467 matches
-
preotul, de-abia acuma îl vede, e un preot acolo, ridică mâna dreaptă și îi stropește cu busuiocul greu de apă sfințită, aghiazma mare, toți caii zvâcnesc, flăcăii chiuie, doar armăsarul lui stă pe loc, nu pleacă, mâinile lui țin hățurile strâns și nu îi dau voie. Rămâne pe câmpia goală, fără nimeni, pe calul transpirat. Drept, aprig și singur, iar inelul de aur e jos, în margine de drum... Și Rita, iar. — Măi, fato, tu ești nebună?, ce cauți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de cât siluiete de sălcii pletoase, păsări cu aripile În vânt sau cocoțate pe crengi, cai maiestoși care scoteau șuvoaie de aburi pe nări, ba chiar puteau vedea binișor și caleașca trasă de ei și chiar pe Sfântul Ilie cu hățurile În mână și cu veșmintele fluturânde. Era un exercițiu, un joc Între realitate și vis care Îi producea o stare de bine, ca un masaj după o muncă fizică sau după două ore de voley. Deodată, trupul său a fost
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
apropiere de Brinac. Să ne odihnim puțin înainte de a intra în sat, propuse el. Se sprijiniră de un gard ca să-și mai odihnească picioarele și auziră tropotul unei căruțe care se apropia venind dinspre St Jean. Era Roche. Trase de hățuri și căruța se opri în dreptul lor. — Vreți să vă duc? întrebă el. Se obișnuise să stea mereu într-o parte, astfel încât să-și ascundă lipsa brațului drept, ceea ce îi dădea un aer de aroganță, o atitudine care parcă spunea: „Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Am luat hotărârea să ies cu el cu toate că fusesem avertizată să nu fac așa ceva. Și, dacă totul se transformase într-un fiasco - exact așa cum s-a întâmplat - o parte din vină îmi aparținea. îmi plăcea cum mă simțeam. Responsabilă, cu hățurile în mână. Și oricum, mi-a atras atenția Nola, și ție ți-a pierit cheful de el așa cum și lui i-a pierit cheful de tine. în loc să-mi savurez victoria, m-am trezit gândindu-mă la Luke. Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
inimă: tot cel mai omenesc sentiment, frica îi mână și pe ei. Frica de repercusiuni, de superiori, frica de a nu se „abate de la linia dreaptă a partidului“. Mie, cel puțin, filmul mi-a lăsat impresia de cal scăpat din hățuri, știm cu toții ce se poate întâmpla cu călărețul, dar cum să-l oprim? Mai bine, vorba ăluia, nu-ncercăm. Cică e vorba de munții Făgăraș, versantul nordic (în sudul masivului erau alți zăbăuci din aceștia, gruparea Arsenescu-Arnăuțoiu). N-am mai
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
căruțe cu coviltir veneau încet spre ei. Pe capra celei din față, fu mând din pipa cu coadă lungă, stătea starostele șatrei de zlătari pe care îl cunoscuse zilele trecute. Alături de acesta era un bărbat cu fața smeadă, care ținea hățurile. Cristi opri și coborî din mașină. Văzându-l, starostele ridică mâna în care ținea pipa și întreg convoiul rămase pe loc. Caii negri și frumoși dădeau din cap ner voși, sforăind puternic. Din când în când băteau din copite scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lungul anilor, fiind coroborată cu o întrebare chinuitoare: de ce nu eram în căruță? Mulți ani mai târziu am căutat să răspund la veșnica interogație, făcând haz de necaz, dar îmi dau seama că nu întâmplător nu eram în față, trăgând hățurile și biciuind caii, ori măcar pe draghină, încercând să-mi mențin echilibrul: viața mea era supusă unui destin implacabil - eram a cincea roată la căruță...?! Poveste A fost odată ca niciodată, acum mii de ani, un loc unde era mereu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
din Ardeal pentru lucrul la sticlăria evreului Ițic Serat, și poposiră la o casă mare, al cărei stăpân se proptea într-o lopată lată, cu care făcuse loc altei pături de nea. Sara bună, gospodar! dădu binețe Fetea, smucind bucuros hățurile. Bună să vă fie, rusnacilor, răspunse țanțoș Ștefan, un muntean vânjos, venit de prin părțile Bucovinei. Dar devreme ați pornit a colinda? D-apoi, s-avem vreme să trecem pe la tine, răspunse una dintre femeile înfofolite din sanie. Ori n-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
