2,665 matches
-
se gândeau: rană de cuțit, mușcătură de urs. Chiar atunci Rebecca Urbanus ne surprinse privirea. Se uită și ea În jos. Și țipă. Și părăsi scena În fugă. M-am Întors din tabără bronzată și mai slabă, cu o singură insignă În piept (pe care o primisem, culmea!, pentru orientare). Dar cealaltă insignă, pe care Carol Horning o etală cu atâta mândrie În prima zi de școală, Încă nu o aveam. Îmi era indiferent. La o adică, dacă pățania Rebeccăi Urbanus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ne surprinse privirea. Se uită și ea În jos. Și țipă. Și părăsi scena În fugă. M-am Întors din tabără bronzată și mai slabă, cu o singură insignă În piept (pe care o primisem, culmea!, pentru orientare). Dar cealaltă insignă, pe care Carol Horning o etală cu atâta mândrie În prima zi de școală, Încă nu o aveam. Îmi era indiferent. La o adică, dacă pățania Rebeccăi Urbanus era un semn, poate că era mai sigur să rămân așa cum eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cea mai mare parte din această lungime era ascunsă de faldurile de piele dintre care ieșea. Și apoi mai era și părul. În stare neutră, brândușa nici nu se observa. Când mă uitam În jos, eu una nu vedeam decât insigna Întunecată și triunghiulară a pubertății. Când atingeam brândușa, se lungea, se umfla, până când, ca și cum ar fi explodat, ieșea din săculețul ei. Scotea capul. Nu prea mult Însă. Nu mai mult de doi centimetri și jumătate de la linia arborelui. Ce Însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
unui apartament confortabil. Schimbarea se putea produce În cîteva minute, În cîteva secunde. Un necunoscut ar fi putut să-l bată ușor cu mîna pe umăr și, cînd ar fi Întors capul, s-ar fi pomenit nas În nas cu insigna unui polițist. „SÎnteți domnul...” Doamnul care? Nu avea importanță. Surprinderea, indignarea soției sale... „E o greșeală, domnule comisar! Îl cunosc foarte bine. E soțul meu. Toată lumea vă va spune... Spune ceva, Jean!” Jean, Pierre sau Gaston... Maigret ajunsese să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ajunse din nou la parter. Își făcu apariția un bărbat Îmbrăcat În haine negre, cu tenul roz și părul cărunt. Aruncă o privire În hol și se apropie de cei doi bărbați cu o privire Întrebătoare. Lecoeur avea În palmă insigna de comisar, pe care o arătă discret. — Aș dori să am o discuție cu dumneavoastră, domnule Pélardeau. — Acum? Avea o voce răgușită, așa cum Îi fusese descrisă. Bărbatul nu se pierdea cu firea. Cu siguranță că Îl recunoscuse pe Maigret și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și de Sorina, și de Ileana, și de Sorin... Am să le mângâi pe toate și o să mi se pară că sunteți toți, mereu, aici. Mugurel Hărmălaia s-a mutat la bucătărie. Copiii au cu ei acum alte daruri: lanterne, insigne, ceasuri și, chiar, câteva lulele (căci nepoții știu că bunicul, care, acum, s-a lăsat de fumat, le ține pe toate într-o mare și frumoasă colecție). Toate își așteaptă noul stăpân, care nu-i niciunde. Nepoții, însă, nu se
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
era plătit un muncitor pe 4 zile de muncă la strung). Se știe că aveau mâncarea asigurată la cantina PNȚCD, aveau asigurate serviciile medicale, plata la termen a indemnizației și pentru asta nu trebuiau decât să stea în piață cu insigna de „golan” în piept și să înjure cât îi ziulica de mare pe Iliescu și alții ca el, adică pe cei care nu doreau să distrugă economia ci doreau să o păstreze în continuare pentru poporul român. Și, Doamne, ce
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Hudson și, când scoate peștele din undiță, simte o durere puternică în buza de jos, apoi uită de toată povestea până ajunge acasă și descoperă că peștele încă viu, lăsat într-un vas cu apă, poartă o șepcuță albastră, cu insigna școlii băiatului, aidoma cu șapca acestuia și, în interiorul ei, își găsește cusut propriul nume.) Din acea dimineață, Seymour a rămas permanent prins în mreje. Pe când avea paisprezece ani, vreo doi din familia noastră îi scotoceau mereu buzunarele jachetelor și canadienelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Încât nevastă-sa nu mai Încăpea În compartiment și trebuia să călătorească pe scară. Îndepărtându-se, făceau semne de rămas-bun, fluturându-și tustrei șepcile pe fereastră: unchiul Pancratie, cu ochii săi veșnic uzi, Tigru și Eufrat, tunși la chelieși cu insignele de pionier la piept. Sofronia pe scară, agitând din mâini ca din niște snopi. Abia când locomotiva se punea În mișcare, profitând de fluierat, Pancratie Îngâna În loc de scuze: „Nici la noi nu umblă câinii cu colaci În coadă...