834 matches
-
Își Înălțară mușuroi sub pragul casei, iar cârtițele scoaseră la lumină cei patru dubloni de aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani. În Încăpere se răspândi un miros de putreziciune, iar pe acoperiș hornul se Înclină spre miazăzi. Găleata, când se scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de semn. Noroc că se afla În apropiere de tâmplă și-l putea masca pieptănănâdu-și părul În partea dreaptă. Și iată că acum Increatul se afla În podul casei lor. Babulea Îl auzea cum mărșăluiește Învârtindu-se În cerc În jurul hornului, intonând, cu un glas pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
tot vedeai numai paragină, numai ruină. Ușile caselor atârnau Într-o rână, balamalele scârțâiau, porțile le bătea alandala vântul. Câinii erau jigăriți și vitele aveau râie. Pe casele acoperite cu țiglă de șindrilă creștea mușchi gros de câteva degete, iar hornurile fuseseră invadate de bălării. Din când În când, câte un firicel subțire de fum se Înălța către un cer gălbui, ce purta Înscris pe el toate Însemnele sfârșitului. Peste tot vedeau numai oameni trecuți de a doua tinerețe, babe Înveșmântate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de pământ ce despărțea o țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își părăseau cuiburile și plecau lopătând peste fâșia de pământ ce delimita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mâine-poimâine mă trezesc mulgând halatele sau prefăcând frunzele de răchită În dolari! Aș face-o și pe asta, dar cu ce preț? Nu vreau să-ncap nicidecum pe mâna Increatului și nici a celor doisprezece acoliți ai săi, chiar dacă prin hornul casei mele va curge numai aur... Șobolănoiaca, desigur, ghicește-n cărți...“ După ce termină de rumegat ziarul, Extraterestrul exclamă: „Lasă-i pe Ippolit și pe acoliții lui În pace. Nu cu ei ai treabă, ci cu mine. Acum suntem totuna...“ „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un evantai multicolor și aruncându-le În sus. În contact cu aerul, cărțile de joc luară foc. Amestecate cu bancnotele, zburau Învârtindu-se În aer. Purtându-le În cioc, berzele le duceau de pe un acoperiș pe altul, așezându-se pe hornuri, pe cupole. În curând, tot satul era Învâluit În vâlvătăi. Extraterestrul, urmat de șleahta lui ciudată, cântând din fluier, Înainta pe mijlocul uliței. Din fiecare casă ieșeau sosiile lui și i se alăturau din mers, strângându-se Încet-Încet În trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și mai mult de casă În timp ce face poze, spuse Emil. — Cu siguranță că zboară mai jos de limita admisă. Avionul, Înălțându-se În viraj, se pierdu În depărtare; abia Îl mai auzeai acum. Nu era cât pe ce să lovească hornul? — Așa părea, dar numai din unghiul unde eram noi, spuse Emil. N-ar trebui să i se dea voie să zboare. — Ei, a dispărut. Poate că a terminat. Plecăm și noi? Întrebă Sammler. — Trebuie să trec să o iau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Mătușa și de Baci dar s-au dus într-o zi de parcă nici n ar fi fost pe pământ. Baci a murit răpus fulgerător de o boală de plămâni, iar Mătușa l-a urmat după câteva luni murind din cauza unui horn înfundat. Auzisem că cei care mor noaptea în somn se duc mai liniștiți către rai. Mai povestește Gonzales cum a fost când ai fugit de la ai tăi, mă ruga Marius care avea chef de povești. Eu o vedeam pe Mătușa
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
brusc Într-o lume necunoscută mie. Exista și posibilitatea aceasta. Poate că șirul de case de la jumătatea pantei era doar un colaj În imaginația mea, iar amintirea labirintului de la poalele stîncii doar o asociație obișnuită de idei ce iese prin hornul băii publice. Părea să-mi fie lesne să deduc, după mușchiul ușor murdar ce se extindea de la zidul protector și pînă la caldarîmul din beton, că aceea era partea nordică a dîmbului. De fapt, dacă presupuneam că această senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atât. Am căutat în ulcele apă, vin sau rachiu. N-am găsit. Prin întuneric, am pășit în altă odaie. Laviți, scaune, o masă de brad. Dar nimeni înlăuntru. În a treia încăpere, păreții erau îmbrăcați cu scorțuri de lână; lângă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere și plapome, iar deasupra, pe culme, erau grămădite straie colorate femeiești, o cațaveică, o casâncă, și peste ele o pânză mare de in. Cofa goală, lângă ușă; toporul alături. O icoană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
semn, o veste. Dar pe ulița îngustă, schimbată într-un pârău de noroi, nu vedea nimic din ce se aștepta ea. Trecătorii își scufundau și își scoteau cu greu cizmele, năcăjiți, ca printr-o hrubă de chinuri. Triste fumegau prin hornuri casele negre, și rar câte-un cap de femeie ieșea între aburi, prin ușile scunde. Dudi Bulgarul, bărbatul Reizei de la dugheniță, pornea la ceasuri regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în pământ. Intră el întăi, coborând; intră după el și drumețul într-o încăpere mică, lipită cu lut și humuită. Într-un colț se ridica un horn; hogeagul lui trecea până la coama de pământ a bordeiului. Pe laturi erau laițe acoperite cu țoluri groase de buci. În fund, o spărtură rotundă, în care era înțepenit și lipit un geam de sticlă, așa de mic încât abia puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mare intra prin ușa deschisă. - La vatră, pe un scăunaș cu trei picioare, sta o fată ca de douăzeci de ani și se necăjea să aprindă un foc de ciucalăi. Când bătrânul și Niță intrară, ea își scoase capul de sub horn. Întoarse ochii și rămase mirată în fața străinului. Fără voie își pături fusta de cit și cămașa de pânză, apoi zâmbi: Bună ziua... zise Niță Lepădatu ațintindu-și ochii asupra ei. —Mulțămim dumnitale, bădică... Moș Nastase căuta după ușă cofa. Bătu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suspină moș Nastase și se ridică în picioare. Iaca, vine și fata cu apa. Fata grăbea, lepăind cu picioarele-i desculțe, sufla pripit și ochii mari îi luceau pe fața brună. Coborî cele două trepte ale bordeiului, căută pe prichiciul hornului ulcica de lut, o umplu cu apă și o întinse drumețului.