595 matches
-
rămână perdant și după compromisul său cu oficialitatea, care să consemneze oribilul fapt că regimul comunist a alterat până și pactul faustic în înțelesul său originar. Acceptându-l, artistul rămâne cu mâna goală, eșuează atât în transcendență, cât și în imanență. în perspectiva lui Bulgakov, există două feluri de pacturi: unul mundan, pactul cu autoritățile politice, având o alură de suprafață, și pactul cu transcendentul (cu latura sa sumbră), id est cu diavolul care, ce e drept, își respectă cuvântul în
Bulgakov, magie, absurd by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10254_a_11579]
-
personalității autorului ei e dus la exces de Dumitru Crudu. El face din conștiința personală nu doar supratema, dar și infrastructura completă a literaturii pe care o pro-duce. Nu e vorba de algoritmul mecanicist al autore-ferinței, ci de, mai degrabă, imanență, manifestată pe spații mici. Egotismul nu se înstrăinează nici o clipă pentru a reveni apoi, triumfător, la sine, ci rămâne, relaxat, în sistemul în care i-a dat formă. Legăturile cu exteriorul sunt, în realitate, simple legații diplomatice. Spre netă deosebire
Cruzimi în Georgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7590_a_8915]
-
imediată a hibrizilor lui Petru Galai. Pierderea identității, surparea individului în colectivitate și proliferarea materiei în detrimentul ordinii spirituale constituie scenariul narativ în perspectiva căruia sculptorul își premeditează acțiunea. Consecință a unei conștiințe traumatizate, a unei existențe excedate de propria sa imanență, sculptura lui Petru Alexandru Galai este un strigăt, un protest și un recviem. La celălalt capăt, al rigorilor geometrice și al visului abstract, acolo unde forma încearcă să se detașeze de substanță, Paul Vasilescu își abandonează senzualitățile de modelator și
Sculptori români contemporani (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14363_a_15688]
-
existenței sale componistice, de la o ipostază la alta a călătorului. Aceasta chiar dacă istoria muzicii savante a afișat o consecuție de modele (sau de mode) ale compozitorului-călător, modele (sau mode) ce au purtat în sine necesitatea de a le urma, precum și imanența capricioasă și uneori despotică ce trăiește din schimbare și se hrănește cu noutăți. La început a fost modelul (sau moda) compozitorului-pelerin; a urmat compozitorul-misionar; apoi cel explorator, pentru ca ultimele două model e (mode) să se identifice cu ipostaza compozitorului-conchistador, respectiv
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
vas pe care îl avem de umplut, ci un cămin ce trebuie încălzit. Iar procesul încălzirii cunoaște trei faze, funcții ale administrării plăcerii la impactul cu opusul muzical: 1) muzica mă poate reface (având în principal conotații taumaturgice în planul imanenței somatice, dar și psihologice); 2) muzica mă poate preface (operând la nivel spiritual, transcendental); 3) muzica mă poate desface (subminând sufletul și smintind mintea). De aici și până la a interpreta plăcerea ca fiind un Ianus cel cu două fețe
Ascult?nd muzica by Liviu D?nceanu () [Corola-journal/Journalistic/84203_a_85528]
-
declarăm sfîrșitul cronicii lunecate pe toboganul "comercial", "populist" și să nu reflectăm la perfecționarea, la dezvoltarea ei pozitivă, precum o umbră luminoasă a literaturii din care purcede și căreia îi formulează conștiința, consubstanțială ei (nu e o "transcendență", ci o imanență!)? Cu ce să înlocuim această formă atît de înrădăcinată în tradițiile și în nevoile noastre literar-culturale care este cronica? Iar dacă n-o putem înlocui, să ne mulțumim măcar, așa cum face dl Lefter, a o reboteza, atribuindu-i, bunăoară, numele
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
