925 matches
-
etică, în calitate de individ, mă obligă să-i recunosc și pe semenii mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antică n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEATC "MOMENTUL AL TREILEA" Inventarea plăcerii: jubilarea lui Aristip din Cirenetc "Inventarea plăcerii \: jubilarea lui Aristip din Cirene" VItc "VI" ARISTIP și „voluptatea care
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai bine de douăzeci de veacuri, un oximoron pentru ansamblul profesiei, care presupune că disciplina obligă la ascetism, constrânge la austeritate și că nimeni nu s-ar putea reclama în mod legitim de la universul ei aseptizat dacă râde
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ei ca niște personaje conceptuale: unul exprimă cinismul, celălalt hedonismul. Figurile lor, asemenea unor personaje de teatru, par a-i servi, dar, de fapt, cel mai adesea îi deservesc. Paradoxal, eu aș spune că Diogene nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
necumpătării alcoolice; refuzarea tuturor formelor de atașament, oricare ar fi ele; desconsiderarea paternității etc. Odată interpretate, toate aceste istorioare arată că există o distanță mare între ideea de greșeală îndeobște asociată lui Aristip și realitatea sa. Căci proasta reputație a hedonistului (ieri ca și astăzi) face din el un personaj cusurgiu, afemeiat, mâncău, băutor, amoral, imoral, necumpătat, trăind plăcerea fără amestecul conștiinței, asemenea unui animal lipsit de orice simț moral și de orice considerație pentru aproapele său. Această caricatură îi amuză
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
straiele zdrențăroase decât în veșmintele de brocart și de mătase. Dacă într-adevăr banii nu contează sau, oricum, nu contează cine știe ce (lucru pe care Aristip îl crede), măcar să servească la ceea ce sunt destinați: să te scutească de necazuri - o lecție hedonistă despre evitarea neplăcerilor... 6 Recuzarea tuturor legăturilor. Fondul etic al lui Aristip se vădește în raporturile sale cu banii: trebuie refuzat orice ne leagă, constrânge și îngrădește. Patima banilor, la fel ca afectarea sărăciei, ocupă mintea cu treburi inutile. Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu cele care se prezintă. Îți alienezi independența spiritului și libertatea de a acționa dacă pornești să vânezi ceva ce riști să nu găsești. A te întoarce cu coada între picioare generează prea multe ocazii de frustrare din perspectiva logicii hedoniste, pentru că timpul pierdut nu-l mai regăsești niciodată. Aristip deplânge faptul că cei mai mulți oameni nu știu să găsească jubilarea acolo unde se află ea: în adeziunea la clipă, în expansiunea sinelui limitată la prezentul de care trebuie să profiți ca
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează a face din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine - ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura idealului hedonist: el desemnează acel ceva către care trebuie să tindem, tot așa cum neplăcerea semnalează ceea ce trebuie evitat cu orice preț. Aceste mișcări naturale, uitate de copil după o educație prost făcută, trebuie reactivate. Negativitatea coincide cu durerea, suferința, necazul, răul. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu te lăsa nici mistuit, nici ars de plăceri, ci încălzit de ele. Dezmățul trupesc și orgia, în care conștiința, rațiunea se diluează, în care trupul se pierde, nu-l interesează pe Aristip, așa cum nu-l interesează nici pe Platon. Hedonistul nu se privează de instrumentul care-i permite să-și construiască plăcerea: conștiința clară și lucidă, veghind mereu trează, mereu activă, perfectă și eficientă. De unde o definiție eficace a plăcerii: nu o încercăm prin simpla absență a tulburărilor, așa cum va
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
obișnuit al unei lumi în care toți, ca niște sclavi, se mulțumesc să se supună poruncilor societății. Ca un cetățean al lumii, dar în și mai mare măsură ca locuitor al universului, al cosmosului, Diogene dezvăluie unul dintre secretele lui hedoniste: fericirea este o chestiune de singurătate și se plătește cu neînțelegerea de către spectatorii neangajați pe acest drum spinos. 3 Un materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
facem o triere, să distingem plăcerile care alienează de cele care eliberează și dezvăluie semnătura radioasă a unui efort reușit asupra propriei ființe. MOMENTUL AL CINCILEATC "MOMENTUL AL CINCILEA" Salvați prin polemică: trei muschetari hedoniștitc "Salvați prin polemică \: trei muschetari hedoniști" VIIItc "VIII" PHILEBOS și „viața fericită”tc "PHILEBOS și „viața fericită”" 1 Luptător și dramaturg. Dacă Diogene Laertios spune adevărul despre Platon - și niciun argument nu ne arată contrarul... -, filosoful a participat la o competiție de lupte la Jocurile Istmice
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ne punem întrebări asupra interlocutorilor lui Socrate, înlocuitorul său pe vecie, sclavul său conceptual pentru totdeauna. Philebos și Protarh, care-i servesc drept saci de box asupra cărora se năpustește fără menajamente, nu au decât foarte puține legături cu filosofii hedoniști demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras și pe alți sofiști cu alți ochi; la fel și pe Alcibiade și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
