743 matches
-
că a învins acolo unde el a pierdut. La fel strigaseră tribunii și soldații pe malul Rhenus-ului. Cu câțiva ani în urmă, o legiune fusese masacrată până la ultimul om într-o pădure care pentru Roma avea să devină simbolul dezastrelor ireparabile: Teutoburgus. — Tiberius, spuse Cremutius Cordo, n-a reușit, nu spun să-i salveze, dar nici măcar să îngroape morții. Iar acum la Roma se povestește cum Germanicus l-a învins pe Arminius și a recucerit Teutoburgus. Oamenii spun că, după șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu le venea să creadă; din cauza nesăbuinței lor, percepeau cu greu realitatea; Gajus, în schimb, se închise în camera lui, cuprins de o spaimă lucidă: descoperise că până și viața cea mai lipsită de primejdii putea fi tulburată de evenimente ireparabile. Sosi, epuizat de o călătorie rapidă, un medic bătrân, faimos, de la curtea lui Abgar din Edessa, îl vizită pe bolnav și, retrăgându-se împreună cu ceilalți medici și cu prietenii lui Germanicus, declară: — Am mai văzut otrava asta, cu ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întoarse acasă cu privirea în pământ. Se gândi la imensa putere pe care o avusese tatăl său: să dezlănțui cu un gest opt legiuni. Și totul se risipise; nu putea nici măcar să treacă dincolo de cordonul de pretorieni. Ce greșeală ireparabilă fusese supunerea față de Tiberius! Cum trebuie să fi râs în taină uzurpatorul și mama lui! Pumnii îi erau strânși, unghiile intrau în carne. Zaleucos îl urma tăcut - nu mai găsea în mintea lui, citate din istorici sau filosofi. Murmură: — Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu că sosise momentul să-l introducă pe medicul acela celebru și foarte scump, care auzise cuvintele chinuite ale lui Tiberius la Capri. Acesta declară, cu autoritatea științei: — De mai multă vreme, în strălucita minte a împăratului se produseseră stricăciuni ireparabile. Nimeni dintre cei prezenți, care nu-l mai văzuseră pe Tiberius de ani de zile, nu putea să-l contrazică. Un senator ceru ca testamentul să fie declarat nevalabil. Debusolați, senatorii discutară un timp, apoi, privind spre manevrele cohortelor pretoriene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mai mult chiar, părea că moartea Drusillei îi provoca mai degrabă mânie decât durere; nu o pierduse pe femeia iubită, ci i se furase ceva. Apoi sosi Lucius Anneus Seneca, filosoful, care citi pe chipul Împăratului că suferințele copilăriei - pierderea ireparabilă a rudelor - se redeșteptaseră brusc. El rămase un martor detașat, care judeca lucrurile cu un dispreț ascuns. Sufletul său nobil era sterp, lucid și mândru, nutrind pentru lumea sentimentelor o compătimire intelectuală. Condiția umană, spunea el, conditio rerum humanarum, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe lașii aceia în fața întregului imperiu, declară că îi ierți. Nu-i putem lovi pe toți deodată, dar dacă le spui tuturor povestea, dacă toată Roma o va ști, viața lor publică s-a sfârșit. Împăratul se hotărî. Decizia lui ireparabilă a intrat în cărțile de istorie printr-o singură frază, de o ingenuitate disperată: Oderint dum metuant, să asculte și să știe, ca să le fie frică. Îi convocă pe senatori. Așteptă ca, după sosirea lui și salutul ritual, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vrut să i-o spună, ca pe o rugăciune, însă tăcu. Simțea mângâierile acelea, una câte una, singura legătură fizică umană care-i mai rămăsese. Deodată își spuse că lectura publică a documentelor secrete ale lui Tiberius fusese o greșeală ireparabilă. Era un gând foarte limpede. „Trebuia să le ascund, să-i arestez pe vinovați unul câte unul, în liniște, așa cum i-a distrus Tiberius pe populares.“ În clipa următoare își spuse însă că ar fi fost imposibil, pentru că senatorii votaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imediat cum mâinile ei se retrăgeau pentru a-l înveli cu o pătură subțire. Nu se mișcă. Greșeala nu mai putea fi reparată. Nici unul dintre cei care își auziseră numele în acea zi nu avea să se liniștească. „O greșeală ireparabilă, o greșeală a tinereții; pentru că eram tânăr, credeam că durerea mea, nevoia mea de dreptate, iertarea mea stupidă aveau să-i impresioneze pe senatori. Însă durerea altuia nu provoacă decât teama că acela se va răzbuna sau enervare pentru că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vom rosti sentința de damnatio când trupul lui va fi cald încă. Pentru Senatul roman, damnatio memoriae - condamnarea, ștergerea amintirii unui om și a faptelor sale din istoria secolelor viitoare - era, după moartea fizică, arma politică cea mai răzbunătoare și ireparabilă, aproape magică. Potârnichile fură abandonate în farfurii. Asiaticus porunci: — Imediat, în întreaga Romă trebuie să se dezlănțuie furia. Servitorii voștri, clientes, oamenii de joasă speță din Suburra vor ieși în stradă, vor dărâma statuile, vor sparge lapidariile. Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares cu un descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era nevoie. Pe când vorbea astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aducă coșul cu fructe în care stă încolăcită vipera, creată de pictorul Henri Dejussieu în aceeași perioadă, aflată astăzi la Muzeul din Chalon-sur-Saône. Sau regina stând întinsă pe pat, care, întocându-și disprețuitor capul, își lipește de sân, într-un gest ireparabil, gura larg deschisă a viperei, reprezentată de Reginald Arthur. Sau trupul femeii moarte, reprezentat de Jean André Rixens, în prezent la Muzeul din Toulouse, din care s-a păstrat doar mâna superbă atârnând la marginea patului. Puține portrete autentice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și un sunet șuierat te avertizează; simți că nu mai ești deloc singur, nu mai poți fi o balegă nepăsătoare, starea de primejdie devine unica normă a lui a fi și ești somat prin canale secrete că va surveni ceva ireparabil. Nu ai Încă noțiunea exactă a ceea ce se va Întâmpla, dar ești Încredințat de iminența faptului prejudiciant (ca și În basm, trebuie să ți se aducă o daună, ca să Înceapă o story); iată răul se rostogolește spre tine, În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Acum l-am Întâlnit pe Marin, trebuie să-l păstrez cu orice risc, căci Încă unul ca el nu cred că mai e posibil să găsesc. Și dacă viitorul mă va dezamăgi, pierderea mea va fi totală, de data aceasta ireparabilă. Dar nu, Marin nu mă poate dezamăgi, am văzut că ține la mine, vai, cât de bine e să știi că totuși cineva În lumea asta, care ți-e și ție drag, se gândește la tine, poate chiar te iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Întâlneau. Și-și destăinuiau multe... Am vorbit despre diferența de vârstă dintre noi (10 ani), despre caracterele noastre, despre vina mea În Întâmplarea de azi. Toată supărarea s-a stins. Ce bine! Am scăpat de la marele pericol al unei noi, ireparabile pierderi. Mâine ne vom Întâlni din nou la 3. După-masa. Poate totul va fi bine, poate nu. Cert este Însă că drumul meu spre Marinică e deschis și numai dacă voi ști să Îl păstrez el va fi Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mâna care face, ca o liniște, ca și cum neputința ar fi o modalitate culturală și acceptarea ei, Însăși ideea de cultură. „Te iubesc!” Îi spuse acelui aproape lui de foarte departe, de neînchipuit de departe. „TE IUBESC!” spuse. Și rostind acest ireparabil prinse mingea pe bot În aplauzele celor din delfinariu... Și veni muzica aceea... Din spirala Înălțimilor, lanul se unduia galben În vecinătatea mării nemărginite. Drumul subțire, care trecea direct prin inima lanului spre faleză, era ca tulpina unei plante fantastice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
când ajungea acasă seara și deschidea o sticlă de vin, Își permitea să-și lase emoțiile să zburde libere. Problema era că, În ciuda tuturor lucrurilor urâte, nu putea să nu-l mai iubească. Asta și sentimentul oribil de pierdere de ireparabilă, o făceau să adoarmă plângând În fiecare seară. Se trezea În fiecare dimineață și Îi lua câteva secunde să-și amintească că Sam nu mai era În viața ei. Descoperirea o lovea ca o bilă de demolat. Din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Lacrimi de compasiune Îi umplură dintr-odată ochii, nu compasiune pentru o femeie sau alta, pentru Nina, Yael, Annette, Tamar, ci pentru feminitate În general. Împărțirea omenirii În două sexe i se păru brusc un act de cruzime și nedreptate ireparabilă. Simți că pe undeva contribuia și el la această injustiție, deci avea o oarecare parte de vină, pentru că beneficiase uneori neințenionat de avantajele ei. Se gândi puțin la punctuația prospectului și la cum putea fi Îmbunătățită. Cel care lăsase aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pompa de absorbție cu care Fima știa că se fac Întreruperile de sarcină prin aspirație. Stomacul i se strânse din nou la gândul sinistru că asta era de fapt un fel de clismă inversă și că feminitatea era o nedreptate ireparabilă. Și ce făceau cu fetușii? Îi puneau În pungile de plastic pe care Tamar sau el le aruncau la gunoi Înainte de Închidere? Hrană pentru pisicile vagaboande? Sau În vasul de toaletă, după care trăgeau apa și dezinfectau cu lizol? Zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
