647 matches
-
Mulți creștini cu nostalgii ale creștinismului originar susțin că Renașterea a fost începutul decadenței. La fel există și teoreticieni ai artei care văd mo‑ dernitatea începând paradoxal cu Renașterea. Situația pare foarte similară cu pașii făcuți de artă pe filiera impresionism, cubism, futurism, dadaism. Dacă în arta abstract - compozițională acest drum este cel al desfigurării (așa cum crede C. Greenberg 38), în filiera figurativă acest drum este cel al laicizării. Angoasele moderne ale existențialismului ateu vor exploda mai târziu prin Dostoievski și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
situația de a face o curbă completă către reintegrarea acesteia prin simpla identitate între stilul de viață papal, clerical în general, cu cel roman în special. Imediat după arta bizantină în arta occidentală culoarea a fost o excepție însă în impresionism ea a devenit un program. Pictura veche ajungând până la Renaștere nu a putut renunța la volum; însă volumul și culoarea rareori se pot îmbina fericit. Insistența uneia dinte aceste laturi o estompează pe cealaltă. Culoarea își are sinceritatea ei bidimensională
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
volumul și culoarea rareori se pot îmbina fericit. Insistența uneia dinte aceste laturi o estompează pe cealaltă. Culoarea își are sinceritatea ei bidimensională și se erodează în momentul în care este asociată cu lumină și umbră, elemente necesare volumului. Odată cu impresionismul, arta nu a mai fost același lucru cu tehnica. Unii dintre artiștii figurativi s‑au revoltat împotriva concepției despre artistul func‑ ționar deși mulți dintre compatrioții lor îi tratau doar ca pe niște servitori. După impresionism s‑a epuizat ideea
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
elemente necesare volumului. Odată cu impresionismul, arta nu a mai fost același lucru cu tehnica. Unii dintre artiștii figurativi s‑au revoltat împotriva concepției despre artistul func‑ ționar deși mulți dintre compatrioții lor îi tratau doar ca pe niște servitori. După impresionism s‑a epuizat ideea de ,,artă inegalabilă”, iar pretinsa acuza‑ re a ușurinței de a lucra, era una care venea de la necunoscători. Faptul că publicul ar fi putut la fel de bine să conceapă opera maestrului elimină ideea de artist comandant unic
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
totul nou în Europa de după război. Tot fenomen transnațional, dar al cărui epicentru se situează în Germania, acesta a început să se manifeste în fapt în această țară, cu patru sau cinci ani înainte de izbucnirea războiului, ca o reacție împotriva impresionismului. În loc să încerce să reproducă impresia provocată de lumea exterioară, artistul încearcă să exprime prin intermediul operei sale, viziunea sa despre lume și propria-i personalitate. Armonia formelor și a culorilor devine astfel un scop secundar, iar ceea ce contează este încercarea de
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
tensiune vitală (futuristă), ce se vrea realizată în poem, depășindu-și calmul austerității abstracționiste sau admițând, cel mult, analogia cu constructivismul liric al unui Kandinsky sau al „suprematiștilor” ruși. Pe fundalul celor afirmate despre calitatea cuvântului și structura sintaxei poetice, „impresionismul” acesta e numai aparent, căci „notația” urmează doar unui impuls interior, intelectual-afectiv, într-o insubordonare ce se dorește totală față de realitatea dată, externă. Definiția imaginii - citată mai sus, după articolul omagial dedicat lui Tudor Arghezi, în numărul 3 al Integralului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportând restructurări esențiale, deschis spre un vast câmp relațional, câștigând o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, în Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit în context, cu elemente împrumutate de predilecție din sfera modernității mașiniste
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
relativă la peisaj (drumul pe care circulă pneul automobilistic), ci și rezultatul structurării textului ca poezie-imn. E, desigur, aici, numai un exemplu, ilustrativ pentru complexitatea construcției textuale, într-un poem care, receptat la suprafață, pare a fi rodul unui pur „impresionism” și, pe deasupra, arbitrar și cvasi-absurd în modul de prezentare. De fapt, poetul realizează tocmai acea imagine-„construcție abstractă” (adică abstrasă, scoasă din ordinea constituită a realului), „cu raporturi de linie și culoare echilibrate”, care, transpuse în planul cuvântului înseamnă - la
