744 matches
-
vedea cu ochii. Dar orice argument fu de prisos, fiind nevoit să facă cale Întoarsă cu sufletul cătrănit. Tot Gică Popescu, Contabilul Șef al grupului de șantiere Îl scoase din Încurcătură.Văzându-l abătut, Îl invită la el În birou, iscodindu-l. „Mă băiatule, mi se pre mie ori nu ești În apele tale.Nu care cumva ai pierdut niște corăbii...?” „Nene Gică, drept să-ți spun m’am săturat. Iarna bate la ușă, muncitorii nu au lucru, iar eu mă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cunoști! Însfârșit, dacă nu o cunoști am să ți-o prezint...Ai să-mi mulțumești ce mai, e o bomboană de fată...!!” Ospătarul aduse nota de plată iar Șeful Șantierului grijuliu verifică așezarea cifrelor pe verticală,socoti În gând adunările iscodind ospătarul mai În glumă mai În serios. „Destul de piperată nota de plată, spune drept: ai adunat și data zilei de astăzi...? Ospătarul făcu o plecăciune. „Aveți Încredere, domnule...!” Șeful Șantierului Își umplu singur paharul, aruncând În zeflemea nota de plată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu un alt coleg de muncă să-i paseze lui reparațiile promise la pivnița de vinuri. Aproape uitase incindentul prin care trecuse când Șeful Șantierului veșnic În căutare de produse naturale, de bună calitate,Îl chemă la el În birou iscodindu-l. „Contabilul Șef, Gică Popescu a mărturisit și tu nu poți să mă minți: ai o năpraznică relație la depozitul de vinuri din Str. Dr. Felix. E adevărat...?” „A fost dar, s’a evaporat...!” rosti Tony pavone cu o figură
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
apariția lui neașteptată. Îl cunoștea pe Mingoti ca un om de rea credință, cartofor, intrigant, șantajist, un periculos informator al miliției. Cu evidentă repulsie, Tony Pavone privi În ochii lui bulbucați ce erau permanent injectați de băutură, fumat, nopți nedormite, iscodindu-l „Căru-i fapt datorez onoarea mă Mingoti, de-a te afla aici, la mine În birou...?” Mingoti nu răspunse imediat. Se așeză cât mai comod În scaun, puse un picior peste celălalt, mai trase În piept câteva fumuri de țigară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
trebue să plec. Am să mai revin totuși, poate mai apar noutăți...!” Tony Pavone nu putea să creadă dacă Buga Niculae fusese om cinstit, totuși Îl compătimea pentru suferințele Îndurate și deci a treia duminecă se trezi În camera lui, iscodindu-l. „Vorbește bătrâne, ce se aude cu inventarul acela...?” Buga Nicolae zâmbi Într-un anumit fel. „De necrezut...! Totuși adevărat...! Nici vorbă de lipsă În gestiune, din contră, au constatat un plus de 156 Kgr. Ce părere aveți...?” „Felicitări bătrâne
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să Înțeleagă mârșevia, forța de a te impune, forța de-a aplica legile după bunul plac, forța de-a teroriza pe cel căzut În dizgrația stăpânilor fără ca nimeni să le tempereze instinctul lor de animale sălbatice...!! Însfârșit, intuind persoana cel iscodea, Tony Pavone expuse pe scurt necazul apoi Îi Întoarse spatele. Turnătorul insistă. „Canalia s’a răzbunat, astai...! Nu te necăji, așa zisa violare a legilor În vigoare, nu poate avea efect asupra persoanei tale...! „Ce te face să crezi...?” „Să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sârmelor ca cenușa. Se trezeau la viață furios aruncând mici scântei și se afundau În rigiditate roșie sub sticla recipientului Pyrex. Mai adânc. Pălind. Avea un singur ochi bun. Stângul distingea doar lumina și umbra. Însă ochiul bun strălucea Întunecat, iscodind atent printre firele de sprânceană ce atârnau peste el, ca la unele rase de câini. Pentru statura sa avea fața mică. Combinația Îl făcea să iasă În evidență. Felul În care ieșea În evidență Îl apăsa; Îl Îngrijora. De câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bine cum un eschimos știe focile. Copcile pe unde respiră ele. Acum mă protejează pe mine, pentru că lucrul furat se află În posesia mea. Probabil că a fost Îngrozită de detectiv, sărmana, și apoi a așteptat până am plecat amândoi. Iscodindu-mi ușa ca negrul. Simțind că tatăl ei nu o includea printre preocupările lui cele