919 matches
-
despre Afinitățile elective, dar partea curioasă era - și Întotdeauna există o parte curioasă - că avea o slăbiciune și pentru cărțile de joc și jocurile de noroc, așa Încât Îl găseai frecvent la Las Vegas. Ravelstein avea o extra‑predilecție și pentru imprudenții nesăbuiți. Și mie Îmi plăcea Herbst. N‑aș putea spune de ce. Era cartofor, Își pierdea capul când juca douăzeci și unu și, cu toate că suferea din cauza pierderii soției lui, alerga cu limba scoasă după femei; dar niciodată nu pretindea că ar fi altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
șerpuitoare. Șase ore fără să vezi un munte, o pășune, un drum sau o casă și, deodată, fumul înălțându-se spre un cer fără nici o pată. Indieni! vor exclama ei de îndată. „Vreun sălbatic fierbând la foc mic un explorator imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să le „lichefieze” sau să le „lichideze”. Chiar și iubirea dintre soți devine o „iubire lichidă”, adică un fapt comercial, astfel încât „în modernitatea lichidă, adaptarea relațiilor de cuplu la relațiile comerciale devine ceva normal”. În opinia lui Bauman, ar fi imprudent să negăm schimbarea pe care modernitatea fluidă a impus-o condiției umane, astfel că este necesar să regândim vechile concepte care fundamentau discursul despre om: emancipare, individualitate, timp/spațiu, muncă și comunitate. Modernitatea se remarcă, deci, ca o „diferență care
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
vroia mișcare; avea acum, cît cuprinde, și aer, și mișcare, pe unde bîntuia cu Legiunea, prin Africa, prin Asia. Thomas mergea tot mai rar la Berg, de la un timp. Dacă Jesper trăia periculos, despre Thomas se putea spune că trăia imprudent, nu era mare diferența, putea să moară, gonind pe motocicletă, putea să se Însoare, altă nesăbuință, sau să ia o boală nimicitoare de la femeile de tot soiul cu care, din cînd În cînd, se mai Însoțea, cînd Ingrid era plecată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ieși, auzi cheia răsucindu-se în broască. Ieșit în stradă, întoarse instinctiv privirea și văzu că moș Costache pândea la fereastră să vadă dacă a plecat. Bătrânul îi făcu un semn de adio cu mâna, ca să fie sigur că pleacă. - Imprudent bătrân, își zise Felix, dacă află Stănică, eun om mort. Stănică nu află, dar extraordinarul lui simț pentru tot ce se petrecea în umbră pe raza intereselor lui îl făcea neliniștit și căutător ca o pisică în preajma unei fripturi. Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care tocmai îl ducea la gură. Stănică, făcând iarăși cu ochiul, explică: - Are bursă. A remarcat-o un profesor, care a stăruit pentru specializare și a condus-o personal, notați bine, personal, la Paris. - Foarte frumos! aprobă madam Iorgu.Ofițerul, imprudent, intră pe neașteptate în vorbă: - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moșier mare. Așa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă. Felix se simți înăbușit. Georgeta voi să salveze situația: - Sunteți informat greșit, domnule locotenent. Otilia mi-afost colegă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
haine de aur! Titi începuse, să se legene, rezemat de sobă, iar Aurica, la fereastră, își tăia cu foarfecele pielițele din jurul unghiilor. În sfârșit, Weissmann sosi cu o trăsură, pe care o lăsă să aștepte în poartă. Anticipând în mod imprudent planul de captare a lui Simion, Aglae zise: - Simioane, uite, a venit domnul doctor. Să te duci cu dumnealui să te vadă, să-ți dea ceva să te faci bine, și pe urmă te întorci acasă. Vă duceți cu trăsura
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și erau încredințate de valoarea clasei lor, nu citeau însă nimic, nu aveau nici un fel de cunoștințe artistice sau literare. Orice intrare pe domeniul acesta era socotită, în chip tacit, ca o dovadă de prost-gust, de proastă origine, și individul imprudent era privit cu mirare, de la picioare spre cap, spre a i se descoperi semnele mizeriei. De aceea, în numeroasa familie, femeile, de la douzeci și cinci de ani în sus (căci domnișoare de vârsta aceasta nu puteau exista), erau mai degrabă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
