1,875 matches
-
pentru a rămîne tot în Italia,și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu ,,Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripția nu mințea: Ci-ma-bue stăpînea
Marin Sorescu și artele plastice by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7530_a_8855]
-
distinge câteva trepte, fiecare cu specificul ei, în evoluția liricii lui V. Voiculescu: debutul, cu primele volume. Poezii (1916) și Pârgă (1921) ar pune în lumină un peisagist dintre cei mai inspirați, volumul Destin (1933) ar constitui o contrapondere prin inefabilul muzical, pentru ca volumul întrezăriri (1939), ultimul apărut în timpul vieții autorului, să fie unul meditativ. De asemeni, criticul nu-l ignoră pe Voiculescu, poet al copiilor și pe poetul religios. O culegere intitulată Călătoria spre locul inimii (1994), adună versurile cu
Un devotat by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7544_a_8869]
-
îi făgăduiește că va strânge toți păstorii din văile din jur spre a-i veni în ajutor și a face să triumfe iubirea adevărată. Galateea este, așadar, un delicat cânt de slavă închinat iubirii, iubirii pure, de factură platonică, sentiment inefabil care ființează prin contemplarea ființei adorate. Natura încântătoare - s-ar putea spune o eternă primăvară - îi însoțește constant pe protagoniști, alcătuind un cadru feeric și participând nemijlocit la trăirile lor. Peisajele pot părea stereotipe - păduri, crânguri, livezi, ape curgătoare -, dar
Lumea cervantină by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/7556_a_8881]
-
îmi fac somnul ușor" (Vezi cum se leagă...); "trupul înoată în lumină/ lumina îneacă trupul/ iar trupul e imponderabil" (odaia e...). Povestea sa de iubire (extrem de discret trasată, conotațiile sale homosexuale fiind atinse doar în treacăt) e o mistuire în inefabil, o inițiere în lumină, mijlocită de moartea celui iubit: "hai către lumină/ împreună/ deschizân-du-ne unul altuia/ poarta" (deschizând...); "ca o figură de stil lumina/ își măsoară muțenia cu a ta/ emblema copilăriei" (cele mai bune lucruri...); "o, dulcele meu, nu
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
chiar lipsite de sonoritate: Shakespeare, de exemplu, sau Dante, Leonardo, Rabelais, Goethe și Cervantes sugerează o onomastică destul de convingătoare. Dar între Leonardo, spre pildă, și foarte mulți alți pictori italieni, care i-au fost sau nu contemporani, diferența este una inefabilă, de amplitudine a gîndirii și de energie a exprimării, și nu una de cunoaștere a meseriei, de stăpînire a tehnicilor sau de știință, în sensul strict, a picturii. Anvergura acestor culturi, amplitudinea respirației lor și chiar șansa expresiei desăvîrșite se
Decalogul artistului de mijloc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7303_a_8628]
-
în repetate rânduri între Roland Barthes cu La chambre claire și Truffaut - o altă intuiție remarcabilă a Magdei Mihăilescu - ține de felul în care regizorul regăsește în film ceea ce Barthes definește pentru fotografie drept punctum, acel detaliu subtil care dezvăluie inefabilul și moartea - "în filmele lui Truffaut pozele sunt adeseori rău prevestitoare" - și care sparge logica povestirii liniare fapt care ritmează cu stilul indirect adoptat de Truffaut pe linia lui Lubitsch. Farmecul lui Truffaut stă în aceste puncte de inflexiune, aceste
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
și filmul se încheie aici cu senzația că toți au traversat o experiență fundamentală, de ordin inițiatic, în urma căreia se vor regăsi într-o altă dimensiune. Planează totuși anxietatea ca odată recăpătân-du-și vederea, cu ea să nu piardă sentimentul de inefabil pe care-l cunosc acum, așa cum călugării care au dobândit rugăciunea inimii se tem să n-o piardă. Apocalipsa lui Meirelles/Saramago este una care recuperează umanitatea după ce o confruntă cu o experiență limită în măsură să provoace un scandal
Orbitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7324_a_8649]
-
care miza fundamentală nu este clamarea unui anumit tip de credință, ci reconstrucția legăturilor dintre om și ierarhiile cerești. Reflexul plastic al unei asemenea atitudini este rigoarea caldă a formelor, frumusețea proporțiilor, rafinamentul cromatic și, nu în ultimul rînd, haloul inefabil care învăluie fiecare compoziție și pe care, așa cum este și de așteptat, doar privirea directă îl poate identifica și asuma pînă la capăt. Dacă ar fi să căutăm un registru în care această pictură s-ar putea înscrie și defini
Dorel Zaica, între materie și lumină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7325_a_8650]
-
parodiată, bravura disciplinei se menține: "se zîmbește / �nainte marș / stîng drept stîng drept/ stîngul stîngul / stîng drept stîngul // ce-ți închipuiai/ că-n text se intră oricum (...) ce fac poeții de toate calibrele / pe care criticii îi descarcă în ținte inefabile/ trăgînd de istov din toate pozițiile / ce fac boemii sacri// ce să facă se-ncălzesc pînă la roșu apoi fumegă/ se-mpleticesc și cad grămadă / lovindu-se cu fruntea de pragul Textului" (Salutări amicale). Programul enunțat e auster, circumscris unui
