4,202 matches
-
de galben, Încât am crezut că e o păpușă de ceară modelată stângaci. Aproape că râdeam imaginându-l expus Într-o vitrină, cu surâsul său strâmb, Întipărit pe buze. Un damf de miros dulceag, de cadavru În descompunere, mi-a inundat nările până În sinuși, dezmeticindu-mă și obligându-mă să grăbesc pașii. M-am oprit să cumpăr pâine. Din același loc de unde cumpăr de obicei. Nu mai era brunețica știută, veșnica zâmbitoare, cu tenul de culoarea pâinii pe care o vindea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nerăsuflate, mi-am simțit gâtlejul Înjunghiat de plumbul topit, băut cu atâta nesaț. Asediat, am sorbit din nou, foarte concentrat. Nu m-am lăsat. Știam că va veni și ea, Plăcerea. O scenă din trecut, de prin liceu, mi-a inundat creierul Întreg. Aud clar Îndemnurile zbierate ale colegilor mei - mă aflam acasă la Neluțu și țopăiam cu toții În jurul unei sticloanțe de coniac Napoleon. După al doilea pahar, miamintesc faptul că biblioteca Începuse să se miște. Și covorul de sub picioare era
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la Carolina/ Nu mă duc, mă duc la ea/ Las’ să vină ea la mine/ Ș-apoi om vedea de-i bine/Ș-apoi om ve deaaa” - aici se zbiera apăsat pe vocala a. Un râu de vomă mi-a inundat din subterane gura cântătoare și o isterie neașteptată s-a stârnit dintr-o dată În rândurile noastre, spărgând perfecțiunea momentului. Neluțu s-a supărat rău. Îi mânjisem covorul ”străin”, tapițeria unui scaun, fața de masă din catifea albă. Și hainele băieților
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă coada securii. Și mă inundă iar un val de furie, venit din adâncuri nebănuite. Cu forțe refăcute, ridic privirea amenințătoare către șifonierul solid, În trei uși, care tronează măreț În cameră. E un exemplar frumos, negru și lucios. Îl privesc pe sub gene, cu un rânjet
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
flămând. Ajung În sfârșit la sticla mea de vodkă, epuizat. Cu cea din urmă sforțare, Îmi torn jumătatea de pahar de tărie aromată care se mai găsea În sticlă. O sorb cu Înghițituri largi, sonore, savurând până la ultima picătură. Mă inundă din nou, pentru câteva clipe, Plăcerea. Plăcerea aceea fără de margini, trimisă parcă de o putere nevăzută, care ne cunoaște toate ascunzișurile, Întru alinarea suferinței. Stau În genunchi și mă clatin legănat ca-n adierea unui vânticel călduț. Pătruns de o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
capul meu. Ochiul său imens, ca o apă gelatinoasă, neliniștită, se turti de ochiul meu. Încercam să mă apăr, să-l Înlătur. Nu reușeam. Îi simțeam respirația puturoasă. Căutam un loc aerisit În care să respir. Broboane de transpirație Îmi inundară gâtul, fața, privirea și un clei Înecăcios simțeam În gâtul uscat. Distingeam zgomote de sticlă spartă, mobilă răsturnată, nechezaturi și bufnituri. Dezechilibrat, am căzut sfârșit Între picioarele lor. Mă durea Întreg corpul. Eram strivit. Aveam sentimentul că mă descompun câte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
deltă. Singurătatea din apartamentul de pe același palier se prelungea în singurătatea mea și așa am început să ies din ce în ce mai des. Însă de câte ori mă întorceam acasă aplecam ușor urechea spre ușa lor; aceeași liniște se îmbibase în pereți și acum îmi inundase și dormitoarele. Până să se întoarcă stăteam pe balcon așteptându-i, privindu-i de departe ca și cum distanțele nu s ar fi putut măsura. Primul care pătrunse în vestibul a fost Emil, apoi intră Laura. Le simțeam numele foarte aproape, iar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de sufletul ei. Era poate de vină singurătatea ce se instalase în întreaga cameră. Ina era bântuită de impresia că se sufocă; voia s-o alunge, nu ținea să-i ofere ospitalitate. Se hotărî să deschidă larg ferestrele. Imediat, o inundă mirosul florilor din întreaga grădină. În clipa aceea avu impresia că ceva ieșise pe fereastră. O fi fost chiar singurătatea?, își spuse ea. Deodată însă, îi veni o idee ca un colac de salvare aruncat într-o apă adâncă unui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
putea să-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
