1,395 matches
-
Al. Macedonski, Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuță ș.a.), se reproduce din operele unor mari scriitori (I. Creangă, I.L. Caragiale). În jurul lui 1900, este rândul altor tineri să publice în paginile revistei: mai întâi G. Bogdan-Duică, Sextil Pușcariu, Ilarie Chendi, Al.Ciura și St.O. Iosif, urmați de Zaharia Bârsan, Emil Isac, I. Agârbiceanu și O. Goga din Transilvania, iar din România, de I.I. Roșca, Artur Stavri, Gheorghe din Moldova, Petru Vulcan, Radu D.Rosetti, H.G. Lecca, G. Murnu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
izbucniri polemice. În această manieră vor scrie și Aron Densușianu, ale cărui violențe aveau să-i aducă multe inimiciții, și M. Strajanu, iar mai târziu, I.V. Barcianu, Iosif Blaga și Al. Ciura. O notă nouă, mai îndrăzneață, mai modernă, aduc Ilarie Chendi și I. Scurtu, cărora li se adaugă Septimiu Sever Secula, Iosif Hodoș sau Sextil Pușcariu. Alte colaborări vin de la G.I. Ionnescu-Gion, Al. Vlahuță și N. Iorga. Se reproduc și articole de Titu Maiorescu, B.P. Hasdeu, C. Dobrogeanu-Gherea. Cronica dramatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
și articole de Titu Maiorescu, B.P. Hasdeu, C. Dobrogeanu-Gherea. Cronica dramatică este ilustrată mai ales de Vulcan, prolific autor dramatic și inițiator al mișcării pentru teatru românesc în Transilvania, de Emilia Lungu, Sofia Vlad-Rădulescu, M. Strajanu, iar mai târziu de Ilarie Chendi și Sextil Pușcariu. Un loc bine determinat l-a ocupat în economia revistei, încă de la numărul de probă, literatura străină. Registrul traducerilor este variat și atestă informația largă a redactorului. Calitatea lor, în schimb, nu este întotdeauna mulțumitoare. S-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
altele reunite în volum, ca un gest de a crea o punte de cunoaștere între cele două culturi. Nu în ultimul rând, sunt de menționat colaborările la antologiile Texte der rumänischen Avantgarde. 1907-1947 (Leipzig, 1988), cu traduceri din Scarlat Callimachi, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu, Ștefan Roll, Gherasim Luca, si Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart (Berlin, 1998), cu texte din Traian Ț. Coșovei, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamand, Virgil Mihaiu, Nicolae Prelipceanu, care pun în valoare lirica românească din secolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
Simeria, Teiuș, la aceste manifestări luând parte scriitorii I. Agârbiceanu, Zaharia Bârsan, Emil Isac, Ion Minulescu, Al. T. Stamatiad, Liviu Rebreanu, Aron Cotruș ș.a. Aceleași rapoarte consemnează că în 1929 s-a inaugurat Casa Scriitorilor, că văduvele scriitorilor Al. Macedonski, Ilarie Chendi, G. Coșbuc, Emil Gârleanu ș.a. primeau ajutoare sub formă de pensii, că veniturile Societății proveneau din taxa de timbru și din exploatarea unor cinematografe la Brașov și Arad, din editarea de ilustrate sau din remiterea unui procent din câștigurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285942_a_287271]
-
Poantă, Modalități, 85-90; Andriescu, Disocieri, 165-169; George, Sfârșitul, I, 309-323; Grigurcu, Idei, 103-107; Raicu, Structuri, 228-232; Andriescu, Relief, 110-119; Oarcăsu, Destin, 114-121; Ciobanu, Critica, 185-190; Felea, Secțiuni, 132-137, 408-410; Petroveanu, Traiectorii, 142-150; Streinu, Pagini, III, 34-36; Cristea, Un an, 106-111; Ilarie Hinoveanu, Convorbiri cu Ștefan Aug. Doinaș, Tudor Gheorghe, Mihnea Gheorghiu..., Craiova, 1974; Zalis, Tensiuni, 243-252; Ciobanu, Incursiuni, 52-67; Piru, Poezia, I, 304-315; Ungureanu, La umbra cărților, 149-155; Barbu, O ist., 169-175; Negoițescu, Engrame, 20-54; Fanache, Întâlniri, 24-28; Laurențiu, Eseuri, 84-93
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Cu începere din 1928, este secretar general de redacție la „Dreptatea”, oficiosul Partidului Național Țărănesc. În noiembrie 1911 devine membru, iar un timp va fi și secretar al Societății Scriitorilor Români. Un șir de note polemice intitulate Opera d-lui Ilarie Chendi (1906), unele apărute inițial în „Epoca”, sunt strânse de S. într-o broșură care a stârnit multe discuții. Cu o dezinvoltură pe care o poate explica doar tinerețea autorului, se expun aici păreri despre rosturile criticii și, mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
