4,886 matches
-
cazuri, au fost în strînsă legătură cu rapiditatea ori lentoarea desfășurării anchetei (din dorința celor solicitați de a nu mai fi plictisiți de omul de la capătul firului, din politețea de a răspunde adecvat sau din dorința de a fi originali/ ironici/ șugubeți/ altfel decît ceilalți, într-un demers cu aparentă patriotarda etc.). La urma urmei, o anchetă este ca o haină mai nouă sau mai ponosita, mai largă sau, dimpotrivă, intrată la apă, care nu se știe cît îi este de
Mituri, clisee, curiozităti by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17858_a_19183]
-
9-10, 1998, 97); "e un artist mondialmente cunoscut" ("22", 8, 1999, supliment literar, VIII). Se mai poate, cred, observă încă o nuanță stilistica în uzul actual al acestei categorii de adverbe: ca elemente culte, livrești, ele se asociază adesea tonului ironic; eminamente, dar parcă și fatalmente, trimit la lumea lui Caragiale (ultimul, poate, prin toposul fatalității, pe jumătate serios, pe jumătate minimalizat parodic: "Fatalitate! Madam Georgescu lipsește de pe banca"). O statistică improvizată, pe versiunea din Internet a unui număr din revista
Realmente, fatalmente by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17846_a_19171]
-
destul de mare ca să pondereze posibilele speculații. Dacă referirea la mîncare ar părea excesiv de materială, în identificarea unei persoane prin hram - "patronul unei biserici" - ar apărea o metaforă spirituală; în realitate, ambele aparțin unui registru popular și familiar și reprezintă utilizări ironice ale limbajului. Expresia cu ce se mănîncă nu e totuși de găsit în dicționarele curente. Sînt două posibile explicații pentru acest fapt: pe de o parte, ea pare a fi relativ recentă, deci nu a parcurs drumul obișnuit al atestărilor
Despre mîncare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17894_a_19219]
-
se sfârșește, trecând prin Ion Luca, cu Mateiu. Se poate vorbi de "o dinastie"?, se întreabă Cornel Regman. Sau mai degrabă, folosind o inspirată sintagma, de "un moment Caragiale"? Trecutul lor "artistic" - deși nu știu de ce nu renunț la ghilimelele ironice, intenția acestora fiind, fără dubiu, una nobilă - pare a fi acționat în mod evident asupra comportamentului descendenților. "Din exercițiul îndelungat al atâtor convenționalisme", scrie Regman, "și în contact cu un public ce dovedea că se lasă destul de ieftin descusut sentimentaliceste
Printre clasici by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17915_a_19240]
-
mai degrabă tradiționalistă, observațiile lui Ion Ianoși ar fi fost mai potrivite în final, în măsura în care astfel ele ar fi adresate unui cititor de-acum familiarizat cu scrisul lui Thomas Mann. Textul lui Thomas Kleininger, cu nerv și luciditate (chiar detașare ironică) mai în spiritul unei sensibilități contemporane, este ideal pentru atragerea unui cititor care încă stă pe gînduri. Tot Thomas Kleininger este și autorul unui neprețuit aparat critic, cu note și comentarii la fiecare nuvelă în parte. Traducerea, semnată de Ion
Calmul valorilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17185_a_18510]
-
care este vorba". Cu aceeași funcție textual-pragmatică sînt folosite (cu unele restricții semantice și stilistice) și construcțiile prepoziționale de genul în discuție, în chestiune, în chestie, în cauză. Ultima are un corespondent de tip popular, utilizat astăzi cu vagi nuanțe ironice și evocînd mai puternic contexte juridice: cu pricina. În citatele în care l-am găsit în ultima vreme - "regia cu pricina" ("România liberă" = RL 2072, 1997, 7); "am citit aproape integral savantissima introducere (savantismul cu pricina - de un foarte bun
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
un foarte bun gust, de altfel - nu mă?surprinde...)" (RL 1507, 1995, 2); " Am citit cu mare luare-aminte numărul cu pricina, din care, întimplător, rubrica mea lipsea deoarece eram plecat din țară" ("Dilema", nr. 269, 1998, varianta pe Internet) -, folosirea ironică provine pe de o parte din afectarea neaoșistă, din folosirea unui termen popular în context cult, livresc - pe de alta, din sugerarea unui rol mai curînd negativ al obiectului despre care se vorbește, obiect nu numai al discursului sau al
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
