563 matches
-
pe scara de serviciu și plecă drept acasă, unde rugă pe madam Ioanide să-i facă un ceai cu rom mult. După ce-l bău, se culcă în patul lui auster, împreună cu câinele Ștolț. Astfel se sfârși aventura lui amoroasă cu Indolenta. XIV Printr-o întîmplare, Dan Bogdan și Andrei Gulimănescu locuiau alături, pe aceeași stradă, în două imobile absolut identice. Casele fuseseră ale socrilor lui Gulimănescu și intraseră în dota soției acestuia. Pe urmă soții Gulimănescu G. Călinescu vânduseră lui Dan
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
c) LITERA INTERNAȚIONAL, 2001 ISBN 973-8358-27-8 (c) LITERA, 2001 XIX .................................................................. 5 XX ................................................................. 21 XXI ................................................................. 53 XXII ................................................................. 85 XXIII ............................................................... 119 XXIV ............................................................... 143 XXV ............................................................... 184 XXVI ............................................................... 221 XXVII ............................................................... 254 XXVIII ............................................................... 289 XXIX ............................................................... 305 XXX ............................................................... 328 Referințe istorico-literare ....................................................... 351 XIX Pomponescu înregistră defecțiunea Indolentei cu o adâncă afectare, disimulată sub un zâmbet amar și o mizantropie afabilă. Cum avea melancolia sociabilă, fu văzut mai des prin oraș, plimbîndu-se la pas cu grupul său. Odată îl însoți chiar și Gaittany, până la un colț de stradă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i se urca o roșeață în obraz. Rușine, vexațiune, un complex de turburări îl invadau. Aflând că Ioanide se retrăsese pe neașteptate, Pomponescu își concentră toată maledicția împotriva arhitectului. Acesta era în fond adevăratul vinovat, începea s-o scuze pe Indolenta. Ioanide, cinicul, o amețise. Dacă Pomponescu ar fi admis că era posibil ca Ioanide să comită o asemenea faptă din pasiune adevărată, l-ar fi scuzat pană la un punct, sau, mai exact, nu l-ar fi scuzat, dar ar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un punct, sau, mai exact, nu l-ar fi scuzat, dar ar fi explicat un efect identic produs asupra a doi bărbați de o femeie frumoasă. Însă Pomponescu era convins că Ioanide făcuse asta ostentativ, spre a-i "sufla" pe Indolenta, spre a-l face ridicol. După infama farsă, neavând nici o înclinație pentru Ioana, o lăsase. Când acest raționament se înfipse în mintea lui Pomponescu, acesta începu a întrevedea posibilitatea de a relua raporturile cu Ioana. Ar fi putut face asta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
discret dacă Ioana îl mai avea în vedere. Un chip decent de reapropiere ar fi fost prin madam ValsamakyFarfara. Despre aceasta, însă, amicii lui Pomponescu nu scoteau o vorbă, din grija de a evita orice aluzie la nefericitul incident cu Indolenta. Evaziunea sistematică era tot așa de stridentă, și Pomponescu roși când Gulimănescu, începînd a pronunța numele doamnei Farfara, îl reînghiți repede, alarmat de privirile suspecte ale celor de față. Ministeriabilul făcu un început, întrebînd pe Gaittany în ziua când acesta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
permanenți, aceia care nu pot să denunțe legăturile. Ar fi vrut să aibă "rude" așa cum avea Gaittany, iar în sferă burgheză, Conțescu. În sentimentul lui pentru Ioana intra mult din această apetiție. Oricât de nelegală ar fi fost relația cu Indolenta, în lumea Hangerliu-Gaittany-Farfara ea conta ca un început de afinitate. Toată lumea ar fi știut-o, și Pomponescu, ca și Ioana, n-ar fi marcat deloc s-o ascundă. Madam Pomponescu însăși, sigură de fidelitatea abstractă a soțului, își dădea tacit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
madam Pomponescu, sprijinită pe bastonul său, păși cu multă autoritate, având aerul a scoate în lume pe ministeriabil. Întrevederea Pomponescu-Ioana fu plină de o discretă decență, reproșurile și reconcilierea rezumîndu-se la o scurtă încrucișare de priviri, atunci când Pomponescu, sărutând mâna Indolentei, pe care figura inelul dăruit, își reluă poziția dreaptă. Încolo, conversația fu colectivă, încredințată mai ales femeilor. Doamnele Pomponescu felicitară pe Ioana pentru succesul de la Legația franceză, împărtășit lor de Pomponescu. Orice aluzie la arhitectură fu cu grijă evitată și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru verificarea temperaturii erotice. De aceea invită la masă pe Ioana la "Capșa", însă împreună cu Smărăndache și Smărăndăchioaia, pentru decor. După