833 matches
-
III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane, dezinențe comune cu ale tuturor timpurilor: (eu) cânta-m dormea-m părea-m vindea-m prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el) cânta-Ø dormea-Ø etc. (noi) cânta-m dormea-m etc. (voi) cânta
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ.Poate fi privit din perspectiva opoziției perfectiv-imperfectiv; este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată din tema liberă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele” auxiliarului sunt omonime cu ale imperfectului verbelor libere: -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u: Eu am cântat, lucrat, dormit, coborât, vândut, prins etc. Tu ai cântat, lucrat, dormit etc. El, ea a cântat, lucrat, dormit etc. Noi am cântat, lucrat, dormit etc. Voi ați cântat, lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că poate așa a fost să fie de la Dumnezeu” (I. Creangă) Pe de altă parte, perfectul simplu se deosebește de perfectul compus și din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o acțiune care durează și o alta care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o acțiune care durează și o alta care punctează, care vine din afară, frângând-o pentru o clipă pe cea dintâi sau suprapunându-i-se tot pentru o clipă: „Ea tăcu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului intervine și un morfem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tot trist. Se lupta cât se putea să biruie jalea ce-l cuprinsese chiar de la plecare, dar nu izbutea.” (D. Zamfirescu) În mod obișnuit, prezența mai mult ca perfectului este strâns legată (condiționată chiar) de prezența unui alt timp trecut: • imperfectul: „El lua interogatoriul la trei nenorociți, care trecuseră prin mâinile subcomisarului și acum gemeau rezemați de ziduri”. (D.Zamfirescu) • perfectul compus: „M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră perdelele.” (I.L. Caragiale) • perfectul simplu: „Grecu istorisi că Micu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și etc. El, ea cântase etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus, și tema de participiu a verbului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă” (M. Eminescu) b. construită cu auxiliarul a fi, la imperfect, și tema participiului: „Și când ajung acasă aflu că tata și mama erau duși la târg.” (I. Creangă) „... Ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază.” (I. Creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele mai multe cazuri, valoare de viitor: „Tiu! Ța-ța! Pftiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fântână cu apă dulce și rece ca gheața.” (I. Creangă, 204), „Fiecare are, Galilei, pământul său în legătură cu care poate fi întrebat într-o zi.” (O. Paler, Galilei, 26) Observații: Locuțiunea prepozițională în ceea ce privește poate avea și o variantă cu verbul la imperfect: „Asta putea fi adevărat în ceea ce privea pe copiii lui Moromete.” (M. Preda, Delirul, 8) Când circumstanțialul referențial se realizează prin adjective pronominale, acestea stau în cazul acuzativ și când sunt subordonate termenului regent prin locuțiunea prepozițională în privința: „Păcat că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la bază axa drumului inițiatic, prezentându-se progresiv etapele cunoașterii ce-l vor duce spre accederea la principiile axiologice ale vieții. Formula tipică specifică începutului, „a fost odată ca niciodată”, este înlocuită de una particulară „era odată”, sintagmă în care imperfectul verbului ființării, „erau”, sugerează ideea de iterativitate. Făcând apel la un timp verbal al narării, care devine echivalentul transpunerii în „illo tempore”, și corelându-l cu adverbul de timp odată și cu indicele localizării acțiunii într-un sat, instanțele narative sunt
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
nici rațiunea nu poate fi disprețuită... Dogma este forma religioasă a adevărului și știința dogmelor este teologia. Când se vorbește de dogmatism ca ceva antieliberator, siluant, ne aflăm în prezența unei contradictio in adjecto (dogma fiind esența libertății reale, reflectată imperfect aici, și tot transcendentă, ca dogma). Așadar, când se vorbește de dogmatism filosofic, social, politic sau științific, se practică un limbaj impropriu, specific spiritului autonom care absolutizează, nu dogmatizează, dogma neizvorând din om, iar conținutul ei este primit de om
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Această structură este, totuși, dinamică; trecând prin mințile cititorilor, criticilor și oamenilor de artă, ea se schimbă în tot cursul istoriei. *17 Astfel, sistemul de norme creste și se transformă și va rămâne, într-un anumit sens, întotdeauna incomplet și imperfect cunoscut. Această concepție conform căreia structura .operei literare este dinamică, nu înseamnă însă subiectivism și relativism. Diferitele puncte de vedere nu sunt nicidecum la fei de juste. Va fi întotdeauna posibil să stabilim care punct de vedere sesizează subiectul în
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Tomuș, Mișcarea, 86-89; Moraru, Semnele, 24-32; Pop, Lecturi, 51-56; Marcea, Concordanțe, 267-271; Raicu, Fragmente, 206-210; Ștefănescu, Dialog, 162-169; Pop, Jocul, 197-202; Tașcu, Poezia, 31-35; Iorgulescu, Prezent, 173-176; Grigurcu, Existența, 47-57; Manolescu, Teme, VI, 9-14; Ștefănescu, Prim-plan, 89-94; Regman, De la imperfect, 212-213; Ovid S. Crohmălniceanu, Ironie și pudoare, RL, 1989, 31; Ștefan Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu și antipoezia, RL, 1990, 20; Lucian Alexiu, Livresc și ironie, O, 1990, 10; Ioan Lascu, Poezia privită în ochi. Sinteze Geo Dumitrescu, R, 1991, 5-6
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