numărul ce evalua capacitatea craniană a Spintecătorului sau, măcar, pentru a-i aduce în discuție, ca odinioară, necontroversata putere de seducție. Se ițiseră alți exploratori ai întunericimii comportamentelor omenești: Bar-Marafet, cel care împrăștia tetanosul în semeni, zgîrîindu-i, în intersecții, pe imprudenți, cu vârful bont al unui cui ruginit. Sau încruntații frați Gioală, tripleții care, folosindu-se de fălcile unui clește cu coadă prelungă, de rândunică, le extrăgeau pietonilor întîrziați măselele cele mai îngrijit îmbrăcate în aur, necalicindu-se nici să-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dată în U.G.T. (urmărire generală pe țară). Nu numai pentru că, tunsă chilug, de-abia avea stare să aștepte să-i crească părul. Dar, mai ales, pentru că, mai pornită împotriva regimului ca niciodată, puștoaica se dovedise, în două rânduri, imprudentă foc. Casa consulului era pusă pe străduța Radu Calomfirescu, la unul dintre numerele mici, impare, în vecinătatea locului unde ulicioara Calomfirescu face unghiurile de întîlnire cu strada Stelea Spătarul, apoi cu bulevardul Hristo Botev (fostă a Domniței). O fortăreață cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Napoléonien. S'adressant au Corps Législatif, Tarrible disait: " Lorsqu'un dommage est commis par la faute de quelqu'un, si l'on met en balance l'intérêt de l'infortuné qui en souffre avec celui de l'homme coupable ou imprudent qui l'a causé, une voix soudaine de la justice s'élève et répond que ce dommage doit être réparé par son auteur. "35 On peut identifier un fait concret qui cause un dommage à autrui seulement lorsqu'il s'agit
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
putea și trebuia să fie clarificat adăugând la alin.2 al articolului 3 (actualul art.4.2) termeni ca "asistență tehnică" sau " cunoștințe tehnice". Finalmente, s-a conchis că o atare precizare suplimentară nu era necesară și ar fi poate imprudentă" (funcționând cu efect restrictiv). 30 M.Pélichet La vente internationale de marchandises et le conflit de lois, în Recueil des Cours de l'Académie de Droit International de la Haye RCADI 1987. Tome I vol.201, pp. 5 și urm, apud
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
față de însuși nucleul apariției. În aceste condiții, echivalența între apariție și revelație (sau Viață), respectiv cea dintre aparență și lume (sau exterioritate), devine legitimă. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu noțiunea centrală pentru tradiția iudeo-creștină („Revelația”). Henry identifică latențele unui conflict major între gândirea prin „reprezentare”, care aruncă fenomenalitatea sub farul de proiecție al intenționalității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și articulată în limbajul teologiei augustiniene din Civitas Dei. Răspunzând proclamației vidului absolut de conținuturi germinative în raportul cu alteritatea, John Milbank își propune să restabilească centralitatea ontologică a „binelui” pe care mecanismele moderne ale „puterii” n-o pot imagina. Imprudenta iubire divinătc "Imprudenta iubire divină" Această ultimă țintă a lucrării lui John Milbank animă dezbaterea filozofiei etice a lui Alaisdair MacIntyre 3. Autorul pleacă de la considerarea stadiului terminal al gândirii occidentale, anume nihilismul. În fața disoluției oricăror argumente pentru un concept
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
limbajul teologiei augustiniene din Civitas Dei. Răspunzând proclamației vidului absolut de conținuturi germinative în raportul cu alteritatea, John Milbank își propune să restabilească centralitatea ontologică a „binelui” pe care mecanismele moderne ale „puterii” n-o pot imagina. Imprudenta iubire divinătc "Imprudenta iubire divină" Această ultimă țintă a lucrării lui John Milbank animă dezbaterea filozofiei etice a lui Alaisdair MacIntyre 3. Autorul pleacă de la considerarea stadiului terminal al gândirii occidentale, anume nihilismul. În fața disoluției oricăror argumente pentru un concept universal al virtuții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
explică 193 Trei figuri insulare 195 Arheologia: model și metodă 202 Invenția seculară și seducția puterii 206 Cinismul machiavellic și „Providența” oarbă 209 Funcționalismul german sau forța tradiției protestante 212 O stângă îndreptățită? 217 Eliberarea teologiei 221 Mareea nihilistă 224 Imprudenta iubire divină 232 Altera civitas 235 Epilogul poeziei 241 VII. Parodia binelui și frumusețea întregită 246 Oportunismul egalitar 246 Pacifismul fricii 249 Christus victor 253 Vertebre patristice 256 Violența dialectică 259 Sublimul dezafectat 263 Bucuria vederii 267 VIII. Post-scriptum. Pluralul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fost compusă Într-o dulce pustietate, Într-o dimineață de mai, preț de un ceas, În urma unei dispute asupra vorbirii. Altele care au În acrostih numele Lucsandrei au fost făcute, aflăm din aceeași sursă, pe cînd Alecu, fire petrecăreață și imprudentă, se afla ascuns de frica vrăjmașilor Într-o căsuță: „În diiastimă de o giumătate de ceas și plin de frică, de bătaie de inimă și deznădăjduită hotărîre”. În fine, Trandafirașul norocit este rezultatul unui pariu În Împrejurări, iarăși, neprielnice scrisului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