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
această nouă direcție a fost făcut cu dreptul. Ajutate de voalul costumului, dar și de mișcare, evoluțiile dansatoarelor au sugerat exact ceea ce trebuiau să sugereze, încarnarea unor ființe ușor stranii, parcă din altă lume și totuși aievea, având un aer inefabil. Plastica când rotunjită, când unghiuloasă, și mereu curgătoare ne-a amintit în bună parte, însă, de cea din piesa Rugăciune, interpretată de coregrafă în ultimii ani. Îi dorim ca, pornind de la ceea ce a realizat acum, să își modeleze treptat o
La început de an by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/7626_a_8951]
-
fost martor fără voia lui, i se potrivesc sufletește întru totul. Căci, dacă fiecăruia i se întîmplă după temperamentul pe care îl are, și asta în virtutea acelei secrete legi a afinității biografice, atunci orice jurnal trebuie să fie expresia acestei inefabile legi. În această privință, Oameni și cărți este un jurnal autentic. Cine îl cunoaște pe Gabriel Dimisianu știe că această carte nu putea fi scrisă decît de el. Cu alte cuvinte, structura autorului cere un anumit context al întîmplărilor însoțitoare
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]
-
Brad Pitt care reușete măcar parțial să fie la înălțimea rolului. Sunt însă câteva momentele în care regizorul depășește corectitudinea prestidigitației romance-ului de cea mai bună calitate pentru a duce filmul într-o altă dimensiune, acolo unde se află inefabilul și marile filme ale cinematografiei. Privit în lumina cel puțin a celor două filme menționate mai sus care configurează profilul său ca regizor, noul film apare nevertebrat și edulcorat, poate și pentru faptul că din el lipsește orice reflecție a
Bătrânețea și tinerețea lui Benjamin Button by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7651_a_8976]
-
Ion Sapdaru), intreprid, rapace, versatil și mai ales veridic. Cu bunicul este recuperat registrul Moromeților, personajul este introdus printr-o poză meditativă ieftină și artificială de carte poștală, rezemat în coada cazmalei precum ciobanul mioritic în ciomag. Reflecțiile sale cu privire la inefabilul gust al cepei de la țară reiau pe un nivel trivial tema autenticității și regăsirii originii dezrădăcinaților. Cu familia surorii Luizei regăsim filonul exploatat în Stare de fapt și Vulpea vânătorul, cu un cotidian cenușiu, mizerabilist, claustrofobic care se preta foarte
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
se situează, în primul rând, lucrarea Interpretare și raționalitate (Polirom, 2006) de Paul Cornea, apreciat pentru că, prin calitatea metodei critice utilizate, descurajează "practica păguboasă a criticii sterile de tip universitar, cât și zglobia nonșalanță a foiletonismului" (p. 101, cap. "Răzbunarea inefabilului"). Eugen Simion revine în atenție cu noua ediție la Întoarcerea autorului, lucrare apreciată drept plină de rigoare și având meritul de a "pune la zid sociologismul dizgrațios de vulgar al comisarilor bolșevici postdecembriști" (p. 106, cap. "Scepticul nemântuit".). Spirit echilibrat
Critica criticii by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/7503_a_8828]
-
doua observație pe care o anunțam. Căci, oricâtă pasiune teoretică ar dovedi Mincu și oricâtă robustețe argumentativă ar investi Soviany, o astfel de caracteristică duce, inevitabil, la scurtcircuit. Descrierea de mai sus pune apăsat accentul pe factorul individual. Intim chiar. Inefabil. Soft. Or, experimentalismul se vrea a fi un concept acoperitor. Mai larg, cum arătam, decât postmodernismul. Hard. Incompatibilitatea e clară. Și, cu toate că Soviany încearcă să o rezolve sagace (plusând, în toate cele opt categorii, în direcția umanului, deci îmblânzind pe cât
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
evoluția a inventat metafora. Metafora e încercarea de a surprinde prin asocieri insolite fenomene pe care limba nu le poate arăta. Potrivit acestei logici, metafora nu descinde din ifosul artistic al rapsozilor, ci din nevoia profundă de a da nume inefabilului. Se subînțelege că științele sunt pline de metafore și numai un ignorant crede că jargonul lor exact exclude figurile de stil. Trăim într-o epocă în care ambiguitatea a devenit o prezență subînțeleasă în terminologia științei, de n-ar fi
Logaritmul umaniștilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4931_a_6256]
-
ale teoriei pe care cărturarul ieșean o elaborase în marginea disciplinei istoriei. Ideile lui Xenopol sunt cu atît mai atracțioase cu cît Călinescu, luîndu-le ca pretext pentru înfățișarea propriei interpretări, le supune unei nemiloase critici în eseul Istoria ca știință inefabilă și sinteză epică. Din contenciosul pe care Călinescu i-l provoacă neamțului (al cărui tată, din sfială pentru numele anglosaxon al familiei - Brunswik -, alesese să-și schimbe numele în Xenopol, care în greacă înseamnă „copilul străinului“), din contenciosul de idei
