489 matches
-
e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe". Nu aflăm această viziune în consonanță cu ridicarea la ceruri a lui Zamolxis ? Care este aici logica, necesitatea internă ? Dorul, această simțire specific românească însemnând aspirația de neistovit către o idealitate care se depărtează mereu și mereu dinaintea noastră, astfel că tensiunea sufletului, a spiritului nostru nu va sfârși niciodată. Este și viziunea poeziei metafizice a lui Giordano Bruno. Pentru că marile zboruri ale inimii și minții se întâlnesc pe creste: El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
încântare. Deoarece cuvântul locuiește o absență, mai bine spus, un substitut convențional al esenței lucrurilor, este deci ambiguu în viața de fiecare zi, în poezie el vrea să devină o certitudine, prin urmare, o altă iluzie, cea a înfăptuirii unei idealități onto-axiologice. Ține de măiestria poetului de a-i anula cuvântului ambiguitatea din viața comună și de a-l certifica la un nivel cât mai înalt, în scopul de a ne convinge de această dublă performanță depășirea ambiguității reale și trăinicia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ontologice umane. Atunci ființarea va fi un poem absolut. Nu va mai exista nici ambiguitatea vieții duplicitară cu moartea, cu nimicul, nici ambiguitatea cuvintelor care repetă modelul aceleiași ambiguități, și nici metaforizarea cuvintelor în vederea unei a treia ambiguități, cea dintre idealitatea himerică a imaginarului uman și o realitate bolnavă de destrămare. Dintre arte, poezia folosește prin excelență ambiguita-tea. Diversele înțelesuri coexistente deschid perspective felurite interactive, care se pot valoriza intre ele. Chemată să genereze semnificații proteiforme, lecturi multiple, ambiguitatea solicită imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
violent și animalic ceva copi lăros, înduioșător, ceva pe care ți-l amintești, după ce ai uitat plăcerea, ca pe adevărata bucurie a acelor ore. Cum nu dau doi bani pe fanteziile puse-n practică (pentru că, concretizate, ele își pierd tocmai idealitatea: pot fantaza despre un sex party, de pildă, dar unul real trebuie că e dezamăgitor printr-o mul țime de amănunte concrete), la fel un act sexual în care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la bun început
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
adecă de fracțiuni ale celor trei unități - timp, spațiu, mișcare. ["CE E NATURA NATURANS?... "] 2267 Ce e natura naturans? O cantitate de mișcare. Ce e natura naturata? Termenii fenomenologici ai cantității de mai sus. a = a. ["KABALLA... "] 2292 [... ] II Kant idealitatea lumii 294 {EminescuOpXV 295} [PRINCIPIUL INDEPENDENȚEI ABSOLUTU[LUI]"] 2275B Cauzalitatea lui Kant e mișcarea - dar cea absolută. Pentru ea stă asemenea principiul independenței absolutu[lui]; ea nu devine măsurabilă decât după ce ne-o închipuim ca o cantitate determinată. MIȘCAREA DIN
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
non plus de l’homme sur l’homme, mais de l’homme sur la nature. Eroul rabelaisian este considerat cel mai potrivit pentru a demonstra originea și funcțiile grotescului, având un tip de comic ce “nu rezultă din contrastul față de idealitatea eroică, ci se manifestă ca descătușare și afirmare a materialității reprimate în personaje simbol ale râsului.” Astfel, eroul grotesc declanșează un râs colectiv ce triumfă asupra angoasei, violenței și reprimării. “Comicul grotesc rezultă din promovarea materialității și a corporalului până la
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
în activitatea sa fiziologică - hrănire, băutură, defecație, viață sexuală - joacă un rol predominant. Imaginile corpului redate într-o formă mult exagerată, l au determinat pe V. Hugo să-l numească pe Rabelais “cel mai mare poet al cărnii și stomacului”. Idealitatea eposului tradițional excludea orice manifestare a trupescului ca fiind contrară moralei și deci condamnabilă. Rabelais impune, prin eroii săi Gargantua și Pantagruel, “deplina autocrație a corporalității” (Jauss); imensa sete, foame, absurdul situațiilor și întâmplărilor în care se află eroii - toate
