1,208 matches
-
existența sa"142. Hegel consideră că nu este important să stabilim la nivelul conceptului dacă natura acestuia este gândită sau reală. Conceptul celor o sută de taleri este prin urmare unul fals, deoarece el nu satisface criteriul nedeterminării și al infinității ființei divine. Atunci când îl critică pe Kant, Hegel îl privește pe Dumnezeu drept ființa infinită care păstrează față de ființele finite același raport ca între ființa nedeterminată și ființele determinate 143. Schopenhauer se alătură lui Kant, dar este mai categoric și
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
în care aceștia percep existența și posibilitatea. Dacă pentru Leibniz posibilitatea implică existența, pentru Kant existența implică posibilitatea. Kant admite ca existentă doar lumea actuală, în timp ce Leibniz afirmă că aceasta e cea mai bună dintre lumile posibile, adică dintr-o infinitate de lumi. Pentru Leibniz dacă un obiect este posibil atunci există într-o lume posibilă 232. Pozițiile celor doi filosofi sunt diferite, iar poziția lui Leibniz, din perspectiva teoriei lumilor posibile, prin analiza conceptului de existență necesară (un concept mai
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
în proces de dezvoltare în ceea ce privește perfecțiunea actualității sale concrete de a cunoaște ceea ce este în mod actual de cunoscut 377. Sunt importante relațiile dintre perfecțiune și potențialitate pe de o parte, și dintre perfecțiune și actualitate, pe de altă parte. Infinitatea absolută a potențialității divine poate fi numită "coincidența cu o anumită posibilitate". A fi posibil înseamnă a fi un obiect posibil a cunoașterii divine. În cazul actualității aceeași noțiune a coincidenței poate fi folosită: actualitatea divină este toată actualizată. Se
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
viitorul este parțial nedeterminat, iar prezentul este chiar procesul determinării. Este o greșeală din această perspectivă să se considere, precum considera Leibniz, că lumile posibile sunt aliniate în eternitate așteptând actualizare prin decret divin. Mai degrabă, lumile posibile sunt în infinitatea lor, moduri în care lumea actuală ar putea fi436. Perspectiva lui Hartshorne asupra modalității acordă actualității prioritate asupra posibilității, identificând actualul cu ceea ce este definit și posibilul cu ceea ce este indefinit. În ceea ce privește lumile posibile, Hartshorne preferă să vorbească despre stări-lumești
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
sale constitutive. Astfel, "Pentru Saussure, limba este obiectul fundamental al lingvisticii, ea reprezintă locul de contact al semioticului cu socialul; limba este sistemul de semne care introduce delimitări în continuum-ul substanței sonore și în cel al gândirii, ea ordonează infinitatea de acte de vorbire, stabilind variantele prin prejudecăți de identitate 54 impuse de practică socială; deci ea este mediatoarea între sunete și idei, între valorile relaționale interne și masa vorbitorilor, element stabil și totodată schimbător, caracteristic fiecărui colectiv social. În
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
o mașinărie animată de fluxuri, mișcări, energii, forțe, tot acest ansamblu vibrând asemeni unui imens corp plin de viață. Bilanțul și rezultatele lecțiilor de fizică date de Epicur în scrisorile către Pythocles asupra naturii și către Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de fluxuri, mișcări, energii, forțe, tot acest ansamblu vibrând asemeni unui imens corp plin de viață. Bilanțul și rezultatele lecțiilor de fizică date de Epicur în scrisorile către Pythocles asupra naturii și către Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al sensibilității; legătura intimă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
operează în trup și în suflet, simpla satisfacere a dorințelor naturale și necesare, recuzarea fricii de zei și de moarte etc. Urmează, în sensul de mers, două scrisori, una trimisă din Rhodos - din cauza zăpezii din Lycia - lui Antipater și consacrată infinității lumilor, cealaltă către Dionysos și referindu-se la soartă. în ultima, Diogene din Oenanda povestește un naufragiu, poate cel al lui Epicur în drum spre Lampsakos: înghițit de ape, zdrobit de forța valurilor, rănit de muchiile ascuțite ale stâncilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare a avea o utilitate scăzută. Ce mai contează dacă enunțul-tip poate face obiectul unei infinități de enunțări, de vreme ce semnificația lui rămâne stabilă, în ciuda varietății contextelor de enunțare? De fapt, această obiecție nu mai este valabilă în cazul unui enunț ca Statul sunt eu. Dacă în enunț există o unitate de tipul eu (sau variantele sale
