733 matches
-
Am trecut pe lângă o biserică, fără măcar să mă gândesc să intru. La ce bun să-l amestec pe Dumnezeu în intolerabil?! Totuși, ar trebui să găsesc o formulă ca să mă pot ruga” (I, 168). Oricum, frecvent acest sentiment al propriei irealități. O studentă italiană îl vizitează să-i pună întrebări. Pregătește o teză despre el. „Face o teză despre «mine»”, spune Cioran, punând cuvântul din urmă între ghilimele, semn tocmai al nerecunoașterii sinelui. În fapt, cine este acest eu despre care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Nietzsche îmi apare ș...ț de o ardoare juvenilă care te face să zâmbești” (I, 362). Spre deosebire de el, Cioran se retrage din sine, se contemplă cu scepticism, eventual cu ironie, își asumă absența. Totul i se arată însă de o irealitate coșmarescă: „Când mă plimb și privesc trecătorii, mă simt așa departe de ei încât parcă mi-aș aminti de un coșmar avut într-o altă viață. La propriu și la figurat, nici un nume nu mi se potrivește și nu mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
permanent și nimic nu mă satură Ă nici când mănânc, nici când citesc. Bulimia și abulia merg mână-n mână. Trebuie să devor ca să simt că exist, ca să fiu” (II, 16). Iată, deci, cum își vindecă Cioran această boală a irealității, care-l mută în proximitatea nebuniei: devorând alimente și cărți. Poate chiar parcurgând pe jos zeci de kilometri. Toate acestea, instituind realitatea, o și pulverizează. E la mijloc un permanent echilibru în stare precară. Ca să scape de ezitările, de vagul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înceta să existăm dacă am ști cât suntem de ireali. Dacă vrei să trăiești, nu trebuie să te gândești la viață, nici s-o izolezi în univers, nici să-ți propui s-o definești” (I, 65). Când nu înspăimântă, adevărul irealității propriei ființe hrănește clipe de scepticism: „Că această lume e ireală Ă este adevărat, și pe deasupra evident. Dar această evidență nu-i un răspuns, nu te ajută să trăiești. / ... Și de când, mă rog, un adevăr trebuie să ne ajute să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Că această lume e ireală Ă este adevărat, și pe deasupra evident. Dar această evidență nu-i un răspuns, nu te ajută să trăiești. / ... Și de când, mă rog, un adevăr trebuie să ne ajute să trăim?” (I, 113). Acest sentiment al irealității lumii e resimțit și altă dată ca o amenințare: „Trebuie să fii bolnav mintal ca să crezi că lumea există, și tot bolnav mintal ca să crezi că nu există” (I, 337). Cert este că spaimei de-acum îi răspunde, peste timp
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca să crezi că nu există” (I, 337). Cert este că spaimei de-acum îi răspunde, peste timp, o înțelegere mai adâncă: „Nu-i nici o umbră de îndoială: viziunea cea mai profundă asupra lucrurilor este cea a jocului universal și a irealității funciare” (III, 390). Este motivul pentru care acum poate să spună „Dumnezeu este, chiar dacă nu este” (III, 390). Despre sine, Cioran ar putea susține acum același lucru. De fapt, peste numai câteva pagini, notează: „Totul este real. Totul este ireal
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
propriei absențe Ă experiență a unui Narcis agonic și alienat: „Tot ce cred despre lucruri se rezumă în această formulă a unui reprezentant al budismului tibetan: «Lumea există, dar nu este reală»” (I, 332). De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran face acest pas Ă care nu e semnul unei deveniri, ci al unei permanente negări de sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se aplică naturii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran face acest pas Ă care nu e semnul unei deveniri, ci al unei permanente negări de sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se aplică naturii. Iată: „M-am plimbat între Étréchy și La Ferté-Alais. Ninsoare și ceață, o ceață atât de diafană că arborii păreau un fum încremenit. Rareori am văzut un peisaj atât de poetic. Totul era ireal
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
zăpadă. Frig puternic: Ă 5 grade. Merg pe un drumeag care abia se deosebește de întinderea albă: doar un punct în imensitate. Sunt izbit de stranietatea albului. Se spune, cred, alb ca moartea. Sentimentul că umblu pe o altă planetă. Irealitate totală. Soarele intra și el în acest joc. Și el ireal.” (III, 279-280). Și, în acest context, urmează exultanța (cumva mistică) de a fi nimic: „Dacă întreg universul ar fi împotriva mea, dacă aș fi detestat deopotrivă de oameni și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