masă conduse pe Ioana la domiciliu, și de astă dată cu rezervă, Pomponescu mergând cu Smărăndăchioaia și Smărăndache cu Indolenta. Totuși, soții Smărăndache, cunoscîndu-și rostul decorativ, se retraseră la un moment dat și ministeriabilul rămase singur cu Ioana, în cartier nefrecventat. Multă vreme cei doi merseră fără a scoate o vorbă. Fu Indolenta care rupse tăcerea. - Știu că ești supărat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponescu mergând cu Smărăndăchioaia și Smărăndache cu Indolenta. Totuși, soții Smărăndache, cunoscîndu-și rostul decorativ, se retraseră la un moment dat și ministeriabilul rămase singur cu Ioana, în cartier nefrecventat. Multă vreme cei doi merseră fără a scoate o vorbă. Fu Indolenta care rupse tăcerea. - Știu că ești supărat. - Nu sunt supărat, fiindcă n-am nici o calitate care să-mi dea dreptul să mă supăr. Am fost afectat. - Ei bine, ești afectat. Recunosc că am o vină. - Credeam că am fost înțeles
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mă supăr. Am fost afectat. - Ei bine, ești afectat. Recunosc că am o vină. - Credeam că am fost înțeles. O schimbare așa de bruscă... (Aci Pomponescu nu putu scăpa de un gest de parapon stilat.) - Totul e un nimic, zise Indolenta, e mai mult o aparență. Am să-ți explic. - E mai bine să trecem peste această discordanță, din moment ce spui că n-a fost nimic. Să deschidem un capitol nou, dacă îngădui, dacă am agrementul dumitale. (Pomponescu vrusese să spună "dacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
n-a fost nimic. Să deschidem un capitol nou, dacă îngădui, dacă am agrementul dumitale. (Pomponescu vrusese să spună "dacă mă agreezi", expresia i se păruse însă hazardată.) - Cunoști bine sentimentele mele, precum și eu le cunosc pe ale dumitale! răspunse Indolenta nu se poate mai explicit. - Sper că-mi vei da prilejul să le dezvoltăm. Cu aceste vorbe, ajunseră în apropierea casei Ioanei, unde Pomponescu se înclină. Indolenta, ținând seama de sfiala solemnă a interlocutorului, se crezu autorizată a intra definitiv
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
hazardată.) - Cunoști bine sentimentele mele, precum și eu le cunosc pe ale dumitale! răspunse Indolenta nu se poate mai explicit. - Sper că-mi vei da prilejul să le dezvoltăm. Cu aceste vorbe, ajunseră în apropierea casei Ioanei, unde Pomponescu se înclină. Indolenta, ținând seama de sfiala solemnă a interlocutorului, se crezu autorizată a intra definitiv în termenii mai vechi, scăzând glasul în complicitate: - Nu vrei să mai vii la mine? - Depinde de... (Pomponescu era să zică "tine.") - Vino mâine. Ministeriabilul consimți mutește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
definitiv în termenii mai vechi, scăzând glasul în complicitate: - Nu vrei să mai vii la mine? - Depinde de... (Pomponescu era să zică "tine.") - Vino mâine. Ministeriabilul consimți mutește. Era Pomponescu așa de sfios încît să nu îndrăznească a tutui pe Indolenta? Nu tocmai, în accepția strictă a cuvântului. Ministeriabilul, om cu prestanță și emfază, nu era la întîia sa relație extraconjugală. Suferind de amor propriu, se temea să nu cadă în cursă și să fie persiflat. Aceasta era totul. Începând de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chestiune nu-i atrasă de condiția mea socială, va fi mai greu pentru mine s-o captez prin altceva. În realitate, ca simplu om, ce reprezint eu? De acum, nu pot să ascund, încep să devin bătrân. - Ce vorbești? protestă Indolenta, ești mai tânăr ca alții. - Să admitem, dacă vrei tu, primi Pomponescucomplimentul nu fără a fi măgulit; cu toate astea, nu intră în joc numai impresia altora, ci și sentimentul nostru intim. Ce vrei? Știu câți ani am, mă uit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ministeriabilul frecventa teatrul, nu-i plăcea să citească romane.) Vezi dar că sfiala față de tine are o rațiune. Îmi trebuie o primire excepțional de bună ca să mă conving că nu sunt ironizat asupra vârstei mele. - Doamne, ce idee! se miră Indolenta. De fapt, ea gusta sincer oamenii în vârstă, avea o singură nedumerire la vorbele lui Pomponescu. Sfiala de care acesta pomenea nu i se părea lucru serios, gîndindu-se la privirea aprigă a lui Ioanide, la gesturile lui decisive. Chiar când
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
invita să ne luăm de mână. Toate fetele cu care am stat de vorbă când eram adolescent au fost invitate de mama, intenționat, și nevastă-mea mi-a fost adusă de braț de mama. - Vasăzică, n-ai ales-o tu! (Indolenta încă făcea pauze înainte de a zice "tu", cu toată intimitatea foarte înaintată. Felul important cum își făcea Pomponescu interesantele confesiuni o împingea să-i zică "excelență" sau "domnule ministru". Ministeriabilul era prea impozant în amor.) - De ales, eu am ales
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