compacte în care regăsim totuși preocuparea pentru rimă, ca și nota de subsol de la pagina 9: "poemul acesta închipuiți-vă că e scris în 365 de limbi și citiți-l ca atare." Nu mai este nevoie să stăruim asupra accentelor ironice și autoironice care fac ca multe dintre "pozele" poetului, transportând călimări și plin de cerneală, să fie realmente memorabile. Volumul în ansamblu poate fi citit ca un "roman" cu un personaj surprins în ipostaze extravagante: poetul, cel care e ductil
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
în tot felul de aventuri profesionale și existențiale, el s-a îndepărtat de proză. în 1992, a revenit în atenția publicului cu o carte stranie, Tratat asupra cozii, în care, parodiind cu artă stilul științific, făcea o analiză fantezistă și ironică a statului la coadă din timpul comunismului (pentru înlăturarea oricărui echivoc, titlul cărții chiar așa ar fi trebuit să sune, Tratat asupra statului la coadă și nu Tratat assupra cozii). Iar de atunci - nimic. Abia cu un an și ceva
DUPĂ DOUĂZECI DE ANI... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17225_a_18550]
-
inițiale), ei merită a fi resuscitați pentru a reconstitui "atmosfera eminesciană". Ce înțelegem prin aceasta? Mai întîi climatul în care s-a manifestat geniul "poetului nepereche". Un climat ce ni se înfățișează pauper sub raport estetic, oscilînd între o mizantropie ironică, dedusă din Heine, și... naivitatea rimînd cu stihurile alegre ale bardului de la Mircești. Este în afara discuției uriașul salt, mutația, am putea spune, pe care o săvîrșește Eminescu în desfășurarea poeziei românești. Magia sa a fost în măsură nu doar a
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
lei și Țara mea (oare nu I. S. Nenițescu îi șoptea lui Em. Bucov titlul poemului-maraton, ajuns și acesta mascotă pedagogică?) au devenit campioanele cărților de citire, unele versuri din ele circulînd autonom, cu valoare de slogan. Nici chiar reciclările ironice ale postmoderniștilor nu le-au slăbit vraja hipnotică. După o scurtă ezitare, crestomațiile de azi le reiau în inventar". Cuvinte în care putem desluși blamarea tuturor kitsch-urilor agitatorice, izvorîte din emfaza patriotardă, de la aripa inflaționistă a producției pașoptiștilor pînă
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
distribuția abundă în vedete transoceanice (Ioana e o celebră actriță-manechin de origine slavă - Milla Iovovich, regele Franței e John Malkovich, regina-soacră e Faye Dunaway, "conștiința" Ioanei e Dustin Hoffman! Nu degeaba presa franceză l-a gratulat pe Besson cu un ironic "Luc americanul face filme franțuzești !" Și nu degeaba verdictul premiilor Césars a fost pe cît de nemilos pe atît de corect: un César pentru costume și un César pentru sunet ! Atît și nimic mai mult. Și totuși! Ține de performanța
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
timp. O călătorie istorică și inițiatică în lumea unui mit. Sentimentul oniric nu-l părăsește pe spectator, se amestecă cu aburii caniculei italiene și ai căldurii dogoritoare a Vezuviului care stă să erupă, cu sonoritățile ciudate ale unui rîs enorm, ironic, cinic și halucinant al unor ciudate personaje ce se dau în vînt după crime și frenezii sexuale, cu muzica divină a unei opere funebre, un fel de Requim al umanității. Spiritul ludic și umorul extraordinar ale lui Purcărete sînt presărate
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
atît de convenabil compilat, structurat și inevitabil simplificat de Foucault în Istoria nebuniei. Mai mult decît atît, ideile teoretice din această carte sînt, uneori, contrazise brutal de dovezi textuale. Istoria pe care Arheologia cunoașterii o statuează dincolo de istorii are această ironică particularitate: nu e defel istorică. Michel Foucault, Arheologia cunoașterii, traducere, postfață și note de Bogdan Ghiu, Editura Univers, București, 1999, 287 pagini, preț nemenționat.
Un fondator al poststructuralismului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17272_a_18597]
-
de criză,/ le privesc trecînd spre cimitir/ ca versurile acestea așezate în poem ca într-un mormînt" (Pe vremuri de criză). Visul e "poezie involuntară", după cum îl caracterizează Jean Paul, așadar o poezie "existențială", pe care, nu fără o nuanță ironică, Gellu Dorian o cultivă ca un alibi al unui lirism ce, de regulă, se nutrește vorace dintr-o existență decepționantă, apoetică. Gellu Dorian: Poesia mirabilis, Ed. Junimea, Iași, 1999, 128 pag., preț nemenționat.