Rousseau și Voltaire), Revoluția Franceză, Hegel, Marx și Nietzsche ("Dumnezeu a murit!") și a continuat pînă la Blumenberg și toți filosofii care au pledat pentru secularizare, laicizare și "izgonirea din religios", semnficație, sens și sacru. Transcendența a fost înlocuită de imanență, libertatea a luat locul religiei, iar gnoza modernă a distrus sinteza antică realizată - cum era de părere Sfîntul Augustin - dintre Atena și Ierusalim, adică marea filosofie greacă și creștinismul. Uimirea, admirația și iubirea au fost înlocuite de teroarea istoriei. omul
Cîrtița, istoria și timpul by Bujor Ne () [Corola-journal/Journalistic/16495_a_17820]
-
e nici un profet neguros care, în scîrbă, ar întoarce spatele realului celui atît de imperfect. D-sa preferă a amesteca cu dexteritate înfățișările acestuia precum cărțile de joc, pentru a rezulta un tablou al combinațiilor rămas, spre binele său, în imanența care e materia plastică a poeziei. Nu fără a fi invocat ,îngerul domnului Tarkovsky", care se lasă ,televizat" atunci cînd punctul de plecare îl constituie ,restaurantul Casei Monteoru": ,Să facem focul sub scaun,/ fantoma heleșteului îngheață iarna/ în ochiul lunetistului
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
să se închege, dacă de închegare poate fi vorba aici, în construcții cu nenumărate subsoluri, etaje și mansarde, vecine cu arhitecturile vizionare ale lui Cervantes. Astfel, Scurtă istorie a umbrei este în același timp o impresionantă istorie a imaginii, a imanenței și a transcendenței ei, și o lungă istorie a umanității, a ideilor, a mentalităților, a mitologiilor și a credințelor, de la primordiala fosă platonică și pînă la postmoderna bosă publicitară. Tot în felul acesta stau lucrurile și cu Instaurarea tabloului. Acestă
Victor Ieronim Stoichiță sau despre privirea prin tablou by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10244_a_11569]
-
Cosmin Ciotloș N-ar trebui să ignorăm contextul acestei reeditări. Imanența literaturii e prima carte pe care Eugen Negrici o publică (de fapt, republică) după Iluziile de anul trecut. Semn că autorul ei vrea să-i asigure, în sfârșit, o lectură în răspăr. Alături de Expresivitatea involuntară și de Figura spiritului creator
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
Eugen Negrici o publică (de fapt, republică) după Iluziile de anul trecut. Semn că autorul ei vrea să-i asigure, în sfârșit, o lectură în răspăr. Alături de Expresivitatea involuntară și de Figura spiritului creator (împreună cu care făcea serie în 1981), Imanența literaturii are o alură mai degrabă cuminte. Nu strică nici deprinderile comode ale cititorilor profesioniști, nu trage nici vălul de pe schelăria operei scriitorilor de manual. Aproape trei sferturi din materia ei ține de zona inofensivă a literaturii vechi. Referirile la
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
pentru major, esențial și cosmic. De aceea, când atâția dintre noi nu par să mai aibă altă grijă decât destinul planetei, simțim nevoia unei corijări." (pag. 73) Pasajul dintre ghilimele e tot ce-a scris Negrici mai cu subînțeles în Imanența literaturii. Întâi intră pe sub pielea stilisticii oficiale, apoi se dezvoltă, crește din sine, își normalizează anatomia până înlocuiește complet și răstoarnă chiar rigiditatea patriotard colectivistă a primelor formule. Hazul trebuie să fi fost deplin în epocă. Cenzura era păcălită cu
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
vâna piezișă, polemică, arțăgoasă, irascibilă și subversivă, există la Eugen Negrici o enormă energie pozitivă. El nu-i numai un constrictor, ci în primul rând un constructor. Critica lui literară rezultă prin interferarea impulsurilor teoretice cu acelea amplu narative. Autorul Imanenței literaturii e un prozator al conceptelor. Nimic nu e dat în scrisul lui, totul se naște, totul capătă contur din câteva detalii de mediu cultural (de unde și ambiția radicală de a propune un sistem centrat pe lectură). Raționamentele însele se
