legați Într-un fel misterios de un plan ale cărui hotare rămâneau de neînțeles. Într-acestea, auzi pași greoi ce urcau scările. Ieșind pe palier, Întâlni silueta masivă a lui Jacques Monerre. Poetul Îi tăie calea. - Îmi imaginez că știi ce s-a Întâmplat. Francezul Încuviință. - Am văzut trupul, replică el sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întregii creștinătăți Își dăduseră Întâlnire pe esplanadă, gata de plecare În cruciadă. Dintr-o privire, recunoscu uniformele lăncierilor francezi din garda lui Acquasparta și pe acelea ale arbaletierilor genovezi, pe lângă soldații din poliție și garda de cartier. Chiar și armurile greoaie ale câtorva mercenari teutoni se zăreau ici și colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de unul dintre ele, descărnat și crispat În ghearele morții. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]