555 matches
-
al XIX-lea, lăsând neexplicat și incomprehensibil curentul Sturm und Drang, în realitate, literatura germană de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea formează o unitate relativă, care nu poate fi descompusă în două elemente contrare, ireconciliabile. Astfel, teoria lui Wölfflin ne-ar putea ajuta să clasificăm operele literare și să stabilim sau, mai degrabă, 182 să ilustrăm vechea schemă a evoluției dualiste bazată pe acțiune și reacțiune sau pe conformism și revoltă ; dar, confruntată ou realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
Era într-adevăr nevoie de o asemenea analiză a Curții pentru a decide o problemă care este fără îndoială importantă dar, în cele din urmă, nu reprezintă aspectul esențial al funcționării instituțiilor descrise de Constituție? Dată fiind încărcătura momentului, tensiunile ireconciliabile dintre primul-ministru și Președinte, Curtea a fost obligată să tranșeze această problemă și să îi acorde toată atenția pentru a nu-și vedea pusă în discuție legitimitatea. Pentru a încerca să se obțină o soluție consenuală, s-a încercat mai
Politograma. Incursiuni în vocabularul democrației by Radu Carp () [Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
un context particular sau altul, pot contribui la realizarea obiectivelor fundamentale ale politicii. Iar această transformare a înțelegerii dreptății este necesară, în opinia sa, pentru că teoriile moraliste nu sunt capabile să ne ofere mai mult decât câteva intuiții conflictuale și ireconciliabile cu privire la obiectul preferabil al dreptății (i.e., instituțiile a căror reglementare politică este prioritară din perspectiva dreptății). Mai mult, consideră Rossi, această trăsătură face teoriile moraliste ale dreptății incapabile să ghideze acțiunea politică 39. Ca multe alte "argumente" realiste, și acesta
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
termeni de politici publice ale concepției despre dreptate pe care o împărtășesc sau/și au sprijinit-o argumentativ 40. E adevărat, teoriile moraliste ale dreptății se bazează pe intuiții diferite, uneori chiar conflictuale, și pot genera, din acest motiv, dezbateri ireconciliabile și intractabile. De altfel, tocmai pe acest temei, trebuie să ne împăcăm cu gândul că idealul identificării unei teorii filosofice universal acceptate ca reprezentând răspunsul corect, epistemic vorbind, la întrebarea "ce este dreptatea?" este un ideal nerealizabil. Pentru că avem (și
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
principii de organizare și reglementare a treburilor politice într-un context particular sau altul"9; un alt defect de acest tip constă în faptul că teoriile moraliste nu sunt capabile să ne ofere mai mult decât câteva intuiții conflictuale și ireconciliabile cu privire la obiectul dreptății 10; în rezumat: teoriile moraliste sunt "irelevante pentru practica politică"11; într-o formă mai moderată, obiecția susține doar că, din cauza caracterului abstract, este foarte probabil ca moralismul "să producă teorii mai puțin eficace în lumea politicii
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
proletarului, forță de distrugere și totodată purtător al unei societăți bune. Ideea unei necesare redistribuiri egalitare a bogățiilor mondiale între nord și sud a apropiat - cu excepția celor câțiva susținători ai ortodoxiei* leniniste - sfere de influență care, la prima vedere, erau ireconciliabile - marxiști, neomarxiști, libertari și chiar creștini -, împrăștiați sub diverse stindarde ale multiculturalismului, declinului, tiers-mondialismului, troțkismului, neozapatismului și chiar ale câtorva fracțiuni ale islamismului radical. Identificații marxiști rămași leniniști formează mai ales Liga Comunistă Revoluționară, Renovatorii PCF*, Partidul Muncitorilor din Brazilia
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1792, Franța rămâne una dintre puterile cele mai mari ale continentului datorită poziției centrale, bogăției solului, naturii granițelor, numărului și distribuției fortificațiilor”. Astfel, ambele părți au încercat să aplice principiul balanței de putere aceleiași situații și au ajuns la concluzii ireconciliabile, iar eforturile de a sfârși războiul au eșuat. O situație asemănătoare a avut loc 40 de ani mai târziu, din rațiuni similare. La conferința de la Viena, care a încercat să oprească, în 1855, războiul Crimeii, Rusia a căzut de acord
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
că ea trebuie să stea în oricare dintre aceste elemente, dar că nu poate fi divizată între cele două. „Cred în mod absolut”, îi scria Madison lui Randolph pe 8 aprilie 1787, „că o independență individuală a statelor este complet ireconciliabilă cu ideea unei suveranități combinate”9. „Ni s-a spus,” declara James Wilson adresându-se Convenției, „că, deoarece toate statele sunt suverane, toate sunt egale. În același mod, fiecare om este de fapt suveran asupra sa și toți oamenii sunt
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
