1,099 matches
-
nici luarea unei crengi rupte. Totul trebuie să rămână cum este. O floare smulsă reprezintă un delict. Dar tradițiile propriu-zise se opresc, în genere, la faimosul "saloon" pe care-l vedem prin western-uri. Italienii din America au tradițiile lor. Irlandezii, mexicanii, chinezii, la fel. De o "tradiție americană" e greu de vorbit, deocamdată. Modernitatea Americii nu seamănă de aceea cu cea a Europei. Cusurul principal al Americii, lipsa de tradiție, se transformă într-o calitate când e vorba să apese
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe care mi-o dau, corectă sau nu, în legătură cu frecvența neobișnuită a drapelului în America e una bazată pe o impresie. Există două straturi, cred, în identitatea oricărui american. Unul originar. Cei veniți aici și-au păstrat, în general, tradițiile. Irlandezii au rămas irlandezi, se îmbracă în verde, de ziua lor, se strâng, petrec împreună; italienii locuiesc, în majoritatea cazurilor, în "cartierul italian", îi vezi stând seara la poartă, ca în sudul Italiei; polonezii îl adoră pe Chopin; românii mănâncă sărmăluțe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o dau, corectă sau nu, în legătură cu frecvența neobișnuită a drapelului în America e una bazată pe o impresie. Există două straturi, cred, în identitatea oricărui american. Unul originar. Cei veniți aici și-au păstrat, în general, tradițiile. Irlandezii au rămas irlandezi, se îmbracă în verde, de ziua lor, se strâng, petrec împreună; italienii locuiesc, în majoritatea cazurilor, în "cartierul italian", îi vezi stând seara la poartă, ca în sudul Italiei; polonezii îl adoră pe Chopin; românii mănâncă sărmăluțe la Crăciun. Peste
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
italian", îi vezi stând seara la poartă, ca în sudul Italiei; polonezii îl adoră pe Chopin; românii mănâncă sărmăluțe la Crăciun. Peste acest strat originar a apărut altul, comun tuturor populațiilor amestecate în acest imens creuzet care este America. Un irlandez rămâne irlandez, o generație, două, trei, un italian se consideră, mai departe italian, un polonez păstrează, fie și parțial, conștiința că e polonez, dar toți sunt "americani". Un irlandez din America nu e identic cu un irlandez din Irlanda, un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
tuturor populațiilor amestecate în acest imens creuzet care este America. Un irlandez rămâne irlandez, o generație, două, trei, un italian se consideră, mai departe italian, un polonez păstrează, fie și parțial, conștiința că e polonez, dar toți sunt "americani". Un irlandez din America nu e identic cu un irlandez din Irlanda, un italian din America nu mai seamănă cu un italian din Italia. Ei au o identitate în plus, americană, iar această identitate nu e doar oficială, face parte din psihologia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
este America. Un irlandez rămâne irlandez, o generație, două, trei, un italian se consideră, mai departe italian, un polonez păstrează, fie și parțial, conștiința că e polonez, dar toți sunt "americani". Un irlandez din America nu e identic cu un irlandez din Irlanda, un italian din America nu mai seamănă cu un italian din Italia. Ei au o identitate în plus, americană, iar această identitate nu e doar oficială, face parte din psihologia lor și unește această lume pestriță. Încât bănuiesc
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe care scria: "Suntem alături de trupele noastre". În pomi, erau agățate panglici galbene, care exprimau același mesaj. Și nenumărați pietoni purtau la butonieră o cocardă galbenă. Atunci m-am convins că patriotismul american nu-i o vorbă goală. Diferențele între irlandezi, italieni, portoricani etc, dispăruseră. Cu toții deveniseră "americani". 4 septembrie Bostonul e mai uman decât New York-ul și decât Los Angeles. Aici poți să respiri, să te plimbi, să "flanezi", cum zic francezii. Nu te simți nici strivit, ca la New York
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ca italienii la Boston, împreună. "Ai vreun vecin din Romînia?", îl întreb pe Nick. "Nu. Suntem împrăștiați ca făina orbilor. Doar la biserică ne mai vedem". Bănuiesc că nici solidaritatea românilor nu e la fel de mare ca a italienilor ori a irlandezilor. Am aflat prea multe întîmplări cu români care se plâng, cu predilecție, de alți români, ca ele să nu aibă un sâmbure de adevăr. Comunitățile românești din Los Angeles, New York sau Chicago (aici mă bazez doar pe bîrfe) arată, mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
