2,209 matches
-
74. Vezi, de asemenea, Juma Volter Mwapachu, „Operation Planned Villages in Rural Tanzania: A Revolutionary Strategy for Development”, African Review 6, nr. 1, 1976, pp. 1-16. Discursul acesta necesită o analiză mai atentă. Subiectul ultimelor două fraze este un personaj impersonal: „statul” sau „Tanzania”, reprezentat În practică, desigur, de Nyerere și de elita UNAT. Măsurile de constrângere mențineau această ficțiune lingvistică. În sfârșit, folosirea sintagmei „viață de mort” pentru a descrie traiul celor mai mulți dintre tanzanieni Îi ridică pe Nyerere și partidul
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
spiritul universului, care de altfel (zice el) se încearcă în fiecare om. Încercarea se face, între altele, și prin călătorie, Luceafărul fiind acela care, plecând spre începuturile lui, ajunge Hyperion: este drumul de la conștiința individuală (cu aprioriul "inimii") la conștiința impersonală (cu aprioriul "rațiunii"). Deci, participarea eminesciană înseamnă călătorie pură, salt sau cădere. Că Theodor Codreanu are dreptate în această demonstrație subtilă ne convingem printr-o consultare rapidă a lui Heidegger, care ne spune că depășirea este un lucru esențial pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reprezintă prețul pe care l-a încasat marele critic pentru livrarea în cămașa de forță a marelui ... gazetar M. Eminescu. Firește ca olimpianul "cu cap rece" nu uită conjunctura în care a fost repus în drepturi de către liberali și glosează impersonal pe aceeași pagină (79): "Față de atâta abnegare, cei ce vor scrie în viitor istoria acestei epoce se vor întreba de bună seamă dacă idealismul membrilor Junimei n-a avut în sine o latură prea contemplativă. Iar pentru a întări această
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
manualele școlare ale timpului. Este destinul eminescian ferit de sacrificări după moartea sa? Theodor Codreanu încearcă să demonstreze că nu, ci acest gen de continuă sacrificare se menține, deși ne-am așteptat ca după dispariția ființei fizice a poetului, timpul, impersonal și rece, să-și spună cuvântul. Ei bine, ne spune istoricul literar, lucrurile nu au stat așa și poetul prevăzuse acest lucru prin forța vizionarismului său. La doi ani după moartea sa, poetul avea să fie negat. Un canonic ardelean
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Preluarea lui este argumentată printr-un fel de prioritate personală asupra unor imagini fetișizate de istoria literară, precum cele ale lui Maiorescu, Slavici și Caragiale despre Eminescu. Impunerea statutului rigid al poetului abstras din contingent și trăind exclusiv în lumea impersonală a ideilor i s-a părut falsă. Dimpotrivă, cea percepută de Caragiale și socotită convențională i-a trezit mai mult interes: " Ceva m-a determinat atunci să răstorn perspective impusă de Vianu și de alți mari eminescologi, că portretele făcute
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vede chiar de acum, între om și operă sau, dacă vreți, avem de-a face cu entități complementare. Cu o acribie arheologică ori detectivistică, excelentul biograf contrazice, în modul cel mai convingător, teza disjuncției dintre eul empiric și eul poetic, impersonal, și prin aceste "eseuri" demonstrează interdeterminările omului și epoca prin care a trecut. Mai mult decât atât, a reușit o certificare a posibilității unei biografii interesante și în cazul unei existențe terne și chiar "vicioase" din punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fapt asumat. Asumarea este doar intenția raportării noului, de cele mai multe ori a regimului tranzitoriu în care a intrat modernitatea muribundă, chiar la modernitate. Iată cum, acțiunea modernizatoare care ia locul modernității, ca urmare a eliberării individului și societății de legile impersonale ale rațiunii (a se vedea prin aceasta și incapacitatea de explicare a unui firesc regim tranzitoriu, la amploarea amintită, prin intermediul raționalului modernist) dă naștere unui hibrid extramodern în aparență, cu raportare la structura deja anchilozată, aproape intrată in rigor mortis
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rezultatelor școlare, respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziționale, prin excelență calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă, prin surprinderea riguroasă a unor achiziții și nu implică emiterea unor judecăți de valoare. Măsurarea ține mai mult de dimensiunea „impersonală” a educatorului. Așa se explică faptul că, în acest act, poate fi implicată satisfăcător mașina de evaluat. Aprecierea școlară sau evaluarea propriu-zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare, semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil întrun cadru de referință axiologic. Examenul