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și care nu putea să nu șocheze, până la descumpănire, critica. „E futurist, dadaist, suprarealist?” - se întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzând imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat în punctul inițial, dar sfărâmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat până la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămâne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu se poate susține, totuși, o perspectivă pur „textualistă” asupra poemului - căci avem de-a face și cu o conjugare de planuri ale percepției directe, cu colaje de texte „jurnalistice”, cu prelucrări metaforice ale „senzației” și, fragmentar, chiar cu acel „impresionism ordonat” pe firul, mai mult sau mai puțin mascat, al unei „idei” - este limpede că viziunea tradițională asupra poeziei s-a schimbat substanțial; poemul contează, în coerența sau rupturile sale funcționale, pentru conturarea „mesajului”, ca ansamblu al tuturor acestor demersuri
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu ajunge la ele) ale suprarealismului, pentru a se situa între mai multe orizonturi ale liricii, individualizându-se îndeosebi prin acel, numit de Perpessicius, „pointilism poetic”, - formulă ce trebuie corectată doar în sensul că nu e vorba de un adevărat „impresionism”, căci nu atât notația în sensul său propriu contează aici (eventual pentru sugestia unei atmosfere întreținute de o anumită ambianță obiectuală), cât spectacolul asociativ, surpriza relației insolite. Cu formula rimbaldiană aplicată cândva de Voronca însuși lui Tudor Arghezi, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
rescriere, de continuare și amplificare a textelor comentate, utilizate mai degrabă drept catalizatori ai propriei imaginații creatoare. Textul „critic” se impune astfel ca un nou poem, paralel cu poemul-reper, într-o redundanță semnificativă pentru gradul de implicare a cititorului; un impresionism sui generis, respingând orice tentație realmente analitică: „Aha! vă văd aici, de la masa mea de scris, imbecili infatuați, scribi prostituați și senili, cu gâtlejul și ochiul bleg întins să prindeți un răspuns, o «explicație» de atâta vreme cu scâncete și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
gând, ca să fie vorba de dadaism și nici gândul nu e așa de muzical și nestatornic ca să ne aflăm în fața unui substanțialism profesat, la noi, cu consecvență numai de dl. Ion Barbu. Poezia d-lui Ilarie Voronca este așadar, un impresionism ordonat în punctul inițial, dar sfărâmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat până la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții. Și în ciuda pozelor ștrengărești și a fervenței revoluționare, poetul Brățării nopților e un temperament retoric
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
simbolurile și imaginile suprasolicitate; acestea sunt apoi urmărite în întreaga operă a scriitorului și combinate cu sistemul de teme și motive folosite în direcția dezvăluirii mitului personal emis de inconștient. Toate datele obținute astfel sunt probate, confruntate cu biografia autorului. Impresionismul, ca formă de interpretare, oferă un "discurs capricios despre operă, în care cineva face literatură pe marginea literaturii vorbind despre sine sub pretextul unei cărți citite.[...] Impresionismului i se datorește absența orgolioasă a oricărei rigori, în abordarea operei, ca și
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
emis de inconștient. Toate datele obținute astfel sunt probate, confruntate cu biografia autorului. Impresionismul, ca formă de interpretare, oferă un "discurs capricios despre operă, în care cineva face literatură pe marginea literaturii vorbind despre sine sub pretextul unei cărți citite.[...] Impresionismului i se datorește absența orgolioasă a oricărei rigori, în abordarea operei, ca și în limbaj. Nu condiția subiectivității , care îl fundamentează teoretic, e respinsă, ci rămânerea în afara operei"295. Cronicile asupra produselor literare semnalează validitatea, regândesc valoarea scriitorului și verifică
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
unor concepții învechite și retrograde. Astfel, doctrina lui David, și apoi a lui Ingres, va fi considerată “academică” în sensul peiorativ și de dispreț, mai sus amintit, de către tinerii artiști reprezentanți ai romantismului și, mai apoi, de cei ai impresionismului. Totuși, este corect să amintim faptul că termenul “academic” în accepțiunea engle- zească nu a avut conotații peiorative, ci, mai degrabă, el definea “marea pictură” a secolului XIX. Noțiunea de “academism” a fost frecvent asociată cu cea de “artă pompieristă
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
-se la „critica universitară”, iat-o „eminent reprezentată” prin Tudor Vianu, Mihai Ralea și Basil Munteanu, critică orientată spre „idei generale, erudiție și un contact mai direct cu anumite discipline”. În ce-l privește, C. își valorifică disponibilitățile în cadrul unui impresionism bine temperat, „stăpân - cum sublinia Șerban Cioculescu - pe o judecată fermă, raționalizându-și impresiile estetice pe emoția gustului său”. În esență, metoda lui nu diferă mult de cea a lui G. Călinescu ori de cea a lui Șerban Cioculescu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