valorez! De altfel, de când intrasem ca administrator la instituția pe care o conducea el, omul acesta mic de statură și de altfel niciodată încruntat, dar suficient de lipicios, de flatant, cu un adevărat cult pentru un anumit zâmbet care-i inunda forțat ochii și întreaga față, nu încetase să-mi transmită totuși, din priviri că, în profunzimea sufletului său, nu mă agrea nici doi la sută. Avea el grijă să râdă de mine și bineînțeles, de cine voia el, dar nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să știe și aceste secrete. Sau ca și cum ziua următoare s-ar fi declanșat o stare de necesitate și ar fi trebuit să ne ascundem cu toții, cu mic, cu mare, acolo. Dl. Valy, după ce amintește de anul în care fosa fusese inundată, vine cu unele explicații: Ușile astea două dau spre fosa exterioară unde-și aveau locul până nu demult marile orchestre de muzică de operetă, și spre sala propriu-zisă, de spectatori. Practic această încăpere se află sub toată scena. Ia uite
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
replica lui Gerard voit ambiguă. Asta nu. Ba da. Da sau nu? Renunțarea la ambiguitate era pentru ea ca o trezire dintr-un vis nemaipomenit, fiindcă tocmai întoarse ochii spre Gerard și se îmbujoră. Valurile privirilor ei începuseră să-i inunde lui Gerard, toate simțurile și să-i pătrundă trupul de la tălpi până-n creștetul capului. I-ar fi prins încheietura mâinii, ca să i-o strângă, dar renunță la gândul că ori ar fi făcut la fel, ceea ce nu se cădea din partea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
așa cum o vedeam, cu profilul suprapus imaginii orașului dat pierzaniei de miile de mașini, părea o Împărăteasă romană asistând neputincioasă, dar demnă, la faptele netrebnicilor săi supuși. Văzut de sus și de la depărtare, orașul semăna cu cel dinainte, cu străzi inundate de mașini, curgând Însă mai Încet, Întrucât carosatele, fără a avea treburi pe undeva, se dedau răsfățului plimbării. Evident, nu se vedea picior de om, dacă facem abstracție de cele care formau o stivă Însângerată sub copertina terasei de peste drum
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dărâmarea casei, iar cealaltă la refacerea ei fusese un succes -, dar cererea era În continuă scădere pe piața curmării vremelnice de vieți. Am contraatacat În forță prin fuziunea cu producătorul de echipament electronic Young&Daughters, care ne-a permis să inundăm piața de entertainment armat cu mitraliera iGun, beneficiind de mp6 player Încorporat și cameră video pentru imortalizarea celor aflați pe moarte. Totuși, exploziile bombelor noastre pe fronturile lumii nu puteau ține pasul cu explozia demografică. O grămadă de naivi luau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Întregului experiment: la finalul lui nimic nu e sigur, fiindcă nimic nu trebuie să fie sigur. Între timp, ochii i se obișnuiseră cu Întunericul, Încît din cotlonul său putu să-l cerceteze pe Îndelete pe Michel. Jarul focului aproape stins inunda peștera cu o lumină, sau mai degrabă cu o umbră roșietică. Din grămada de vreascuri mai rămăseseră doar cîteva. Arareori limba cîte unei flăcări se ridica și făcea să tremure pe pereți umbre subțiri ca niște stafii grăbite. CÎt timp
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
observă Părințelul, și ce mai aștepți? îl zorește Roja, vrei să ne rupem picioarele în bezna asta, să dăm cu capul de pereți? ridică puțin tonul, dar este întrerupt de pocnetul neoanelor din tavan care se aprind unul după altul inundînd holul într-o lumină curată de la un capăt la altul. E mult mai spațios decît pare de afară, constată Curistul, dar Roja nu-i dă nici o atenție, își plimbă privirea de jur împrejur pe pereți. Gazeta Femeilor, Fruntași în Producție
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
să-i vorbească, trebuie să fii prudent, a fost întotdeauna una din calitățile care te-au scos din rahat. — Cine te-a trimis? mai reuși să adauge înainte să aibă marea revelație și firișoarele de transpirație să înceapă să-i inunde pielea datorită unei presimțiri sumbre. Pe vremea aceea nu aveai barbă, Părințele, și nici vocea nu îți era așa de hodorogită, ce să i faci, unii îmbătrînesc într-un an cît alții în zece, dar ca să ți-o spun pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