imediat, pe când celălalt se prăbușește treptat pe parcursul schimbului de replici cu Socrate și dovedește nu atât un temperament de conducător, cât o natură insignifiantă... Oare Philebos iese din scenă pentru a căuta efebi? În acest caz, el merită calitatea de hedonist preferând acțiunea jubilatorie în locul conversației despre plăcere... Protarh duce oare o luptă demnă de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte între ochi lui Protarh, dar, mare senior, renunță să mai apese pe trăgaci... 2 Hedonistul asasinat. Protarh joacă de la un capăt la altul rolul prostănacului. Intervențiile lui se rezumă la vreo zece rânduri într-un dialog de o sută cincizeci de pagini. Iar luările lui de cuvânt strălucesc printr-un ridicol desăvârșit: el nu înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se încarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. Între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el depune mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea sau dispariția durerii. După Philebos, plăcerea nu este negativă, conform modelului exploatat mai târziu de Epicur, ci pozitivă: ea presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai târziu de Epicur, ci pozitivă: ea presupune căutarea activă a satisfacțiilor și elaborarea jubilării. Binele suveran, ceea ce este bun și plăcerea avansează identificate și identificabile. Oare de ce, în loc să discute această teză, Socrate, adus pe scenă de Platon, caricaturizează opțiunea hedonistă, pentru a se mulțumi, într-un mod foarte așteptat și obișnuit la antihedoniști, să recurgă la animale, figuri emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere, el recurge la dobitoacele din curte, la boi și la cai, așa cum ne îndeamnă sfârșitul dialogului... Cine, dintre filosofii hedoniști ai Antichității, contemporani cu Platon sau anteriori lui, a susținut această teză a rutului animal pentru a califica excelența plăcerii? Nimeni în afară de polemiștii preocupați să evite lectura textelor și examinarea argumentelor demne de acest nume. 3 Dincolo de caricatură. Platon forțează
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deci să vină fără nicio problemă... Iar în timpul unei călătorii în Cirenaica, Platon s-a întâlnit neîndoielnic cu Aristip sau cu ai săi. Oricum, la curtea lui Dionisie din Siracuza - unde autorul Republicii imaginează un rege-filosof după gustul lui -, filosoful hedonist și fostul sportiv schimbă destule vorbe de duh și înțepături! Se știe prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel, nicio
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
înțepături! Se știe prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani teoretici ai lui Platon, nu figurează nicăieri în operă ca interlocutori credibili... Închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită, evident, nicio clipă de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani teoretici ai lui Platon, nu figurează nicăieri în operă ca interlocutori credibili... Închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită, evident, nicio clipă de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul de a fi celebrat animalul ca model filosofic, dacă trebuie să rămână muți în fața abilității dialectice și pline de viclenie a interlocutorului lor
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
plăcere și reflecție și presupune amestecul celor două, apoi își mărturisește preferința pentru această opțiune, lăsându-l pe Protarh să se marineze în expectativă, înainte de a constata ralierea lui cu arme și bagaje. Formularea acestei alternative îl constrânge pe filosoful hedonist să apere teza unei vieți de plăceri care exclude orice reflecție - capcană eficace și redutabilă, în care adversarul său, evident, cade... Stăpân pe situație și conducându-și interlocutorul pe unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase alternativa
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase alternativa interlocutorului său fantoșă și să se ferească de capcana întinsă de dânsul: astfel, el optează pentru o a treia viață, care ar putea la fel de bine să fie cea a hedoniștilor. Ce partizan al filosofiei plăcerii are într-adevăr interesul să lase să se creadă că nu cunoaște decât acest unic magistru și ignoră rațiunea, măsura, calculul, echilibrul? O viață de plăceri fără memorie și inteligență, fără reflecția și analiza care
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dispare cu totul, lăsându-l pe Protarh cu buzele umflate! 5 Cotonogirea unui țap ispășitor. La antipozii unei opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități (o viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
se nasc din conversație, din cercetare și din efortul inteligenței; n-ar opune, ca Socrate, plăcerile bune, în relație cu sufletul, cu infinitul și nelimitatul, celor rele, asociate cu trupul, cu ceea ce este finit, limitat; ar interzice surghiunirea sistematică a hedonistului în cotețul găinilor și la grajduri... Autor al unei serii de cărți, dialoguri, diatribe și lucrări consacrate virtuții, educației, lui Socrate, norocului, exilaților, naufragiaților etc., Aristip va fi consacrat oare tot atât timp analizei, reflecției, gândirii și intelectului, de vreme ce trăgea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]