661 matches
-
sugerează finalul cărții - va sfârși tot prin asasinat. Numai că, de această dată, refuzul societății și al socialității este mai clar contextualizat, Huhulea fiind un descendent al vechii aristocrații, care privește ordinea comunistă cu o luciditate egalată doar de disprețul irepresibil pentru ea. Deși ar fi putut deveni un roman politic major, Ex derapează destul de repede către o intrigă donjuanescă, prea puțin susținută de epica fragmentată a volumului. În altă carte, Paharul cu muște (1997), se reiau parțial texte din Făpturi
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
involuntară. De altfel, textul articolului debordează în bune intenții și gânduri evlavioase. Idealizarea ASCOR-ului este doar o reacție sinceră, deși deplasată, față de cumplita apatie care domină astăzi mediile bisericești românești. Dorința de asociere cu un grup dinamic este marca irepresibilei nevoi a tinerilor creștini de a se elibera de trauma singurătății citadine. Cu ajutorul ASCOR-ului, mulți tineri ortodocși s-au eliberat de stresul de subsolicitare la care i-a supus o viață de parohie ternă și fără orizont. Excluderea tinerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Marlowe nu ilustrează nici pe departe categoria binefăcătorului universal. Ocupațiile sale favorite sunt fumatul și băutura, nu căutarea adevărului. Plonjarea în aventură e, în bună măsură, rezultatul unei înlănțuiri de confuzii, de ghinioane, de conjuncturi arbitrare și nu neapărat o irepresibilă aplecare spre justiție și echitate morală. Detectivul ni se înfățișează drept un contemplativ, prea puțin doritor să se amestece în treburile lumii. Simți, de la primele pagini, vaga nesiguranță a celui obișnuit să piardă: un mare dezamăgit, un idealist ale cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de amuzament și detașare speciile bizare ce-i cădeau sub lupă. Treptat, distanța dintre el și lumea înconjurătoare se micșorează până la dispariție. Deși își păstrează până la capăt însușirile - curajul, inteligența, ironia -, ele trec în planul al doilea, acoperite de o irepresibilă tristețe, de obsedantele ziduri părăginite ale clădirilor unde, tot mai des, asemenea unui păianjen, își țese, aproape abandonat de lume, pânza inutilă. Duritatea și cinismul sunt doar armura în care personajul înțelege să-și acopere fragilitatea și singurătatea structurale. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ușor de topit în pasta informă a corupției și imoralității. Cinic, violent, greu de intimidat, el nu se deosebește tipologic de „băieții răi” aflați de cealaltă parte a baricadei. Ceea ce-l distinge de aceștia e persistența unui fel de romantism irepresibil, mai aproape de acceptarea eșecului decât de speranța victoriei. O metaforă a autolimitării, a desenării lucide a unui nou profil moral e oferită în The Big Sleep: Pe tabla de șah era o problemă cu un mat în șase mutări. N-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
purta o amintire durabilă. Este și singura a cărei imagine se leagă de umezeala și răceala ploii și nu de căldura insuportabilă a deșertului californian. Ce alt omagiu îi putea aduce decât să-și încheie relatarea invocând-o cu o irepresibilă tandrețe? Romanul iese, în felul acesta, de sub tirania simbolului morții, al „somnului de veci”. Adevărata încheiere ne trimite într-o neașteptată lume a dorinței neîmplinite, a pasiunii născute enigmatic într-o seară ploioasă, într-o casă sordidă: În drum spre
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
simplu: în raport cu aceasta se simte în siguranță, pentru că se știe în stare să domine jocul. Natura problematică a relațiilor cu femeile nu-l orbește, însă, nici o clipă. Tot ce poate face pentru Velma/Helen este să-i găsească, dintr-un irepresibil spirit de fairplay, câteva circumstanțe atenuante. Ele n-au însă de-a face nici cu justiția și nici cu căutarea neabătută a adevărului. În discuția cu locotenentul Randall, Marlowe întoarce pe toate fețele istoria sordidă a unei femei care n-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fi deconectată de puternica infuzie autobiografică a cărții. Nu e vorba, firește, de un autobiografism transpus mecanic, ci de un dialog, pe jumătate abstract, pe jumătate palpabil, între durerea și disperarea din viața lui Chandler și abulia irigată de un irepresibil sentimentalism, ce năpădise gândurile și gesturile detectivului. Într-o analiză care amestecă, poate excesiv, viața scriitorului și plăsmuirile sale, Natasha Spender îi atribuie lui Chandler o triplă personalitate, reflectată în fiecare din cele trei personaje masculine principale ale romanului. Studiul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