păcate, naționalistă până-n vârful unghiilor („azi i-am spune right-wing extremist“, rânji Billy), nu se-arată decât irlan dezilor pur-sânge... „Oh“ , am spus, încercând să par dezamăgit. „But. There’s still hope“. Poți oricând să devii, măcar pentru o noapte, irlandez sadea: e suficient să bei deodată o sticlă-ntreagă de whiskey irlandez! Atunci devine posibil ca fantoma contesei să se arate și unor foreigners... „I’ll buy you a bottle sometime, Mirsea“, îmi mai spusese Billy, ridicându-se de la masă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
care, după multe codeli, l-am lălăit pe trei voci încă mai deo sebite decât stilurile noastre poetice. Una dintre poete miorlăia într-un fel de contralto în zimți de ferăstrău, pe când cealaltă, mai băr bată, i-a uimit pe irlandezi cu o voce de cavernă umedă și, cumva, indecentă. Luni, buni, marți, frați - tre buie să le fi sunat al naibii de bizar concetățenilor lui Leopold Bloom... Ne-am făcut apoi toți pul bere, am fraternizat, ne-am pupat și am dansat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nopții. Billy, care s-a ținut de cuvânt cu sticla de whiskey (Jameson), ne-a recitat o gră madă de poezii în gaelic: sunau la fel de bizar ca oamenii noștri buni. M-am străduit și eu, într-un colțișor, să devin irlandez get-beget, „măcar pentru o noapte“, dar nu mi-a reușit decât ceva mai mult de jumătate. Se pare însă că mi-a fost apreciată bunăvoința, pentru că... în acea noapte m-a vizitat contesa! Le genda s-a verificat, pe bune
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și totuși plină de suflet a familiei pe care am cunoscut-o pe străduța mizeră din Brooklyn i-aș putea povesti gazdei mele. Și i-aș putea spune o mie de alte lucruri despre oamenii din jurul meu - despre armenii, spaniolii, irlandezii de pe străduță, care vin acasă În zilele de lucru și deschid aparatele de radio pînă ce totul vuiește de mii de sunete distonante, care vin acasă sîmbătă ca să se Îmbete și să-și bată nevestele - a căror existență, cu viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zi pe străzile orașului și pe care nu ți-l amintești mai tîrziu. Acest chip, care, Într-adevăr, chiar și atunci cînd era În viață, purta o culoare gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În timp ce primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod și bețiv, atitudinea și aspectul mortului aduceau atît de mult cu Înfățișarea omului căzut În năuceala beției, Încît, În clipa cînd Îi vedeau fața cenușie oribilă, oamenii exclamau, cuprinși parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fost tot timpul convins că e mort. În același timp, un soldat voinic, cu chipul brăzdat și ofilit al celui care și-a petrecut mai mulți ani În armată, se Întoarse și rosti cu siguranță și o familiaritate calmă, adresîndu-se irlandezului mărunțel, cu fața rotundă, care stătea lîngă el: — Indiferent unde-și dau duhul, lasă totdeauna semnul acela mic și negru, spuse el. Rosti aceste cuvinte cu o voce calmă, gravă și indiferentă, arătînd totodată cu capul spre o pată umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dau duhul, lasă totdeauna semnul acela mic și negru, spuse el. Rosti aceste cuvinte cu o voce calmă, gravă și indiferentă, arătînd totodată cu capul spre o pată umedă aflată pe ciment lîngă piciorul mortului, Îndoit țeapăn spre spate. Micul irlandez cu fața rotundă confirmă spusele soldatului dînd din cap și rosti apăsat, cu un aer de convingere și aprobare: — Că bine zici! În clipa aceea se stîrni o ușoară agitație, ca un foșnet, prin mulțimea aflată aproape de barele rotitoare, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o privire plină de disperare, Îi arăta ceasul aplecîndu-se și șoptindu-i cu glas sumbru: — Ai să Întîrzii! E aproape douăsprezece! Pentru Dumnezeu! exclama părintele Dolan. Am să Întîrzii! Era un bărbat voinic, dar avea o voce caraghioasă, subțire, de irlandez, proaspătă și veselă, cu o unduire hazlie, ce parcă venea de undeva, de departe. — N-am văzut În viața mea un om ca tine, Chris, care să se gîndească numai la burta lui! Oare sfinții părinți ai bisericii și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