și, mai ales, despre menirea criticului, lectura atentă a operei lui Hippolyte Taine, Jules Lemaître sau Émile Faguet făcându-se simțită în fiece pagină. Dar scopul real al scrierii este unul polemic, iar ținta o constituie activitatea publicistică a lui Ilarie Chendi, judecată în termeni frecvent inadecvați, nedrepți. Următoarea carte, tipărită după un lung răstimp sub titlul Între rețele (1919), adună în paginile ei impresii din război. Vor urma culegerea de portrete Contimporanii (I, 1920) și alta de note și articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
păreri, oricând demne de luat în seamă, privitoare la arta scriitorului și la destinul operei. S. apare, din aceste pagini, în postura unui comentator matur, bine orientat în meandrele vieții literare din primele decenii de după 1900. SCRIERI: Opera d-lui Ilarie Chendi, București, 1906; Între rețele, București, 1919; Contimporanii, I, Arad, 1920; Într-un sat de contrabandiști, Arad, [1920]; Pribeag, București, [1920]; Miron Grindea, București, 1921; Oameni care nu vorbesc, București, [1923]; Doine din război, Arad, 1925; Vadul hoților, București, [1926
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
sunt ironice, autoironice, joviale, construind un șir de punți către universul de mai tîrziu. La fel cu poeziile lui Paul Celan scrise în românește sau cu cele semnate de Tristan Tzara ori asemenea textelor de tinerețe ale lui Eugen Ionescu, Ilarie Voronca sau B. Fundoianu, ele evocă o apartenență și un stil. Ca poet în limba română, P. putea să urmeze în anii ’50 două căi. Prima ar fi fost a poeziei similifolclorice pe care o practicau confrații săi din brigăzile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
Capitolul XIII AUGUSTIN Dacă, pînă acum, examinînd literatura creștină din secolul al IVlea, am putut sesiza un numitor comun care a unit personalități atît de diferite cum sînt Marius Victorinus, Ilarie de Poitiers, Ambrozie și Ieronim, în cazul cărora este evident că toți provin din aceeași matrice culturală și că e foarte greu să înțelegem gîndirea unuia dintre acești scriitori fără să ținem cont și de ceilalți (chiar și cînd sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în cazul cărora este evident că toți provin din aceeași matrice culturală și că e foarte greu să înțelegem gîndirea unuia dintre acești scriitori fără să ținem cont și de ceilalți (chiar și cînd sînt departe unul de altul, ca Ilarie și Ieronim), lucrurile stau cu totul altfel cînd e vorba de Aurelius Augustinus, în cazul căruia o singură interpretare este, cu siguranță, insuficientă. Cel mai mare gînditor creștin (și nu numai creștin) din Occident se pretează la diferite tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe cît posibil, de aspectele teologice și filozofice, precum și de alte aspecte ale gîndirii sale, așa cum, în fond, am făcut și pînă acum, parcurgînd istoria literaturii creștine. De altfel, și personalitățile cele mai importante din secolul al IV-lea, ca Ilarie, Ambrozie și Ieronim, sînt caracterizate de un puternic interes pentru literatură, și nu există nici un motiv să-i aplicăm lui Augustin un tratament diferit în raport cu aceștia. Rîvna cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tratament diferit în raport cu aceștia. Rîvna cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii nu a fost diferită de aceea de care dăduse dovadă Ambrozie, de exemplu; interesul său pentru teologie fusese pregătit de speculația lui Ilarie și a scriitorilor orientali; în sfîrșit, exegeza biblică a fost pentru Augustin la fel de importantă ca și pentru Ieronim, chiar dacă mai puțin erudită. Toate aceste caracterizări fac din Augustin o figură care se potrivește bine și cu aceea a „literatului” din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt abordate și în unele epistole, cum e nr. 140, ce poate fi considerată un tratat cu titlul Harul în Noul Testament, într-o carte, lui Honoratus (De gratia Testamenti Novi ad Honoratum liber unus); sau nr. 157, adresată prietenului său Ilarie din Siracuza, care în 414-415 îi ceruse să-i clarifice unele probleme referitoare la posibilitatea de a nu păcătui, la soarta copiilor morți fără botez și la alte chestiuni de ordin moral. Din acei ani datează scrierea despre Credință și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tîrziu că doctrina predestinării nu a fost întîmpinată favorabil în cercurile culturale din Gallia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lerin). în 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosper și Ilarie, doi laici din Gallia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) unde criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosper și Ilarie Augustin le trimite, un an mai tîrziu, o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosper și Ilarie, doi laici din Gallia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) unde criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosper și Ilarie Augustin le trimite, un an mai tîrziu, o a doua carte, intitulată Despre darul perseverenței (De dono perseverantiae), în care explică faptul că și perseverența în credință, asemenea nașterii în om a credinței, este un dar de la Dumnezeu. Bibliografie. Ediții
