465 matches
-
Încercat să taie o buturugă putredă cu o beschie subțire, extrem de elastică, ce vibra, scoțând sunete stridente la fiecare mișcare. Fără voia lui, Noimann se apucă de falcă. Dinții i se strepeziră În gură. Cavitatea bucală deveni uscată ca o iască. Și pe măsură ce senzația de uscăciune creștea, medicul avea impresia că dinții devin tot mai fragili, iar gingiile tot mai putrede. „Zgomotul ăsta o să mă scoată din țâțâni”, gândi Noimann, transpirând din ce În ce mai abundent. De jos, scrâșnetul de dinți și horcăitul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adâncit În propria sa lume... ...Nici el nu știa cum, stomatologul Paul se trezi umblând hai-hui prin gară. Capul Îi vuia Îngrozitor, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur ușor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască. De cât timp hălăduia aici, medicul nu-și dădea seama. Ținea minte, ca prin ceață, cum, tot căutând-o pe Mathilda, ieșise din casă, cum trecuse pe Karl Marx și de aici pe Independenței, iar din Independenței pe Lăpușneanu. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai de-a bine; Crengi uscate, peste mine, Bâzâind la vântul strâmb, Îmi ziceau răstit din drîmb... Năzdrăvana de pădure Jumulită de secure, Scurt, furiș, Înghițea din luminiș. Din lemnoase văgăuni, Căpcăuni Îi vedeam pieziș Cum cască Buze searbăde de iască; Și întorși Ochi buboși Înnoptau subt frunți pestrițe De păroase, De bărboase Joimarițe. Și cum stam sub vânt și frig Strâns cârlig, Iscodind cu ochii treji Mai de sus de bârnă drumul, Unde seara țese fumul Multor mreji: Pe subt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Leasa ochilor verzui. Și-mi ziceam în gînd: "Dar el, Melcul, prost, încetinel? Tremură-n ghioacă, vargă, Nu cumva un vânt să-l spargă; Roagă vântul să nu-l fure Și să nu mai biciuiască Bărbi de mușchi, obraji de iască, Prin pădure. Roagă vântul să se-ndure." De la jarul străveziu, Mai târziu, Somnoros venii la geam. Era-nalt, nu ajungeam, Dar prin sticla petecită Dar prin gheața încîlcită Fulgera sul lung, de har, Prăpădenia de afar'; Podul lumii se surpase
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ta în coardă vine: Laba scormone mormântul vreunei cârtițe de soi; După coada retezată dai târcoale, roate pline; Bați prundișul, spinteci unda, intri toată în noroi! Și ce lucruri minunate!... Sălcii, slujnice netoate, Au pitit prin scorburi multe pâini de iască și lipii. Tu te-agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul fraged încă n-a purtat copii. Zbârnâit de piatră, însă, vâjâia... Nici gând să tacă... Din ce praștie scăpată stăruiește în auz? Silnic, ochi deschizi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
n-am talent... n-am avut niciodată, nu mă pricep... - Va fi o operă colectivă și, dacă tot ești aici... - Să spun ceva... orice? - Orice? - Bine... Apusul verzui și-a înfundat trompa-n urechile mele/ M-am uscat ca o iască... - Nu merge! declară Anatol. E previzibil. Mai gândește-te... Marietta își face și ea curaj, mai dă pe gât o votcă, aruncă paharul de plastic într-un autentic gest grecesc, își desface claia prinsă până mai înainte c-un elastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
jumătate aproape negru plutește în spuma leșioasă și-ncepe să se umfle, să se desfacă în fire. Pe urmă firele cresc, se-ngroașă la mijloc, plesnesc ca niște măciulii de mac și din ele se-mprăștie creiere-miez-de-nucă. Unele ard ca iasca. Altele aruncă tentacule de caracatiță, se-acoperă, se-nghit, se topesc. Rămâne unul singur, din care se desprind funigeii. - Chaetomium olivaceum, se-aude o voce pițigăiată. - Mycelliofora lutea! nu mă mai contrazice, știu eu mai bine. - Nț, pseudobalsamia microspora... - Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ca o scuză. Ceva se rupsese în mine prin prăbușirea arțarului; mi se părea că săvârșisem o crimă. N-am mai scos nici o vorbă și am încercat să adorm. Când m-am trezit, îmi ardeau obrajii. Vorbeam mușcând ca din iască și trebuia să-mi umezesc mereu buzele cu limba. Răcisem, probabil. Vreo două zile mi-a fost rău. Aveam febră și transpiram abundent. Dar, în chip straniu, boala