-și copiii să arunce cu pietre În tine. Gunoaiele sunt tot ce au mai de preț și nu se Împacă cu dispariția lor, nu vor să le fie luate. Au muncit din greu ca să le Înalțe deasupra pă mântului, să inunde cu ele ghetoul, să le miroasă ca pe niște crini imperiali, să meargă prin ele ca printr-o iarbă proaspătă. Ghetoul strălucește acum de curățenie și tu Îmi spui că Îl vei numi de-acum Înainte, ,,A doua Islandă,,, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de carne și lustruite ca un lemn de fluier. Câinele lui Ben le zdrobește acum În măselele lui hămesite. Antoniu se lungește pe prici, cuprins de o amorțeală care i-a inundat trupul. Prin vis, Îl aude pe Kawabata: -Uniunea aia Europeană, face și mămăligă? ,,Mă numesc A. A., și vreau să vă povestesc vouă, cei care mai sunteți atrași de ficțiune ca de un obiect folositor, unele secvențe din viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dă și un supliment gratuit: o revistă literară de mărimea unui caiet, În care sunt publicate proze, articole critice, poezii. Antoniu se arată Încântat de acest neașteptat cadou și-i mulțumește cu glasul tremurând de emoție. O bucurie surdă, Îl inundă și-l face ca, pentru câteva momente să nu mai simtă frigul. Revine la intrarea metroului, acolo unde șuvoiul de oameni curge necontenit În sus și În jos Doi cerșetori rebegiți de frig, cu figuri distruse de alcool, beau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sau pisici adormite, meseria de pictor ar fi fost hulită, cel puțin câteva secole. Te-am rugat să-mi faci un ceai nu să privești flacăra aragazului. Ai văzut vreodată un copil bălăcindu-se În apă? I-ai văzut chipul inundat de plăcere? Mulțumesc! Am luat ceaiul din mâna ta. Ceșcuța se balansează puțin, pentru că-mi tremură mâna. Sorb din lichidul fierbinte, trandafiriu. Era să spargi arlechinul foindu-te pe lângă el. Astăzi nu ne-a vizitat scriitorul cu chip de apostol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care se liniștește brusc și calm, Îi spune tinerei redactore: -Am să-i povestesc totul lui Kawabata. O să se Înfurie ca și mine, după care o să râdă În hohote, tot ca și mine. Antoniu Începe să râdă, și râsul lui inundă Încăparea, holurile, clădirea În care se află editura, după care face Înconjurul ghetoului, al orașului, revenind ca un bumerang În urechile tinerei redactore. -Dumneata, ești nebun? Kawabata e doar un personaj. -S-o crezi dumneata, mai spune Antoniu, smulgând din mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
arăta de parcă ar fi purtat și ea o cască. Clipea rar din ochii oblici În lumina proiectorului, cu pieptul umflându-i-se și coborând Încet. Un adevărat sfinx polonez. Pe ecran mașinile de cursă dispăreau Într-un nor de praf inundat de soare și gaz negru de eșapament În colțul din dreapta sus - ca peste câteva secunde să se Întoarcă, de data asta dinspre colțul din stânga jos al ecranului, de parcă ar fi dat turul cinematografului, unde au fost Întâmpinate cu steagul ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
i-a găsit lângă oglinda din hol. Dar eram aproape convins că, În afară de-o foaie și de cheile Dorei, n-am mai văzut nimic pe masă, când am zughit-o prin apartament cu panica explodându-mi În piept, confuzia inundându-mi capul ca un incendiu. Să nu-i fi observat, deși erau acolo? Tot ce se poate - atâta timp cât nu erau deja În buzunarul lui Anton... Mișcările pe care le distigeam mi-au acaparat atenția din nou; mi-am lipit urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
provocat de propria ei beție și abjecție. „Nu-mi scapă el mie“, se gândi ea, roșind din cauza râgâielii scăpate, de parcă ar fi fost o fată mare la o serată. „Îl găbuiesc eu cumva, lua-l-ar dracu’!“ O lumină blândă inunda compartimentele. Preț de o clipă, ai fi putut crede că soarele era expresia a ceva ce iubea oamenii și suferea pentru ei. Ființe omenești pluteau ca peștii În apa aurie, scăpați de legile gravitației, zburând fără aripi, fără propulsie, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]