663 matches
-
și Brigit ne-am holbat una la alta cu niște priviri tâmpe, după care am explodat din nou. — Ce tupeu pe capul lui! am chițăit eu printre lacrimile care-mi curgeau pe obraji de-atâta râs. — Cine se crede? a hohotit Brigit. Apoi, spre oroarea mea, l-am văzut pe Luke detașându-se de ceilalți și, cu același mers degajat cu care se deplasa de obicei, îndreptându-se către noi. —Dumnezeule, am fornăit eu, vine încoace! înainte ca Brigit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
într-un râs convulsiv. Erau veseli nevoie mare și râdeau așa de tare că trebuiau să se sprijine unii de alții. — Aș mânca și eu un castron de pateuri crude dacă m-ar lăsa să fac degustări de vinuri, a hohotit Mike. Replica asta a stârnit o nouă explozie de râs. Eu nici n-am zâmbit. Voiam să mă întind și să dorm o veșnicie. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să gătesc ceva. în timp ce toți ceilalți continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o mlădiță de ilice, după care Sally turnase peste el tărie și îi dăduse foc. Au fost nevoite să scoată apoi farfuria în grădină, fiindcă puțea îngrozitor și scotea teribil de mult fum, după care au așezat-o pe iarbă, hohotind de râs, în timp ce farfuria fumega. Acum, când rememora episodul, Eva își regreta acțiunea. Fusese un sutien bun, cu bandă elastică dublă, făcut în așa fel încât să ofere siguranță acolo unde femeile aveau mai mare nevoie - după cum enunțau reclamele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
minunea, învierea! O forță ascunsă, professore, forță de concentrare a pasiunii, asta era. Inducție irezistibilă, hipnotică. Se târâseră, gemând, bolnavi, înlănțuiți, spre dormitor. Durerea dorinței îl trase în ea, adânc, mai adânc, cu ambele mâini, mai adânc, încă și încă, hohotind, desfigurată. Îi acoperise ochii cu mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tremur, scâncea Irina și mlaștina toridă. Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese. O umilire, o neputincioasă asumare de nume care nu funcționa, iată, nu funcționa. Se trezi expulzat și Irina râdea,deșănțată. „Trei îngeri pentru Sarah, soția lui Abraham“, hohotea, sfidătoare, fiara, așezată în patru labe, ca o cățea. „Strămoșul, cu cei trei îngeri. Câte unul pentru fiecare orificiu“, și lumânarea se stinse, sub viforul blasfemiei și al furiei și al învierii sălbatice. Furia și dezgustul de sine și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bătrânul filozof Marcu Vancea dispăruse, până și el. „De ce râzi? Nu există scăpare, nu-i așa? Degeaba complicăm comedia, nu-i așa? Râzi de prudența noastră speriată. Nu există decât trufia plăcerii în care strălucești? Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu a avut puterea să gândească în perspectivă? Poate cineva să îl condamne pentru că era într-o stare de panică pură, animalică? La intrarea lui Rufus în birou, Harry s-a ridicat de la masa de lucru și a început să hohotească. Era deja dincolo de cuvinte, incapabil să mai construiască o singură frază coerentă, iar sunetele care i se revărsau din gâtlej erau atât de oribile, spune Rufus, atât de agonizante în suferința lor, încât a început să tremure de teamă. Dryer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de la masă și s-a repezit pe urmele lor. Rufus l-a urmat - dar încet, prudent, aproape încremenit de groază. Până să coboare el treptele, Dryer și Trumbell ieșiseră deja din magazin și Harry smucea ușa de la intrare - continuând să hohotească, în continuare pe urmele lor. Un taxi era parcat la bordură, cu motorul și aparatul de taxat mergând, iar cei doi au urcat pe bancheta din spate înainte ca el să îi poată ajunge din urmă. Și-a vânturat pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