descurcă, cîștigă prinsoarea, scapă de vrăjmași, Înmînează versurile și topește rezistența femeii. Imperfecțiunea lor nu-l neliniștește. Alecu are firea unui risipitor. El cheltuiește la Întîmplare bunurile spirituale adunate de părinte, nu ține nici o contabilitate, trece din aventură În aventură, imprudent și avid de plăceri. Scrisul nu-l preocupă, grija lui cea mare este să trăiască „fără sațiu”. Moare În condiții misterioase, la 30 de ani, ucis probabil de oamenii lui Moruzi din motive sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv decît contemporanii lui, glasul trece mai sincer, mai expus la ridicol printre imagini poetice obosite. Este o explicație pentru faptul că lîngă impresia de platitudine, de galanterie trivială, avem, totuși, sentimentul că o sensibilitate nouă Își face greu loc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
visceralul nu are acces. O amplificare prin degradare, o purificare prin scoaterea obiectului erotic de sub stăpînirea simțurilor. Bolintineanu ține crosul la ușa „chioșcului”, haremului, iar, cînd Îl lasă să intre, Îl elimină numaidecît printr-o moarte violentă (strangularea, Înecarea eroului imprudent). Peisajul se constituie din astfel de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are intuiția corespondențelor!) care tind, curios, spre o voluptate a stingerii. Există În poeme o euforie a albului, o obsesie a virginalului din materie, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arde-n frumusețe lumească și divină”, și sultana face ca tînăra baiaderă să piară În mare (Rabie). Scenariul se repetă În alte poeme: Întîlnirea amanților, fuga, urmărirea și pedepsirea celor care nesocotesc legile haremului. Marea este mormîntul pasiunilor tinere și imprudente. Este, totodată, promisiunea unei reîntîlniri, promisiunea unei răscumpărări În altă existență, mai pură, virginală, desfătătoare... O piedică (o imensă piedică) și o libertate care duce la curmarea, prin violență, a iubirii. Marea devine, astfel, la Bolintineanu, o metaforă-cadru, o metaforă-matrice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît de guraliv În alte poeme, nu introduce explicații inutile: o vagă sugestie despre existența nocturnă a lui Lero-Împărat și cruzimea destinului, iubirea fatală Între două ființe din tărîmuri diferite, dorința imprudentă a scitei de a forța o lege misterioasă și atît... Însă demonstrația lirică s-a făcut, mica tragedie este plină de semnificații vaste. Dacă poezia este un mod de a te situa față de realitate, observăm că, În cazul Bolintineanu, poezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă. Poetul descrie cu oroare locul blestemat: „În prăpastia cea mare Unde vîntul cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
violente în condiții imposibile. Abia văzu și ascultă pe Ioanide, atunci când acesta făcu cunoștință cu Saferian, cu câțiva ani în urmă, și Sultana se concentră asupra lui, crezând a-și fi găsit obiectul pasiunii sale. Fiind singur cu Sultana, Ioanide, imprudent, observîndu-i fixitatea rătăcită a privirilor, nu fu în stare să-și învingă obișnuința și bătu ușor cu mâna obrazul fetei, care, deloc scandalizată, stătu într-o crispată așteptare. Atunci Ioanide, mai mult amuzat, petrecu mâna peste mijlocul ei, ceea ce avu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îndrăzneli și părea chiar libertină, și s-au găsit tineri care să încerce un atac brutal. Dezamăgirea era amară. Întâi Sultana avea un limbaj așa de cult și ponderat, încît după câteva fraze ale ei agresorul se demoraliza. Afară de asta, imprudentul găsea un obstacol în chiar orientarea pasională a Sultanei, care totdeauna era în altă parte. Sultana nu se supăra de temeritatea lui, îi mărturisea, cu spontaneitatea ei caracteristică și cu predilecția pentru vorbele mari: "Iubesc G. Călinescu pe altcineva". Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]