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Fido" (Jakobson, Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte, numele "Fido" nu este o proprietate generică. Acest tip de circularitate nu este identic cu cel care intervine în funcționarea deicticelor: individul desemnat printr-un nume propriu rămâne stabil într-o infinitate de enunțări, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui "eu" sau "tu". 1.6. Deicticele de persoană În gramatica tradițională, eu și tu sunt "pronume personale", asociate cu el. Această apropiere este facilitată de mecanismele de învățare a conjugărilor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sa nu constă în durata obiectivă având în vedere faptul că ambele marchează intervalul de o zi înainte de punctul de reper -, ci în natura acestui reper. Deicticul ieri, în funcție de momentul în care va fi enunțat, va putea trimite la o infinitate de date diferite, în timp ce cu o zi înainte de plecarea sa nu va putea fi schimbat atunci când se fixează momentul corespunzător plecării sale. Nu putem totuși să limităm clasa deicticelor temporale la elemente a căror funcție este cea de "complement circumstanțial
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui Arlequin (o consideră drept soția lui pe cea care nu-i este decât logodnică) o repetă pe cea a servitorului sau i se impută în totalitate? Suntem confruntați cu o dificultate ireductibilă: același referent poate fi descris printr-o infinitate de moduri diferite (socrul meu = Domnul Orgon = tatăl Silviei = prietenul tatălui meu etc.) și este exclusă trecerea de la discursul indirect la enunțul original. 5.2. Discursul direct Se spune adesea că discursul direct este reproducerea "fidelă" a discursului citat, raportorul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
el este asociat unui suport (cerul), nu ca să îi atribuie o proprietate (care ar fi la singular: cerul este alb ↔ albeața cerului), ci pentru a crea un efect estetic: se pare că cerul se oglindește în apa mării într-o infinitate de pete albe. Vom remarca și alte situații asemănătoare cu (6) în care accentul cade mai mult pe impresia spectatorului și mai puțin pe proprietățile obiectului. Dacă am fi avut paloarea mâinilor, a fețelor, a genunchilor, sensul ar fi fost
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se lucrează În paralel atât la elemente cât și la legări, combinații și exerciții), Totuși pregătirea la paralele mai are o caracteristică aparte față de bârnă și sol, aparate la care exercițiile pot fi alcătuite și combinate În mod nelimitat, datorită infinității de mișcări posibile. Din nefericire, sau poate din fericire, numărul elementelor de care dispunem la acest aparat este mai (limitat și deci posibilitățile de a combina aparent reduse. În realitate Însă putem alcătui o mare varietate de legări și combinații
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
se diseminează. Toate acestea se îndreaptă, firesc, în sensul unei scăderi considerabile a valorii simbolice a textului publicat. Nu mai este vorba despre opere clandestine, greu de procurat, scrise de un autor necunoscut; e vorba de texte pierdute într-o infinitate de alte texte de același tip. Textul devine un element într-o vastă mișcare de comunicare generalizată. Însuși rolul pe care-l joacă pornografia în existența zilnică s-a schimbat mult. În regimul tradițional, literatura pornografică propriu-zisă nu contribuia decât
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
în scenă a lui Philip Marlowe urmează așadar un protocol atent studiat. În ciuda indiferenței afișate, privirea detectivului e atrasă de ceva ce corespunde identității sale adânci: imaginea salvatorului. Metafora lui Chandler se va verifica, de-a lungul anilor, într-o infinitate de situații și ipostaze: investigațiile lui Marlowe sunt gândite asemenea unor „cruciade” urbane. E de importanță secundară faptul că eroul pare mai degrabă purtat de val decât că s-ar afla în poziția de a controla evenimentele. Chiar dacă am accepta
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
afișează distincție și rafinament: fețe de masă, tacâmuri, porțelan, flori, totul trebuie să flateze ochiul convivilor. Folosirea "dormant"-ului" - platou cu etaj din fructe, condimente, drajeuri, etc. care rămânea pe masă pe tot parcursul cinei și care dă ocazia unei infinități de compoziții în care se exercită imaginația și eleganța - și mai târziu a "surtout"-ului - "jardiniere joasă, în faianță sau răchită, umplută cu flori naturale și înconjurată de farfurii cu fursecuri și cu bomboane, de compotiere umplute de fructe, etc.
