1,445 matches
-
lor sunt înfricoșător de mândri.". Tot Ammianus arată că alanii erau continuatorii triburilor nomade ale massageților, sarmaților și ai sciților, popoare iranice care ocupau de circa două milenii stepa dintre lacul Aral, Marea Caspică și Dunăre. Atacați și învinși de huni în jurul anului 370, o parte dintre alani s-au retras din stepă spre nord-vest, fiind cu timpul asimilați de slavi, și au contribuit la începutul marii migrații slave spre Europa centrală și regiunea balcanică. Sub influența Imperiului Roman de Răsărit
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
influența Imperiului Roman de Răsărit, alanii s-au convertit la creștinism. Majoritatea alanilor s-a deplasat în epoca marii migrații a popoarelor (sec. IV-VI) spre vest, intrând în alianțe cu alte popoare migratoare, în principal cu vandalii germanici, cu hunii și avarii, secole mai târziu cu pecenegii și cumanii, ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și suebilor și
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
de regele Goar, a trecut Rinul și s-a stabilit în vestul Galiei, în zona Orléans și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat apoi, alături de forțele mixte conduse de generalul roman Aetius, la luptele cu alianța forțelor conduse de huni, remarcându-se în bătălia de pe „câmpiile catalaunice” (la Châlons), care a oprit expansiunea vestică a hunilor. Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor (iașilor) conduși
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat apoi, alături de forțele mixte conduse de generalul roman Aetius, la luptele cu alianța forțelor conduse de huni, remarcându-se în bătălia de pe „câmpiile catalaunice” (la Châlons), care a oprit expansiunea vestică a hunilor. Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor (iașilor) conduși de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov) și determină exodul a aproape 10.000 de alani
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
mai trecut și alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în Ungaria, împreună cu cumanii . Alți cercetători consideră că o parte însemnată a alanilor a rămas în spațiul carpato-danubiano-nistrean, fiind asimilați de vlahi . După destrămarea imperiului hun, acești alani „independenți” au renunțat la preocupările belicoase și au fost asimilați repede de populația galo-romană. Grupul alan aliat cu vandalii a rămas în Galia numai doi ani, după care au trecut Pirineii în Hispania și în 409 s-au
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
celtic Zemun, care de-a lungul stăpânirilor române și bizantine a împărțit o soartă comună cu „fratele geamăn” (cele două orașe erau legate de un pod). Singidunum a fost ocupat și de mai multe ori devastat de invaziile succesive ale hunilor, sarmaților, gepizilor, ostrogoților și a avarilor înainte de sosirea slavilor în jurul anului 630. A fost folosit ca centru al Regatului Gepizilor, la începutul anilor 500, înainte de a fi cucerit de avari. Cand avarii au fost în cele din urmă alungați de
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Acest echilibru de lungă durată a dispărut datorată perturbării climei din secolele IV-XIII, care a înfometat popoarele din nordul Europei și al Asiei, provocând năvălirile barbare: regatul Tauridei, zis și „Bosforan” sau „Regatul Bosforului” fiind distrus de goți, apoi de huni. Prezența grecească, totuși, a continuat în sudul Crimeei (vezi Istoria Crimeii), care rămâne bizantin sub denumirile de „Thema Hersonezului”, „Goția” sau „Thema Theodoros”, elenizând chiar goții rămași în zonă și devenind un stat elin independent: Principatul de Theodoros, patria Mariei
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
o vreme niște părți din fosta provincie romană Dacia. În 364, imperiul a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375) care a luat occidentul și a dat orientul fratelui său Valens (364-378). În vremea lui Valens, vizigoții fiind atacați de huni, au cerut azil în imperiu, dar apoi datorită modului migrant de viață și dificultăților de adaptare la condițiile grele de aprovizionare de la sud de Dunăre, s-au revoltat contra romanilor, învingându-i în 378 în bătălia de la Adrianopol. Ultimul împărat
