1,072 matches
-
dus România În ultimul război planetar, iar apoi sub călcâiul sovietic. L-a cunoscut Îndeaproape, copil fiind, pe Nicolae Titulescu, bun prieten al tatălui său, care le-a fost chiar naș de cununie, și, după studii la renumitul Colegiu al Iezuiților din Évreux (departamentul Eure, Franța), pe care l-a urmat fără să abjure credința ortodoxă, a obținut o strălucită pregătire pe tărâmul Dreptului. După război, În urma Convenției de Armistițiu cu Aliații, pe care România a semnat-o În septembrie 1944
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
de povară - povara de a nu fi eu Însumi - am urmat Dreptul. Trebuie să vă mai spun că am fost crescut de tata, la București, până mi-am terminat studiile primare, apoi am fost trimis În Franța, să urmez Colegiul Iezuiților din Évreux. În vremea asta l-am avut ca tutore pe Nicolae Titulescu, care mă chema, În vacanțe, la el, la Geneva, la „Hôtel des Bergues”. Mă cunoștea de mic, fiind prieten cu tata. A fost foarte generos cu mine
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
de hatmanul Żółkiewski. Bogdan și-a terminat studiile în 1617. În acel moment, el avea cunoștințe bogate de istorie și cunoștea limbile poloneză și latină. Mai târziu, el a învățat și limbile turcă, tătară și franceză. Spre deosebire de alți elevi ai iezuiților, nu s-a convertit la catolicism ci a rămas ortodox. După terminarea studiilor în 1617, Bogdan s-a înrolat în serviciul militar în trupele de cazaci. În 1619, el și tatăl lui au fost trimiși în Principatul Moldovei, dat fiind
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
a umple vistieria cu aur și angajase un numeros grup de învățați, al căror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitățile lor aveau să rămână însă fără nici un rezultat, iar dupa ce manuscrisul ajunge la Kircher, trece în grija Ordinului Iezuiților, prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru ca, într-un final să fie uitat, în arhivele colegiului din Frascati. Nimeni nu a reușit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut
Manuscrisul lui Voynich () [Corola-website/Science/309602_a_310931]
-
devenit centrul unei provincii coloniale spaniole, precum și principala bază a misiunilor iezuite pentru fondarea de așezări în America de Sud în secolul al optsprezecelea. Misiunile iezuite au fost fondate și au înflorit în estul Paraguayului pentru aproximativ 150 de ani, până la expulzarea iezuiților de către soldații coroanei spaniole în 1767. Paraguay își câștigă independența fată de Spania la 15 mai 1811. Istoria Paraguayului a fost caracterizată de perioade lungi de instabilitate politică și luptele interne și războaie devastatoare cu vecinii săi. Paraguay a luptat
Paraguay () [Corola-website/Science/298136_a_299465]
-
care se afla Uniunea Polono-Lituaniană, care cu doar un secol în urmă era o mare putere europeană și cel mai mare stat de pe continent. Deja cu două sute de ani înaintea adoptării ei, preotul curții regelui Sigismund al III-lea Vasa, iezuitul Piotr Skarga, condamnase slăbiciunile individuale și colective ale Uniunii. În aceeași perioadă, scriitori și filozofi cum ar fi Andrzej Frycz Modrzewski și Wawrzyniec Grzymała Goślicki, precum și mișcarea reformisă "egzekucja praw" ("Aplicarea legii") a lui Jan Zamoyski, ceruseră reforme. La începutul
Constituția de la 3 mai 1791 () [Corola-website/Science/319474_a_320803]
-
de a împiedica orice insurecție democratico-republicană. Convins susținător al unei Biserici libere într-un Stat liber, a fost interesat în a redimensiona puterea bisericii în înapoiatul regat al Sardeniei, a promovat construirea de grădinițe, a dus o luptă puternică împotriva Iezuiților care dețineau monopolul instrucției. A determinat aprobarea unei legi care suprima ordinele monastice cu scop contemplativ și abolea privilegiile forurilor eclesiastice. Această lege a determinat un mare scandal și opoziția regelui care a forțat Cavour să demisioneze, așa-zisa criză
Camillo Benso Conte de Cavour () [Corola-website/Science/304930_a_306259]
-
aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În 1581 Ștefan Báthory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu șase sate dintre fostele posesiuni ale abației benedictine de Mănăștur, respectiv Feneșul Săsesc, fostă posesiune a episcopului catolic de Alba Iulia. După Dieta de la Mediaș iezuiții au fost forțați să părăsească temporar țara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595. Parțial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiți. Un alt episod trist din
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
