620 matches
-
curent cultural -, ale cărui scopuri sunt cele "(...) de a deconstrui adevărurile aparente, de a distruge ideile dominante și formele culturale acceptate, sacralizate, autoritare și de a se angaja într-un adevărat război pentru a submina sistemele de gândire închise și hegemonice"488. Aceste obiective asumate de cei mai mulți dintre gânditorii postmoderni și, pe urmele acestora, de către teoreticienii "noului val" trebuie însă puse în relație cu modificările de structură ale aranjamentelor și practicilor socio-politice. În acest fel, tezele postmoderne pot fi circumscrise mai
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
economie de piață socialistă, în care întreprinderile aflate în proprietate socială și care funcționau într-un context de piață, erau guvernate din interior de reprezentanți ai muncitorilor (cel puțin în principiu), a luat sfîrșit cînd Iugoslavia și guvernarea sa comunistă hegemonică s-au dezintegrat. În unele țări democratice mai vechi, unele firme deținute de angajați, nu numai că există, ci și înfloresc. Totuși, mișcările sindicale, partidele laburiste și în general muncitorii nu susțin în mod serios o ordine economică ce ar
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
asupra imaginii în banda desenată, este important să reținem cele patru sensuri ale benzii desenate, în special al celei cu super-eroi, identificate de către Richard Reynolds: în primul rând, banda desenată este o populară formă de artă recunoscută pentru textele ei hegemonice și pe alocuri deschis autoritariste; în al doilea rând, ea constituie un gen de publicație care și-a câștigat un grad de respectabilitate pentru că s-a distribuit o perioadă underground; în al treilea rând, o formă de artă tratată cu
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
actori decât statele (organizații internaționale, personalități etc.), așa cum se întâmplă în cazul medierii conflictelor. 4. interacțiunile între actorii-state (în cazul alianțelor politico-militare). 5. efortul actorilor din sistem, îndreptat, de obicei, înspre actorii principali, pentru a-i împiedica să devină puteri hegemonice. Între națiuni - ca actori ai vieții internaționale - apar diferite categorii de raporturi, care nu sunt altceva decât o continuare a raporturilor economice, politice, sociale, culturale din interiorul națiunilor, dar cu trăsături specifice. Relațiile între statele-actori sunt principalele relații internaționale. Statele
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
supremației militare pe care Statele Unite o dețineau ca putere atomică și începe să înlocuiască hegemonismul Americii cu echilibrul de forțe pe baza modelului bipolar al celor două superputeri. Pierderea statutului de mari puteri de către statele vest- europene și dobândirea pozițiilor hegemonice de către S.U.A. și U.R.S.S. au făcut posibile cele mai profunde transformări și mutații care s-au înregistrat în lume din 1945/1947 și până la începutul anilor ’90: - delimitarea sferelor de influență ale fiecăreia dintre cele două mari puteri; - un
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
mai des folosită în studierea țărilor comuniste și post-comuniste. Cei mai mulți cercetători și-au concentrat studiile asupra Uniunii Sovietice. Alegerea este ușor de justificat, pentru că URSS s-a îndreptat spre comunism o generație înainte față de vecinii ei și a fost puterea hegemonică în cadrul blocului comunist. După cum politologii americani au considerat cunoașterea Statelor Unite ca fiind suficientă pentru a înțelege politica, și semnificația globală a Uniunii Sovietice a făcut ca mulți specialiști să-i acorde o importanță unică. Abordarea de tip studiu de caz
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
de obicei accent pe cîteva valori și convingeri distinctive, considerate a face acea țară unică. A descrie o țară drept unică dă naștere la neclarități cu privire la felul cum sînt celelalte țări. De exemplu, a descrie Uniunea Sovietică ca fiind liderul hegemonic al blocului comunist sugerează că țările din Europa Centrală și de Est au avut aceeași soartă, în calitate de supuși ai dominației sovietice. Chiar dacă se spune că au fost diferențe în nivelul atașamentului țărilor respective față de conducerea sovietică, acest lucru implică faptul
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
I, privind situația internațională a Rusiei, pe care l-a prezentat tarului, la 12 octombrie 1800. Ideea centrală a memoriului pune în evidență calitatea de mare putere continentală a Rusiei 104. Pentru că ea să fi devenit, însă, o veritabilă putere hegemonica pe Continent, autorul memoriului era convins că această calitate putea fi adjudecata numai în urmă împărțirii Imperiului Otoman, între Rusia, Prusia Austria și Franța. Deoarece, susținea el, slăbiciunea să era atât de avansată, încât orice măsură de redresare a sa
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
