972 matches
-
flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
număr și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să fi + cântat Ț să fi cântat perfect-potențial optativ: aș fi + cântat Ț aș fi cântat perfect prezumtiv (timp absolut): va fi + cântat Ț va fi cântat perfect infinitiv: a fi + cântat Ț a fi cântat și în structura tuturor timpurilor verbale la diateza pasivă, când este variabilă în funcție de gen și număr: El este/a fost lăudat - Ei sunt/au fost lăudați. Ea este/a fost lăudată - Ele sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți) A3: tema imperfectului: cântA-(m), cântA-(i) etc. A4: tema perfectului: cântA-(i), cântA-(și) etc. (perf. simplu) cântA-(sem), cântA-(seși) etc. (m. m. c. p) cântA-(t
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa 2); cuprinde verbele de conjugarea a V-a. Tema este formată din rădăcină și sufixul -Î-: A1: tema infinitivului: cobor-Î, ur-Î A2: tema II a prez.: cobor-Î-(m, -ți), ur-Î(-m, -ți) A3: tema perfectului: cobor-Î(-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme monovalente. A. — Tema bivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic -EA-, care provoacă omonimia a două teme: A1: tema infinitivului: păr-EA A2: tema imperfectului: păr-EA-(m), păr-EA-(i) etc. B. — Tema II a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -E-: păr-E-(-m, -ți), să păr-E-(-m, -ți) etc. C. — Tema perfectului. Este formată din rădăcina verbului și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: cer-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema perfectului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul specific
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: prind-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: prinz-ÎND. D.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul regulat cu care au în comun sufixul de infinitiv; pe de altă parte, prezintă, în structura acestor teme, sufixe diferite. Verbul a avea, de exemplu, cunoaște șapte teme verbale: patru, la prezent: tema I, pentru singular; se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema II, pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a, singular, a indicativului: ar-(e), tema IV, pentru prezentul conjunctivului, persoana a III-a (întâlnită în limba vorbită și în limba textelor vechi și la persoana a II-a a imperativului): să aib-(ă); o temă bivalentă avEA-, pentru infinitiv avea și imperfect avea-(-m, -i etc.), o temă a perfectului, pentru cele trei teme secundare: avU-(-i, -și etc.), avU-(-sesem, -seseși etc.), avU-(t), o temă a gerunziului: avÎND. • O situație deosebită prezintă verbul a ști, regulat din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unele neregularități, din perspectiva temei verbale, prin realizarea concretă a sufixului din structura tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile III și IV, dar diferă de acestea prin sufixul temei polivalente, -I-. Pe de altă parte, la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste vocala finală a rădăcinii, i: ști + -I> ștI-(m) etc., asemenea verbului a fi: a fi + I> fi-(m), fi-ind. La tema imperfectului, din cauze fonetice, sufixul caracteristic este -a-, pronunțat -ia-): știA-(-m, -i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autonome, cu identitate proprie. La un al doilea nivel, apoi, descrierea celor două categorii se desfășoară din perspectiva unui raport de înglobare în sensul mod ¬ timp; fiecare din termenii corelativi ai categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
optativul prezent și indicativul viitor I: voi cânta (viitor I indicativ)/aș cânta (optativ prezent). Marca distinctivă a fiecăruia din cele două moduri-timp este verbul auxiliar, cealaltă componentă a sintagmelor fiind aceeași în structura ambelor forme temporal-modale: tema liberă a infinitivului. De altfel, și opoziția semantică se stabilește, în realitate, tot între aceste două realizări ale modurilor în discuție: voi cânta (acțiune viitoare sigură sau relativ - presupus - sigură)/aș cânta (acțiune viitoare nesigură: dorită dar realizabilă sau nerealizabilă într-un viitor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu temă de conjunctiv), față de sunte-ți, indicativ. Modul conjunctiv (perfect) prezintă o formă unică pentru toate trei persoanele, la singular și plural: (eu, noi, tu etc.) să fi cântat, venit etc. Formele verbal-nominale, neutre din punctul de vedere al modului: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu realizează morfologic categoriile gramaticale de număr și persoană. Referiri la persoană intervin doar la nivel lexical (în cazul verbelor pronominale) și la nivel morfo-sintactic (la diatezele în sintagma cărora intră un morfem-pronume reflexiv) pentru infinitiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu realizează morfologic categoriile gramaticale de număr și persoană. Referiri la persoană intervin doar la nivel lexical (în cazul verbelor pronominale) și la nivel morfo-sintactic (la diatezele în sintagma cărora intră un morfem-pronume reflexiv) pentru infinitiv și gerunziu: a se uita, a se căciuli ® nu mă pot uita, nu mă pot căciuli; uitându-mă, căciulindu-se; a se îmbrăca, a se întâlni ® nu mă pot îmbrăca, nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pot îmbrăca, nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]