geniul de a detecta al lui Smărăndache, o figură posacă era calificată ca fiind "după cafeaua cu lapte", una fericită "după ceai". Elipsa agravîndu-se, nu se mai aminti numele Ioanei, și când cineva voia să spună că Pomponescu e la Indolenta, zicea doar: "E la ceai". - În tinereță, continuă cu alt prilej Pomponescu, aveam o pasiune mare pentru teatru și am vrut să mă fac actor. Chiar m-am înscris la Conservator, fără a avea curajul de a-l frecventa, din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o mică cuvântare și acorda unele mărturisiri din copilăria și tinereța sa, nu altele în fond decât acelea debitate Ioanei, însă cu rezerve potrivite locului. O astfel de familiaritate îl făcea fermecător. Prin urmare, declarația sentimentală a lui Pomponescu față de Indolenta aparține repertoriului său oratoric. Ministeriabilul însă nu mistifica. Era sincer și într-adevăr emoționat. XX În luna februarie i se întîmplă lui Ioanide un lucru îngrozitor. Era zi de ger care scârțâie, după o săptămână de zăpadă abundentă, și săniile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ieftină. Gestul ar fi fost din toate punctele de vedere deplasat. Prin urmare, nu se mai putea plimba cu tramvaiul de aci încolo și nici pe jos, oriunde. Pomponescu concedie pe însoțitorii săi și merse singur în automobil la Ioana. Indolenta îl primi cu o deferență care indispuse ușor pe ministru. Natural, lui Pomponescu îi făcea plăcere orice ținută respectuoasă, de data aceasta ar fi admis ca Ioana să se bucure. Stima exagerată pentru funcție îngreuia putința de a ghici câtă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cel puțin la tinevoi scăpa de titulatura de ministru. . Lucru curios, Pomponescu era sincer în oroarea lui de spleenul ministeriatului, cu toate astea, o satisfacție consta tocmai în faptul de a fi ministru și a gusta micile amărăciuni ale profesiei. Indolenta rezolvă contradicția din sufletul lui Pomponescu într-un chip abil. . - Am să încerc, domnule ministru, zise ea glumeț, să-mireprim orice sentiment de teamă. Și cu acestea se așeză pe genunchii lui Pomponescu și-l sărută pe buze. Dar apoi se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așeză pe genunchii lui Pomponescu și-l sărută pe buze. Dar apoi se ridică curând în picioare. În purtarea ministrului era o stânjeneală solemnă (așa i se păru) care o intimida. Pomponescu avea gust de muzică și o rugă pe Indolenta să-i cânte ceva. Aceasta deschise pianul și vocaliză Elegia lui G. Călinescu Massenet cu atâta impeto, cu toată reținerea vocii, încît ministrul înțelese că toată pasionalitatea femeii se exprima sonor. Singura cale adecvată de a convorbi în aceeași vibrație
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu atâta impeto, cu toată reținerea vocii, încît ministrul înțelese că toată pasionalitatea femeii se exprima sonor. Singura cale adecvată de a convorbi în aceeași vibrație cu Ioana era ca partener într-un duo muzical. Când lăsă jos capacul pianului, Indolenta pierdu din superbia ei și redeveni placidă și prevenitoare. Pomponescu schiță un oftat, ridicîndu-se. -- Nu pot să mai stau. Am depus jurământul și mă așteaptă acum teribila anticameră. Trebuie să iei un angajament la Operă, așa te voi putea asculta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lojă, câteodată mergea pur și simplu într-un stal, dacă întîlnea un cunoscut și găsea loc liber. O asemenea ambalare pentru spectacole și concerte făcea mai puțin șocantă frecvența asiduă a lui Pomponescu la Operă, unde, cu sprijinul său discret, Indolenta căpătase angajament și cânta în numeroase roluri. Într-unul din turnee, Pomponescu oferi o masă la "Capșa", în cabinet particular, cunoscuților săi de la Saferian. În compunerea listei, Gaittany ezită a pune pe Ioanide, însă ministrul adăugă cu propria lui mână
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dacă expoziția proiectelor avusese un ecou. Imaginea despre sine, pe care nu și-o putuse face obiectiv din cauza prelungirii tăcerii respectuoase, căuta s-o extragă acum prin anchetă de la Smărăndache, care făcea tot posibilul să culeagă ecouri. Chiar și față de Indolenta Pomponescu avea un chin. Stilul ei calm îi convenea, nu-l satisfăcea totuși completa obiectivitate a acesteia. Ar fi voit s-o vadă mai invadată de persoana sa. După o scurtă fază de subjecțiune, Ioana se adaptă calității de ministru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
invadată de persoana sa. După o scurtă fază de subjecțiune, Ioana se adaptă calității de ministru a lui Pomponescu și nu mai părea a-i acorda nici o importanță, nereacționând în nici un chip când Pomponescu se proclama agasat de demnități. Pentru Indolenta, un gagist de la Operă, Pomponescu sau regele Angliei ședeau pe același plan, poate cu o nuanță de interes mai acut profesional pentru cel dintâi. Nimeni nu se distingea în mod deosebit în ochii Indolentei, insensibilă la renume. Și cu toate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]