politică și preferința politică. Doctrina divizibilității suveranității face realizabilă din punct de vedere intelectual posibilitatea de a reconcilia nu numai ceea ce logica dovedește a fi incompatibil - să renunți la suveranitate în timp ce o păstrezi -, ci și ceea ce experiența arată a fi ireconciliabil în condițiile civilizației moderne - suveranitatea națională și ordinea internațională. Departe de a exprima un adevăr teoretic sau de a reflecta realitatea experienței politice, sfatul de a renunța la „o parte de suveranitate” de dragul menținerii păcii este echivalent cu sfatul de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a fost însoțită și întărită pentru o perioadă de timp de dezghețarea ideologică a relațiilor Est-Vest. Rigiditatea alianțelor, o caracteristică a Războiului Rece, a fost o funcție nu numai a caracterului ireductibil al problemelor politice majore, ci și a naturii ireconciliabile a pozițiilor ideologice. Eliberarea parțială a politicii externe din strânsoarea rigidității ideologice a permis deschiderea unei noi diplomații de acțiune care a înlocuit pentru un timp inflexibilitatea polemicilor caracteristice primei perioade a Războiului Rece. Noul tip de diplomație a prilejuit
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
la prevederile substanțiale, nu și la cele procedurale. Aceste luări de poziție și argumente legale constituie numai manifestările de suprafață ale conflictului inerent structurii ONU, cel dintre suveranitatea națională și organizarea internațională eficientă. Cele două concepte, după cum am precizat, sunt ireconciliabile în teorie și în practică. Pentru ca o organizație internațională să fie eficientă, este inevitabil să nu fie afectată libertatea de acțiune a membrilor săi, iar dacă statele membre decid să-și afirme propria libertate de acțiune, vor aduce atingere gradului
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
politic susțin că Morgenthau și-a schimbat radical opiniile între momentele scrierii celor două cărți. De exemplu, Patomäki și Wight (2000, p. 222) interpretează opera timpurie ca o expresie a scepticismului legat de o cunoaștere științifică a lumii, o interpretare ireconciliabilă cu Morgenthau din Politica între națiuni. Dar această afirmație confundă raționalitatea predictivă cu cea prescriptivă. Morgenthau (1946, pp. 122-131) aducea argumente, în Scientific Man, împotriva încercării de a înțelege lumea ca un loc rațional, nu a explicării raționale a lumii
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
la o oarecare închidere în sine, sunt predispuse la izolare tendința spre izolare poate intra în conflict cu cea de asimilare de noi membri Structurile politizate sunt productive: facilitează trecerea de la un sistem de putere la altul asigură echilibrarea forțelor ireconciliabile existente în organizație ar putea genera apariția unor disfuncțiuni, rupturi sau chiar dispariția organizației Din păcate, nu avem posibilitatea să insităm mai mult asupra configurațiilor structurale. Cei care doresc informații suplimentare pot consulta lucrările lui Mintzberg sau ale altor autori
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se impun deciziile ce urmează a fi respectate de către părți. Spre deosebire de mediator, care îndeplinea roluri de facilitare, catalizare și suport social, arbitrul are un rol decizional și chiar inchizitorial. De obicei, se recurge la arbitrare atunci când părțile sunt pe poziții ireconciliabile și, deci, incapabile de a ajunge singure la un aranjament. În plan psihocomportamental, arbitrul recurge la forțarea persoanelor de a respecta acordul. În cursul arbitrajului, el se focalizează pe rezolvarea disputelor, deci pe sarcină, și nu pe relații interumane. Dacă
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mare putere artistică, ce reflectau dimensiunea sintetică a culturilor. Complexitatea tot mai ridicată a acestei arte, care se va confirma și În decursul secolelor următoare, poate fi rezumată prin cuvintele filosofului mexican Leopoldo Zea, care vorbește despre „concilierea barocă a ireconciliabilelor” (Zea, 1987, p. 35). De fapt, o conciliere a unor ireconciliabile aparente, pentru că artiștii n-au Încetat niciodată să pună În practică un principiu care corespunde Însuși fundamentului culturilor din această zonă a lumii; este exact sensul remarcei lui Tzvetan
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
mai ridicată a acestei arte, care se va confirma și În decursul secolelor următoare, poate fi rezumată prin cuvintele filosofului mexican Leopoldo Zea, care vorbește despre „concilierea barocă a ireconciliabilelor” (Zea, 1987, p. 35). De fapt, o conciliere a unor ireconciliabile aparente, pentru că artiștii n-au Încetat niciodată să pună În practică un principiu care corespunde Însuși fundamentului culturilor din această zonă a lumii; este exact sensul remarcei lui Tzvetan Todorov: „Interculturalul este parte constitutivă a culturalului”. Desigur, au existat Întotdeauna
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