idem). Când, peste timp, Cioran notează că „nimic nu mi-a dat vreodată senzația de realitate pe care mi-o dă un copac” (III, 385), suntem tentați să credem că această senzație de realitate nu-i decât împlinirea absolută a irealității lumii. Așa cum concretețea propriului chip răsfrânt în oglindă proiecta în ireal, la fel, asumarea irealului generează forme palpabile, deci lume. „Să-mi inventez un soi de prezent” (III, 172), își spune într-un loc. Or, prezentul, în concretețea lui, i
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Înclin să cred că Vedâtana e sistemul cel mai profund, cel mai apropiat de «realitate»” (I, 173). Mai mult, sunt clipe când Cioran găsește în ireal fundamentul ființei: „Fără iluzii, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate” (I, 241) sau clipe în care asumarea iluziei devine singura posibilitate de a accepta moartea. „Ideea că totul sfârșește sub pământ, în plină putrefacție, m-a înghețat” (I, 87), spune el. Or, „Ca să suporți moartea, ca s-o înfrunți cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
el. Or, „Ca să suporți moartea, ca s-o înfrunți cu detașare, trebuie să accepți că viața asta e pură aparență, că în fond e ireală Ă altminteri nu te poți resemna să mori” (I, 337). Să suporți moartea? „Credința în irealitatea lumii nu abolește frica” (I, 80), spune el. În fața morții lui Adamov, agitația oamenilor i se pare ridicolă. „Adamov a devenit indiferent la toate astea” (III, 167), își spune. Apoi încearcă următoarea experiență: „Azi, în pat, am încercat să mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 160). Dar dacă pe el îl salvează conștiința propriei inconsistențe în real, la alții se întâmplă dimpotrivă: „Ceea ce-i salvează pe oameni e că nu știu cât de puțin sunt. Blestem sau privilegiu, eu am simțit întotdeauna, până la delir, propria-mi irealitate, și-a tuturor” (I, 90). Și are dreptate Cioran să spună blestem sau privilegiu, deși mai bine ar fi spus blestem și privilegiu. Chinul propriei absențe (să ne amintim de șocul trăit în fața oglinzii) devine singura motivație a supraviețuirii: „Dacă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a părut atât de frumos încât proiectul meu mi s-a părut neavenit și în tot cazul pripit. Dacă totul este ireal, peisajul ăsta e și el ireal, îmi spuneam. E posibil, e chiar adevărat, mi-am răspuns; dar această irealitate îmi place, mă farmecă, mă consolează. Frumusețea nu e o iluzie completă: e o iluzie știrbită, un început de realitate” (idem). Frumusețea poate, deci, să salveze lumea. E un început de realitate, deci de sens. Munții îi dau și altă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și culminează prin "conștiința" pierderii identității; adus în fața acestui adevăr, antieroul află că la capătul pierderii identității s-a identificat cu neantul: el este nimeni! De aici încolo autoiluzionarea cunoaște un "acces" paroxistic, ultima încercare de asalt utopic se adresează irealității! ca orbul care pășește pe treapta următoare, imaginară și inexistentă, a unei scări care calcă deasupra neantului. Prin acest ultim act aberativ dovada instaurării dincolo de haos a totalei dezagregări inexistența devine moarte. Iar moartea finală e anticipată pas cu pas
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
scăpat norocu-n baltă; Mult am stat și m-am mirat, / Pe-acel pod eu ce-am cătat?"228 Varianta substantivală diminutivală, "norocelul", ca incipit adresativ, potențează acțiunea imprecativă, realizată de conjuncția "de" care prefațează nucleul semantic procesual, ca trecere de la irealitatea expresiei la optativul determinat de interiorizarea actului poetic: "Norocele, de te-aș prinde, / Ț-aș da foc și te-aș aprinde / Într-o margine de drum, / Ca să nu mai iasă fum; / Pe trei părți cu lemne verzi / Și pe trei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fie pentru o clipă, ce-ți aparține. Fantomele acestui alt Înghițitor de săbii, sunt recunoscute fiindcă ele nu provoacă decât insatisfacție. Atipic ca antierou pentru lumea în care traiește dar cu distincție seducătoare, romantic, christic, Răzvan este el însuși o irealitate, un fel conținut ce capată întâmplator o identitate posibilă, a creatorului de conținut sufletesc. El privește de sus și, fiindcă nu poate fi decât seducător și ireal, tulbură realitatea ce suferă de lipsa ei de conținut, o realitate a formelor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