naționale? Care sunt mecanismele prin care sunt articulate blocurile discursive prin care este promovată o anumită înțelegere colectivă despre trecut? În durata istorică lungă, cum evoluează aceste blocuri discursive și ce prefaceri suferă? Care sunt conexiunile dintre discursul mnemonic, ideologiile hegemonice și instituțiile statale? Răspunsurile la această serie de întrebări vor fi formulate prin analiza discursivă a cărților școlare de istorie națională publicate în ultimele două secole de existență istorică românească (din 1839, anul apariției primului manual de istorie în țările
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
românești, comunismul mai are încă de pierdut bătălia cu memoriile private ale indivizilor care, deziluzionați de promisiunile democratice, nutresc sentimente nostalgice. Folosind o distincție terminologică introdusă de J. Bodnar (1992), comunismul a pierdut lupta cu memoria oficială sponsorizată statal și hegemonică în spațiul public (inclusiv în școli și literatura didactică), continuând să reziste în memoria vernaculară (i.e., reprezentările sociale ale trecutului vehiculate în spațiul non-public al familiei și în contextul vieții cotidiene a indivizilor). Rezistența nostalgică, chiar dacă pasivă, a populației României
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
vieții, nu ar fi deloc surprinzător ca gradul nostalgiei colective să descrească. Acest fapt ar permite narativei oficiale a comunismului ca regim ilegitim și criminal să capete o mai mare legitimitate atât în arena publică, unde deține deja un statut hegemonic, cât și în cadrul conștiinței colective a societății românești, care este deocamdată scindată. Trecerea timpului, alături de incursiuni de cercetare mai puțin pasionale în realitatea trecutului comunist ar putea, mai departe, să deschidă calea unei asumări critice-reflexive a trecutului. Iar într-un
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
arie care, cu ceva timp în urmă, era considerată a fi o idealistă și dezinteresată căutare a perfecțiunii prin studiul unor opere artistice sau filosofice cu valoare perenă. Centrele de putere, în modul cel mai evident imperiile, prin mecanismele ideologice hegemonice avute la dispoziție, au stabilit ce a fost sau nu cultură, și au promovat sau au exploatat cultura în scopul perpetuării și acumulării puterii și influenței celor aflați în poziții sociale importante. Și astăzi într-o societate democratică precum cea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
februarie 1941, Luce a scris un articol ce îndemna SUA să își asume rolul de salvator al lumii, al valorilor democratice în ceea ce el numea secolul american. Perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a confirmat poziția hegemonică a SUA în lumea liberă, poziție aparent paradoxal consolidată și de prezența celeilalte supraputeri, un regim totalitar, o alteritate constitutivă, în raport cu care se defineau țările primei lumi (un termen mai puțin uzitat decăt cel de țări din lumea a treia
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
apărut și a câștigat circulație în anii șaizeci, dar a devenit și mai important după căderea blocului comunist, în condițiile în care SUA este percepută ca singura supraputere militară și principalul exportator de ceea ce John Tomlinson (vezi bibliografia) numește cultură hegemonică și, mai important, exportator de cultură de masă. Conceptul este asociat cu atitudini critice la adresa unor fenomene și instituții, ce consideră (simplific și exagerez, pentru a atrage atenția asupra unor abordări extreme) cultura americană exportată ca fiind, în esență, cultură
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
și categorici. O astfel de narațiune esențialistă este și cea a excepționalismului american (vezi AMERICAN EXCEPTIONALISM). Această construcție ideologică a definit identitatea americană până la o dată foarte recentă, metanarațiune strâns legată de discursul Visului American (vezi AMERICAN DREAM), susținut de cultura hegemonică a comunității albe, mai ales cu descendență puritană. În aceeași direcție esențialistă, la sfârșitul secolului al XIX-lea, istoricul Frederick Jackson Turner a descris procesul de formare a caracterului american și a identității americane prin faimoasa sa teză a frontierei
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
dus la un al treilea val de feminism în America în anii nouăzeci. FRONTIER THESIS Teza frontierei, a istoricului Frederick Jackson Turner, expusă pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși considerată partizană și parțială, legitimând experiența culturii hegemonice WASP, a fost invocată cu succes și pare să aibă ilustrații convingătoare în America ultimelor decenii, precum poveștile de succes a două personalități, necorespunzând întru totul formulei White, Anglo- Saxon, Protestant. Potrivit lui Turner, sursa puterii americane, energia, caracterul combativ, spiritul
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
poate cere întărirea puterii statului în defavoarea libertăților cetățenilor, invocând motive de securitate națională. I IDENTITY POLITICS Politica identitară, într-un mod similar politicilor multiculturalismului, atrage atenția asupra contribuției segmentelor sociale care nu au fost reprezentate în trecut în construcția culturii hegemonice a Statelor Unite. Apărută în perioada mișcării drepturilor civile (vezi CIVIL RIGHTS MOVEMENT), a Noii stângi și al celui de-al doilea val al feminismului anilor șaizeci, politica identitară promovează identități anterior desconsiderate, afirmând dreptul lor la coexistență în concertul identitar
