1,082 matches
-
și caricatură”, se referă la un concept pe care el îl numea comicul absolut. Dar el îl definea oarecum legat de un comic cu desăvârșire rupt de orice fel de identificare posibilă cu fenomenele realității. Adică o viziune de un grotesc care se instaurează ca o realitate autonomă și care nu dă socoteală de obiectele percepției comune. Ceea ce în cazul creației mari comice este greu de susținut, pentru că, chiar dacă sunt șarjate creațiile comice până la o asemenea cvasi-autonomie morfologică, aceasta trebuie să
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
oarecum, sim patică) amintire, ci și- au asumat-o ca pe o parte a vieții lor. Lumina aruncată de ei către ea (mult mai eficientă decît mînia demascatoare) este una a privirii amuzate de un spectacol grotesc. Dănuț trăiește-n grotesc, respiră grotescul, dar, cum nu cunoaște altă realitate, numește acest grotesc „normalitate“ și-ncearcă să se bucure, cu puterea și optimismul tinereții, de el. Ca-n bancul cu bătrînele care regretau anii ’50 pentru că „eram așa tinere pe atunci !“, Cezar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
patică) amintire, ci și- au asumat-o ca pe o parte a vieții lor. Lumina aruncată de ei către ea (mult mai eficientă decît mînia demascatoare) este una a privirii amuzate de un spectacol grotesc. Dănuț trăiește-n grotesc, respiră grotescul, dar, cum nu cunoaște altă realitate, numește acest grotesc „normalitate“ și-ncearcă să se bucure, cu puterea și optimismul tinereții, de el. Ca-n bancul cu bătrînele care regretau anii ’50 pentru că „eram așa tinere pe atunci !“, Cezar Paul -Bădescu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
o parte a vieții lor. Lumina aruncată de ei către ea (mult mai eficientă decît mînia demascatoare) este una a privirii amuzate de un spectacol grotesc. Dănuț trăiește-n grotesc, respiră grotescul, dar, cum nu cunoaște altă realitate, numește acest grotesc „normalitate“ și-ncearcă să se bucure, cu puterea și optimismul tinereții, de el. Ca-n bancul cu bătrînele care regretau anii ’50 pentru că „eram așa tinere pe atunci !“, Cezar Paul -Bădescu este împins de o statornică nostalgie să facă liste
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de fapt, pe care „ai săi” l-au izolat, s-au folosit de el - deși el credea că Îi folosește! - și apoi l-au ucis, după Îndelungi ezitări, de teamă de a nu fi târâți Împreună În căderea sa! Culmea grotescului și a rușinii au fost cele vreo două decenii În care „soția dictatorului” a avut tot mai ferm acces la izvoarele și mecanismele puterii - acel „tip de soție, de femeie!”, de parcă populația mândră și demnă a României, ca’ntr-un coșmar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În acest caz nu e vorba de „răzbunare”, ci de pedepsirea, chiar și numai În forme morale, civice, a celor care au pactizat nerușinat cu dictatura ceaușistă, dar la noi, ținând cont de varietatea enormă a „delictelor”, ca și de grotescul unei dictaturi ce-și conținea propria-i organică discordanță, un astfel de proces este infinit delicat, cerând mult calm și spirit obiectiv major, puțin observabile pe plaiurile noastre și, mai ales după o răsturnare atât de abruptă, dezlănțuind tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
gol” politic și În dezordinea structurală economică și administrativă, votul general i-a chemat Înapoi pe unii dintre aceia care, dincolo de o „credință sau alta politică” (ea, această „credință” s-a pus cel mai puțin Într-o Românie În care grotescul ultimei dictaturi a distrus și caricat orice rest de credință În comunism!Ă, aveau o bună cunoaștere a „terenului” și o practică a geranței politice, administrative, economice și a relațiilor inter-umane În zonă. O altă eroare, ceva mai „consistentă”, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
exorbitante, ar fi vrut, ar fi sperat un drum cât de cât neted pe care să-și desfășoare capacitățile și energia. Istoria, istoria românească, a vrut altfel, cu acele generații-martir ale războiului - un război nimicitor și, ceea ce e mai grav: grotesc, deoarece s-a dus pe două fronturi care s-au succedat, ca Într-un coșmar, În forme și idealuri adverse În totalitate, „adevărul” nemaifiind nici la „mijloc” și nici În altă parte, o jertfă de sute de mii de trupuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