Istoria valurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5723_a_7048]
-
particular am implicit cîteva universaluri prin care îl descriu. Un fir de iarbă e tot atît de unic ca un personaj ca Napoleon, și totuși pe amîndoi îi pot descrie inteligibil cu ajutorul cuvintelor. Biografia francezului nu e cu nimic mai inefabilă decît cea a unui val de mare, atîta doar că Napoleon are ceea ce valul nu are: personalitate, adică o natură născătoare de reacții imprevizibile. În rest, hazardul nu există în istorie, întîmplarea nefiind decît necesarul la care nu m-am
Istoria valurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5723_a_7048]
-
pe care le are la îndemînă. Și cum necesitatea trecutului stă în mintea subiectului, tot de acolo vin și legile istoriei, caz în care istoricul, cînd descrie trecutul, automat îi produce legile de desfășurare, atîta doar că legile acestea sunt inefabile: ele durează atît timp cît durează epica istoricului. Cînd ea s-a încheiat, legile își pierd valabilitatea. Scuza pe care i-o putem aduce lui Călinescu este că, atunci cînd spune istorie, subînțelege istorie literară, altminteri, criticul cade chiar în
Istoria valurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5723_a_7048]
-
încheiat, legile își pierd valabilitatea. Scuza pe care i-o putem aduce lui Călinescu este că, atunci cînd spune istorie, subînțelege istorie literară, altminteri, criticul cade chiar în greșeala pe care i-o impută lui Xenopol: gîndirea sofistică. O „lege inefabilă“ e un oximoron încîntător care, pe cît place la lectură, pe atît n-are acoperire în realitate, Călinescu avînd arta de a crea paradoxuri fără avea aerul că le caută îndeosebi, cînd de fapt tactica lui stă în urzirea prodigioasă
Istoria valurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5723_a_7048]
-
îl simțim mereu alături, știm că există ca o majoră zestre morală, și dincolo de pragul pe care ni l-a smuls, la 12 decembrie 2008. Vrednic să confirme definiția dată sculpturii de către un înaintaș norocos - o artă „teribilă și totodată inefabilă" -, Vasile Gorduz ne lasă o memorie saturată de izbînzi care obligă. Îi incumbă acestei prime Retrospective, să le asume, în revelația lor coerentă. Suscitat de Expoziția GORDUZ din 2003, de la Muzeul de Artă din Cluj, omagiul transcris aici este unul
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
trupeșa nesimțire, de acel abandon satisfăcut de sine, al sculptorului care chelfăne senzual materia. Recolta pietrelor cu care se întorcea din aceste campanii putea să pară puțină, celor cu vedere scurtă. De fiecare dată, se adăoga, totuși, în zestrea lui inefabilă, un nu știu ce care intrigă și pironește, cu atît mai mult cu cît artistul se ține suveran departe de orice virtuozism, de orice facilă captare a succesului. O pasăre „obișnuită", un miel ce pare împiedicat, de talie tot mai exiguă, de
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
Radu Muntean ne pune în fața unui fait accompli, ne relatează posibilitatea simplă în care un cuplu se desface fără posibilitatea de a incrimina pe cineva. Dramatismul care nu conduce la tragedie stă în aceea că alchimia unei relații are propriile inefabile, că uneori ceea ce pare sudat deplin este fragil și inconsistent, că și atunci când este nedrept ca lucrurile să se întâmple așa, vinovăția nu poate fi atribuită în termenii unei justiții circumstanțiale. Raluca încearcă să-l facă pe Paul să-i
Viața e în altă parte by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6052_a_7377]
-
Sorin Lavric Judecate sub unghiul cruzimii cu care ne înlătură prejudecățile, cărțile de popularizare a neurologiei cîntăresc cit o cură de dezvrăjire: ne deschid ochii asupra unor amănunte pe care noi le credeam diafane și inefabile, cînd de fapt ele sunt prozaice si terne. Sau, mai precis, noi le voiam spirituale și adînci, iar ele se dovedesc materiale și plate. Apoi, ținînd seama de abundența producțiilor din acest gen, contemplîndu-le trăiești cu impresia că o cruciadă
Secreția creierului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6120_a_7445]
-
el. Apoi, ideologic vorbind, sfîntul e un personaj execrabil care încalcă regula democratică a mediocrității laice. O apariție obscură căreia nu-i poți găsi o minimă motivație de ordin omenesc. Într-un cuvînt, sfîntul e prin excelență incalificabil, un spectru inefabil care irită rațiunea. Mai mult, medical vorbind, sfîntul e o insultă adusă psihopatogeniei tradiționale, un soi de enigmă încăpățînată respingînd schemele etiologice. Dacă admitem că grația euforică pe care Gafencu o răspîndea nu poate fi explicată prin nivelul crescut de
Sfîntul fără moaște by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6136_a_7461]