“. Iar babulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cam așa-i. Ai priceput fantastic de repede niște lucruri. Cu zîmbetul pe buze, individul Își descheie primii doi nasturi de la palton, Își dădu la o parte fularul alb de lînă și-și Întoarse reverul hainei. Mi-a arătat o insignă groasă, cam de mărimea unghiei de la degetul mare. Avea forma unui triunghi echilateral, cu colțurile rotunjite, fundal albastru cu margine argintie. În mijloc ieșea În relief un S, tot din argint. Litera era formată din linii drepte și dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
din linii drepte și dacă te uitai bine la ea, puteai s-o iei și drept fulger. Sau poate nici n-a fost un S inițial, ci pur și simplu reprezenta un fulger. Din păcate nu mai văzusem o asemenea insignă pînă acum, dar mi-am dat pe loc seama că sună a amenințare. Am realizat imediat lucrul acesta, dar n-am scos nici o vorbă. Cred că Înțelegi, nu? spuse el, Întorcîndu-și, cu un gest rapid, reverul la loc. N-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nu-mi place cum se scurg.... și microbuzele se golesc unul după altul. Or să ajungă imediat aici. — Oare trage cineva sforile În spatele scenei? — Nu știu ... Eu ... Cineva de pe-aici... persoană influentă... poate vreun membru al consiliului orășenesc... — Ai insignă?... Dacă ți-e prinsă la rever, hai, arunc-o repede! Tot nu-mi venea să cred. Chiar dacă se punea ceva la cale, nu-mi mirosea decît a un soi de Încăierare sau În cel mai rău caz a demonstrație. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe cel din mijloc, Îmbrăcat Într-o pufoaică și care era beat mort. Cel din stînga, un tip solid cu o bărbie puternică, mă sfredeli cu privirea de sus pînă jos, dar nu zise nimic. Poate-mi căuta și el insigna. Cel Îmbrăcat În pufoaică plîngea Înăbușit, cu suspine, strigînd: — Saké! Saké! Hei, tu! Mă aflu printre cei dispăruți, dați În căutare. Nevastă-mea a scris la primărie să fiu găsit neapărat. — Nu-ți mai bate tu capul atîta! spuse cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai face față unui cîine turbat Înfometat. Dar, pentru Dumnezeu, oare ce urmărea ea? De ce o fi ținut să-l cunosc pe băiatul acesta ? Și Încă atît de brusc! Putea să-mi spună din vreme, că doar a avut cînd. Insigna de forma fulgerului era exact la fel cu aceea purtată de fratele ei. Poate era Însemnul organizației pe care ei o numeau „Asociația Yamato”. Dacă tînărul acesta era șeful, ceilalți din templu constituiau probabil garda personală a defunctului. Ia stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
forma fulgerului era exact la fel cu aceea purtată de fratele ei. Poate era Însemnul organizației pe care ei o numeau „Asociația Yamato”. Dacă tînărul acesta era șeful, ceilalți din templu constituiau probabil garda personală a defunctului. Ia stai puțin! Insigna băiatului era asemănătoare cu a fratelui... Semăna ca formă și cu cea purtată de Bărbie Ascuțită, dar diferea culoarea. Insigna mortului fusese albastră, cea a lui Bărbie Ascuțită era bej. Mortul fusese mai În vîrstă, așa că diferența de culoare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
numeau „Asociația Yamato”. Dacă tînărul acesta era șeful, ceilalți din templu constituiau probabil garda personală a defunctului. Ia stai puțin! Insigna băiatului era asemănătoare cu a fratelui... Semăna ca formă și cu cea purtată de Bărbie Ascuțită, dar diferea culoarea. Insigna mortului fusese albastră, cea a lui Bărbie Ascuțită era bej. Mortul fusese mai În vîrstă, așa că diferența de culoare nu Însemna probabil deosebire Între superior și subordonat, ci o diferență de subdiviziune. Presupun că banda fratelui clientei mele devenise organizație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Mi-am dat seama imediat că nu trebuie să las amprente. L-am apucat de țeavă cu un colț de ziar și l-am tras, prudent, spre mine. Împreună cu pistolul fusese Înfășurat și un obiect mic, ca un nasture argintiu. Insigna! — Aaa! Deci așa! Ea rămase imperturbabilă, iar eu mă dădeam de ceasul morții. Pentru numele lui Dumnezeu, ce fel de femeie e asta? Pe ce lume trăiește? — Știai? E un revolver Browning cu șase gloanțe. — E doar o jucărie. — Jucărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