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
itineraries in this labyrinth, depending on the expertise and interests of the informed readers and general audience that it considers as interlocutors. Since many people today, for the better or for the worse, no longer see culture as merely Culture, hegemonic and based on Authority imposing Consensus, there will be many absences that elitists are likely to deplore (many brilliant American academics, such as philosopher John Searle, whom I admire, are left out). Instead, there will be names of extremely visible
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
propovăduiască pentru restul lumii cosmopolitismul postmodern, iar pentru statul Israel naționalismul cel mai fervent. Chit că și asta e un simptom de antiteză eșuată, care se extinde la alt fundamentalism din regiune islamismul. De altfel, toate națiunile puternice, cu veleități hegemonice, recurg la antinomia dintre ideologia politică și praxisul cotidian. Germania îmbină democrația cu fundamentul etnic, Grecia se sprijină pe "elinitatea ortodoxă", Rusia pe panslavism, S.U.A. pe o mistică anglosaxonă în unitatea limbii engleze. De altfel, e o falsă impresie că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o străveche cultură și duce o politică de asimilare la vedere, în numele unui concept temeinic cetățenia. Legea din 4 august 1994 definește limba franceză ca "element fundamental al personalității și al patrimoniului Franței". Ba chiar Franța are un puternic orgoliu hegemonic prin francofonie, reușind să atragă multe state sub acest spectru cultural. Alain Dieckhoff citează pe Pierre Nora, care spunea: "Nici o țară n-a stabilit o adecvare perfectă atât de riguroasă între statul național, economia sa, cultura sa, limba sa și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
celor mai diverse ideologii și sisteme prescriptive, de natură politică sau religioasă. Naționalismul nu a fost singura metodă de mobilizare socială nici În trecut, și nu este nici astăzi, chiar dacă În ultimele două secole a reușit să joace un rol hegemonic În această privință. Iar capacitatea de distrugere nemaiîntâlnită pe care au evidențiat-o revoluțiile și războaiele totale moderne se datorează nu numai fermității convingerilor - fanatism a existat și În alte epoci -, ci și faptului că mijloacele de purtare a războiului
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
implice, indiferent de partea cărei cauze, la fel cum pentru revoluționarii francezi, de toate orientările, principiul legitimant era „voința națională” sau republica, iar pentru comuniștii de mai târziu (fie că erau sovietici sau chinezi) fidelitatea față de doctrina marxist-leninistă. Această poziție hegemonică pe care o ocupă principiul imperial În peisajul ideologic de la 1848 pune foarte serios sub semnul Întrebării ideea că naționalismul ar fi reprezentat o motivație ideologică de substanță pentru masele cărora li se adresau aceste mesaje. Se știe că principala
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
o permanentă contracarare a acelor actori care pot deveni prea puternici și, în consecință, potențial amenințători. Balanța de putere este o instituție prin care mai multe state pot bloca ascensiunea unui stat revizionist sau a unei mari puteri cu tendințe hegemonice. Ea presupune identificarea acelui stat care poate deveni amenințător pentru securitatea internațională și coalizarea celor care încearcă să-l îngrădească. Prin contrast, liberalii cred în posibilitatea cooperării între state. Ei recunosc importanța factorului militar în relațiile internaționale, dar afirmă că
Securitatea colectivă. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
al XIX-lea. Treptat, sistemul se deteriorează din cauze multiple: revoluția industrială, ascensiunea tot mai puternică a Prusiei, ulterior a Germaniei, competiția pentru colonii etc. Apare o balanță de putere în care Marea Britanie, balansierul sistemului, încearcă să blocheze eventualele tendințe hegemonice ale celorlalți. În jurul anilor '70-'80 ai secolului al XIX-lea, balanța își pierde flexibilitatea, astfel încât la începutul secolului XX erau deja formate cele două mari alianțe Antanta și Puterile Centrale. Războiul din 1914-1918 reprezintă, de fapt, falimentul instituțiilor care
Securitatea colectivă. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
între teoriile orientate spre rezolvarea problemelor și cele critice (vezi și capitolul Teorii marxiste ale Relațiilor Internaționale). Astfel, feminismul teoriei critice în Relațiile Internaționale nu își propune cercetarea obiectivă a unor aspecte din Relațiile Internaționale, ci teoretizarea contestatară a structurilor hegemonice de cunoaștere și de putere existente, completată prin reflecția asupra surselor de transformare a sistemului prin identificarea și cultivarea forțelor sociale cu interese contrahegemonice. Feminismul teoriei critice, aidoma teoriei critice, aduce în plus reconsiderarea rolului și a valorii urmăririi evoluțiilor
Feminismul în Relațiile Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]