Iulia. După Dieta de la Mediaș iezuiții au fost forțați să părăsească temporar țara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595. Parțial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiți. Un alt episod trist din istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658-1661 când a fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
bisericii cât și a clădirilor din jur. A supraviețuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în brațe. În secolul al XVIII-lea a activat în această capelă Thaddäus Manner, iezuit din Wiener Neustadt, care - potrivit pietrei funerare aflate în interiorul bisericii - a activat aici, unde a învățat limba română („IN K.[olozs]MONOSTOR VALACHORUM QUORUM LINGVAM IMPROBO LABORE CONDIDICIT”). În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii și a
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
Sfanțul , S.J., al IV-lea Duce de Gandía (Valenciana: Francesc de Borja, Spaniolă: Francisco de Borja) (n. 28 octombrie 1510, Ducatul de Gandia, Valencia, Regatul Spaniei - d. 30 septembrie 1572, Romă, Statele Papale) a fost Grande de Spania, un iezuit spaniol, și al III-lea General Superior al Ordinului Iezuiților. A fost canonizat în 20 iunie 1670, Romă, de către Papă Clement al X-lea. El s-a nascut Francesco Borgia de Candia d'Aragon în Ducatul de Gandía, Valencia la
Francisc Borgia () [Corola-website/Science/330820_a_332149]
-
Francesc de Borja, Spaniolă: Francisco de Borja) (n. 28 octombrie 1510, Ducatul de Gandia, Valencia, Regatul Spaniei - d. 30 septembrie 1572, Romă, Statele Papale) a fost Grande de Spania, un iezuit spaniol, și al III-lea General Superior al Ordinului Iezuiților. A fost canonizat în 20 iunie 1670, Romă, de către Papă Clement al X-lea. El s-a nascut Francesco Borgia de Candia d'Aragon în Ducatul de Gandía, Valencia la 28 octombrie 1510. Tatăl său a fost Juan Borgia, al
Francisc Borgia () [Corola-website/Science/330820_a_332149]
-
statuia Mariei, sculptată în marmură de Carrara. Monumentul face parte din situl urban „Vechiul cartier Iosefin”, cod LMI TM-II-s-B-06098. În 2012 a fost propus să fie clasificat ca monument istoric separat. Legenda spune că în timpul execuției lui Gheorghe Doja călugării iezuiți, care intonau cântece religioase, ar fi văzut în fum chipul Sfintei Maria, lucru considerat un miracol. Pentru a marca faptul, în locul respectiv a fost amplasată pe un stâlp o icoană a Sfintei Maria într-o cutie cu geam de sticlă
Monumentul Sfânta Maria din Piața Maria () [Corola-website/Science/308811_a_310140]
-
a Sfintei Maria într-o cutie cu geam de sticlă. Această icoană a rezistat pe toată durata de 164 de ani cât timp Timișoara a fost în stăpânirea turcilor și încă mult după asta. După eliberarea Timișoarei din 1716 călugării iezuiți organizau procesiuni în acel loc. Icoana a fost distrusă accidental în 1837 de un căruțaș venit la târg. Episcopul Joseph Lonovics a făcut o colectă pentru înlocuirea icoanei cu una cioplită în lemn. În 1865 această icoană-statuie a fost înlocuită
Monumentul Sfânta Maria din Piața Maria () [Corola-website/Science/308811_a_310140]
-
Scaun." În anul 1692 episcopul Teofil Seremi a fost înscăunat mitropolit de Alba Iulia, în aceleași condiții de dependență de biserica calvină ca si predecesorii săi (deciziile sale erau condiționate de acceptarea lor de către superintendentul calvin). După discuții purtate cu iezuitul Ladislau Baranyi, Teofil Seremi a convocat în 1697 sinodul mitropoliei. Printr-un act sinodal datat 21 martie 1697 se decide unirea cu Roma după regulile conciliului de la Florența și exemplele precedente ale unirii de la Brest și ale formării episcopiei greco-catolice
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
candidaților la hirotonie, verifica gestiunea episcopului, instruia pe episcop în chestiunile teologice și chiar avea drept de mustrare în cazul vreunei abateri. Însuși Samuil Micu recunoaște că „vlădicul se putea zice a theologului vicareș”, adică „episcopul era subalternul (locțiitorul) teologului” iezuit. Când în 1707 Francisc Rakoczy ocupă Alba Iulia, iar Atanasie se retrage la Sibiu, la vechea mitropolie este înscăunat un așa-zis mitropolit Iov Țirca (cel care, puternic sprijinit de calvini, candidase in acelasi timp cu Atanasie Anghel pentru mitropolia
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
în iulie, punctele din diploma de unire cu Roma. La stăruințele teologului iezuit Gabriel Hevenessi, după câteva luni, acesta izbutește să obțină, în acest sens, sprijin imperial. Abia atunci, într-un nou sinod, la care au fost de față și iezuiți, mitropolitul Atanasie Anghel face o nouă mărturisire, o întărire în favoarea unirii cu Roma a românilor transilvăneni, împreună cu protopopii. Singurul avantaj imediat al unirii cu biserica catolică a fost ameliorarea situației economice a clerului greco-catolic, ceea ce era foarte puțin față de speranțele
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
