437 matches
-
Adriana rupse tăcerea făcând ceea ce făcea de obicei atunci când se simțea stânjenită: schimbă subiectul discuției. — Leigh, querida, sunt 25 de grade afară. De ce te-ai îmbrăcat de parcă ar fi miezul iernii? Leigh se uită la pantalonii groși din frotir și hanoracul de pe ea și ridică din umeri. — Nu te simți bine? Ți-e frig? — Nu știu; cu asta am găsit să mă îmbrac. Ce contează? — Nu contează, doar că e de mirare că o persoană atât de, cum să zic, sensibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
iar ne-ai luat tare, mare Nice ăsta, păcat că nu l-ai invitat și pe-aci... Hai să bem, că filozofarăm destul și mi s-a uscat filozofia pe esofag... 05.01.2010 Energii negative Sandu Șpriț Își scoate hanoracul maroniu, se așază la masă, Între Gore și Gicu, aruncă pachetul de Dunhill negru, superlong printre pahare și oftează. Apoi apucă din nou pachetul de țigări, scoate una și o aprinde. Și-a luat o brichetă nouă, metalică, anti-vânt, din
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
orașului, înconjurat de 20 de copiloci de clasa a cincea-a șasea, cu retard ușor, care ieșeau pentru prima dată la Cluj! Mergeau pe stradă în jurul meu, unii ținându-mă de mână, alții de pantaloni, alții de geantă sau de hanorac, într-o hărmălaie cumplită, punându-mi douăzeci de întrebări pe secundă, vorbind toți deodată: „Tovarășu’, nii, tovarășu’, nii.. aia ce-i tovarășu’? Ui la ăla , tovarășu’, are pălărie”... „Cum îi zice la strada asta, tovarășu’?” „Napoca.” „Nu țin minte, tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vedetă și, în picioare, în mijlocul holului... Dumnezeule. Mă ia cu fiori pe șira spinării. El e, nu? E Elton John. Elton John în persoană stă chiar aici, la doar câțiva... Atunci se întoarce - și e doar un tip oarecare, în hanorac și cu ochelari. La naiba. Și totuși, a fost cât pe‑aci să fie Elton John. Suntem deja la recepție și un recepționer cu o jachetă Nehru foarte șic ne zâmbește. — Bună ziua, domnule Brandon, zice. Și domnișoară Bloomwood. Bine ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
punga de plastic din mâna ei stângă, luă și punga din dreapta, continuau să meargă alături, fără a vorbi. Ajunseseră la vila unde locuia Irina, o cochetă clădire îngustă, cu acoperișul de olane cărămizii. Urcară treptele, coborâră în hol. Ira dezbrăcase hanoracul, peste blugii scorțoși avea o largă jachetă albă, de lână groasă. Într-o mână ținea sticla de vin roșu, în cealaltă un pahar pictat cu floricele albastre și o cană țărănească. — Nu mai sunt decât două persoane cazate aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
el, și se uită la Geraldine, care dă din cap dezaprobator, după care se strâmbă. ― Îmi pare rău, nu contați pe mine ― Dar de ce? întreabă Ben. ― Un internet cafe? Nu cred. O să fie plin de tocilari și ciudați îmbrăcați în hanorace. ― Aici greșești. Cuvintele îmi ies pe gură înainte să le pot opri; ultimul lucru pe care trebuie să-l fac este să insist ca ea să vină, dar se pare că gura mea are o viață proprie, și împing revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Uită-te la persoanele din imagine. Toate arată minunat. ― Hmm, spune Geraldine, care trebuie să recunoască faptul că oamenii aceia sunt chiar peste medie în materie de fizic. Probabil că sunt modele aduse pentru a masca tocilarii și ciudații în hanorace. ― Of, Geraldine, spun eu, prefăcându-mă din nou că nu vreau decât să ni se alăture. Haide, vino. ― Neah, face Geraldine, luând o felie de castravete între degete și plescăind. Am treabă, trebuie să mă spăl pe cap. ― Doamne, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
superb bărbat din lume, spun eu visătoare, pe un ton neobișnuit de asemănător cu al lor. Cu Ben Williams. ― O, face Sophie. ― Ben, spune Lisa. Și știu că fiecare dintre ele își imaginează simultan un gras/urât/plictisitor/tocilar cu hanorac. ― Și unde mergeți? întreabă Lisa. ― Nu știu. Undeva să bem ceva. ― Ei bine, asta e tare! Bravo ție! Sophie e amabilă din condescendență. ― La ce oră vine? întreabă Lisa. ― Mă sună după ce termină la birou. A rămas prins cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în mers, parbrizul e lovit de niște picături de ploaie, și cerul se întunecă de nori aducători de ploaie. N-am văzut pe nimeni cu cea mai mică urmă de