mai importante. Hotărâtă să-și recapete locul prioritar. Am lăsat-o să meargă prea departe cu prostia asta cu H.G. Wells. Și acum cineva are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unde erau respinse întrebările impertinente despre viața de acasă sau despre preferințele politice. Dar eleganța își pierde forța în fața prostiei pure și s-au găsit și câțiva care să nu-și înfrâneze pornirile. Din când în când, auzeam câte unul iscodind-o pe Sheba în parcare sau pe terenul de joacă, buimăcind-o cu vulgara lor curiozitate până ceda. N-au ajuns niciodată la acea intimitate imediată pe care și-o doreau. Însă de obicei reușeau să extragă ceva informație ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să ajung la abces și apoi la extracție. — Și vrei să spui că nu există concurență și tocmeală În viața unui detectiv ? — Da, dar nu putem compara rivalitatea dintre cei care fac reclame pe străzile foarte circulate și detectivii care iscodesc prin străzile dosnice, nu ? La tine a coincis plecatul de acasă cu părăsirea slujbei anterioare... aici e buba! Ai fi putut să le faci pe rînd... dacă n-ar fi intervenit concurența. Ce părere ai? Te-ai opus deschiderii magazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
eu sunt foarte mulțămit... Întorsei calul și o lăsai în prag. Cum coboram, simțeam cum mă petrece, cum mă urmărește privirea ei îndărătnică. Mergând spre cirezi, îmi făceam socoteala că o asemenea femeie n-are nimic din apucăturile celor ce iscodesc cu ochii, zâmbesc cu înțelesuri și ademenesc cu glasul. Îi era frică de mine; abia îndrăznea să rostească cuvintele; în ochii ei mari nu se oglindea nici o gândire. Vra să zică aceasta e femeia care a înșelat pe Dragoș! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mâini liniștitoare se vor așeza pe umerii noștri ca să șteargă oboseala bătrânilor și lacrimile celor șubrezi. Însă pe chei ne asaltaseră doar întrebări pline de curiozitate gâfâită: „E adevărat că vin castilienii? Le-ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim vorbe de mângâiere, eram și mai zoriți să punem un munte și un deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înjurat pe D. Mă tot întrebasem de ce, cu o lună înainte, după ședința de alegeri, mă invitase să merg cu el cu taxiul. Locuiam în căminul de la Panduri și spunea că stă și el pe acolo. Tot drumul nu mă iscodise decât despre ce aveam de gând să fac. Seriozitate, maturitate, încredere și multe de astea îmi tot repeta. Tot el mă luase în brațe și în anul pierdut. Credeam că el mă și trimisese, într-un fel, în armată. Tăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a mai scris-o și, încetul cu încetul, nici nu l-a mai interesat ce scriam și ce mai publicam eu. Îi dădeam cărțile, dar nu mi-a spus vreodată ceva despre ele. Nici eu nu am căutat să-l iscodesc. Am rămas doar cu sentimentul amar de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am fost croiți, la marea croială a neamurilor, să cântăm slavă întruna celor care ne domină și ne mână, cu capul veșnic plecat, cu ochii țintiți (supremă demnitate națională!) nu spre țărâna spre care suntem țintuiți, ci spre buzunarul stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva lei. Cei mai mulți nu voiau să-mi vorbească. Parcă nici nu pricepeau ce le spun. Am strâns totuși fel și fel de hârtii cu însemnări despre ei. Au mai rămas câteva, într-un plic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bătrâne doamne. VARDISTUL. La intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul, în dreptul Cercului Militar, întâlneam câteodată un domn burtos, înalt, cu o barbă colilie, deasă. Avea o manta vișinie, decolorată și cizme de cauciuc înalte, verzui. Mereu în jurul lui erau câțiva gură-cască, iscodindu-l. Se adunau, de obicei în înserat, când se pornea jurnalul luminos de pe clădirea Cercului Militar. L-am ascultat și eu de câteva ori, pierdut între acei pierzători de vreme. Spunea că fusese agent de circulație, prin anii ’3o, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ruga eu? Da, am mințit. Dar nu mă rogi. Tomás Își coborî fruntea. — Tu n-o cunoști pe Bea, șopti el. Am tăcut. Am lăsat să treacă mai multe minute fără să scoatem o vorbă, uitîndu-ne la figurile cenușii care iscodeau de dincolo de vitrină, rugîndu-ne ca vreuna dintre ele să prindă curaj și să intre ca să ne salveze de tăcerea aceea otrăvită. După un timp, Tomás Își abandonă ceașca pe tejghea și se Îndreptă spre ușă. — Pleci? Dădu din cap afirmativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