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de mișcarea anarhică actuală”: „A fost acolo o atmosferă de înaltă intelectualitate și de distincție (...) o decență și o eleganță a expresiei formale, care rămîne ca o adiere de idealitate față de trivialul și violența stilului la modă acum - o statornică aspirație față de acea dhvani indiană”. Vorbind despre Sburătorul (literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putea numi științele fundamentului. Nu putem trece sub tăcere extraordinara răsturnare de către fenomenologia husserliană a acestor teze bine cunoscute care susțin ideologia scientistă și pozitivistă a epocii noastre. Determinările geometrice la care știința galileană încearcă să reducă ființa lucrurilor sunt idealități. Acestea, departe de a putea da seama de lumea sensibilă, subiectivă și relativă în care se desfășoară activitatea noastră zilnică, se referă în mod necesar la această lume a vieții, au un sens doar în raport cu aceasta, sunt construite pe solul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe acel teren al oricărei experiențe la care fac referire în mod inevitabil idealizările științifice, ar trebui să reluăm maxima smintită a lui Husserl și să spunem odată cu el: "Arca originară Pământ nu se mișcă". Pe de altă parte, în calitate de idealități, determinările geometrice și matematice de care se folosesc științele naturii presupun operația subiectivă care le produce și fără de care nu ar fi: nu există în natură nici număr, nici calcul, nici adunare, nici scădere, nici dreaptă, nici curbă: aici există
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
continuu drept condiția permanentă a propriei sale posibilități. În sfîrșit, în măsura în care lumea spiritului, cu legile și creațiile sale proprii, se sprijină, se pare, pe o natură, pe o corporalitate umană sau animală, această natură nu este, tocmai, lumea științei cu idealitățile sale abstracte, este cea a vieții o lume la care nu există acces decât în interiorul unei sensibilități ca a noastră și care nu ni se dezvăluie niciodată decât prin intermediul jocului fără sfârșit al aparițiilor sale subiective, care se schimbă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
furnizeze o cunoaștere univocă a lumii reale, drept această lume reală însăși, această lume pe care nu putem decât s-o intuim și s-o încercăm în modurile concrete ale vieții noastre subiective. Or această viață subiectivă nu creează doar idealitățile și abstracțiunile științei (ca și ale oricărei gândiri conceptuale în general); ea dă întâi de toate formă acestei lumi a vieții în centrul căreia se derulează existența noastră cotidiană. Deoarece o realitate simplă precum un cub sau o casă nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Percepem casa și suntem neatenți la percepția noastră asupra casei. Avem mereu conștiința lumii și niciodată conștiința conștiinței noastre asupra lumii. Filozofiei îi revine sarcina de a scoate în evidență această activitate neobosită a conștiinței care percepe lumea, care concepe idealitățile și abstracțiunile științei, care închipuie, care își amintește etc., producând astfel toate reprezentările ireale care însoțesc mereu cursul vieții noastre reale. Este adevărat că unii savanți nu au ezitat să pună sub semnul întrebării însăși existența acestei conștiințe pe care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se vadă" la care ei înșiși, celelalte științe și orice formă de cunoaștere în general apelează în mod constant. Dacă ne punem atunci întrebarea în ce constă această conștiință ale cărei operațiuni transcendentale constituie obiectele lumii percepției înainte de a crea idealitățile lumii științifice, este bine să observăm mai întâi că puterea la care ne referim este aceeași în cele două cazuri, atât în cazul percepției celei mai simple, cât și în cel al intenției științifice celei mai elaborate: este tocmai puterea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aducere-înainte în condiția obiectului, în așa fel încât vizibilitatea în care orice lucru devine vizibil nu este nimic altceva decât obiectivitatea ca atare, acel prim-plan de lumină în care se arată tot ceea ce ni se arată realitate sensibilă ori idealitate științifică. Conștiința este înțeleasă în mod tradițional ca fiind "subiectul", însă subiectul este condiția obiectului, ceea ce face ca lucrurile să devină obiecte pentru noi și astfel să ni se arate, în așa fel încât să le putem cunoaște. Or această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta nu este ea însăși posibilă decât pe fondul vieții în sine. Raportarea la obiect este perceperea obiectului, fie că este vorba de perceperea sensibilă a obiectului sensibil sau de perceperea intelectuală a unui obiect inteligibil precum numărul, raportul abstract, idealitatea de orice fel etc. Or cunoașterea conținută în perceperea obiectului nu se epuizează nicidecum în cunoașterea obiectului. Ea presupune cunoașterea percepției înseși, care nu mai este conștiința, raportarea intențională la obiect, ci viața. Este ceea ce reiese din cogito-ul lui Descartes