- Niță Lepădatu bău pe nerăsuflate și mai ceru o ulcică. O bău și pe a doua, apoi își șterse buzele și mustățile cu mânica cămășii. Înapoie vasul de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei să vie încoace și s-aducă ulciorul cel cu vin... Repede, măi! nu umbla împiedicat! Auzi-tu-m-ai?... Grecușor se deslipi ca o umbră de lângă horn și ieși afară ca suflat de vânt. —Oameni buni! strigă Faliboga răgușit, arătându-și știrbăturile, eu acu am gust să fac cinste băitanului istuia... (Și bătu pe Lepădatu pe spate). Am avut noi ceva, da’ acu ne-am împăcat! nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Niță Lepădatu. Era aprigă în dragostea ei, și parcă i se ascuțise mintea. Noaptea uneori, când se ducea la dânsa și moșneagul nu era acasă - el sta amețit după desmierdările întâlnirii; iar ea aprindea gazornița, o așeza pe prichiciul hornului și începea să-l întrebe și să vorbească cu el despre ce avea să se întâmple în viața lor. —Eu zic așa - vorbi ea într-un rând - să ne ducem amândoi la boier la primăvară, și să-i spunem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbeau c-un fel deglasuri îngrijorate, și-și aminteau de iernile grele din trecut. Parcă vorbeau despre războaie și cumpene grele. În răstimpurile de tăcere, s-auzea afară șuiet de ape; și gazornița tremura, atinsă de suflările care intrau pe horn. Viscolul se potoli a doua zi dimineață, dar ninsoarea mai ținu o zi ș-o noapte. Când stătură fulgii, se întări frigul. Bordeienii ieșeau ca din fundul pământului și tăiau cărări. Fumuri se înălțau drept în sus și sunetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mânâncă lupii niciodată... Da’ totdeauna eu, iaca așa, pe după Bobotează, încep a mă gândi la primăvară. Iarna trăim, da’ ne cam înădușim... Așa-i și Iana mea... zbiară după soare de primăvară, nu altceva!... Faliboga se îngrămădi mai bine lângă horn. Mihalache Prescurie zise: —La primăvară vine și cuconașu... odată cu cocoarele... Faliboga dădu din cap și oftă: — Oi, frumosu-i când se topesc omăturile și rămân lanurile verzi ca buraticul, și se suie ciocârlia la ceruri cântând... Curg din toate părțile pâraie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aici este o taină... n-o mai ști și dumneata, moșule... Pân-atunci poate-a cânta Gheorghe Barbă la o nuntă... Tăcură. Nimeni nu mai întrebă nimic. Numai moș Irimia oftă încet în barbă: —Ei, apoi a da Dumnezeu!... În horn bubui vântul. — Are să vremuiască... zise Mihalache Prescurie. Tăcură iar. Apoi Sandu vătaful murmură cu glasu-i aspru: Hm! acuma unde-or fi boierii noștri?... Cine știe unde-s! Zice că țara ceea a talienilor e pe unde-i Marea caldă. Acolo nu ninge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era subțirică și albă... eu n-am mai văzut așa fetiță... Ea l-a dus pe boier. N-ai văzut cum se uita la dânsa? ca la un odor! - Acu or fi grăind și ei, ș-or fi petrecând... În horn iar se auzi vântul tremurând și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privit spre bordurile înclinate și mici ale străzilor, spre butucănoasele locuințe de închiriat și dintr-o dată fluxul din urechile mele a descoperit nivelul real, intensitatea exactă. Ochii mei au panoramat Harlemul cu un zumzet grav de premoniție, de parcă acolo, printre hornuri și furnale, se afla recompensa mea, marea mea recompensă care aștepta nașterea, eliberarea sau puterea. * Există un singur pământean căruia îi pasă cu adevărat de mine. Cel puțin, această ființă umană mă urmărește constant peste tot, nu mă scapă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am explicat eu. — Mda, păi nu l-ai bătut destul... Am descoperit că Martina îmi pregătise patul pe canapeaua nici camera de zi. M-am dezbrăcat și am rămas multă vreme întins, trecând cu gândul de la una la alta. Prin horn coborau zgomote. Am auzit țipătul, zornăitul și zgomotul de fermoar tras al durerii, și respirația cu densitatea unui fluid, plânsul sugrumat în pernă. Pe suferință nu o interesează dimensiunile celorlalte suferințe. Ea nu are sentimentul familiei, nu-i așa? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orașul tot e violet. Decembrie Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - totuna - Aș vrea să le-nvăț simfonia. Mai spune s-aducă și ceaiul, Și vino și tu mai aproape, - Citește-mi ceva de la poluri Și ningă... zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă, Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. Dormitând În pâcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Când lămpile de stradă cu miile veghează, În pâcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În creierul meu plânge un nemilos
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]