Concepte moderne privind utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplina "Bazele generale ale fotbalului" by Gheorghe Balint () [Corola-publishinghouse/Science/661_a_1278]
-
mai trăiesc sentimente puternice. Un „întunecat april” din anul 1974. Mă întorceam acasă de la redacția Luceafărului - articolul meu pentru prima pagină fusese respins, era incoerent, dezlânat. Eram incapabilă să devin cu adevărat ziarista care putea să scrie și în stilul impersonal, plin de vid, al primei pagini. În afara umilinței criticii făcute de un subșef, era și teama de fiecare zi că voi găsi din nou lumina aprinsă în apartamentul meu. Mergând pe bulevardul Ana Ipătescu, l-am întâlnit pe profesorul Edgar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
este necesară înțelegerii prezentului. Tinerii și generațiile viitoare trebuie să conștientizeze faptul că regimul comunist, sub aparenta dragoste și grijă față de om, ascundea cu perfidie adevăratul scop: distrugerea unicității ființei umane și transformarea acesteia într un robot, într-o creatură impersonală, care să execute mecanic toate dispozițiile primite pe cale ierarhică. Există un adevăr incontestabil: în timpul regimului comunist aproape orice persoană, indiferent de sex, naționalitate sau religie, care avea un dosar de cadre corespunzător, putea accede până la cele mai înalte funcții în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pregătește să-i riposteze - o privire cu sprânceana ridicată în care se citea o autoritate neiertătoare și cosmologică de căpitan; acel gen de privire în care onestitatea este sprijinită de prejudecată, iar clarviziunea apare ca o nobilă crampă a grijilor impersonale ce se citesc în cutele frunții. Părerea mea este că de data asta Simon nu juca teatru. Și dacă era onest, n-avem cum ști dacă n-a rămas astfel din acel moment încolo. Dar știa să se folosească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mi-a pricinuit ocazia să reflectez la ce suferință presupunea dragostea. Ca atunci când mănânci fructul lovit pentru a nu mânia zeii, singurii cărora le este rezervată fericirea neștirbită. Arăta ca și cum ar fi râs cu toată gura, cu o bunătate imensă, impersonală, revărsându-i-se pe chip, asemeni unui înțelept, profet sau guru, un prinț al experienței, cu degetele lui de la picioare ca niște bijuterii. Voiam să îmi împărtășească înțelepciunea lui. Dar de ce trebuie să crezi că lucrul care o să îți vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
venit la măsuța de cafea. A luat un pahar pe care-l umplusem pe jumătate și l-a dat gata dintr-o singură mișcare a mâinii. — Asta-i camera cea mai fierbinte în care am intrat vreodată, a declarat - oarecum impersonal - și a lăsat paharul pe masă. Pe urmă a luat cana, și-a reumplut paharul pe jumătate, cu mult clincănit și plescăit de cuburi de gheață. Și doamna Silsburn se găsea acum în vecinătatea măsuței de cafea. — Și ce-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
primului care i-ar cere-o. Mă pomenesc întrebându-mă, meditând, dacă e corect să trec de la un punct frumos, pseudometafizic, oricât ar fi de plăpând sau de personal, la un altul, oricât ar fi acesta de robust și de impersonal. Adică să fac asemenea lucru fără să mai zăbovesc, fără să mă mai lăfăiesc puțin în verbiajul cu care sunt obișnuit. Totuși, iată despre ce-i vorba: când mă învăța, de pe marginea trotuarului de peste drum, să renunț la a ținti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dacă plângi așa, pur și simplu, la tine acasă și din același motiv, nu-i la fel). Dar chiar nu e la fel ! Tristețea iese din sunetele obișnuite ale gării, din luminile care se văd în vagoane, din glasul megafoanelor, impersonal și metalic, tristețea se atârnă pe semnalele luminoase de la capătul liniei... sunt toți acolo, își caută locul, apoi apar la fereastră și-ți surâd, ca și cum e lucrul cel mai obișnuit să plece așa, în asfințit... îi vezi sau nu... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
căldură a acoperișurilor? Sau o ploaie devenind străvezie în Piața Universității? Există orașele în care trăim și cele care ne găzduiesc temporar. Pe acestea le vom vedea aproape totdeauna din stradă. De partea cealaltă, nu există de obicei decât coridoarele impersonale ale hotelurilor. Mă uit la autobuzele care trec în viteză pe Avenida Juarez (șoferii sunt plătiți, am aflat, după numărul persoanelor transportate, ceea ce îi face să gonească) și simt că dincolo de ele, și dincolo de strigătele vânzătorilor de ziare amestecate cu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