numai sevă, numai carne, numai dinți... Chiar și dumneavoastră, dacă nu mă Înșel, ați auzit deseori cum din gura ei iese un scârșnet infernal...” Stomatologul nu-i răspunse. Stătea cu mâinile Întinse sub cap, scrutând Întunericul atotstăpânitor. „De ce tăceți?” Îl iscodi inginerul. „Nu-i așa că am dreptate?” Noimann Însă se gândea acum la altceva. Cândva, Bikinski Îi povestise despre descinderile de sâmbătă ale lui Satanovski la enigmatica doamnă de pe strada Bașotă nr. 9. Unii presupuneau că inginerul se ducea acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
veni cum spunea unul: „Domnule, mie nu trebuie să-mi spui de multe ori. Nuuu! Eu pricep. Pricep greu, da’... și uit repede”. ― Dacă Aizic era așa, atunci nu mai avea han și crâșmă la vremurile aiestea - a răspuns hangiul, iscodindu-i din dosul ochelarilor. Da’ uite cum mă întind eu la vorbă și clienții mei fac zâmbri - s-a dojenit hangiul, luând-o din loc cu zgomotul încălțărilor scorojite târâte după el... După ce a adus cele cerute, s-a așezat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ne-am văzut! Buzz se trase înapoi, izbit de mirosul puternic de apă de colonie. — Mult prea multă, bătrâne. Cum merge treaba? Cohen râse. — Merceria? Am acum și-o florărie, și un magazin de înghețată. Buzz văzu că Mickey îl iscodește cu o privire vicleană și că-i observase manșetele târnosite și unghiile murdare. — Nu. Cum merge treaba? Cohen îi trase un cot individului din stânga, un tip osos, cu ochi albaștri și o paloare de pușcărie. — Davey, vrea să știe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lui Dudley Smith, cel pornit în cruciada lui antibolșevică. Shortell le telefonase celorlalți trei bărbați de pe listă, îi avertizase de riscurile posibile și încerca să-i interogheze. Singurul polițist în care mai putea avea acum încredere, Jack, urma să-i iscodească pe „băieții” lui Dudley, ca să afle dacă acei trei „amici” ai lui Gordean fuseseră vreodată supravegheați. Chiar și el zăbovi mai mult prin fața agenției lui Gordean, notându-și câteva numere de mașini - alte victime potențiale - și sperând să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și întrebă: Dar tu ți-ai făcut treaba? — Da. așa cum spuneai, circumstanțial. Dar s-a făcut. — Cum ai reușit s-o aranjezi, căpitane? Mal nu-i pomeni de târgul cu De Haven. — Danny n-a fost prea subtil atunci când a iscodit-o pe De Claire despre alibiurile lui Loftis de la ora crimelor, așa că ea a falsificat un registru al întrunirilor, cu alibiuri pentru Loftis în toate cele trei nopți. Ea zice că întâlnirile s-au ținut și că tipul era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nedumerit. — I-a spus: „Moara o cumpăr, dar dumneata, cât trăiești, rămâi proprietarul ei.“ Așa că Miky1 a stat șase ani la moară, cu guvernantă. Noi eram plecați în lume. — De ce i-a plăcut lui Sergiu așa de mult acolo? am iscodit-o mai departe pe Ioana. — Locul acela îi amintea de lunca Siretului, de pei sajele copilăriei lui. Apoi mai erau două clădiri mari, în formă de potcoavă. Pentru că exteriorul era atât de armo nios, n-am schimbat nimic pe dinafară
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
era când aveați musafiri? — Noi, copiii, nu luam parte prea des la mesele lor. Aveam un etaj al nostru unde stătea și guvernanta. La masă, frișcă, ciocolată și bezea! Nebunie, natural toate erau făcute în casă! — Ia spune-mi, am iscodit-o mai departe pe Ioana, îi aveați des ca musafiri pe bunicii mei? Legăturile dintre tata și Marie, sora lui cea mai iubită, erau foarte strânse. Tante Marie și oncle Ion veneau des la noi la masă când aveam eu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]