era rîndul meu să mă simt indispus. — Îți faci prea multe probleme. Un obiect ca acesta poate constitui o dovadă. — Puneți-l deoparte, imediat! Vă rog. Nu pot să sufăr jucăriile astea. — Îl iau cu mine. Ce să fac cu insigna? — Păi... puteți s-o aruncați. — Va trebui să plec imediat după ora șase. — Mai doriți o bere? — De fapt aș prefera să mă uit la un album. — Album ? — Da, cu poze de familie. — Avem... dar știu și eu... cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sînt, dar deocamdată n-aveam de ales... trebuia să merg mai departe. Mi-am Împrăștiat, tot ce-aveam În buzunare pe masă, la intîmplare. O batistă... chibrituri... țigări... un nasture care a căzut de la mîneca hainei, ochelari de soare... o insignă mică triunghiulară... și un colț de hîrtiuță pe oare era schițat ceva. Fereastra scotea flăcări. Farurile unui autobuz mîngîiau geamul. În lumina lor, ramurile subțirele ale copăceilor, de-a lungul străzii, păreau ca o plasă cu ochiuri inegale. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
țineam de obicei În servieta pe care am lăsat-o, pentru 1 o vreme, În păstrare la vreo gară... CÎnd a ajuns femeia la mine, pe masă nu mai erau decît două obiecte, pe care le lăsasem intenționat: bilețelul și insigna. Ele puteau Însemna o poveste... și păreau singurele articole care nu deranjau servirea cafelei. În plus, voiam să testez reacția femeii. Unele obiecte sînt semnificative și mi-ar da posibilitatea să descurc ițele memoriei. Femeia a pus cafeaua pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se Întoarse din nou la scaunul ei și se așeză picior peste picior. Călcîiul piciorului de deasupra Îi atîrna și rotunjimea gleznei era foarte provocatoare. Mi-am plecat privirile. Ei bine, o să mai fac o Încercare cu aceste două obiecte-cheie. Insigna, cu centrul ei puțin ridicat În formă de triunghi echilateral, cu colțurile ușor rotunjite și o margine dintr-un strat argintiu pe un fundal albastru. Un S, și el din argint, ieșea În relief În mijloc. Era o literă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cazul acesta. După felul cum a fost concepută, nu cred că era doar o jucărie de copil: Îmi imaginam că trebuie să aibă și ea o semnificație a ei. Privind-o mai atent, am Început să cred că este o insignă ce aparține unei societăți secrete periculoase. Dar În afară de neliniștea care mi-o stîrnea, n-aveam nici cea mai vagă idee ce poate fi cu ea. La urma urmei, era totuși ceva care mă făcea să Înțeleg că nu-mi puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ea. La urma urmei, era totuși ceva care mă făcea să Înțeleg că nu-mi puteam permite să o port În mînă ? Bucățica de hîrtie părea și ea Învăluită În mister și rezultatul a fost același ca și În cazul insignei. Pe ea se schițase un soi de hartă - linii ce reprezentau conducte de apă sau de gaz și ceva care părea a fi conturul unei pompe - dar puteau reprezenta orice, În funcție de unghiul lin care le priveai. În colț, șapte cifre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cea din urmă ne adunam ca să cântăm cu Rolling Stones, să fumăm, să inventăm poezii și texte muzicale protestatare, mai ales cu prietenii mei Dana, Co și Jeni, și eventual să râdem crunt de directoarea liceului, care ne confisca periodic insignele cu chipul lui Hendrix. Când îl acompaniam pe Jacques Brel cu „Les bourgeoises, comme les cochons”, nu înfieram Occidentul, ci un mod de viață axat pe valori materiale (nici la noi nu erau frustrările atât de mari ca să fim ridicoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne, Woodstock reînvia fără kitsch. Nu m-am dezlipit o jumătate de zi de locul acela. Am bătut toate ulițele, am intrat în toate casele, nici o făptură, indiferent de specie, nu se sinchisea de proprietatea privată. În tot acel timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]