la locul unde era Zombo, a descălecat, a venit până în fața calului barbarului și i-a strigat: -Descalecă dacă știi să lupți și dovedește că ești rege așa cum te lauzi, după care cu o singură lovitură a paloșului a tăiat hățurile calului lui Zombo. Zombo a căscat ochii mari și a început să râdă zgomotos, s-a foit în șa și, ținându-se bine de oblânc a descălecat cu greu din cauza burții. A acceptat provocarea și astfel a început duelul celor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dar goale pe dinăuntru, n-a scăpat de stigmatul sângeros și mult-temut al deziluziei amare. Uită-te la mine, privește-mă în ochi! Eu însumi sunt cea mai puternică dovadă a spuselor mele! A fi ținut cu forța strâns în hățuri de către aceste nebune invenții ale minții omenești este, de bună seamă, cea mai vitregă temniță, din care reușești să scapi numai prin puterea de invidiat a acelora deja răniți, măcar odată-n viață, din cauza lor. Numai astfel, poți să te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când îl recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare bucurie, însă, nu era a lui Hideyoshi, ci a oamenilor săi, care priveau frumusețea unui spectacol grandios: toți vasalii se adunaseră cu familiile lor la poarta principală a castelului, pentru a-i ura bun venit. Descălecând, Hideyoshi îi dădu hățurile unui ajutor și, un moment, ridică privirea spre fort. Vara trecută, în Luna a Șasea, chiar înaintea marșului forțat spre Yamazaki și a marii victorii prin care fusese răzbunat a lui Nobunaga, stătuse în aceeași poartă, întrebându-se dacă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prilej părea mult prea trist pentru el. — Ați transmis vestea celor din avangardă? Mesagerul, care se întorsese, își aduse calul lângă cel al stăpânului său, potrivindu-i pasul după al acestuia și dădu raportul. Nagayoshi, privind drept înainte, ținea lejer hățurile în timp ce asculta. Ce e cu oamenii de pe Muntele Rokubo? întrebă el. — Au fost rearanjați repede, iar acum vin în urma noastră. — Bine, atunci spune-i Seniorului Kyutaro de la Unitatea a Treia că ne-am reunit forțele și înaintăm să-l înfruntăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seamă că se simte rău. Am revenit sâmbăta următoare, singur, și am chemat doctorul. Sub privirile mele și ale mamei, tata a suportat cu stoicism consultația, doar cu o ușoară neliniște în ochi, amintindu-mi de un cal ținut de hăț, care nu știe ce i se pregătește. Din fericire, s-a dovedit a nu fi fost ceva grav. Doar necazurile inerente bătrâneții. În schimb, s-au speriat amândoi când, întors de la farmacie cu o pungă întreagă cu medicamente, au văzut
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
anunța sfârșitul pauzei și titlul piesei următoare. Urma România de vânzare, piesă care nu mai putea fi o necunoscută pentru nimeni. Asta deoarece, de câteva zeci de ani, acest colț de rai numit România devenise realmente o supercivilizație ce ținea hățurile omenirii, calculându-i cu precizie pașii, anticipând mișcările materiei cosmice și aducând în sfârșit speranța a ceea ce ei numeau Cvartalul de aur. Nu putea fi, deci, decât o bucurie pentru toată lumea faptul că nenumita bunătate ce sălășluia în acest pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