obțină informații. Femeile, bătute și pline de vânătăi, zac pe jos, goale. Din păr le picură apă. Cu respirația întretăiată, ele descriu interogatoriul. Capul e scufundat în apă care ustură de la ardeiul iute. Lovituri în spate. Nu cunosc nici-un comunist, hohotește una dintre ele. Aș vrea să fi cunoscut, ca să pot pleca acasă. Yunhe e speriată. Yu Qiwei a avut un unchi bogat ca să-l scoată afară, dar ea nu are. Se simte rău. E sigură că femeia care tușește întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
El izbucnește în plâns. N-a văzut niciodată un bărbat plângând în hohote așa. Tot trupul i se zguduie, precum vrejurile de castravete bătute de o furtună. Ea se oprește din împachetat. După un lung răstimp, el încetează să mai hohotească de plâns. Se ridică, se duce la ușă și o deschide larg. Nu-ți bate capul cu mine. Tu pleacă pur și simplu. În cameră e liniște. Rezervorul vasului de toaletă s-a umplut, nu mai curge apă. Ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
acasă și e mirat de vizita ei. Ea întreabă dacă poate să intre. El îi dechide ușa, îi oferă un scaun, îi toarnă ceva de băut, îi spune că soția și fiica lui nu sunt acasă. Ea izbucnește în plâns, hohotind, și îi spune povestea ei. El are tot timpul și toată atenția din lume pentru ea. Întotdeauna a adorat-o. Beau. Ea se simte mai bine. Zice că nu vrea să meargă acasă, zice că n-are la ce. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
e bine așa cum suntem acum? Anyin e fericit la Școala Tehnică Militară; Anqin se descurcă foarte bine la Universitatea din Moscova. Ming și Nah se distrează amândouă de minune la școala cu internat a partidului. Ce vrei mai mult? Ea hohotește în continuare. El vine și o acoperă cu păturile lui. Ce-ai zice să le poruncesc bucătarilor noștri să folosim împreună spațiul de gătit? În noaptea aia, ea e liniștită. Visează că doarme somnul cel din urmă, în timpul căruia inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
interioară. Pe covorul din mijlocul salonului zăceau de-a valma bărbați, femei, feciori și fete, tineri și adulți în poziții dintre cele mai bizare. Și toți râdeau de mama focului. Până și boierii divaniți își țineau burdihanele cu mâinile și hohoteau gros, de se cutremurau flăcările lumânărilor. Iar doamna Ledoulx, tăcuta și veșnic întristata lui soție, zăcea și ea tot acolo, pe covor. Îmbujorată, cu ochii strălucitori și părul despletit, cu rochia ei superbă - enormă cheltuială! - complet mototolită, cu picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pline de tâlc. Adevăratul Alecu era un demon. Da, un demon! Când și-a dat seama de asta, era însă prea târziu. După nici trei zile de la nuntă, din cea mai fericită dintre fecioare ajunsese cea mai nenorocită dintre femei. Hohotea ore în șir. Sălta cămașa pe ea de prea multă jale. În falsitatea lui, soțul continua să se laude cu iubirea lor pe la toți cunoscuții, cerându-i chiar confirmarea dacă era și ea de față. „Mă iubești! Spune! Hai, recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și dorind să se dea mare și tare atacând nesfârșita întindere de stepe, munți, pustiuri, câmpii, fluvii, tundre și taigale, numită Rusia. Oare Napoleon are măcar vreo vagă idee câte mii de verste va avea de străbătut? Chelnerul îl auzi hohotind bătrânește. ― Nu-i bai! Îl voi lăsa să le numere la pas. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Partea a patra PAGINĂ NOUĂ 26 În noaptea dinaintea semnării mult așteptatului tratat de pace, Bucureștiul cunoscu o insolită animație. Comandamentul rus hotărâse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să danseze în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele repezite peste capetele privitorilor, când lascivă și ademenitoare, unduindu-și mânecile și rotindu-și poalele. Un dans nebun, grotesc, halucinant. ― Hai, Geamala! Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