putut s-o am, dacă aș fi dorit. Dar am văzut-o pe Molly dansînd, și n-am mai avut chef de nimic. Nu știu de ce. Nu mai e așa de bună și acum e și logodită cu un veterinar irlandez și flirtează... — Molly Tierney? — Ieșeam cu ea. Trebuie să recunoști că arată bine. Acum mă evită. — De ce? Presupun că părinții ei sînt drăguți și ai mei, nu. Maică-mea i-a spus că nu-i de nasul ei să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
acasă. Foarte puțini oameni sînt atît de răi cu propriii copii, așa cum ești tu. De ce nu mi-ai dat să decorez o gară? Ar fi fost ușor să-i preamăresc pe Stevenson, Telford, Brunel și un sfert de milion de irlandezi necalificați. Dar iată-mă ilustrînd primul capitol discreditat printr-o formă de artă învechită, aplicată la o clădire amenințată dintr-o sărmană provincie a unui imperiu care se prăbușește. Doar geniul meu miraculos mă scutește de depresie, și chiar pensulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar spuneți-mi: când IRA punea bombe la fiecare cinci minute, ce au zis protestanții, „OK, uite: luați Belfastul. Tăiați-l în două pe mijloc și opriți-vă bucata pe care o vreți. A, și în timpul ăsta, toate milioanele de irlandezi catolici care au plecat cu vaporul în ultimii o sută cincizeci de ani - se pot întoarce să locuiască aici, în bucățica noastră de Irlandă de Nord protestantă“. Spune-mi sincer, ai auzit vreodată un protestant din Irlanda de Nord spunând așa ceva? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îndrăzni să respire din nou; nu-l voia aici. Dar nu plecă: se dusese pur și simplu să ia o scrumieră. —Ești din America deci? —Sunt irlandeză, spuse Maggie cu o voce slabă și distantă. — Da? Ne plac foarte mult irlandezii. Dar lucrezi pentru americani, am dreptate? Zâmbea neîncetat, ceea ce o făcea pe Maggie să-și dorească să se uite în altă parte. Când femeia aduse ceaiul, Maggie se bucură de întrerupere, de intervalul în care va fi ocupată cu ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Știi asta. — Care „voi“? Pentru cine naiba lucrezi? Era ca și cum sângele îi ajungea în sfârșit la creier. Ești un trădător, asta ești. Ți-ai trădat țara. Ți-ai trădat nenorocitul de președinte. —Maggie, putem trece peste toată povestea asta cu irlandezul scandalizat? Tu, Bono, nemernicul celălalt, cum îl cheamă, Bob Geldof? Și toți ceilalți binefăcători cu inimile rănite care vin cu accentul ăla care te face să te simți vinovat. N-o să meargă de data asta. Se lăsase pe spătar, legănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tragicomedie umană tumultoasă și gargantuescă să fie pusă la dispoziția unei lumi de cititori. Walker Percy Există un accent al orașului New Orleans... Întâlnit cu precădere în inima orașului și mai ales în Raionul al Treilea, locuit de germani și irlandezi, foarte greu de deosebit de cel din Hoboken, Jersey City și Astoria, Long Island unde s-au refugiat inflexiunile de genul Al Smith, dispărute din Manhattan. Așa cum nu-i greu de bănuit, motivul ar fi că aceleași neamuri care au adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și crede-mă că apreciază enorm dialogurile pe care le are cu mine. Există în scenariu și un ticălos reacționar, un proprietar irlandez care refuză să închirieze o locuință cuplului, căsătorit între timp, printr-o ceremonie discretă a Culturii Etnice. Irlandezul trăiește într-o cameră mică, sufocantă, ai cărei pereți sunt acoperiți de fotografii ale Papei și chestii dintr-astea. Cu alte cuvinte, spectatorii nu vor avea nici o dificultate să-l descifreze, de îndată ce au aruncat o privire asupra camerei. Nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
drumul fără. Mi-a spus doar să mă Întorc pe 18 mai cu avocata mea. — Și cu Fitzgerald și Robinson ce s-a Întâmplat? Întrebă Kitty, Încercând Încă să se obișnuiască cu ideea pățaniilor prin care trecuse prietena ei. — A, Irlandezul Netrebnic și Ursul Polar. M-am Întors la secția de poliție de pe West 54th Street să-mi ridic telefonul și geanta. Au rămas surprinși să vadă că m-au eliberat. Fitzgerald mi-a adus geanta cu un rânjet cretin, victorios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]