le-am reținut numai pe cele frapante, de-o evidență aproape dureroasă. Evoluînd în „climate” nesigure, printre „solomonari” imprevizibili, atenția mea s-a concentrat pe depistarea amenințărilor, insinuărilor răuvoitoare, criticilor nedrepte, precum și a limbajului dublu, greșelilor de limbă, alunecărilor în grotesc. Organic, n-am suferit și nu sufăr limbuția, trăncăneala, retorica oficială, recitările zgomotoase, relatările afectate, chichi-urile, exprimările simandicoase, schimonoselile didactice, certurile furibunde, confesiunile de bețivi, povestirile scabroase, abordările familiare, mojiciile, înjurăturile etc. Ori de cîte ori am fost nevoit să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Sergiu a dat și el un exemplu care să întărească imaginea de petrecăreț a lui C.S., tip care, în perimetrul județenei de partid ori al instituției pe care o conduce, păstrează, la modul ipocrit, o figură convențională, preocupată, rigidă. Prin grotescul ei, întîmplarea e antologică, bună de știut de către un prozator ca Fănuș Neagu sau de către un regizor cu apetit pentru sarcasm. E copioasă, halucinantă! Cică, după o „activitate complexă” la Podu Turcului, eroul acestei povestiri à tiroirs i-a făcut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e a șasea revistă care publică fragmente din Conversație în oglindă, după „Ateneu”, „Cronica”, „Convorbiri”, „România literară”, „Tribuna”. Acest succes de plasament mă obligă la o lectură în răspăr, „otrăvită”. Crezînd că ia ochii, G. Începe la fel de prețios și de grotesc ca și eroina piesei sale, Flaminia (nume antic roman, scos, probabil, din Plutarh, pe care, stimulat de Dumitru Radu Popescu, îl citește în ultima vreme). Aceasta „pregătește masa, consultînd cu fidelitate cartea de bucate”. Cîteva rînduri mai jos, ea spune
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o pledoarie pentru „insuportabila ușurătate a ființei”, pentru mediocritate, pentru omul fără însușiri. La celălalt capăt al lunetei cele mai mici detalii sunt deodată exhibate, astfel încât le putem vedea structura internă, relieful infinitezimal. Acest fapt invocă uneori comportamente monstruoase, un grotesc care inițial era invizibil. Să observăm că a mări sau a micșora nu constituie numaidecât rezultantele unui demers etic. Augumentările sau minimalizările conduc la un efect care ține de pierderea raporturilor armonice, constitutive, la o dereglare a scalei, la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și „farsă într-un act” nu pretinde a fi mai mult decât atât, iar D’ale Carnavalului avea să fie piesa cea mai contestată, fiind în același timp, în ciuda aspectului „carnavalesc”, una dintre piesele care se lasă speculate tocmai pentru grotescul imens, pentru enormul picanteriilor proprii atmosfe rei de carnaval. Năpasta a reprezentat mai degrabă o încercare nereușită, însă semnificativă și realmente cura joasă de a schimba registrul, de la comedie, la drama cu note expresioniste, pentru că nu despre o dramă natu-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nici măcar rezultatul unor întâl- niri par hazard, autorul preferând să lucreze cu materialul pe care i-l oferă clientul, articolul de ziar, a cărui expresi- vitate involuntară o speculează, al cărui profil discursiv îl deformează convenabil în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care separă cadrul de referință al celor doi scriitori. Ce are în comun o situație kafkiană cu una caragialescă ? Suntem tentați să răspundem imediat : absurdul. Un absurd care recuperează ironia pentru că așa cum ne atrăgea atenția Milan Kundera, episoadele de un grotesc memorabil din Procesul stârneau primilor lec- tori râsul și nu anxietatea. Anxietatea constituie un efect de lectură tardiv, o valoare adăugată operei, valoare care nu este cea a sensibilității contemporanilor lui Kafka și nici a contemporanilor lui Caragiale. În cazul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de o ironie sarcastică, incomodă și neliniști- toare. De fapt, în locul umorului, avem sarcasmul, în locul comicului lejer, bulevardier, un comic problematic cu un dramatism conținut. Nu este nimic amuzant în acest moment care nu duce lipsă de un relief propriu grotescului ca expresie a deformării. Ce conferă unitate textului ? Din punctul meu de vedere, există două teme esențiale inter- conectate : exacerbarea simțurilor sau dereglarea lor siste- matică și violența. Înainte de a da curs analizei să privim puțin intriga. Naratorul, care trimite