viața? — Să-ți Împărtășesc viața? Nu există nimic de Împărtășit! A rostit-o fără nici un arțag. Nu era decât o constatare, de altminteri nelipsită de tandrețe. Dar, văzând chipul Înspăimântat al lui Omar, ea Îl imploră s-o ierte, și hohotește. — Știam că aveam să plâng astă-seară, dar nu cu aceste lacrimi amare; știam că aveam să ne despărțim pentru multă vreme, poate pentru totdeauna, dar nu cu aceste cuvinte, nici cu aceste priviri. Nu vreau să iau cu mine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ochi, însă așa ceva nu-i stă bine unui rebel. John Wayne n-avusese niciodată mărgele în ochi. Sau Brando. Numai femeile pe care le lăsau ei în urmă. Acelea își ștergeau lacrimile cu șorțul, ori se prăbușeau pe un pat, hohotind. Ce făcuse mama când am plecat eu de acasă, n-am de unde să știu. Era noapte și mama stătea departe de noi, lângă șine. O auzeam numai cum repetă întruna „dragul mamei” și vocea ei se frângea. Nu-i vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pufăie, șuieră, iar fumul se ridica dincolo de clădirea gării, mai înalt decât ea. Locomotive cu aburi. Ce a făcut mama când a rămas lângă șinele goale, n-am cum să știu. Poate s-a dus să se arunce pe pat, hohotind. Poate i-a fost destul să se șteargă la ochi cu colțul șorțului. Când vezi scenele astea în filme, eroii deja au plecat. Signor Giovanni a spus: „ Maria, lasă băiatul în pace”. Toți au zâmbit cu înțeles, pentru că signor Giovanni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mobilierul. În celelalte dăți, el strigase întruna: «Domnule Teodorescu, vedeți la ce te duce o căsnicie, vedeți? La asta te duce» și izbise cu piciorul în tot ce-i stătea în cale, până când obosise. Pe urmă căzuse pe un scaun, hohotind de plâns și atunci eu îi adusesem nevasta, pentru că un bărbat, dacă plânge, are nevoie de o mână de femeie, ca să-i aline și să-i șteargă lacrimile cu o pânză călduță și moale. Așa se apropie iarăși unul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o amantă și dă rareori pe acasă, iar mama ei înnebunește din pricina asta și își descarcă nervii pe ea. S-a văitat că mama ei o bate zilnic și nici nu-i vine să mai meargă acasă. A început să hohotească în toată regula. Cred că și zeul ei protector ar fi izbucnit în plâns dacă ar fi văzut-o în halul acela. I-am spus că dacă îi este atât de greu să meargă acasă, poate veni la mine oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
descărcare ciudată și dureroasă. Așa simt că durerea mea e mai mare decât a oricui, eu sunt cea care suferă. Acum nu mai e nevoie să mă prefac și să bravez. Încă mai suspin când ajung în parc. Vreau să hohotesc și să țip ca și cum lacrimile ar fi sânge, ca și cum n-aș plânge, ci mi-aș revărsa pur și simplu durerea. Când sunt singură o fac în felul ăsta. Nu chiar în fiecare seară, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu mai e ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
zis: „Bun, mersi“ și apoi a tăcut, așa că eu am spus „Ne mai vedem“, iar el a răspuns: „Sigur!“ Am închis și mi-a venit să mă sinucid. Nu mă va mai căuta. M-am făcut de râs! Începe să hohotească. N-o pot lăsa în starea asta. Dar uite-l și pe Finn, care stă la mijlocul scărilor, exact ca-n cântecul acela pentru copii, într-o stare de nefericire cumplită. —Daise, vrei să trec pe la tine? Ești acasă? Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
deschisă în cutia de sticlă a casierei. Păi da, că eu trebe să am grijă de toți gură-cască. Calm, foarte calm, îi răspund: doamnă, nu vă enervați, că mă enervez și eu și iese nasol. Auzi la el, îi spune hohotind bodygard-ului. Mai are și nervi, după ce că nu știe pe ce lume trăiește. Îmi umple palma cu vreo cinșpe monede fără valoare. Le strâng pe toate în pumn, apoi le azvârlu în sus. Aerul stătut al cabinei se umple de bănuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare, între picioarele rarilor trecători. Grigore își aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimțit schimbarea vremii și a venit cu umbrela..." O trăsură venea în goană dinspre șosea cu un domn între două femei, hohotind de veselie, parcă toată lumea ar fi fost a lor. Titu Herdelea pășea tăcut și prudent. Vedea că Iuga n-are chef de vorbă și nu voia să-l supere. Își făcu în gând bilanțul serii și chibzuia că poate fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]