În esență, metoda lui nu diferă mult de cea a lui G. Călinescu ori de cea a lui Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu. Aceștia, toți, opun dogmatismului (multiform) impresia proaspătă, degajată de prejudecăți, liberă de convenții. Dar cu o precizare: „Impresionismul pur sentimental nu e artă a criticii, ci artă de scriitor ratat, pe marginea criticii. Critica e intelectualism: intuiție a diferențialului, generalizare, explicare și reliefare originală.” Fără să fie un teoretician sistematic, C. revine, de câte ori e cazul, pentru a se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
omului„Totem și Tabu”, „Introducere în psihologie”; Carl Gustav Jung „Simboluri și transformări” „Psihologia inconștientului”. Albert Einstein „Teoria relativității”. Literatura, muzica și arta În cultura sec. XIX s au regăsit multe din principiile noii societăți, principalele curente fiind: romantismul, realismul, impresionismul, cubismul, simbolismul, etc. -Romantismul o a apărut ca reacție la clasicism; o punea accent pe sentimentele nobile și înălțătoare ale omului; o avea drept caracteristici: emoția; reveria și pesimismul; imaginația; nostalgia; elogierea trecutului și exaltarea sentimentului eroic; preocuparea pentru „culoarea
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
de istorie și teorie literară”, „Caiete critice”, „Familia”, „Observator cultural” ș.a. Cea dintâi prezență editorială este volumul Versuri de Ion Minulescu (1972), îngrijit și postfațat de O. cu un studiu în care poetul simbolist e recitit din unghiul lărgit al impresionismului. Și postfața ediției D. Bolintineanu, Poezii (1977) a fost apreciată pentru repertorierea integrală a motivelor poeziei antologate. Consemnabile mai sunt analiza prozei lui Al. Ivasiuc, centrată pe romanul Cunoaștere de noapte și - în texte neadunate în volum, ca Realismul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288532_a_289861]
-
ale lui E. Lovinescu, Lucian Raicu observă că ele impun o altfel de lectură privind mai ales construcția de sine a marelui critic interbelic, edificare lăuntrică și depotrivă imagine pentru uzul contemporanilor, dar și al posterității. Recunoscându-și eclectismul și impresionismul antidogmatic, autorul Memoriilor II definește implicit formula sufletească a unui nepărtinitor-tolerant care, mai ales în anii ofensivei forțelor întunericului, a avut de suferit, moral și chiar fizic, de pe urma cohortei de veleitari refuzați de har și vindicativi. Independența de caracter l-
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și autenticitate" (1993), iată câteva titluri care legitimează reputația națională și internațională a unui critic, apte să surclaseze și eclipseze cam tot ce există în branșă, prin operozitate, intuiție și metodă, păstrând totuși în chip straniu complexul Manolescu - Simion. Vituperând impresionismul și foiletonismul în critică, Marin Mincu apreciază metoda lui N. Manolescu din "Arca lui Noe", dar nu ezită să califice "Dimineața poeților" drept o carte ratată, bucurându-se oricum că "până și retardatul E. Simion" a început după 1986 să
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cel care sintetizează lumea în cîteva planuri și descoperă în orice formă vie o geometrie elementară, pe fovii temperamentali și pe impresioniștii cu suflet feminin, evanescenți și imponderabili. In timp ce afară va intra în contact natural cu reacțiile la impresionism, cu asidua aspirație către natura primitivă, frustă, necoruptă de sclifoselile de buduar și de suspinele efeminate și false. In mod sigur, nu îi vor scăpa, în această perioadă, nici încercările de înlocuire a hedonismului de tip art nouveau, confortabil și
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
și de departe insuficiențele și lacunele" - prin urmare, lucrarea se impunea prin merite literare. În cronica sa, după ce-i trasează autorului Istoriei literaturii române un grațios portret în purul stil al celor din carte, Șerban Cioculescu pune la îndoială calitatea impresionismului călinescian de a îmbrățișa vastul obiectiv ales, contestând matematic structura acelei lucrări ce expedia în 55 de pagini epoca secolelor XVI-XVIII, pe când secolul literar de la 1779 până la Junimea primise 275 de pagini: "După proporțiile ei, Istoria literaturii române de la origini
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
unde îl entuziasma pe tânărul Picasso, până la Viena. Am putea adăoga, până la București. Monocromia picturii picassiene din fazele roz și bleu contestă senzorialitatea culorii și a fost pe bună dreptate interpretată ca o reacție mai mult ideologică decât estetică față de impresionism. E și cazul lui Tonitza, dar desigur analogiile se opresc aici. Ceea ce este însă incontestabil e că artistul român prin prima parte a activității sale participă la o ambianță culturală în care ecourile sensibilității simboliste erau încă puternice. După 1920
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]