500 matches
-
repede în cabinet, unde cîțiva pacienți îl așteaptă cu nerăbdare. Olivier nu mai este copilul de nouă ani, cu care jucam canastă, la Mamaia. Este un adolescent înalt, solid, a mai păstrat din copilărie doar un zîmbet șmecher și o gropiță în obrazul stîng. Vrea să-mi arate totul deodată, munții, casa și grădina, garajul și păsările, mașinile și podul, felul cum cîntă la pian și rapiditatea cu care tunde gazonul în parc. Sunt puțin uluită și luată pe sus, așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
Contrar însă celor așteptate, Mihai s-a comportat admirabil. Părea chiar că-i place. A fost tot timpul treaz și nu a plâns deloc. Este un copil splendid, cu o față fără pereche, rotundă, trandafirie, ca de ceară și cu gropițe. S-a comportat atât de uimitor de bine și a fost atât de adorabil, încât parcă ar fi făcut-o în mod special. Nando (Regele Ferdinand - n.n.), fiind principalul naș, a trebuit să țină copilul, și Nando, toată viața lui
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
sale, Mignon, cu regele Alexandru al Serbiei. La Atena, o găsește pe Principesa Elisabeta bolnavă de febră tifoidă. Dar Sitta și Mihai erau sănătoși: „Mihai al nostru este o frumusețe, un dolofan rozaliu și alb, o comoară zâmbitoare, cu incredibile gropițe în obraji. Toată fețișoara lui este numai gropițe. St. John este extrem de mândru de el”. Duminica, 9 aprilie. „Familia s-a dus la biserică, dar eu (Regina Maria era de religie anglicană - n.n.) mi-am petrecut o oră bună cu
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
Atena, o găsește pe Principesa Elisabeta bolnavă de febră tifoidă. Dar Sitta și Mihai erau sănătoși: „Mihai al nostru este o frumusețe, un dolofan rozaliu și alb, o comoară zâmbitoare, cu incredibile gropițe în obraji. Toată fețișoara lui este numai gropițe. St. John este extrem de mândru de el”. Duminica, 9 aprilie. „Familia s-a dus la biserică, dar eu (Regina Maria era de religie anglicană - n.n.) mi-am petrecut o oră bună cu Mihai. Copilul este adorabil, absolut o scumpete și
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
moment are ochii cam mici și o ureche are tendința să stea depărtată de cap, este mai mare decât cealaltă. Amândoi bunicii lui au urechile depărtate așa că are pe cine moșteni. Are însă cea mai superbă piele, cele mai adorabile gropițe și gură care se pot vedea”. Sâmbătă, 15 aprilie. În Grecia se pregătea sărbătorirea Paștelui. Membrii Familiei Regale române aflați aici respectau tradițiile ortodoxe. S-au dus cu toții la împărtășit. „Chiar și Mihai”, preciza Regina Maria. Duminică, 16 aprilie. Prima
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
august. Regina Maria, revenită la Sinaia după o perioadă petrecută la Sovata, primește vizita Principelui Mihai. „După prânz, Mihai a venit să-l vedem. Un copilaș perfect, rozaliu și alb, cu pielea curată și netedă ca o perlă roz, cu gropițe și cu un minunat miros de bebeluș bine îngrijit. Pur și simplu m-am simțit atrasă de el cu un instinct renăscut de mamă”. Copilul va fi lăsat în continuare la Sinaia, în grija bonei și a valetului, părinții având
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
dar este atât de drăgălaș și a fost extrem de dulce cu mine <...>. El are nevoie de aer și soare și să fie hrănit. Căpșorul îi este plin de bucle, fețișoara cam solemnă, și ocazional, surâde, ceea ce face să îi apară gropițe în obraji. Are totuși ceva patetic în el, ceea ce desigur n-ar trebui să aibă. St. John pare să se bucure foarte mult să fie din nou într-o companie umană”. Marți, 20 februarie. „L-am vizitat pe Mihai care
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
25 octombrie. „Cea de-a doua aniversare a zilei de naștere a lui Mihai. Micuțul dulce și adorabil, Mihai cu părul lui blond. A venit devreme în camera mea și s-a lăsat alintat. Are un zâmbet fermecător și irezistibile gropițe în obraji. Mai târziu am ieșit împreună în grădină. A fost ucigător de cald”. Carol și Sitta erau și ei în Belgrad. Prezența lui Mihai este ca o rază de soare. Îmi place să-i văd împreună pe amândoi nepoții
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
la deschiderea unei anumite cutiuțe în căutarea dulciurilor, apăsarea unui deget pe un creion care sare, „cu-cu” în spatele unui scaun etc. Apoi, el face mici giumbușlucuri adorabile cu ochii și mutrițe nostime, irezistibile, lăsând să i se vadă toate gropițele. Este blond, voinic, cu părul buclat și mers ferm, inteligent, știe multe lucruri, are o mimică excelentă, dar este teribil de lent în privința vorbirii. Este ascultător și bine crescut, dar sunt momente când devine gălăgios și de nestăpânit, ceea ce îl
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
și Boiky, de aerul fierbinte și de praful purtat din Sahara de vântul sirocco. Șederea le priește. Regina Maria îi fotografiază, extaziindu-se: „Mihai era atât de adorabil, toți sunt îndrăgostiți de el. Fața lui, trupul lui, buclele, zâmbetul și gropițele din obraji sunt irezistibile, la fel și vorbirea lui lentă”. Chiar vizitele sunt scurtate, Regina Maria și Ducky se întorc acasă pe la ora 18, „ca să ne bucurăm de adorabilul nostru Mihai”. Vineri, 2 mai. Regina Maria se scoală devreme și
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