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
fost luați captivi, inclusiv sora împaratului Honorius, Galla Placidia, care s-a căsătorit ulterior cu Ataulf. Zeci de mii de romani au fugit ulterior din orașul în ruine, mulți dintre ei cautând refugiu în Africa. În 451, după ce hoardele de huni sub conducerea lui Attila au format un imperiu ce cuprindea teritorii vaste în Europa Centrală și de Est și năvălind deseori în Imperiul Bizantin, aceștia au devastat Galia. Dar au fost respinși în Bătălia de la Câmpiile Catalaunice, în apropiere de
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
și literatura sa erau grecești, iar religia predominant creștină ortodoxă. Începând cu secolul al IV-lea, teritoriile balcanice ale imperiului, inclusiv Grecia, au suferit de pe urma dislocărilor de populație cauzate de Invaziile Barbare. Raidurile și expedițiile de jaf ale goților și hunilor din secolele al IV-lea-al V-lea, împreună cu invazia slavă a Greciei din secolul al VII-lea, au avut ca rezultat o prăbușire dramatică a autorității imperiale în peninsula greacă. După invazia slavilor, guvernul imperial mai păstra control doar
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
de "dux", sau comandant al armatei, în Tracia. În această zonă, Basiliskos a condus o campanie militară împotriva bulgarilor în 463. I-a urmat lui Rusticius ca "Magister militum per Thracias" (464), și a repurtat unele succese împotriva goților și hunilor (466 sau 467). Leon a început să-l aprecieze pe Basiliskos din ce în ce mai mult. Intervențiile Verinei în favoarea fratelui său au ajutat la progresul carierei militare și politice a lui Basiliskos, el devenind consul în 465 și posibil și "patricius". În 468
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
ulterior a primit numele geografic de Panonia. Înaintea romanilor partea panonică estică s-a găsit frecvent sub dominația regatelor geto-dace care rivalizau cu celții central-europeni (perioada regelui Burebista). Primii migratori care au invadat în evul mediu Câmpia Panonică au fost hunii, conduși de Attila, care uneori au făcut alianță cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor. După moartea lui Attila în 453 a urmat dezintegrarea militară a hunilor. Au fost apoi definitiv înlăturați de către gepizi, triburi germanice, care
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
care au invadat în evul mediu Câmpia Panonică au fost hunii, conduși de Attila, care uneori au făcut alianță cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor. După moartea lui Attila în 453 a urmat dezintegrarea militară a hunilor. Au fost apoi definitiv înlăturați de către gepizi, triburi germanice, care au pus stăpânire pentru circa o sută de ani pe estul acestui teritoriu. Aceștia au dominat Bazinul Panonic la est de Dunărea de Mijloc de-a lungul Tisei și nord-vestul
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
Nicolae Iorga) și deci al etnogenezei românilor, se afla atât în nordul cât și în sudul Dunării (într-o zonă cuprinzând Dacia și Moesia, la nord de linia Jirecek) în timp ce Dacii liberi au migrat spre Balcani alungați de năvălirile goților, hunilor și slavilor, constituind în definitiv poporul albanez, și explicând astfel cuvintele comune dintre limba albaneză și cea română. Tot năvălirile slavilor și cruntul război al bizantinilor împotriva bulgarilor în timpul domniei împăratului Vasile al II-lea Bulgarohtonul, au despărțit definitiv românii
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
descoperite urme a două așezări. Prima așezare a fost fondată după anul 1400 î.e.n. Pe vatra acestuia au fost identificate obiecte casnice din epoca bronzului (sec. XV-XIII î.e.n.). În perioada romană, sec. II-IV e.n., a existat o localitate, distrusă de huni în 376. Pe locul vetrei fiind descoperite urme de case arse, grămezi de lut ars etc. Popoarele nomade au lăsat 6 movile funerare. Prima mențiune documentară a satului apare în 1464. La recensământul din 1772-1773, realizat de administrația militară rusă
Tîrnova, Dondușeni () [Corola-website/Science/305160_a_306489]
-