îmi dădea o stare de veselie idioată. Sărisem de la o extremă la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și de sfinți; Vând vorbe goale, ochi cuminți, / priviri și zâmbete bizare, / smerenii pentru pocăiți, / vând tot ce vor pe trei arginți. Același rol, o altă mască / nu dau pe cât vor să primească, / iar rugăciunea lor cerească, / un foc de iască. Minciuna nu se rostește neapărat cu glas tare, minciuna se șoptește, se tace, se mimează, se îmbracă, se ornează, se decorează; bietul adevăr, schimonosit, lipsit de zorzoane, trece neobservat prin piața publică. Nu era ca ei. Tocmai din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
biblic, s-a înălțat la cer; sub copitele cailor, doar cenușă. Doamne, sunt prea fără minte pentru a descoperi focul, pozează-mi modelul și mă vei vedea până la cer pară de rugăciune. Petre, inima ți-e plină de cremene, sângele iască. Scapără o scânteie și se vei aprinde cimitire de viață. De ce vrei să arzi în seul pământului, Doamne? Dorm licurici în felinare. Pentru cine să fie noapte și pentru cine să fie zi, Stăpâne? Petru semăna cu mama: la miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
luat lui Van der Lubbe toată noaptea ca să aprindă acest mic foc de tabără. Am tras din țigară și am adăugat: — Umblă vorba că a fost mâna lui Hermann Grasu’ aici. Adică o mână care a ținut o bucată de iască aprinsă. — Sunt șocat, de-a dreptul șocat să aud că faci o aluzie atât de scandaloasă la mult-iubitul nostru prim-ministru. Numai că Nebe spunea asta râzând. — Sărmanul Hermann, să se aleagă neoficial cu o astfel de acuzație. O, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
plin de praf și după o vreme începe să-mi zvâcnească capul. La un moment dat, mobilul începe să vibreze din nou, însă îl ignor. În cele din urmă, încep să mă doară picioarele, încetinesc și mă opresc. Am gura iască ; sunt total deshidratată. Am nevoie de apă. Ridic privirea, încercând să-mi dau seama unde sunt. Nu știu cum, dar am ajuns, dintre toate locurile din lume, în gara Paddington. Ca teleghidată, mă întorc spre intrare și intru. E zgomot și locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
plimb puțin prin grădină îl găsesc pe Nathaniel în livadă în spatele unui zid vechi, în picioare pe o scară, legând o sfoară de un copac. În clipa în care pornesc spre el încep să simt o agitație ridicolă. Am gura iască - și, ce-i asta, au început să-mi tremure picioarele ? Dumnezeule, ai crede că știu să-mi păstrez ținuta. Ai crede că faptul că am fost avocată timp de șapte ani m-a pregătit pentru orice situații. Ignorându-mi tremuriciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea afundului de trup, în dreptul a ceea ce cândva fusese inima, acum un ghemotoc de iască, o buhă își făcuse cuib, privea cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
titlul Fișă de Evaluare a Personalului. — Îmi pare rău că n-am putut să facem asta ieri. Dar vizita lui Jack Harper a dat totul peste cap. — Nu face nimic. Fac un efort să zâmbesc, dar am gura uscată ca iasca. Nu-mi vine să cred cât de emoționată sunt. E mai rău ca la școală. — OK. Deci... Emma Corrigan. Începe să bifeze diverse căsuțe, cu ochii În formular. În linii mari, te descurci destul de bine. În general, ești punctuală... Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sapă în viscere peșteri mari de întuneric, iezere cu pești de pradă, monștri neieșiți din vreme. trupul stă în sine însuși precum cariu-n adormire. nici o mână milostivă nu-mi dă părul de pe frunte, de-atâta nemângâiere sunt copac spuzit de iască. răbufni-voi vreodată din boala aceasta sau, fără să știu, voi muri? uneori așteptarea mă doare, cum doare cerul după apus, alteori, în străluciri translucide, ne văd pe noi, cei de odinioară, aproape perfecți, neliniștite boabe de mercur una în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nu pot să m-ascund, am reflexele-ncetinite, în venele mele un răsărit fastuos își varsă povara de vin spumos. stau și mă întreb de când a plânsului rădăcină coboară atât de adânc în turba străină. spaima e, cumva, cu trupul de iască sau renașterea ce stă să înflorească? cine sunt eu? cine sunt eu, întinderi nelămurite ce ard mocnit în tundra interioară? sunt primul meu țipăt aruncat lumii ca o momeală. cine sunt eu, peșteri nesfârșite ale universului ce palpită întunecat? sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