politico-militant și mediatic, despre „rasismul anti-imigranți”. Însă „imigranții” nu pot alcătui o rasă și cererea de expulzare a acestora nu face decât rareori apel la teza inegalității, bazându-se mai curând pe axioma incompatibilității culturale sau pe postulatul diferențelor mentale ireconciliabile, pe fondul unui conflict fatal Între civilizații. Putem conveni să numim deocamdată „rasism curent” ansamblul format din atitudini și comportamente de respingere care nu recurg neapărat la biologie pentru a declara inferioritatea unora, ci absolutizează originea etno-culturală pentru a discrimina
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
qua non a libertății [...] Procesul istoric constă în conflictul și interacțiunea între Dumnezeu și om, între Providență, fatalitate divină și necesitate, pe de o parte, și misterul de nepătruns al libertății umane, pe de altă parte. Aceste două principii sunt ireconciliabile. Ele formează o antinomie, o antiteză"95. Dialectică divino-umană nu este de tip hegelian, ci mai degrabă o sinergie, o cooperare tainică și liberă între harul lui Dumnezeu și voința omului, răspunsul credinciosului la chemarea Duhului Sfânt 96. O întâlnim
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
colectivist și internaționalist prin vocație, totalitarismul a fost cel mai eficace producător istoric de individualism și de naționalism. De fapt, cum pot coexista în același teritoriu social individualismul și naționalismul, două atitudini care, într-o logică liberală, sunt mai curând ireconciliabile. Una dintre explicațiile posibile rezidă în faptul că națiunea este singurul proiect colectiv care, în epoca modernă, nu pretinde un raport personal față de valori. Acestea sunt gata confecționate, înzestrate cu o capacitate de circulație dovedită, iar validitatea lor este acceptată
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
căreia i-a acordat din ce în ce mai puțin timp. În realitate, între cele două laturi ale activității lui Octavian Goga, pe de o parte - cea poetică, pe de alta - cea politică, există neîndoielnice legături, publicistica servind de punte între aceste aspecte aparent ireconciliabile. Tonul mesianic al creațiilor poetice din volumul Poezii, publicat în 1905, îl anunța, într-un fel, pe omul politic din perioada următoare. Cum el însuși mărturisea: „dacă aș face o disecare a stării mele sufletești, ar trebui să mă întreb
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar contraveni regulii ca acordul să se facă cu N1. Ca să nu intervină această "competiție" ireconciliabilă pentru acord între N1 (favorizat structural pentru acord) și N2 (favorizat de faptul că acordul este legat de atribuirea cazului nominativ), se utilizează forma de acuzativ a lui N2. Acordul se corelează astfel cu atribuirea cazului - al doilea nominal nu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
contemporane. Ilustrând în mod strălucit transformările din câmpul științelor sociale și tendințele sale de internaționalizare, studiile lui Mattei Dogan, indiferent că este vorba despre monografii sau despre abordări comparative, sunt caracterizate de îmbinarea subtilă a două tradiții considerate adeseori ca ireconciliabile: școala anglo-saxonă de știință politică și școala continentală. Militând împotriva "sistemului de vedete" ce pare a domina știința politică de astăzi, autorul se declară un susținător al ideii potrivit căreia progresul în științele sociale este rezultatul unui efort de echipă
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
întoarce cu fața spre popor, izvorul puterii sale, odraslele regale caută o regină "în popor", scopul fiind acela al împăcării antitezei sociale eșuate; altminteri cade sub pasul revoluției. Dar și revoluția e compromisă și lumea se găsește într-un impas ireconciliabil. Numai în universul țărănesc echilibrul rămâne stabil (oare?), nu se mai întâlnește moftul. Năpasta e o replică la O scrisoare pierdută, conchide eseistul, și cine nu "a sesizat sensul acestei schimbări tematice riscă să rateze înțelesurile abisale ale operei lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a mă îndepărta cu totul de o paradigmă culturală în care doar talentul de excepție mai poate salva câte ceva; în al treilea rând, lecturile din ultimii ani (eseistică, filosofie, poezie) m-au ajutat să înțeleg mai bine complexitatea fenomenului, antagonismele ireconciliabile de poziții, consecințele nefaste pe care le au "antitezele monstruoase" în care ne aflăm prinși ca într-o capcană, întrezărind cu o sinceră satisfacție, în sfârșit, o cale transmodernismul, în care îmi doresc să cred, în măsura în care aceasta își va dovedi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
presupune a conjuga perspectivele (patologică și ideologică), luând în calcul conjunctura geopolitică și implicarea masonică. Înțelegem de ce, citit în rama epocii, incomodul gazetar, "stricat cu toată lumea", trebuia anihilat, "uitat", purtând stigmatul nebuniei. Evident, publicistica l-a epuizat, procurându-i adversități ireconciliabile; după cum predispoziția ereditară părea a-l fi condamnat unui "drum prescris" (recunoștea poetul, într-o epistolă din 3 mai 1880), asumându-și soarta "bolnavului exemplar". Îndreptățit, Theodor Codreanu insistă acum asupra referențialului secund și scoate la lumină date suplimentare, confruntă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]