557 matches
-
cadavrele celor răpuși de holeră. Lumea o luase razna. Zbiera și fugea, de parcă scăpase de la balamuc. Se ascundea prin case, ferecând ușile și trăgând obloanele. Doar cioclii se încumetau să străbată străzile, adunând mortăciunile în dricuri, învăluite în miasmă de hoit. 4. SFÂNTA GLIE a. Între hotare naturale Țările române, a căror unire o moștenim noi, astăzi, în statul modern, s-au dezvoltat în Evul Mediu într-o anumită logică naturală. Întemeierea și formarea lor s-au realizat între limitele care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Faulques nu i-a dat atenție. Vorba „artistic” Îi șovăia În memorie, trezindu-i o nemulțumire retrospectivă. În meseria noastră, spusese cândva Olvido (stând Într-un fotoliu cu mațele ieșite afară și rebobinând un rollfilm, cu aparatele În poală, În fața hoitului unui bărbat fără cap, căruia Îi fotografiase doar pantofii), cuvântul „artă” sună mereu a mistificare și scutece calde. Mai bine amorali, decât imorali. Nu crezi? Și acum, te rog, sărută-mă. - E o poză bună, a continuat vizitatorul. Se vede
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
câștigau Într-adevăr toate bătăliile - și duhoarea, evocatoare ale atâtor alte duhori și zumzăituri, muște și pestilențe ale trupurilor umflate din Sabra și Chatila, ale mâinilor legate cu sârmă din gropile cu gunoi din San Salvador, ale camioanelor care descărcau hoituri Împinse cu lopețile mecanice la Kolwezi: zumzumzum. Un fotograf abil putea fotografia bine orice, spusese cineva. Dar Faulques știa că oricine zicea așa ceva nu luase parte la nici un război. Nu era cu putință să fotografiezi pericolul ori vinovăția. Sunetul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pericolul ori vinovăția. Sunetul unui glonț care făcea să explodeze un craniu. Râsul bărbatului care tocmai primise șapte țigări după ce câștigase pariul despre copilul femeii căreia Îi golise vintrele cu baioneta: ghicise dacă fătul era băiat sau fată. Cât despre hoitul sârbului desculț, poate că un scriitor ar fi putut găsi unele cuvinte. Pentru muște, de pildă. Zumzumzumzumzumzum. Duhoarea era Însă altceva. Ori neînzorzonata singurătate a cadavrului acoperit cu praf: nimeni nu scutura de praf un leș. Numai artistul este cinstit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și le aplică sieși. „La urma urmei, spune într-un loc, sunt bătrân și hodorogit, deși mai fac ușor 20 de km într-o zi” (27 aug. 1973 Ă 216). Peste trei ani, îi scria lui Arșavir Acterian: „Îmi târăsc hoitul cum pot. Iată deci că ne-a fost dat să ajungem bătrâni!” (29 decembrie 1976 Ă 460). Înspăimântat de bătrânețe, Cioran face totul pentru a ajunge la ea. Identificându-se cu boala, care-l însoțește ca o umbră, Cioran o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dându-și toată silința, nu se ridică nici la genunchiul unui cadavru” (III, 167). Continuă Cioran: „Orice atitudine a unui om viu, chiar și a celui mai detașat, mai desprins de toate, e o farsă pe lângă supremația celui mai modest hoit. Nu există înțelepciune deplină decât acolo unde orice strop de viață a fost lichidat” (III, 167). Să revenim, însă, la Nietzsche. Iată: „Pe măsură ce îmbătrânesc, mă situez tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dezgustul de a avea unul. Își spune: „Cât mă dezgustă carnea! O nesfârșită sumă de căderi Ă așa se împlinește degradarea noastră de fiecare zi. Dacă ar exista un Dumnezeu, ne-ar fi cruțat de corvoada de a hrăni un hoit sortit putrezirii, de a târî un trup” (I, 28). Așadar, Cioran și-ar dori o viață în afara materiei, dar atunci când ajunge să o separe de corporalitatea-i fizică, sentimentul de fragilitate e și mai puternic. Așa căzut, corpul e, totuși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cenușa; cuvintele ard, sunt stele mișcătoare, de aceea căutarea cuvintelor, întruchiparea lor îi dau sfâșieri și trăiri de calvar. Ioan Alexandru cântă raiul "începutului", și anii trec fără să i se dezvăluie lucrul în sine. "Legat de ceafa mea ca hoitul de duhoare,/ Ești crucea mea cuvânt pe care sunt clădit/ Ce prăpăstii străbat o limbă?/ Norii se duc și-n urma lor e atâta liniște/ Că se văd anii curgând din cer pe brațele incestului/ În sexele pământului cum apărură
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Vai, îngere, mult îmi este sete.“ îngerul îi răspunde: „Du-te în casă și bea apă.“ Sufletul se duce, dar îndată iese afară și spune îngerului: „N-am băut, că ci mi s-a făcut mare scîrbă văzînd acolo un hoit mare“ (hoitul e corpul lui). Atunci înge rul îi zice: „Vezi, în trupul acela ți-ai făcut tu vacul* și abia acum ai ieșit din el.“ De acest răspuns sufletul este mai mult mîhnit. Cînd cineva moare, mai multe suflete