eu. Dar în afară de asta, nu vă amintiți de mine ? și se arată zâmbind din profil, face câteva piruete, dar fără vreun rezultat. Chiar nimic ? — Mă scuzați, ar trebui să îmi amintesc ceva ? râde ea confuză și atunci îi apar și gropițele în obraji. — Au trecut ani, într-adevăr, ani buni. Șapte ani, acum am stat să mă gândesc, Doamne ! cum trece timpul... Șapte ani... Eram la câteva străzi de aici, eram de cealaltă parte a Cișmigiului, aproape de Kogălniceanu, și ne-am
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
iubește numai pe tine și îți făcea tot corpul să tremure, iar inima ți-o lua razna numaidecât. Zâmbetul îi era ca al unui înger, iar dacă reușeai să o faci să râdă, cu glasul ei ca de copil și gropițele mici care se formau pe obraji, vai ! Dacă o făceai să râdă, aveai impresia că ai descoperit fericirea. Iar dacă o făceai să plângă, lumea se termina de îndată. — Avea buzele mari ? — Mari și senzuale, iar odată ce te-ar fi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ajuns să mă uit între pulpele ei desfăcute. I-am băgat mâna pe sub rochie, simțindu-i inelul buricului în mijlocul stomacului catifelat, bronzat. Mâna mi-a alunecat mai jos, în jurul coapselor. Mica adâncitură de la baza coloanei, chiar deasupra fundului - am masat gropița aceea foarte delicat, cu mișcări circulare, apoi mâna s-a deplasat spre locul unde fesele se întâlnesc cu șoldurile. Mâinile mele au început să se îndrepte spre chiloței și spre acel teritoriu neexplorat de dedesubt. A încercat să-și închidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
jurați, au acceptat să-și pună laolaltă semnăturile pentru excomunicarea în cor a Sodomei și a Gomorei care s-au invitat cu nerușinare acasă la Abraham. Cu atât mai rău pentru cei ce visau ceva mai multe aripi, curbe și gropițe surâzătoare. Un pic de relaxare dacă nu de swing ar mai înveseli atmosfera în acest loc întărit în care tocul înalt, decolteul și bijuteriile n-au dobândit încă drept de cetate, nici în est, nici în vest. Se știe cam
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a ei din partea Tatei contrară legislației sanitar veterinare de ocrotire a animalelor și am devenit prieteni. După-amiezele Duminecilor de vară erau rezervate scăldatului În Visa, a cărei șuviță subțire de apă scădea adesea la câțiva centimetri. Pentru scăldat ne săpam gropițe, care erau umplute rapid cu nisipul cel mai fin, bogat În mică și siliciu. La ieșirea din apă eram adesea cu pielea argintie. Chiar și În aceste condiții spălam adesea și animalele. După smulsul cânepii pentru fuior, urma topitul ei
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
toți stau cu palma întinsă și cerșesc așa ceva. În fine, aproape toți. Cândva, am văzut un individ mai puțin adaptat la cerințele sclipiciu lui lazarovian. Nici nu știu ce căuta în public. Cum stătea el liniștit și se uita la zâna cu gropițe (umplute cu bunătate), aceasta i se adresează și începe, așa cum îi este felul, să depene povestea vieții lui. Din cele spuse de ea, omul află că mai are un frate geamăn de care nu a știut niciodată și care iată
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești după-amiaza, cînd sînt libere ospătarele..., îmi spunea cîteodată nea Ionică Vâslea, arătînd cu privirea spre fete. ...Dar gîndul meu nu stătea decît la o bucătăreasă. Nu era atît de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au învățat să pătrundă direct în suflet, cum au făcut-o ochii profesoarei atunci, seara tîrziu, cînd am stat împreună la aceeași masă. Chiar vreți s-o căutați? Mda... Mihai Vlădeanu, începe farmacista să surîdă, ducîndu-și instinctiv degetul arătător spre gropița din bărbie, prietena mea spune că, dacă sînteți același cu bucătarul de atunci, ați început deja să vă plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ducîndu-și instinctiv degetul arătător spre gropița din bărbie, prietena mea spune că, dacă sînteți același cu bucătarul de atunci, ați început deja să vă plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu, arătînd spre degetul dus la bărbie. Te-am recunoscut: serveai în sala mică... și oftai după vaca lăsată acasă, pe malul Bîrladului, rîd eu, amintindu-mi de fata aceea liniștită și tristă, ieșită prima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
neagră cu vopsele. Îmi plăcea vioiciunea cu care Își Îmbiba pensula În nenumărate culori, În acompaniamentul unui zăngănit rapid, produs de recipientele de email unde se cuibăreau ispititoare bogatele nuanțe de roșu și galben În care pensula făcea câte o gropiță; după ce Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și aceasta dispărea și când ajungeam În dreptul ei, fața ei rotundă și frumușică se golea de orice expresie. Dar imediat după ce treceam de ea și Îmi Întorceam o clipă capul, aruncând o ultimă privire Înainte de a o lua În sus, gropița se ivea din nou și lumina aceea enigmatică dansa iarăși pe chipul ei drag. N-am vorbit niciodată cu ea, dar la mult timp după ce Încetasem să mă plimb cu bicicleta la ora aceea, relația noastră oculară a fost reînnodată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ei, condiționa permisiunea de a traversa Atlanticul. Dintr-odată, am simțit că odată cu rezolvarea problemei mele de șah, se Încheiase În mod satisfăcător o Întreagă perioadă a vieții mele. Pretutindeni În jur era liniște; sentimentul meu de ușurare parcă produce gropițe În obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut. În Poiana Zânelor, erau florile precum un covor. Și chiar sunt zâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]