produs exaltându-i calitățile, să fie el mai întâi convins că nu spune minciuni. Limbajul nonverbal l-ar da de gol. Deci, fără false așteptări, ori false imagini. Te accepți întâi pe tine, cu toate ale tale, admiți că ești imperfect, și că undeva, dincolo de tine, perfecțiunea există și că poate picura asuprați, dacă o invoci, măcar în momentele cheie, câteva picături de inspirație. De vreme ce te afli aici și nu în altă parte, admiți că aici e locul tău, chemarea ta
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
observație interesanta a autoarei vizează timpurile verbale folosite în exprimarea elevilor într-o narațiune sau într-o descriere. Astfel, este indicat ca elevii să folosească într-o descriere indicativul prezent iar dacă este o evocare, timpul cel mai potrivit este imperfectul, pe când într-o narațiune timpul povestirii este perfectul compus sau imperfectul. Un efect neplăcut îl dă, desigur, folosirea mai multor timpuri într-o cornpoziție 83. În lucrarea "Gramatica pentru toți". Mioara Avram se oprește în Încheiere asupra celor mai frecvente
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
într-o narațiune sau într-o descriere. Astfel, este indicat ca elevii să folosească într-o descriere indicativul prezent iar dacă este o evocare, timpul cel mai potrivit este imperfectul, pe când într-o narațiune timpul povestirii este perfectul compus sau imperfectul. Un efect neplăcut îl dă, desigur, folosirea mai multor timpuri într-o cornpoziție 83. În lucrarea "Gramatica pentru toți". Mioara Avram se oprește în Încheiere asupra celor mai frecvente abateri de la normele gramaticale ale exprimării corecte, și este interesant că
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
apar sub formă aciculară , ca sagenit , în cristalele de biotit. Incluziunile lichide și gazoase se întâlnesc în mineralele rocilor eruptive formate în condiții de temperatură și presiune mare , care nu au proprietatea de clivaj sau au un clivaj cu totul imperfect , cum sunt cristalele de cuarț și alte minerale. În schimb la feldspații bogați în urme de clivaj, care au permis eliminarea lor, asemenea incluziuni lipsesc în general. Uneori incluziunile lichide și gazoase din cristalele de cuarț, având dimensiuni mari, se
TRANZIŢII DE FAZĂ by Liliana Tatiana Nicolae () [Corola-publishinghouse/Science/91669_a_93217]
-
acceptabilitate a acordului operatorilor modali. Pentru operatorul de modalitate a fi, acordul la persoana I sau a II-a este familiar sau colocvial, iar acordul la persoana a III-a plural este standard. De obicei, acest operator se folosește la imperfect: (128) a. eu eram uit, tu erai să uiți, noi eram să uităm, voi erați să uitați - familiar b. eu era să uit, tu era să uiți, el/ea era să uite, noi era să uităm, voi era să uitați
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prin intervenția asupra modificărilor legate de vârstă. Pe de altă parte, influențarea stilului de viață, în principal prin dietă sănătoasă și efort fizic, modifică aspectele morfo-funcționale considerate normale (11). -tehnicile utilizate variază pentru că au progresat, dar în aceași timp sunt imperfecte. Influența vârstei poate fi pusă în evidență la toate nivelurile de organizare a materiei și are impact atât structural, cât și funcțional. O particularitate la nivelul aparatului CV este faptul că modificările legate de vârstă sunt influențate de alte sisteme
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aurulesei, Ioana Dana Alexa () [Corola-publishinghouse/Science/91919_a_92414]
-
acțiunii prin evocarea unui timp trecut/proiecția în viitor). - Creațiile lirice fixează, în general, o durată unică, reliefată direct (uneori, chiar în titlu: Sara pe deal, Se bate miezul nopții..., Sfârșit de toamnă etc.) sau doar sugerată. Prezentul liric sau imperfectul evocativ (cele mai frecvente durate poetice) se asociază uneori contrastiv (antiteza trecut-prezent este specifică liricii romantice, de pildă) sau participă la triada trecut- prezent- viitor. Schițarea unei paradigme a categoriei timpului în cele trei genuri evidențiază valorile multiple atribuite acestui
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
timpului ficțional pot fi: - substantive (Noapte de mai - Al. Macedonski, Din valurile vremii... - M. Eminescu, Amintiri din copilărie - I. Creangă, În vreme de război - I.L. Caragiale etc.) - adverbe (Vreodată - G. Bacovia, Niciodată toamna - T. Arghezi etc.) - timpul verbelor: valorile trecutului: imperfectul narativ/evocativ/descriptiv, forme de perfect valorile prezentului: prezentul narativ/liric/istoric/etern etc. valorile viitorului: viitor apropiat/anterior; forme colocviale/forme literare etc. Cele două dimensiuni ale universului - spațiul și timpul - sunt, în realitate, inse parabile, paradigma modernității exprimând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat etc.): Narațiunea ulterioară, în care evenimentele sunt relatate din perspectiva faptelor petrecute deja, orientează axa temporală spre trecut (momentul narării este situat după timpul istorisit). Sunt frecvente timpurile verbale trecute (imperfect, perfect simplu sau compus, maimultcaperfectul): Era începutul verii. Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. (M. Preda, Moromeții) Narațiunea simultană anulează hotarul dintre timpul narațiunii, timpul narării și timpul lecturării: momentul narării pare simultan cu timpul desfășurării întâmplărilor, iar
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
5. motive literare: eliberarea din armată, drumul, nunta, amintirea 6. secvențe care fixează dimensiunea temporală: A doua zi, îndată după dejun; Toată noaptea; accidentul cu pădurea din iarna trecută; la așteptat doi ani etc. 7. Fragmentul citat alternează verbe la imperfect și la perfectul simplu, spre a dife renția două durate narative. În acest context stilistic, perfectul simplu - timp al narațiunii ulterioare, al narativității obiective - are rolul de a imprima evenimentelor un ritm rapid, de a exprima o durată de mare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]