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
surprinde o anumită prețiozitate retorică, rod al școlilor pe care le frecventase la Cartagina. Bibliografie. Ediții: PL 51; SChr 101-102, 1964 (R. Braun); CChr.Lat 60, 1976 (R. Braun); CTP 82, 1989 (A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosper Prosper și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întîmpinată doctrina harului și a predestinării în Gallia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întîmpinată doctrina harului și a predestinării în Gallia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu e cunoscut ulterior decît ca prieten al lui Augustin, iar pe atunci se găsea la Marsilia; și Prosper, originar din Aquitania (nu cunoaștem nici locul, nici data nașterii lui), locuia la Marsilia și a rămas aici pînă prin 440
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Prosper va fi cel mai tenace apărător al lui Augustin și al tezelor sale privitoare la har și la liberul arbitru pe toată durata secolului al V-lea. a) Opere împotriva semipelagianismului După moartea lui Augustin, Prosper și prietenul său Ilarie s-au dus la Roma pentru a obține de la papa Celestin I o condamnare a semipelagianismului. Papa a trimis o scrisoare episcopilor din Gallia prin care aproba pe deplin poziția lui Prosper și Ilarie, cinstea amintirea lui Augustin și îi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Augustin, Prosper și prietenul său Ilarie s-au dus la Roma pentru a obține de la papa Celestin I o condamnare a semipelagianismului. Papa a trimis o scrisoare episcopilor din Gallia prin care aproba pe deplin poziția lui Prosper și Ilarie, cinstea amintirea lui Augustin și îi îndemna să tacă pe cei ce îl criticau. Prosper și-a continuat activitatea de apărător și de continuator al lui Augustin, scriind Răspunsuri în favoarea lui Augustin la capitolele cuprinzînd obiecțiile galilor care îl criticau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a face insula mai frumoasă și mai primitoare, respectînd totuși asceza pe care și-o impuseseră. Nu se poate stabili cu precizie cînd s-a stabilit aici Honorat - probabil în primul deceniu al secolului al V-lea. Biograful lui Honorat, Ilarie de Arles, care a scris despre acest lucru treizeci de ani mai tîrziu, subliniază cît de neprimitor era locul unde se stabilise Honorat, însă deja la douăzeci de ani după această dată, înainte de 430, avem dovezi provenite dintr-o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lerin și a devenit apoi un personaj important în administrația Bisericii*. El a consacrat ascezei două opere legate între ele prin motivațiile lor esențiale, Lauda sihăstriei (De laude heremi) și Ieșirea din lume (De contemptu mundi). Prima e dedicată călugărului Ilarie care, după ce îl însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lerin, Honorat, se întorsese acolo: sîntem așadar în 427-428. Opera descrie figura ascetului, ce trebuie să-l inspire și pe Ilarie, care de altfel era deja monah. Prin urmare, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din lume (De contemptu mundi). Prima e dedicată călugărului Ilarie care, după ce îl însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lerin, Honorat, se întorsese acolo: sîntem așadar în 427-428. Opera descrie figura ascetului, ce trebuie să-l inspire și pe Ilarie, care de altfel era deja monah. Prin urmare, nu e vorba de apărarea vieții călugărești împotriva detractorilor săi, care erau totuși numeroși în acea vreme, ci de o glorificare a vieții monastice în sine. în schimb, în Ieșirea din lume
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Il rifinto del mondo, ed. coordonată de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și bibliografia ulterioară). 4. Ilarie de Arles și Valerian de Cimiez Ilarie a ajuns la Lerin după 420, cînd abandonase deja cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Gallia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]