reprezentanți pe Mircea Eliade (Maitreyi), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), Mihail Sebas tian (De două mii de ani, Cum am devenit huligan), Anton Holban (O moarte care nu dove dește nimic, Ioana), Max Blecher (Întâmplări din irealitatea imediată) ș.a. Formulele narative pe care le preferă acești scriitori sunt: confesiunea, ca introspecție lucidă aplicată propriei experiențe interioare, și jurnalul, ca mărturie a experienței trăite nemijlocit (adesea comentat dintro perspectivă temporală ulterioară). Alte „dovezi“ care validează autenti citatea unor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a evidenția implicarea afectivă a persona ju luina rator, reliefând admirația cu care o privește pe femeia de care este îndrăgostit. 7. Comparația utilizată în enunțul Retras în firida aceea [...] parcă mă afundam întrun vis se referă la senzația de irealitate, la starea de pace, de retragere din lumea reală, mediocră, întrun spațiu privilegiat, al frumuseții, al iubirii. 8. Genul epic are drept trăsătură definitorie prezența instanțelor comunicării narative. De exemplu, în fragmentul citat, se evidențiază prezența unui personajnarator, desemnat prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Poemul invectivă", dar și cu eseul "Reabilitarea visului"), Sașa Pană, Stephan Roll, Gellu Naum (care alături de Paul Păun și Virgil Teodorescu, semnează celebrul pamflet "Critica mizeriei"). Riguroase și expresive sunt textele lui D. Țepeneag, atât cel despre arta onirică a irealității imediate, a visului diurn (preluat din antologia lui Corin Braga, 1997), cât și eseul "Tentativa onirică, după război". Nicolae Oprea Multum in parvo O monografie V. Voiculescu Coleg cu Urmuz și cu viitorul dramaturg George Ciprian la liceul "Gheorghe Lazăr
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în existența un drum către moarte, o regiune aparte a firii unde omul se eliberează pe el însuși de el însuși, iar plenitudinea că încununare a fericirii nu-i cu putință decât în clipele când ai conștiința, în adânc, a irealității vieții și morții deopotrivă. Clipele acestea sunt rareori trăite cu adevarat, chiar dacă pot fi frecvente în ordinea reflecției. În acest domeniu, nu există decât ceea ce simți. Or, sa simti și să transcenzi irealitatea înăuntrul aceluiași act este o performanță care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
clipele când ai conștiința, în adânc, a irealității vieții și morții deopotrivă. Clipele acestea sunt rareori trăite cu adevarat, chiar dacă pot fi frecvente în ordinea reflecției. În acest domeniu, nu există decât ceea ce simți. Or, sa simti și să transcenzi irealitatea înăuntrul aceluiași act este o performanță care rivalizează cu extazul și-l eclipsează uneori, spune Cioran. El vorbește despre moarte numai în contextul vieții, moartea că realitate de sine stătătoare, în viziunea sa, nu există, iar a trăi fără conștientizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Creangă a reușit să transmită „perfectatât „situarea temporală și spațialăa povestirii sale, cât și „toate detaliile unei lumi ingenue și pline de neastâmpăr-. El pune în contrast această perspectivă cu un alt fragment la persoana întâi: începutul romanului Întâmplari în irealitatea imediată a romancierului interbelic Max Blecher, care cufundă imediat cititorul într-un univers de incertitudine modernistă, suferință și subiectivitate. 40 Diverse comentarii asupra textului s-au concentrat pe măsura diferenței dintre relatarea lui Creangă și detaliile reale ale biografiei sale
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Metodologia și materialul de lucru 53 CAPITOLUL II PROZA AUTENTICITĂȚII 71 2.1. Delimitări conceptuale 71 2.2. Mircea Eliade autenticitatea ca inautenticitate 81 2.3. Anton Holban autenticitatea ca sentiment al morții 88 2.4. Max Blecher autenticitatea și irealitatea imediată 95 CAPITOLUL III PARATOPIE ÎN TEXTELE NARATIVE ALE LUI MAX BLECHER 109 3.1. Discursul narativ blecherian 109 3.2. Lumea și lumile operei lui Max Blecher 114 3.3. Construcții paratopice în textele narative ale lui Max Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
narativ blecherian 109 3.2. Lumea și lumile operei lui Max Blecher 114 3.3. Construcții paratopice în textele narative ale lui Max Blecher 119 CAPITOLUL IV DISCURSURI LITERARE ȘI FILOSOFICE ÎN TEXTUL NARATIV BLECHERIAN 133 4.1. Întâmplări în irealitatea imediată discurs despre suferința primară 133 4.1.1. Nevoia unei alte identități 133 4.1.2. "Metaforele obsedante" ale irealității imediate 147 4.2. Inimi cicatrizate sau discurs despre suferința i mpusă de boală 155 4.2.1. Personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]