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
mult îmi este sete.“ îngerul îi răspunde: „Du-te în casă și bea apă.“ Sufletul se duce, dar îndată iese afară și spune îngerului: „N-am băut, că ci mi s-a făcut mare scîrbă văzînd acolo un hoit mare“ (hoitul e corpul lui). Atunci înge rul îi zice: „Vezi, în trupul acela ți-ai făcut tu vacul* și abia acum ai ieșit din el.“ De acest răspuns sufletul este mai mult mîhnit. Cînd cineva moare, mai multe suflete se strîng
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
găsesc loc și cuvinte expresive referitoare la universul religios, la natura vegetală și minerală, la domeniul vestimentar (biserică, iconostas, catifea, diamant, mărgăritar); 4. limbajul argotic este prezent în Flori de mucigai și Blesteme. Acestea sunt exerciții de acumulări verbale surprinzătoare ("hoitul tău miroase", "Să-ți crape măselele-n gură/ Și dinții cu detunătură"). PSALMII. Folosind motivul biblic al Cântării cântărilor, Arghezi are atitudini prometeice, revoltându-se împotriva condiției umane predestinate. El trăiește drama interioară "între dorința aprigă de a crede și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îi datorăm tot ce-i mai bun în iluziile și conflictele noastre. Cu toate acestea, trebuie să învățăm să gândim împotriva îndoielilor și certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotștiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte "incompatibilă cu hoitul", să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există. Schopenhauer, mai tarziu preluat de Nietzsche și Cioran, susținea că justificările în fața voinței de a trăi sunt multiple. E un fenomen etern: prin intermediul unei iluzii pe care o extindem
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Kleist, Nerval, Otto Weininger"42, spune Svetlana Paleologu-Matta. Cioran însă nu s-a sinucis, desi citim în Tratat de descompunere 43: "Cel ce niciodată n-a conceput propria să anulare... e un întemnițat degradat, ori un vierme care luneca pe hoitul cosmic. Mai ales că toate instrumentele ne ajută, toate abisurile ne invită; dar toate instinctele noastre se opun", desi continuă Cioran tot ce prefigurează moartea adaugă o calitate de noutate vieții, o modifică și o amplifica. Cuvântul "dar" aduce o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
vom trăi până în jur de 70 de ani. Stupida, dar eroica dualitate care-l determina pe om să se preocupe de absolut și de ideile pure, cănd știe prea bine că, în final, "nu va fi altceva decât un biet hoit mâncat de viermi"115. Pentru Sábato, marea literatura este, fără îndoială, cea care reda realitatea totală, "nu numai diurnul, dar și nocturnul", manifestând constant un dispreț absolut, nedisimulat, teoretic și practic, față de elementul formal al românului, repudiind, nu fără ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sanatoriul putrezea acolo alungit, cu totul descompus, cu coastele afară, foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau, erau și șoarecii care îl invadaseră și care ronțăiau și ei cu bucurie din hoit, din sanatoriul putred, plin de purulențe și de cărnuri descompuse, uitat în vijelie, sub croncănitul corbilor și urletul vânturilor 325. Granița realității este transgresată spre vis, barierele se șterg, realul interferează cu oniricul. Tabloul descrie pictural un alt ,,nivel al
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
obsesiilor aferente, o omoară. În amalgamul de retardare și misticism din capul său, ajunge la concluzia că blondina Ramona, alias Fabiana era tocmai personajul care-i lipsea din fabuloasa sa iesle. La sfârșitul romanului totuși, Corrado zis Brânzilă, ajuns Omul Hoit pradă septicemiei, singur pe lume, se va spânzura deasupra ieslei, în timp ce Fabiana, adusă de curenții apei sub un pod al râului, va fi înmormîntată creștinește, îndurerând și îngrozind întreaga comunitate. Chemat pe mobil, Rino sosește și el la locul crimei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sorții ei de sinucigașă. Ajunge cu greu la Rouen și se pierde în mulțimea care venise să vadă supliciul Fecioarei. Arzând pe rug, ea va striga, până la ultima suflare, numele lui Iisus. În urma ei nu va rămâne decât un biet hoit, pe jumătate calcinat, țeasta cheală și un ochi explodat. În fața acestei nelegiuiri a Bisericii (care nu va ezita s-o reabiliteze în 1456, s-o beatifice în 1909 și s-o canonizeze în 1920) de a face dintr-o Sfântă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ghiontesc claie peste grămadă,/ total schimbându-mi/ și marea în mamă/ și mama în mare./ Mi-au întors oglinzile spatele/ și-am lăsat și eu gloaba cea fostă/ la capătul drumului,/ iubirea timpului copleșindu-mă/ peste mine adunată,/ mă face hoit să mă simt/ Timpul e o prea mare obrăznicie!" ( Când se ajunge atât de departe). Cel de-al doilea volum de poezii al Liviei Iacob, Fragmente din războiul urban (Editura Outopos, Iași, 1999), apare după o necesară clarificare a apelor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