să aleagă unul. Prima întrunire de acest fel a avut loc la trei luni după moartea lui Atanasie Anghel, adunarea propunându-l pe teologul iezuit Francisc Szunyogh, care însă a refuzat alegerea. Sinodul electoral din 1713 l-a propus pe iezuitul Francisc Venceslau din Boemia, fost secretar al episcopului Atanasie, care însă nu a putut fi confirmat din cauza opoziției imparatului, care il considera laic, si nu cleric. La cererea impăratului, românii l-au propus în 1714 pe Ioan Giurgiu Patachi, un
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
45 de ani. Petru Maior nota că episcopul Ioan Giurgiu Patachi a încercat ca „unele obiceiuri papistășești să bage între români”, adică să latinizeze ritul bizantin. După moartea lui Patachi în 1727, episcopia a fost condusă cinci ani de către teologi iezuiți. Născut la 1700 lângă Sibiu, la Sadu, scholastic al Colegiului academic iezuit din Cluj și pe urmă al Univerității din Târnavia (Slovacia) Ioan-Inocențiu Micu părea omul ideal pentru continuarea activității iezuite în Transilvania. Ca atare, a fost numit epsicop în
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
Actul avea șase pagini iar pe prima pagină semnatarii declarau că se unesc cu „Biserica catolicească“ și că doreau să beneficieze de privilegiile catolicilor. Pagina a doua a „Manifestului de unire“, a rămas goală și a fost ulterior completată de iezuiți, în limba latină (conform contestatarilor), declanșându-se o dispută de durată între greco-catolici și ortodocși. Pe paginile a treia, a patra și a cincea erau semnăturile protopopilor, astfel încât se părea că acceptau și cele scrise pe pagina a doua, în
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
arătat că textul românesc consemnează numai o alianță religioasă pentru a obține „privilegiomuri cu care trăiesc mădularele și popii acestei Biserici sfinte“ și nu o unire dogmatică, așa cum reiese din textul latin al „Manifestului“, considerat a fi fost falsificat de iezuiți. Istoricul Augustin Bunea ia apărarea documentului în 1893, în lucrarea „Cestiuni din dreptul și istoria Bisericii Române Unite“, partea a II-a, studiul „Autenticitatea și genuinitatea manifestului de unire cu Biserica Romei din 7 octombrie 1698“, aratând că deosebirile dintre
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
și instaurarea administrației austriece, complexul de edificii al fostei mănăstiri dominicane a fost atribuit călugărițelor ursuline și populat de un grup de călugărițe aduse de la Pojon. Recepția festivă a ursulinelor la Sibiu a fost făcută în anul 1733 în grădina iezuiților din strada Reconstrucției, grădină în care a fost ridicată ulterior Biserica dintre Brazi. Biserica Ursulinelor a trecut prin mai multe etape de refaceri radicale care au dus la transformarea bisericii dintr-un edificiu în stil gotic într-unul în stil
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
armatele imperiale habsburgice au pătruns în Transilvania, pe care scos-o de sub influența otomană. Integrarea Transilvaniei în teritoriile Casei de Habsburg a fost consacrată prin Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691. Odată cu armatele imperiale s-au așezat în Sibiu călugării iezuiți, care au obținut poziții importante în istoria orașului. La început slujbele religioase catolice se oficiau în Hala Croitorilor din Piața Mare. După iezuiți au venit în oraș călugării franciscani care au preluat fosta biserică minorită (1716) și călugărițele ursuline care
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
consacrată prin Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691. Odată cu armatele imperiale s-au așezat în Sibiu călugării iezuiți, care au obținut poziții importante în istoria orașului. La început slujbele religioase catolice se oficiau în Hala Croitorilor din Piața Mare. După iezuiți au venit în oraș călugării franciscani care au preluat fosta biserică minorită (1716) și călugărițele ursuline care au preluat fosta biserică dominicană (1728). Călugărițele ursuline au refăcut biserica în perioada 1728-1733, în stil baroc. La 12 iulie 1733 călugărițele ursuline
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
fost ovaționat de opt ori de studenții și invitații prezenți. Începe o colaborare rodnică cu Jules Michelet, profesor și el la "Collège de France" în acea perioadă. Cei doi țin lecții despre Ordinul iezuit și publică împreună broșura "Les Jésuites" („Iezuiții”, 1843). Aceasta, precum și discursul rostit de Edgar Quinet la 10 mai 1843, "De la liberté de discussion en matière religieuse" („Despre libertatea de discuție în materie religioasă”), declanșează o aprigă polemică în presă cu arhiepiscopul Parisului, în legătură cu libertatea învățământului. Ca urmare
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]