găsit însă repede. Ofițerul aflat la comanda cavaleriei ușoare, îndoindu-și brațul drept și făcând astfel o scară pentru ca el să se poată urca, îl învăță să sară și să aterizeze direct pe spinarea calului, iar apoi, înainte să apuce hățurile, cu mâna și călcâiele să îndemne calul la galop, așa cum făceau barbarii sciți, cei mai pricepuți cavaleri din întreaga lume. — Să urci pe cal într-o clipă, să distrugi totul înainte să fii văzut, îi spuse. Mai-marele armurierilor îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără să știe, aștepta moartea împăratului, din cameră se auzi un amestec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se încet pe drum, cu un felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la rându-i și trase tare de hățuri, că să oprească. În lumina lunii, i se deslușeau trupul îndesat și ușor adus de spate, căciula de pe cap și barba mare, ca a sfinților din icoanele vechi. Culae se apropie de căruță, dându-i omului cu smerenie bună seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nimic, el dădu scurt bice cailor, urnind căruța din loc. Astfel merseră amândoi, bătrân și copil, o vreme, hurducați pe drumul de câmp, cu hopuri și cu dâmburi, muiat de ploaie și plin de băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o apă mare, se ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de bunicul său, dar deadul Vasile, punându-i o mână pe umăr, îl împinse ușor înainte. Unul din cai fornăi înăbușit și lovi nerăbdător pământul cu copita. Hai, nepoate, hai! îl zori căruțașul, săltând în căruță și punând mâna pe hățuri. Că, dacă mai întârziai puțin, o lua căruța la vale fără tine!... Omul părea să fie cu chef și vorbea cam în doi peri. Culae săltă în căruță și își luă bun rămas de la deadul Vasile cu lacrimi în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
doi peri. Culae săltă în căruță și își luă bun rămas de la deadul Vasile cu lacrimi în ochi. Dumnezeu să-ți ajute, nepoate! îi ură bătrânul. Restul vorbelor i se pierdură în urmă. Badea Petre plesni din bici, trăgând de hățuri și căruța începu să gonească la vale. Culae își întoarse capul și mai apucă să zărească o umbră stând nemișcată în drum, apoi umbra se mistui în noapte. 3 Căruța continua să gonească la vale, zgâlțâindu-se și scrâșnind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răspuns, badea Petre plesni mai întâi prin aer cu biciul lui și râse scurt în barbă. He-he!... Păi cum unde mergem?... Înapoi, peste apa Vavilonului, nepoate!... Că avem cale lungă de mers și până la ziuă trebuie s-ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi la dreapta și o apucă peste pod. Sub roțile căruței, bârnele podului începură să tresalte zgomotos. Adică de ce peste apa Vavilonului, bade Petre?... îngăimă nedumerit copilul. Păi uite-așa!... chicoti bărbosul de căruțaș, aplecându-se în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ele, bade Petre! se făli Culae. O să le cânt la găidulcă, să le văd cum joacă!... Și, ca să arate că într-adevăr nu se temea, se apucă să-i zică o horă săltăreață, învățată de la deadul Vasile. Căruțașul smuci din hățuri și fluieră la cai. Hora lui Culae se risipi prin tot zăvoiul și se întoarse răsfrântă de ecou, dar nici o mișcare nu se făcu simțită printre trunchiuri și crengi. Ei, nu-i nimic, nepoate, îl consolă căruțașul. Poate altă dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
căciulă țuguiată pe frunte, se vedea vecinul Ivan, bunicul lui Mituș. După ce stătu puțin pe gânduri, Culae își luă inima în dinți și-o porni mai departe, în întâmpinarea căruței. Când ajunseră față în față, tatăl său smuci tare de hățuri, mai-mai să le rupă și să rămână cu ele în mâini. Chipul omului era înnegrit de o barbă nerasă de multe zile, iar ochii îi erau duși în fundul capului și roșii de griji și de nesomn. Hooooo!... Ptrrr!... strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu spuse nimic. Cu sufletul plin de amărăciune, tatăl său continuă să-l mustre acolo, în mijlocul drumului, cu vorbe aspre. Apoi, când se mai liniști, îi porunci să urce, întoarse căruța grăbit cu plesnituri de bici și cu smucituri de hățuri și-o porniră cu toții în goana mare înapoi, spre casă. Și așa, mă, Culae..., grăi hâtru badea Ivan. Ți se urâse cu binele!... Ai fost și tu pe-acolo pe unde-a dus mutul iapa, ca să vezi cum e?... Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]