bronz, și pe toată autostrada Kilburn sunt oameni înfășurați în hanorace, oameni care se grăbesc să-și ducă acasă cumpărăturile înainte să le ude ploaia. Ador toate astea, pentru că aici sunt în siguranță. Sunt în siguranță, sunt fericită și protejată. Nu-mi pasă că exact opusul Californiei. Nu-mi pasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în care stai întins pe canapea și povestești despre tatăl tău. Pe care o voi tolera cu plăcere. Dar fără să particip, desigur. însă ar fi foarte interesant să-i văd pe adevărații dependenți de droguri, cei slabi, îmbrăcați în hanorace, cei cu părul lins care mănâncă precum copiii de cinci ani. Urma să ies de acolo purificată, împlinită, înnoită, renăscută. Tuturor celor care erau supărați pe mine avea să le treacă supărarea. Rachel cea veche avea să dispară, iar noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
unde calcă. Camionul rămăsese mult în urmă când începu ploaia. Picura mărunt și des, semn că nu avea de gând să se oprească repede. Se bucura că dimineață, ca să scape de gura lui maică-sa, își luase de acasă și hanoracul. Acum îi prindea bine, își trase gluga peste cap și închise fermoarul până la gât. Praful de pe drum se transformase într-un noroi moale ce se lipea de tălpi. Ținea lanterna tot mai mult aprinsă, ca să poată ocoli apa adunată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nevastă-sa insistase să vină și ea cu el dar inspectorul o refuzase ferm. Dimineața era aproape și nu voia ca socrii lui să intre la bănuieli negăsindu-i acasă pe nici unul dintre ei. Zgribulit, Cristian Toma își trase fermoarul hanoracului până sus. Era multă umezeală și i se făcuse frig. Se retrase în umbra copacilor și porni să dea ocol împrejmuirii. Nu mai avea ce să facă acolo, deocamdată se lămurise cum stăteau lucrurile. Cei doi bărbați pe care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se aflau containere înșiruite de-a lungul împrejmuirii. Ciuli urechile încercând să audă dacă nu cumva se apropie cineva. Liniștea muntelui nu era tulburată de nici un zgomot. Se luminase bine de acum, dar încă era foarte frig. Din cauza ceței, avea hanoracul umed iar pantalonii îi erau plini de apă de la roua depusă. Picături condensate din ceață se scurgeau de pe ramurile copacilor, scoțând un sunet slab. Porni hotărât pe marginea ravenei, având grijă să nu calce cumva greșit și să alunece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întâmplă ceva. Nici pe departe nu era vorba de frica pe care și-o amintea. De data asta lucrurile stăteau cu totul altfel. Se făcuse cald, aici, pe platou, soarele bătea puternic, făcându-l să transpire. Își dezbrăcă din mers hanoracul, în timp ce își continua drumul. Pe măsură ce mergea, privea țintă spre stânca cenușie din fața lui. Ceva în sunetele din jur se schimbase. Vântul continua să sufle destul de slab, numai cât să facă ierburile să unduiască ușor. Se auzea un fâșâit continuu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o dată familiară, sugerându-mi că nici ea n-a dormit totuși cum trebuie. Mie mi-e mult mai ușor să cobor în Constanța, cu geanta ușoară de voiaj în care abia am strecurat cu repezeală de fugar ustensilele de toaletă, hanoracul de ploaie și un pulover, radioul cadou de ziua mea, sandwich-urile pregătite totuși de mama - și cam atât. Pietrișul dur al peronului răspunde, prin talpa subțire a espadrilelor, în tot trupul meu până-n dinți și urechi, pe când tovarășa de călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
vreo trei ore înainte de plecarea trenului, într-un compartiment cu niște bucureștence, două puștoaice cu mama - poți numai să-ți imaginezi cum tremura carnea pe ele, îmbrăcate în maiouri și cu șlapi pe piciorul gol, dacă noi dârdâiam în pulovere, hanorace și cu încălzitorul la îndemână, sticla nelipsită de „Săniuță“ luată din gară, muiată cu un suc Brifcor din alea de pe timpul lui Ceaușescu. Haide, fă, nu fi proastă, ia să te-ncălzești! (mă-sa le îndemna pe fete să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ajuns mai devreme, răspunse el ridicându-se să mă sărute pe obraz. Am aruncat o privire fugară la ceasul de la mâna lui. Era ora cinci și zece. ― Am Întârziat, am murmurat eu. Damian râse și-și acoperi ceasul cu mâneca hanoracului negru. ― Mda. ― Și acum tu râzi de mine. ― Râd de expresia feței tale, mă lămuri el. Arăți atât de vinovată de zici că ai omorât pe cineva. ― Nu-i adevărat! am ripostat eu, lăsând sămi scape un mic chicot. ― Ba