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
presupun că toată istoria asta a noastră/ n-are de-a lungul mileniilor decît o Maică Bătrînă?". Odată ce trecutul și prezentul s-au devalorizat, nădejdea n-ar putea fi decît un viitor "luminos și perpetuu", denumit însă cu atîta imprecizie ironică, încît e limpede că nici acesta n-ar putea alcătui o certitudine:"Dar amintirile ne vor fi în curînd de prisos/ ne vom hrăni numai cu viziunile,/ locurile și ființele pe care le vom cunoaște/ vor fi atît de departe
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
ocazia răzvrătirii paterne. E un pretext. E un (iluzoriu) punct de sprijin pentru răsturnarea lumii. Drept care regizorul are ideea de a "vizualiza" fanteziile erotice ale personajului (care, ni se spune, de 14 ani se prostituează în publicitate) într-un stil ironic și fastuos, cu o tușa de sorginte "publicitară": o ploaie de petale de trandafiri (American Beauty e numele unui soi de trandafir), un pat de petale roșii, pe care stă întins trupul fetei, adolescentin și sidefiu, în timp ce o voce suava
American Beauty by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17286_a_18611]
-
și a unei filosofii mai largi, a unei concepții integratoare, care se sprijină temeinic pe libertatea privirii, pe siguranța gestului și pe luciditatea formulării. Din experiența de restaurator, Săvescu își extrage, în primul rînd, o capacitate extraordinară, cînd sobră, cînd ironică și ludică, de a colabora cu materialul și de a manipula tehnicile și limbajele. Pe cîteva panouri de lemn, în fapt scînduri aproape fruste, el se joacă nu doar cu alternanța plin-gol, cu dialogurile posibile dintre artificiul intervenției și expresia
Restaurare și postmodernism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17304_a_18629]
-
acelea pe care discursul politic sau cel al publicității le transformă la un moment dat în sloganuri, în clișee, în formule la modă. Dintre formulele politico-publicistice care s-au bucurat de succes în ultimul deceniu, producînd multe variații și adaptări ironice, putem aminti: o anumită parte a presei, oameni de bine, salam cu soia, revoluție de catifea, aleșii poporului, evenimentele din decembrie etc. Un clișeu supus transformărilor este și podul de flori: metafora cuprinsă în această formulă era direct legată, la
Pod de flori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17336_a_18661]
-
moldovenii (...) nu mai tresar și nu mai lăcrimează cînd stau pe malul Prutului așteptînd să treacă peste podul de flori" (ib., 24 martie 1998; citatele reproduse fără indicația de pagină sînt preluate din versiunile pe Internet ale periodicelor românești). Distanța ironică este și mai evidentă în construcțiile analogice care păstrează podul, dar îi atribuie materiale de construcție diferite, în funcție de tema zilei: "60 de părinți și studenți au luat cu asalt Ministerul Educației, supărați că / S-a prăbușit podul cu loaze de peste
Pod de flori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17336_a_18661]
-
acide, de observații vădind un acut simț al realului (ce nu exclude însă împăienjenirea sufletului în fantasme, după cum vom vedea), fraze care vorbesc despre un anumit tip de inteligență și de sensibilitate feminine - ușor de recunoscut în România post-decembristă. Lucidă, ironică și autoironică, tăioasă, capricioasă, cu o puternică și necenzurată inițiativă erotică, experimentînd și înscenînd minuțios, din curiozitate, sau marșînd pur inerțial la cîte o propunere întîmplătoare, Mona este o mostră a "dezordinii amoroase" care parazitează și răvășește lumea de astăzi
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
a întruchipa naționalismul pur, curat și ideal. în el plac măreția și eroismul nostru, grandoarea istoriei noastre. Din contră, la Caragiale prevalează negativitatea: critica abuzului de național, batjocorirea scumpelor noastre prejudecăți, caricatura mîndriei patriotice. Cel din urmă a lansat expresia ironică "rromânii verzi". Celui dintîi, i-a aplicat-o Călinescu, în mod serios, în finalul biografiei din 1932. Eminescu era contra alogenilor. Caragiale se declara pe sine grec. N. Davidescu l-a numit "ultimul ocupant fanariot" și i-a condamnat inaderența
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
de umor a fost foarte apreciat; cu timpul succesul său scade, ceea ce-l determină să părăsească Atena și să ajungă la Alexandria unde a îndeplinit înalte funcții judiciare; a murit spre sfîrșitul domniei împăratului Commodus, adică puțin înainte de 192. Spiritul ironic și sarcastic, tendința de a-și bate joc de toate obiceiurile, de credințele religioase i-au determinat pe critici să-l considere "un Voltaire al Antichității" (invers, Wieland îl numea pe Voltaire "un Lucianus redivivus"). Între numeroasele sale scrieri se
Războiul stelelor în versiunea lui Lucian din Samosata by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/17375_a_18700]
-
și ape. Pînza se răsfrînge pe fereastra turnului, în afară, către lumea largă, și devine lumea largă. Dar cum să evadezi în propria-ți țesătură? Nu sînt deloc tentată să interpretez această metaforă ca fiind semnul autoreferențialității sau a asumării ironice a ficțiunii în roman, deși știu că jargonul postmodernist mi-o permite. Mai curînd aș asocia-o cu alte două imagini emblematice din carte: obsesia traumatică a lui Maas, soțul Oedipei, și licitația cu care se încheie romanul. Maas e
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
lor presupune, așadar, într-un chip previzibil, impasul pierderii de ceilalți și de sine. Dar Nabokov scrie, spre deosebire de Pynchon și probabil pentru că o face la o vîrstă mai naivă și mai încrezătoare a literaturii, cu gravitate și sinceritate, fără volute ironice, fără eschivă parodică. Eroii lui au o șansă, poate infinitezimală și de aceea neglijabilă, dar e o șansă autentică. "Primăvara la Fialta" e, poate, cea mai memorabilă dintre nuvelele din acest generos volum, printr-o suavă insinuare a tragicului epic
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]