fost fondatorul dinastiei Iustiniene. Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, fiind fiul unui țăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoților. Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră, în timpul unei invazii barbare și s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată. El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
său era un anume Kanofer, de profesie arhitect, iar mama sa se numea Khreduonkh. Izvoarele antice menționează de asemenea o soție, pe nume Ronfrenofert. După câte se pare, Imhotep a trăit până la o vârstă înaintată, murind abia în vremea regelui Huni, care a domnit între anii 2599 - 2575 i.Hr. Deși avea un rang înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfățișat cel mai adesea ca un scrib așezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ținând un papirus
Imhotep () [Corola-website/Science/298534_a_299863]
-
să treacă la o viață sedentară și să înființeze orașe. Călugării maniheiști au tradus în limba turcă o serie de cărți ce se raportau la religiile maniheiste, budiste și creștine. Budismul a fost acceptat ca religie de către vechii turci și huni, însă la ora actuală nu se știe cât de mult a fost răspândită și însușită această religie de popoarele turce. Din izvoarele chineze se cunoaște faptul că hanul türk To-pa a cerut ca Nirvana Sutra să fie tradusă în China
Credințele și religiile preislamice din Turcia () [Corola-website/Science/331928_a_333257]
-
la limanul Sasic (Cunduc) în Tatarbunar, Ucraina. Stema ținutului Cahul, din Basarabia țaristă, prezenta Zidul lui Traian. Zidul de Sus (sau Zidul lui Greuthungi) este atribuit goților lui Greuthungi (secolul al IV-lea), fiind construit pentru apărarea frontierei împotriva atacurilor hunilor. Se întinde pe 120 km de la Nistru, în Chițcani, lângă Thighina, până la Prut, orașul Leova, traversând actualele raioane Căușeni, Cimișlia și Leova. Mai există pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei încă un val de pământ. El este numit Troianul nistrean
Valul lui Traian () [Corola-website/Science/316469_a_317798]
-
Iranica", afirmă că originea avarilor ar fi comună cu a mongolilor, aceștia provenind din populația "Śyän-bi". Recent, tot mai mulți istorici inclină să accepte ipoteza că avarii au fost o populație altaică de tip turcic. După toate indiciile, avarii, aidoma hunilor și goților, practicau deformarea craniului din motiv estetic. În secolul V, Priscus Rhaetor (Priskos) a fost primul care a scris despre tribul avarilor din vestul Siberiei. Acesta susține teoria conform căreia originea lor este din zona lacului Balhaș, așa cum sursele
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
V, Priscus Rhaetor (Priskos) a fost primul care a scris despre tribul avarilor din vestul Siberiei. Acesta susține teoria conform căreia originea lor este din zona lacului Balhaș, așa cum sursele chinezești susțin înrudirea cu triburile Hua. Potrivit lui Priscus, avarii și hunii au fost forțați de sabiri să se mute spre vest, până spre Volga, încât în 550 istoricul Bisericii Zacharias Rhaetor menționează comunități avare în Occident. După o înfrângerea suferită în lupta contra dinastiei nord-chineze Wei, avarii vor fi menționați în jurul
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
îndreptat către Roma, împreună cu slujitoarele sale și, spune legenda, l-a convins pe Papa Cyriacus (necunoscut în evidențele pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
sale și, spune legenda, l-a convins pe Papa Cyriacus (necunoscut în evidențele pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
pontificale), și pe Sulpicius, episcop de Ravenna, să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului de către Huni toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383 (dată nesigură).
Sfânta Ursula () [Corola-website/Science/317091_a_318420]
-
Belarus și în parți din Ucraina, s-au găsit urme din cultura Nipru-Doneț. Cimerienii și ale triburi de păstori locuiau zona prin 1000 î.e.n., iar înainte de 500 e.n., slavii se stabiliseră aici, fiind înconjurați de sciți. Diferite triburi barbare asiatice, huni și avari au migrat pe aici în preajma anilor 400-600 e.n., dar nu au dislocat elementul slav. Regiunea ce astăzi formează Belarusul a fost populată de triburi slave în secolul al VI-lea. Ei au intrat treptat în contact cu varegii
Belarus () [Corola-website/Science/297847_a_299176]