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ține cu gura întredeschisă, cu fruntea palidă, cu chipul încremenit, cu privirea pierdută, cu părul vâlvoi, cu toate membrele care tremură și se zbat este poate o creștere progresivă a unei singure acțiuni în aceleași organe, creștere care are o infinitate de termeni dintre care nu prezentăm decât câțiva prin expresiile vocii; acești termeni sunt în cazul de față: surpriza, admirația, mirarea, alarma, spaima, groaza etc.233 Plăcere, așteptare dejucată, amăgire, secret, emoții ale corpului 234, iată ce ne îngăduie să
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
trecerea de la cenzura egotică a imaginarului la construcția lui / 156 2. 6. Schimbarea imaginii asupra cosmosului. Lupta pentru univers / 159 2.6.1. Modelul ptolemaico-aristotelic și modalitatea de percepție a cosmosului la începutul modernității / 161 2.6.2. Teorii despre infinitatea lumii / 163 2.6.3. Modificarea centrului universului. Teoria heliocentrică / 165 2.6.4. Triumful teoriei heliocentrice și cosmosul modern / 169 Capitolul 3. Reconstrucția imaginarului la începutul secolului al XVII-lea / 171 3.1. Dezvoltarea imaginarului la început de modernitate
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de decani. În același timp cu imaginea asupra universului promovat de astrologie apare o nouă imagine a universului specifică Renașterii în care acesta este considerat infinit. Cum toate concepțiile despre lume își găsesc originea în filosofia antică și cea privind infinitatea universului poate fi regăsită la Lucretius, în De rerum natura, care preciza: "că spațiul lipsit de măsură și capăt / Nemărginit se întinde oriunde și în orișice parte"167. Dar este puțin probabil ca lucrarea filosofului latin să fie cunoscută de către
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
care determină ideea infinitului, ideea care nu poate fi percepută de individ, dar nici nu poate fi negată de către acesta, pentru că există componente ale existenței ce se manifestă dincolo de simțuri. Argumentul matematic este de natură neeuclidiană surprinzând esența matematică a infinității grafice și anume pierderea elementelor figurative în cazul analizei infinității: "Spun, deci, că dacă ar exista o linie infinită ea ar fi dreaptă, ar fi triunghi, ar fi cerc și ar fi sferă; și, în același fel, ar exista o
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de individ, dar nici nu poate fi negată de către acesta, pentru că există componente ale existenței ce se manifestă dincolo de simțuri. Argumentul matematic este de natură neeuclidiană surprinzând esența matematică a infinității grafice și anume pierderea elementelor figurative în cazul analizei infinității: "Spun, deci, că dacă ar exista o linie infinită ea ar fi dreaptă, ar fi triunghi, ar fi cerc și ar fi sferă; și, în același fel, ar exista o sferă infinită, ea ar fi triunghi, cerc linie; și, de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
fi cerc și ar fi sferă; și, în același fel, ar exista o sferă infinită, ea ar fi triunghi, cerc linie; și, de asemenea, trebuie să spunem același lucru despre triunghiul infinit și despre cercul infinit"169. Astfel în cazul infinității începutul și sfârșitul sunt unul și același lucru. Aceasta este premisa pentru ceea ce va fi noua imagine a universului infinit, în care lumea "își are centrul pretutindeni și circumferința nicăieri, pentru că circumferința și centrul ei sunt Dumnezeu care este pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
acceptate pentru că au fost considerate ca ipoteze pur matematice, el fiind din acest punct de vedere în continuarea unei concepții aristotelice și separând de ceea ce este în act - infinitul și în potență - finitul 171. Așa cum surprindea Alexandre Koyre ideea de infinitate a fost exprimată mai degrabă ca o imposibilitate a finitudinii: "deși lumea nu e infinită, ea nu poate totuși să fie concepută ca finită, pentru că îi lipsesc limitele între care ar fi închisă"172. Când la acestea s-a mai
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
principale se regăsește sub forma unei metafore și astfel complexitatea mesajului crește. Universul este reprezentat sub forma unui animal viu178, cu dimensiuni infinite. Concepția sa combină două dintre direcțiile fundamentale revoluționare din acea perioadă: ideea universului infinit și cea heliocentrică. Infinitatea universului repoziționează Pământul față de celelalte corpuri cerești, oferindu-i acestuia același statut cu cel al oricărui corp ceresc. La aceasta se mai adaugă și ideea că Pământul se află în mișcare, completează imaginea de ansamblu a teoriei cosmologice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]