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în a nu le acorda atenție, în a nu le introduce în calcule, niciodată în a le suprima. Și asta deoarece aceste culori și forme sunt elemente constitutive ale ființei naturii, deoarece natura reală este natura sensibilă, și nu universul idealităților pe care i-l substituie știința în constructele și teoriile sale. Astfel, datele științifice și știința însăși nu sunt susceptibile de "frumusețe" decât în virtutea faptului că, dincolo de abstracțiunea lor și de fapt prin ea, ele fac referire în ultimă instanță
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceste determinări lumești, ci acolo unde fiece lucru poate fi încercat sau simțit: în ceea ce se simte și se încearcă pe sine astfel încât să poată simți și încerca orice. Pretenția științei de a reduce lumea vieții la o lume de idealități și de abstracțiuni fizico-matematice se întemeiază pe iluzia prealabilă că proprietățile sensibile ale acestei lumi sunt în mod precis ale sale și îi aparțin de drept și că, de vreme ce culoarea se află în natură și nu în suflet, putem surprinde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a cărei autorealizare este tehnica. CAPITOLUL IV MALADIA VIEȚII Oare știința chiar nu întreține nici un raport cu viața? Critica lumii-științei, adică a științei înseși în măsura în care ea nu cunoaște decât această lume care este a sa, nu a arătat oare că idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități așadar, departe de a scoate din joc subiectivitatea și a ne scăpa de ea, sunt produse de către ea și fac trimitere la ea ca la supoziția lor de neocolit și ca la fundamentul lor? Însă subiectivitatea, chiar dacă ar fi considerată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
subiectivitatea și a ne scăpa de ea, sunt produse de către ea și fac trimitere la ea ca la supoziția lor de neocolit și ca la fundamentul lor? Însă subiectivitatea, chiar dacă ar fi considerată drept simpla putere de a crea aceste idealități ale științei și astfel drept o conștiință dătătoare de sens, drept "conștiință a" și drept intenționalitate, este întotdeauna astfel și în mod indistinct altceva, mai precis viața însăși, adică în exemplul nostru auto-afectarea originară a acestei atribuiri de sens creatoare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
științei și astfel drept o conștiință dătătoare de sens, drept "conștiință a" și drept intenționalitate, este întotdeauna astfel și în mod indistinct altceva, mai precis viața însăși, adică în exemplul nostru auto-afectarea originară a acestei atribuiri de sens creatoare a idealităților fizicii matematice. Privirea pe care, în cadrul reducției, am aruncat-o asupra științei, noi, fenomenologii preocupați a construi o fenomenologie radicală a subiectivității ca subiectivitate vie, adică a păstra ființa a ceea ce suntem în realitate, dincolo de aparență, această privire, așadar, nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
astfel decât din punctul de vedere al științei și al intenției sale de a nu ține seama în nici un fel de sensibilitate. Or nu doar că știința este incapabilă să păstreze această intentio, adică radicalitatea proiectului său galilean, în măsura în care aceste idealități fac referire în mod inevitabil la un dat care este în ultimă instanță un dat sensibil; mai mult decât atât, activitatea sa, chiar și atunci când se desfășoară în mod indefinit drept constituire a acestor idealități fizico-matematice, este o activitate subiectivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
proiectului său galilean, în măsura în care aceste idealități fac referire în mod inevitabil la un dat care este în ultimă instanță un dat sensibil; mai mult decât atât, activitatea sa, chiar și atunci când se desfășoară în mod indefinit drept constituire a acestor idealități fizico-matematice, este o activitate subiectivă, așa cum am văzut; faptul că ea nu se oferă niciodată obiectivelor științei și că aceasta din urmă nu face niciodată din ea tema cercetării sale nu o împiedică să se înfăptuiască, iar această înfăptuire arată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce este subiectiv și cu subiectivitatea însăși în general, ele nu încetează să subziste acolo unde sunt, cu proprietățile care sunt ale lor: este vorba de experiențe, în sensul de viață. Nu este vorba numai de niște intenții îndreptate asupra idealităților, a reglementărilor și implicațiilor acestora; aceste intenționalități științifice se afectează ele însele și nu sunt posibile decât ca atare, de vreme ce văzul care trăiește în ele și care cunoaște este un văz care se simte văzând, o viziune care se încearcă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]