prea convinsă. Mi-aș fi dorit să le fi analizat atunci. Păi, acum mi-a venit mintea la cap. Au fost niște vremuri groaznice pentru amândoi, dar acum avem șansa să dăm timpul înapoi. Adică, nu s-a întâmplat nimic ireparabil, nu? Nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Nu părea să fie un moment bun să-i spun cât de multe se schimbaseră. —Alfie, el e Mark, soțul meu. Mark păru surprins că mai nou îl tratam pe taximetrist ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și moare în trupul durerii. Ar trebui să-mi fie rușine de fiecare păcat închis în haina sa de iubire... Ar trebui să trăim resemnați și fără spaima morții până la tăcerile universului sufocându-te în chinuri prin strigătul unei trăiri ireparabile când carnea mi se deschide spre limitele sensului unde liniștea mi-e muzica mută a zilelor în care n-ai să poți să mă chinui. Ar trebui să uităm acest vis lung al apropierii cuvintelor noastre ce ne supune odată
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Împușcați la subiecte și cuvinte, priveam valurile de pe canapeaua albă și scriam. A trebuit să treacă o groază de ani ca să-nțeleg că visul meu de bază, nocturn, erotic ori albastru pastel, divin sau de natură feroviară (tema trenului, daunele ireparabile provocate de navetă, șuierat, călători, spațiul dintre traverse) a fost să devin muzician. Acum este prea tîrziu pentru așa ceva, prin urmare mă voi sili să mă conving că visez neîntrerupt la literatură. De fapt, am vrut numai să scap din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
clipi n-au mai rămas prin colibe nici nou-născuții, fugiseră-n pădure in corpore, ca pe vremuri, imaginea călăreților cu flamuri activîndu-le gena punerii la adăpost și inhibînd-o pe cea a timpului, patru sute de ani pulverizîndu-se Într-o secundă de ireparabil prezent. Mă gîndesc aici la Miorița, unde eroul nu e veridic pentru că nu se ascunde. Iar Manole, din balada care după alte voci etnografice ar fi Încă și mai reprezentativă pentru noi decît aceea cu ciobănelul mort, este nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Întoarcere, ce nu poate fi Învins decît În termenii propriei psihoze. Intensitatea cu care-și construiește personajul, amenințarea latentă dedesubtul căreia se simte o forță uriașă constantă a privirii asemănătoare cu zbîrnîitul liniilor de Înaltă tensiune, ce presupune iminența accidentului ireparabil și induce În spectator o aceeași tensiune, fac din Keitel un actor unic pentru astfel de roluri. În hainele polițistului cumsecade din Thelma nu convinge. Cum nu convinge nici Anda Onesa În Duios Anastasia trecea prin 1982, film extrem de dificil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
putea Încadra În categoria filme pe care nu le poți urmări pînă la capăt. Primul ar fi Titanic, am ieșit din sală cu punguța cu floricele de porumb plină după aproximativ o jumătate de oră, deoarece Di Caprio, actor acum ireparabil dac-ar fi să judecăm după figura lui de Romeo căzut pe scări cu Julieta cu tot, stătea prea des În bătaia vîntului la prova viitoarei epave, precum statuia Mosfilm ca atitudine și joc, Însă un pic mai isteric. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a spiritului și unde acționează legile naturii sau ale societății și unde se găsește mâna celorlalți care se ridică unul împotriva altuia? Până și bănuiala că adevărul unuia s-ar suprapune peste al altuia nu poate fi decât o greșeală ireparabilă. Și atunci? Cum s-ar putea lămuri un oarecare sigur de gândul lui, dar lovindu-se tot timpul de împotrivirea și sfatul celorlalți, cu totul diferite? Se legăna în scaun și privea fără să vadă nimic, dincolo de masa de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]