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
Așa se face că primele două secțiuni ale cărții, care corespund acestor variante îmblânzite ale ideilor mai vechi, sunt și cele mai bune. Cu alte cuvinte, Literatura implicită și Literatura implicată sunt, în medie, net deasupra, iată, capitolului intitulat chiar Imanența literaturii (acesta conținând totuși un foarte interesant inventar de metafore puse în circulație de altminteri rudimentarii cronicari). Ce strică echilibrul cărții sunt tocmai paginile de aplicație pe texte ale prezentului: cronici sportive, rubrici de picanterii culese din tribunale, anunțuri de
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
vădește o extrem de lucidă conștiință a „comediei” literaturii. Se poate remarca, de asemenea, o mare diversitate de tehnici epice, de la jocul de cuvinte, la inserturile intertextuale, de la strategiile digresiunii la reflexele ironiei și ale parodiei. Ceea ce surprinde aici este pura imanență, oarecum gratuită, a textului; totul se derulează în spațiul textualității, în această dinamică ascunsă, virtuală sau, dimpotrivă, concretizată a relațiilor dintre cuvinte, sensuri, semnificații, genuri literare sau tipuri de discurs. Autoreferențialitatea este o altă particularitate structurantă a Dicționarului onomastic, particularitate
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
și fermitate, riscante în anii elaborării cărții, începută în 1979 și terminată în 1983, așadar o piesă a literaturii de sertar. Astfel înțelege limpede că însuși conceptul de generație nu mai poate funcționa azi în sfera literaturii decît sub unghiul imanenței estetice, că istoria îl poate deforma în chipul cel mai păgubitor, scriind în felul următor despre generația ’60 „zisă a lui Nichita Stănescu”: „Îi lipsește însă spațiul indispensabil de manevră pentru declararea opțiunilor și idealurilor estetice, îi lipsește mai ales
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
din pete, într-o delicată perspectivă postcubistă (Merica Râmniceanu ), fie că ipostaziază extazul, în care frisonul divin și antecamera orgasmului se împletesc inextricabil (Emilian Lazaresco), fie că amestecă, printr-o alchimie ciudată, în imaginea unei tulburătoare Lolite avant la lettre, imanența alcovului și transcendența angelică (Paul Molda), fie că trăiește ireal, ca o suprafață aproape abstractă, în așteptarea privirii fecundatoare (Gheorghe Popescu), fie că provoacă nemijlocit, combinînd savant impertinența cu sfiala (Apostol Mănciulescu, George Rallea, Niculina Delavrancea-Dona), fie că sugerează austeritatea
Despre percepția feminității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11548_a_12873]
-
acordat-o singuri prin impunerea terorii în toate domeniile vieții altora, decretându-se deținătorii tuturor virtuților, paralizând și umplând de pasivitate toate inițiativele creatoare care se nasc firesc în mulțime. Ieri discuție aprinsă despre Dumnezeu cu niște colegi suedezi, despre imanența și transcendența Lui. Vorbind atât de angajat, mi s-a ridicat atât de mult tensiunea, încât unul dintre prieteni, medic, a fost nevoit să-mi atragă atenția că ceva ciudat s-a petrecut în corpul meu. O căldură, o combustie
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
finalmente, că sculptura nu este doar desfășurare în spațiu, doar discurs de volume și de suprafețe, doar abilitatea de a surprinde identități, fizionomii, gesturi și psihologii, ci un mod de a înțelege și de a înterpreta lumea, de a asuma imanența și perisabilitatea acesteia, dar și de a presimți și de a accesa transcendența. Din punctul de vedere al unui oriental, al unei conștiințe formate într-un mediu nondiscursiv și nonfigurativ, așa cum în mod fatal este sculptorul român, afirmarea și negarea