disconfortul sau i-l transmută în izolare, înstrăinare (îndeosebi de propria feminitate, aproape repudiată în texte precum Secret sau Feminin din aceleași Seri la Mircești), neliniște rău prevestitoare sau chiar dezgust de sine, ultimul transcris în pastă bacoviană: "În oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii tăi/ blând voi deschide/ alcovul/ și voi păși" (În curând, din Seninătatea lemnului). Interiorizarea acestui gen de material (în cazul de față, mai degrabă livresc decât autentic, ontologic) este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vârtejul zgomotos și trepidant al vieții. Stau drept mărturie reprezentările acesteia de pe pământ, precum portretul mut și nemișcat al femeii moarte din cantul cu patru strofe scris de Leopardi în 1833: Așa ai fost: acum pe sub țărâna / Ești pulbere și hoit. Pe lut și oase / Încremenita de prisos în piatră, / muta, privind cum anii trec puzderii, / de pază-i stă durerii / și amintirii, numai ea, icoana / trecutei tale frumuseți (La portretul unei femei frumoase sculptat în propria-i stela funerară, vv
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aș fi ordonat niciodată să se tragă în populație!”. Mai greu s-au descurcat revoluționarii cu bătrânul imbecil Vlad care a înțeles cu greu că nu mai are ce căuta prin biroul și pe scaunul pe care-l împuțise cu hoitul său atâta amar de vreme! În sfârșit, a luat-o cătinel spre nicăieri. Cariera lui politică se sfârșise dacă nu cumva, cine știe, o fi înscris pe undeva pe la vreun partid socialist democratic, mai apropiat inimii și „idealurilor” sale... b
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
Orientului unde totul e mahala: Bucureștiul e "oraș de putregai material și moral" (corespondență) iar O plimbare la Căldărușani îi dă prilejul să observe cu răutăcioasă bucurie că "fizionomia marginilor Bucureștilor și a satelor e foarte originală", adică "miroase a hoit și sînge stătut la soare" în timp ce satele murdare sunt locuite de bulgari și țigani; izgonit din București unde nici repausul duminical nu-i priește căci, după o noapte de petrecere, dimineața "ne oprim puțin, să aspirăm pînă-n adînc praful sănătos
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
morți. Omul, calm, trăgea cu carabina foc după foc și de fiecare dată ucidea câte un lup. Câinii se eliberaseră din hamuri. La mirosul sângelui ei se întorceau din nou la natură. Mârâiau și mușcau din lupii vii și din hoituri. Totul era o învălmășeală de nedescris. Femeia a murit și omul a tras cu carabina în lupi până s-au terminat cartușele. Finalul? Nu există happy-end. A murit și omul, copleșit de mulțimea lupilor. A murit mâncat de ei. Pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
prea mult, turnat într-un trup care este prea puțin. Omul este singurul instrument de interogare a Universului. Marile adevăruri sunt construite din nuanțe. Intelectual înseamnă, printre altele, nevoia moleculară de cunoaștere. Mișună proiectele în capul nostru precum viermii în hoituri. Inteligența nu este decât o biată premisă. Limitele țipă când vrei să le depășești. Zănatecul Don Quijote se află pe drumul dintre iluzie și luciditatea amăruie. Nu să-ți scrii biografia e greu, ci să descifrezi câte ceva din ea. Dacă nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
imun la autocritică. Convinși de ingratitudinea posterității, unii poeți actuali și-au instalat deja bustul pe balcon ori în spălătorie. Nimeni nu imploră dispensă de prostie. Fără proști, ar sucomba și umoriștii. Ne-am obișnuit ca adevărul să miroasă a hoit. Troglodiții cred că numai mușchii întrețin munca. Și proștii au simțul momentanului. Analfabeții vor să reinventeze o artă accesibilă nivelului lor „ intelectual ”. Imbecilul propulsat devine fiară. Mulți contemporani de-ai noștri prind muște cu steagul țării. Creierul unora nu face
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]