că nu avea de ce să-mi fie frică, teama m-a cuprins din nou. —Ai fost la o petrecere? m-a întrebat el fixându-mă cu privirea prin oglinda retrovizoare. —Am stat în apartamentul prietenei mele, am răspuns cu gura iască. Al unei fete, am subliniat. Și colega mea de apartament mă așteaptă să sosesc. Am sunat-o și i-am spus că sunt pe drum, am adăugat. Tipul n-a spus nimic, dar a clătinat din cap. Dacă ceafa cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
vină în simțiri. Ai idee ce s-a întâmplat? întrebă el cu voce slabă. Pop nu-i răspunse. Toma își dădu seama că din gâtlej nu-i ieșise nici un sunet. Limba îi era umflată și avea gura uscată ca o iască. Inspiră adânc și repetă întrebarea, de data aceasta mai tare. Ne așteptau în pădure, îi explică Simion, m-au amenin țat cu arma și m-au silit să mă opresc pe loc. Pe tine te-a lovit cu patul armei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
loc: e seară, e vremea să te retragi într-un loc mai ascuns, într-o poieniță a sufle țelului tău, într-o rariște cu amintiri frumoase, scoți bucățele de cremene din desaga-fără-fund, le strângi bine cu degetele mari de la mâini, iască se găsește peste tot, sufli, iese întâi un fumușor vinețiu, apoi izbucnește victorioasă flacăra dorului tău, îți aruncă umbre care dansează pe față, ești nostalgic, rememorezi ultimele zece zile petrecute cu prințesa fenomenală a drumului tău către tine, faci o
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
inima bătându-mi tare. Citez: John, scumpule, Ia-mă înapoi. Nu-mi vine să cred că a-i vorbit serios. Cum să crezi tu așa ceva despre mine. Să trimiți după mine te rog, nu știu ce să mă fac dacă tu nu iești aici să ai grijă de mine. Cu dragoste, A ta Selina XXXXXX PS. Sunt lefteră. Periculos de excitat, impulsionat de o poftă de care nu mă mai îndoiam, mi-am turnat ceva de băut și am parcurs în grabă scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puștesc, nesa tisfă cător de a face sex. De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să tră iești un ciudat solipsism în doi care te face să spui: în tot universul nu există decât două ființe care fac cu adevărat dragoste: eu și iubita mea. Nabokov la Brașov Acum vreo câteva zile umblam grăbit, cu mâi nile-n buzuna
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de ea în timpul fiecăreia dintre mineriade. Între pro iectele mele nebuloase, gândul să scriu ceva despre ea mi-a fost permanent în minte. Nabo kov implicat la Brașov, mă gândeam. Nabokov la Brașov. Robert Coover arzând documente la Ber vo iești. D.H. Lawrence demonizându-i pe in telec tuali. Și teribila, monstruoasa, copleșitoarea Securitate urându-mi în fiecare seară: „Good night, sweet prince...“ Ciudat, în puținele dăți când o revăd în me morie, Irina nu-mi apare nici în casa ei plină
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o mai spală, cum ar spăla ploaia de vară, iarba pământului, cu droiara de copii a marelui cămin de abandonați. Pe când, el, se usucă și se tot usucă, așa cum s-ar usca un arbore, din care,încet încet, se fabrică iasca. Trec unul pe lângă altul, în drumuri zilnice, prin comunitate. Se văd, însă, nu se iau, niciodată,în seamă. Străini. Străini, ca din totdeauna veșnica străinie! Mare ți-i durerea, dragă lume,în unele suflete. În suflete , ca acelea a Rujei
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
aveau nutreț pentru vite, zice Stridie, dând din cap către lumea de-afară. Prima parcelă de anizantă a apărut în Canada, în sudul Columbiei Britanice, la 1889. Dar se răspândește peste tot din cauza focului. Se usucă în fiecare an ca iasca, și pământurile care ardeau cândva o dată la zece ani iau foc acum în fiecare an. Iar anizanta se reface rapid. Anizantei îi place focul. Dar nu și plantelor indigene, Artemisia și Phlox tenuifolia. Și, în fiecare an în care ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]