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dacă petreci un sfert de oră cu noi. Am oftat. Maria era greu de refuzat. ― Și când ar trebui să ajungă Adi? ― Păi... Fix În acel moment, cineva bătu la ușă. Miam amintit de părul meu prins aiurea și de hanoracul ponosit pe care-l purtam. ― Cred că glumești. ― Deschid eu, spuse ea. Tu doar pune ceva drăguț pe tine. M-am dus grăbită În camera mea și am sărit Într-o pereche de blugi negri și un tricou nou. Cu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
era tot în fața mea. — Nu încerca să fugi, spuse el. Monstrul îmi citea gândurile. — Băiete, tu ești un ins care pândește trenurile imaginației. Nici mai mult, nici mai puțin. Numai că, vezi tu, de data asta ai căzut între șine. Hanoracul ți-e rupt și murdar, adidașii s-au uzat și ți-ai mai pierdut și caietul de însemnări. Te clatini printre șine la Clapham Junction - după cum știi, cel mai mare nod narativ din Europa. Dacă nu ești atent, vreo poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui plângăcioasă, o izbește cu putere pe frumoasa care râde de el. Ea răspunde cu o lovitură în boașe și Lorne se frânge ca un băț rupt. În scena propriu-zisă a bătăii, i se trage lui Lorne, îmbrăcat cu un hanorac, o mardeală cum n-a mâncat el toată viața lui, deși își atacă partenerul de distribuție, care dormea, cu o cheie de mașină. Abjectele-i replici din final se fac auzite dintr-o mumie de ghips aflată în salonul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
erau deschise pentru a aerisi camera bolnavă. În prag erau doi gardieni, o cameristă, un tip mare într-un costum ieftin de stradă, care asculta atent cu un aparat pentru surzi, și o doamnă înaltă, în vârstă, care purta un hanorac și colanți de culoare maro și o insignă pe care scria: DAISY’S: DIN PENSIE NU SE TRĂIEȘTE MAI BINE. — Eu sunt Beryl Goodney, se destăinui ea. Mama. Tu ești nefericitul? Am trecut de femeile triste, de gardienii copleșiți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
izolat. Banca era scrijelită, astfel lăsând-o, însă parcă ceva nu era la locul său, însă nu percepeam nimic diferit, străin. M-am așezat și mi-am scos cărțile orei respective. Căștile nu au lipsit de la locul lor. Purtam un hanorac negru, cu un scris indescifrabil pe față, iar pe spate un fermoar auriu. Aveam o acoperire perfectă pentru a putea asculta playlist-ul meu. Melodia principală fusese „Fall for you” cântată de Secondhand Serenade. O melodie de dragoste, ale cărei versuri
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cum se obișnuiește de Anul Nou. Lipit de străin cum era, Îl simțea lipsit de orice ajutor. Își scoase mănușile de lână, mari ca două lopeți, și i le așeză sub cap. Apoi, cu batista mereu la Îndemână În buzunarul hanoracului său umplut cu puf de rață, cadou de la Flavius-Tiberius, șterse cu grijă picăturile de sudoare de pe fruntea străinului. Acesta deschise ochii și Îi zâmbi. I se părea chiar că Îl privește cu tandrețe și că astfel Îl Încuraja Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
seara! Mama chiar se întreba cât veți mai avea cruzimea să ne ocoliți. Iată că nu mai aveți cruzimea. Iată că nu mai ne ocoliți... - Sărut mâinile, fu tot ceea ce putu rosti, intimidat, Sinistratul. Fata uriașă îi dezbrăcă de pe umeri hanoracul, adăpostindu-i-l într-un dulăpior. - "E-o noapte udă, grea, te-neci afară", pronunță neatentă, pe un ton de conversație neutră, fata. Probabil o ceașcă de ceai fierbinte te va încălzi, dragul meu. De unde?! Dimpotrivă, seara era o seară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Militaru, să mănânce, să facă un duș, să se apuce mai iute de temele acelea ciudate, de poezie. În hol, Nicoloaica, răvășită și târnosită prin plâns, îi aținu calea. Și, aruncîndu-i-se-n brațe, într-o clipă, îi și înmuie, de lacrimi, hanoracul. - Sinistrate! În seara asta trebuie să fim mai uniți ca oricând, Sinistrate. Și să ne ținem de mînă! - Bine. Să fim. Să ne ținem, încuviință, cam neatent, Doru, lepădîndu-și servieta în hol și grăbindu-se să ajungă la closet, pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]