obișnuit, iată-mă acum într-o clădire care are ceva din aerul mai intim al unei vile. Există recepție, zâmbete profesionale, ne-am completat ca de obicei fișele și totuși nu am senzația de industrie a nopților petrecute între pereți impersonali. Scara fără trepte, ca un tobogan, camerele dispuse în jurul unei grădini tropicale interioare și mobilate altfel decât în hoteluri, lotul răspunde parcă acelei părți din mine care a avut mereu nevoie de intimitate și căldură pentru a nu se retrage
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Cum merg fracturile? Se prind murmură arhitectul, rotind bastonul cu capătul sprijinit pe covor. Păcat! E, cred, cea mai bună lucrare a mea. Dacă eram sănătos, nu vă lăsam s-o dați așa... Țin la ea... Proiectasem numai blocuri stas, impersonale, de la care întorc privirea cînd mă nimeresc să trec pe lîngă ele. Asta a fost așa..., o lucrare... Acum, cît e iazul secat, se poate taluza, în două-trei zile ar fi gata, cîteva camioane cu ciment, mai ales că aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Chippendale. Îi auzeam lovind balustrada. M-am întors în cameră cu Palmer urmându-mă. Am închis ușa și ne-am privit toți trei. Palmer i se adresă Antoniei: — Te rog, vino cu mine, Antonia. Îi vorbi pe un ton înghețat, impersonal, și atunci am înțeles de ce-mi spusese Antonia că s-a transformat într-o altă persoană. În momentul acesta era, fără îndoială, convins că îi spusesem totul Antoniei. Ea șovăi, se uită la mine, se uită la Palmer, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pildă, puneți un preț absolut pe adevăr. — A fi moralist nu înseamnă a fi moral. Cât despre adevăr - mă rog - e asemenea culorii maro - nu face parte din spectru. — Ce vreți să spuneți? — Nu face parte din moralitate. Adevărul e impersonal. Ca moartea. E o osândă. — Rece? — Ah, metaforele astea! Dar nu puteți recunoaște nici măcar o singură valoare? — De ce nu? — Vreau să spun, dacă recunoașteți o singură valoare, nu le veți descoperi pe toate celelalte ascunse în ea? Nu trebuie oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
școală. Lalelele emanau un miros grețos. Poate nu erau proaspete. Iubitul avea să-l strângă de gât pe florar dacă pusese În loc de flori proaspete niște muribunde. Aceste lalele trebuiau să rămână vii până luni. Deoarece biletul generic și atât de impersonal cuprindea o știre excitantă prin ea Însăși, care Îi Îndeplinea cele mai mari speranțe. Un week-end Împreună - promis de atâtea luni și de fiecare dată amânat și contramandat. Dar viața nu așteaptă. Am făcut rezervare la Colinele din Maremma de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
discute despre deschiderea farmaciei de cartier cu președintele comitetului, ca să nu distrugă impresia favorabilă produsă de povestioarele lui, cu graba de a alerga la următoarea Întâlnire, Elio râdea, Încercând să uite că pentru a treia oară de când se trezise vocea impersonală a Elsei Benelli Îi repetase că-i părea foarte rău, dar președintele era În ședință. Râdea, dar era copleșit de spaimă. El era aici, În pântecele roșu al unei săli de dans mizerabile, distrugându-și corzile vocale pentru a cuceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
denunță următoarele. În data de 4 mai 2001 am fost amenințată și agresată În automobil de soțul meu Antonio Buonocore, rezident la Roma, strada Carlo Alberto 17, de care sunt separată din data de 9 aprilie a.c. - citea cu voce impersonală agentul care scrisese denunțul. Acesta m-a lovit violent În față și m-a strâns de gât, cu ambele mâini, atât de puternic, Încât a lăsat echimoze evidente care reproduc amprenta degetelor sale, a Încercat să mă sugrume, Înjurându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o rană de tăiere și alte răni pe față provocate de pumni. Agentul se opri, ca și cum ar fi Întrebat-o e bine așa? merg mai departe? Emma aprobă dând din cap, chiar dacă În cuvintele acelea de o paloare abominabilă și impersonală putea cu greu să recunoască scena pe care o trăise cu adevărat. Apoi, fiind foarte amețită și slăbită, am mers la camera de urgență a spitalului San Giacomo, unde am fost tratată pentru leziuni mai bine specificate În raportul alăturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de patetic ar suna, că la mine totul trece prin scris, așa cum fericirea unora trece prin stomac. Dacă nu era scrisul, poate n-ar fi existat „vara trecută“. Literatura ta dă impresia de intimism și, ciudat, în același timp de impersonal. Scrii despre tine? Adela Greceanu este „Domnișoara Cvasi“? Sau scopul literaturii nu este tocmai acela de a scrie despre noi înșine? Poate că literatura nu e decât o îngânare a vieții. Un tic. Sau ceva prin care am impresia că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]