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un eveniment istoric care rămâne neclar, fără subiect, iar substanța de contrast este oferită de reme- morarea plebiscitului din 1866, însă cu un ricoșeu caricatu- ral similar celui cu care este recuperată în Boborul aventura republicană a lui Candiano Popescu. Grotescul apare aici sub forma exagerării retorice care își are deformarea optică în complementul caricatural : hotelul de provincie este invadat de ploșnițe, actul patriotic din 1866 transformat într-o joacă de copii, „poporul” proiectat în derizoriu ca „bobor” și plebiscitarii ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rând, a fi contemporan presupune sesizarea întu- nericului, a obscurității în ceea ce secolul are luminos, înregistrarea unui negativ, a zonei de nebulos unde iau naștere ambiguitățile. În opinia Elishevei Rosen, acest tip particular de defor- mare pe care-l reprezintă grotescul este consubstanțial regimului nocturn. „Les métaphores de la vie nocturne demeurent associées aux grotesques, de même que se maintient à leur égard une relation foncièrement ambigue de fascination et rejet.” „Metaforele vieții nocturne rămân asociate categoriilor grotescului, față de care se instituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care-l reprezintă grotescul este consubstanțial regimului nocturn. „Les métaphores de la vie nocturne demeurent associées aux grotesques, de même que se maintient à leur égard une relation foncièrement ambigue de fascination et rejet.” „Metaforele vieții nocturne rămân asociate categoriilor grotescului, față de care se instituie o relație fudamental ambiguă de fascinație și repulsie.” (trad. mea, A.M.) În afirmația ei, esențială rămân asocierea fascinului și a repulsivului deopotrivă, mărci ale unui interes care iese din sfera anecdoticului pentru a ne oferi datele
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
face aluzie și numele bravului republican. Tot în registrul pre- lu crării grandorii, dar și al onorabilității într-un sens al sensibilității burgheze dilatate emoțional stă și „cumetria” cu Papa căruia Garibaldi îi botează un copil. Măreția a basculat în grotesc, exagerarea își găsește registrul potrivit în miraculosul popular la confiniile cu prostia și respecta- bilitatea familiei burgheze. De aici exagerările își urmează cursul firesc, noțiunea de Republică dobândește o accep- ție hilară, prin consfințirea dreptului de a nu avea nicio
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu-și ghearele”. Registrul monstruosului se află aici într-o relație simbiotică cu grotescul figurilor terifiante pe care le sculptează retorica jurnalistului. „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune ; ascultă : ăcitește tremu‑ rând :Ă «Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuțindu-și ghearele și aștep- tând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care trăiesc din aceeași substanță. Observăm că acest regim al reflectării deforma- toare în oglindă devine funcțional pentru o întreagă serie de situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în măsură să capitalizeze simbolic trăsături înscrise în registrul grandorii, într-o stilistică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de calitatea de orator a studentului în drept a cărui logoree belicos-patetică își are ecoul în discursul jurnalistic care la rândul lui rostogolește retoric militan- tismul junelui revoltat. Avem în acest efect de amplificare a grandiosului rețeta transformării sale în grotesc. Talentul oratoric, componentă esențială a personalității carismatice este celălalt mediu prin care deformarea își face loc în discurs. Aici se află schisma care prăbușește în ridicol per- sonajele cu aplomb și vocație eroică în opera lui Caragiale. Eroismul solicită o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și raporturile cu lumea s-au schimbat. Ce anume face ca acest funcționar, captiv în rețeaua servituților birocratice să devină un gândac ? Kafka lăsa deoparte răspunsul la cea mai tulburătoare întrebare pe care nuvela sa o ridica, însă ironia și grotescul desenau din perspectiva unei noi sensi- bilități acutul sentiment de alienare al lumii în care evolua Gregor Samsa. Și funcționarul Lefter Popescu tră iește sub semnul virtual punitiv al grandorii directorului, o gran- doare negativă, strivitoare pentru funcționarul co pleșit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Boborul, apărută pe 21 noiembrie în Epoca literară, Caragiale transcrie pronunția defectuoasă a unuia dintre personaje, întâmplător un om al legii, poli- țistul Stan Popescu, aflat într-o stare avansată de mahmu- reală și turpitudine. Scena este întrucâtva memorabilă prin grotesc, cu atât mai mult cu cât este plasată la finele istoriei scurte a republicii ploieștene, ca un anticlimax deriziv. Autorul își asumă prin titlu tocmai această defor- mare, iar intenția sa depășește nivelul anecdotic pentru a reproiecta textul ca un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]