personaj cu datele sale caracteriale poate avea acces. În nici unul dintre romane - și cu atât mai puțin în The Long Goodbye - Marlowe nu încearcă să-și schimbe statutul social. Valorile lui sunt expuse cu claritate, cu un soi de mândrie irepresibilă, ca și cum postura de underdog, de semiparia i-ar fi procurat o imensă plăcere. Mândria de a se ști sărac - mai mult, de a fi condamnat pentru totdeauna la sărăcie - îi induce o stare de cvasiîncântare, ce degajă o enormă energie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
bună dreptate că în acest contrast nu ar trebui să vedem o opoziție simplistă între patologie și normalitate. Individul nevrozat este capabil de sublimare, la fel cum omului sănătos i se poate întâmpla să recurgă la formațiunile reacționale. Această nevoie irepresibilă de a munci a fost studiată recent de mai mulți autori (în Charlot, 1994) sub denumirea de dependență de muncă, o „dependență respectabilă”, dar distructivă. Astfel a fost propusă o scală de evaluare conform căreia medicii, dentiștii și oamenii Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
inteligența l-au salvat pe poet de un eșec total. Remarcabila stăpânire a științei versificației, îndemânarea prozodică, erudiția, inventivitatea lexicală, simțul umorului (dus uneori până la sarcasm), inteligența scăpărătoare, recurgerea ghidușă la un patrimoniu livresc substanțial și solid, vivacitatea asociativă, o irepresibilă înclinație spre mânuirea ludică a limbajului (cu rezultate frizând uneori verbigerația mecanică, subordonată performanței ritmice sau eufonice gratuite, iritantă poate, dar ajungând nu o dată în vecinătatea procedărilor avangardiste sau a tehnicii comicului absurd) au individualizat poezia lui postbelică, inclusiv pe
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
au structura dramelor „vestirii” (Verkündigungsdramen) sau „metamorfozei” (Verwandlungsdramen), proprii teatrului expresionist, adică prezintă prefacerea oamenilor în alții „noi”, altfel de cum erau până atunci, sub efectul „jertfei” săvârșite de eroul principal. Psihologia individuală dispare din teatrul acesta, fiind înlocuită de porniri irepresibile, elementare, sub efectul cărora personajele se mișcă. „Mesagiul” („vestirea”) ia forma unor devize cu putere de a contamina oamenii și a le biciui voința, îndreptând-o spre faptă. Zamolxe, subintitulată „mister păgân”, e o dramă poematică, situată într-un timp
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
imagini ale orașului în mizerie) și, în sfârșit, tema cuplului, ce revine în proza titulară. Obositoare prin tehnicismul stil Noul Roman francez, prozele din Vară-primăvară (1989) restituie fragmente de umanitate alterată (mediul social îmbâcsit și fără ieșire, cuplul în disjuncție irepresibilă, emigrantul întors în țară, nemaireușind să comunice cu nimeni, deși familia îl aștepta cu fervoare, din diferite motive), interesantă fiind tenta de teatralitate (ca și alura de scenariu de film) a multor pagini. Tocmai din acest ultim punct de vedere
ADAMESTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
mod inconștient, la adolescență (acneea juvenilă); - culoarea pielii poate oferi informații cu privire la starea emoțională: oboseala și depresia (paloare excesivă), frica sau boala (ten verzui), rușinea sau exaltarea (roșeața), în funcție de scenariul visului; - mâncărimile semnifică fie agasarea și enervarea, fie o pulsiune irepresibilă («mă mănâncă! »); - alunițele simbolizează o dorință de seducție și îi dau visului o dimensiune sugestivă, chiar erotică; - tatuajele, piercingurile și scarificările exprimă o dorință de modificare corporală, voința de a se singulariza și de a-și personaliza învelișul carnal sau
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de a transpune conceptul în imagine poetică”. S-ar mai putea adăuga înclinația către radiografia „dimineții simțurilor”, exaltare / exultare solară prin care „materia” e propulsată, modulată, în „azurul suplu” și-n „căile stelare”. Notabilă era și setea de rostire: elan irepresibil de transferare în cuvânt a clocotului juvenil. „Cititorule, viața mea a trecut în cuvinte” - iată un vers aparent banal, care însă, la o lectură inversă, dinspre creația de maturitate spre începuturi, devine emblematic pentru întreaga evoluție a liricii lui B.