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
l-am găsit în bucătărie, curgând apele pe el. Conspect. Cultura franceză: „Expresia înaintea Naturii. Suntem în fața unei culturi a formei care acoperă forțele elementare...” Cultura franceză a înăbușit „clocotul primar” al omului. Nimic shakespearian în ea. A cultivat numai imanența, dar a cultivat-o în adâncime. Nu are deschidere nici către cosmos, nici către haos. Doar către evidențe. În alte culturi - engleză, germană -, ce este evident e mediocru sau absurd. La un cu totul alt nivel decât gongoricul Îndreptar pătimaș
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4233_a_5558]
-
VVM își menajează o veleitate: ,Te vreau în filosofie și nu în pamflet" - e un îndemn care trădează o ambiție secretă. În mijlocul cărții, de la pagina 188 la pagina 279, VVM așează o trilogie, Metapsihica. Postulatum, cu următoarele părți: LOGOS (despre imanența și primatul adevărului absolut), ETHOS (cu subtitlul ,țara noastră reală") și EROS (sau ,dragostea la oameni"). O sută de pagini suntem martorii unui delir filosofic perplexant, în fraze alambicate de genul: ,Regimul liberal și formal al Ideii de la care pleacă
Un roman împotriva cititorilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10722_a_12047]
-
nu pentru a se aneantiza, ci pentru a suferi o misterioasă mutație, o mîntuire estetică. Această, să zicem, resurecție nu poate avea loc pe vid, ci pe o substanță umană imanentă, transcendența însăși nefiind decît un factor corelativ al indispensabilei imanențe. Și apoi nu admite chiar Marin Mincu necesara bipolaritate, aplaudînd eul bacovian pentru că ,se situează simultan în existență și scriitură, asumate coparticipativ ca existență a scriiturii și ca scriitură a existenței"? De unde rezultă că eul poetic nu poate fi epurat
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]
-
exacerbată, până la târzia „conversiune mistică”. Poetul renunță la credința într-un Dumnezeu transcendent și ajunge să creadă că Dumnezeu intervine în destinele oamenilor, cumva în felul expus de Whitehead care afirmă undeva că „Dumnezeu protejează lumea pe măsură ce aceasta trece în imanența propriei sale vieți”. Adică are grijă să nu se piardă nimic din ceea ce trebuie protejat, iar asta o face cu blândețea unui poet: „El nu creează lumea, el o protejează; sau, mai exact, el este poetul lumii, călăuzind-o cu
John Berryman – „o geografie a tristeții“ by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2661_a_3986]
-
prin forța lucrurilor, a sta în spatele camerei de filmat, ieșind în față. Știința acumulată cu paciență pe spații extinse, scrupulele cercetării parcă niciodată satisfăcute în ochiul unei exigențe insațiabile se asociază cu pulsațiile umorale, precum o integrare a lor în imanența unei ființe: "A fost să fie ca urmașii daco-romanilor, socotește dl. Gheran, să ia viața într-o doară, simțind ancestral momentul cînd să fie serioși, cînd nu mai e de glumă. Din această pricină nu prea mi-au plăcut confrații
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
germane. între timp devenise depozitarul mai multor premii de o unanim apreciată notorietate: ,Primăvara pragheză" (1969), ,Johann Stamitz" (1970), ,Gustav Mahler" (1971), ,Lions International Düsseldorf" (1971), ,Hitzacker" (1974), ,Academia de Arte Frumoase din Paris" (1975). Prin forța lucrurilor și prin imanența naturii sale, Dieter Acker se impune ca un muzician prodigios, creația lui cuprinzînd un impresionant număr de opusuri răspîndite generos în mai toate genurile și formele muzicale: simfonii, concerte, cantate, motete, lucrări camerale, corale, lieduri etc. Face parte din jurii
Un neamț hîtru by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11349_a_12674]