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
caracterizează personajele feminine este trecerea rapidă de la o stare la alta și nesiguranța propriilor sentimente. Într-o vară sau, mai exact, niciodată descrie cu detalii pregnante etapele unei relații eșuate, de la indiferența mai mult sau mai puțin sesizabilă la o irepresibilă repulsie. Tăcerea marchează îndepărtarea progresivă a partenerilor, culminând cu momentul în care înstrăinarea devine definitivă: „...cortina de tăcere se aprinse dintr-o dată, iar între ei rămase doar un pumn de cenușă”. Neînțelegerile din cuplu se repercutează puternic asupra sensibilității copiilor
BARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285628_a_286957]
-
femei, și care nu acceptă să piardă (când pierde, ucide), până la anchetatorii securiști, fanatici de toate categoriile -, de la cel imbecil la cel subtil, la delatorii de toate nuanțele, de la cel cu motivație în complexele învinsului la cel mânat de ura irepresibilă împotriva cuiva de care se simte depășit, în fine, continuând cu nesfârșita tipologie a adaptabililor, de la intelectualul care vrea să supraviețuiască la profesorul de țară care trebuie să trăiască, la nevasta de ștab, care profită de buna situație materială a
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
1995, Cu dragoste, cu patimă, cu ură, indică precis afectul în clocot ca „unealtă de producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
afectează prima articulație. Sunt cazuri când afectează și degetele de la picioare. Se poate asocia și cu alte malformații congenitale (Stroescu, 1979). CLONUS (< fr. clonus, cf. gr. klonos - agitație) - Întinderea bruscă a unor mușchi care determină contracții reflexe rapide și ritmice irepresibile (care nu pot fi reprimate sau înlăturate). Clonusul piciorului se declanșeză prin ridicarea bruscă a piciorului; clonsul rotulei, prin tracțiunea sa bruscă în jos. Acest fenomen este adeseori semnul unei atingeri a căilor piramidale. Clonusul patelar - examinatorul prinde rotula între
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
pe ansamblu, o bucată mai bine "legată", mai persuasivă structural decât Arhivarul, care înfățișează de multe ori o aglomerare de amănunte și procedee împrumutate din "glosarele" literaturii ocultiste (specialitatea autorului), în dauna altor mijloace narative. însă ceea ce constituie "dorul", tentația irepresibilă a lui Andrei Oișteanu, pe care o pot împărtăși pe deplin și "profanii" în domeniu, reprezentând în același timp miza, liantul celor două povestiri la un asemenea pariu m-am referit în prima parte a prezentei cronici este decodificarea, valorificarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Holban numește frecvent, în afară de Proust, de Benjamin Constant, Eugène Fromentin, La Bruyère, Huxley, Thomas Hardy. Vădit (și mărturisit) îndatorat este clasicilor francezi, în special lui Racine - și rușilor. Recurgerea însă la "documente" (fragmente de jurnal, scrisori), și mai ales nevoia irepresibilă de a se confesa (fie și sub un nume de împrumut, Sandu) îl situează tipologic și în descendența lui Gide. Asemenea lui André Gide, el e un autentist clasicizant. Cu toate că, neavând mișcare epică și încălcînd toate canoanele, scrierile sale: cele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pozitiv și conceptual pe care il acordă imaginația, ci pentru că este ceva miraculos, «absurd», «ce nu există», pentru că este «cu totul altul», adică ceva ce nu ține de sfera realității noastre, ci de una absolut diferită, ce stârnește un interes irepresibil în sufletul nostru.“<ref id="142">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 36-37.</ref> Cred că APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 141 141. 142. are dreptate Rudolf Otto, sufletul omenesc se simte atras în anumite clipe de ceva „cu totul altfel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pozitiv și conceptual pe care il acordă imaginația, ci pentru că este ceva miraculos, «absurd», «ce nu există», pentru că este «cu totul altul», adică ceva ce nu ține de sfera realității noastre, ci de una absolut diferită, ce stârnește un interes irepresibil în sufletul nostru.“<ref id="142">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 36-37.</ref> Cred că APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 141 141. 142. are dreptate Rudolf Otto, sufletul omenesc se simte atras în anumite clipe de ceva „cu totul altfel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe ansamblu, o bucată mai bine "legată", mai persuasivă structural decât Arhivarul, care înfățișează de multe ori o aglomerare de amănunte și procedee împrumutate din "glosarele" literaturii ocultiste (specialitatea autorului), în dauna altor mijloace narative. însă ceea ce constituie "dorul", tentația irepresibilă a lui Andrei Oișteanu, pe care o pot împărtăși pe deplin și "profanii" în domeniu, reprezentând în același timp miza, liantul celor două povestiri la un asemenea pariu m-am referit în prima parte a prezentei cronici este decodificarea, valorificarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sculau ele. Înghițeam ca un sac fără fund, ca o femeie „necitită”. La seminarii mă exprimam intens și, cinstit, știam mai multă teorie decât o droaie dintre ele. Pe vremea aia aveam o trufie patriotardă ce se manifesta prin dorința irepresibilă să-i fac să se jeneze că, așa sărăntoci și înapoiați, suntem totuși mai culți ca ei. Cam așa și era. Ce să fi făcut în comunism? Printre serviciu, cozi și muncă patriotică, bașca înghețat pe traseu la stâlpul 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]